Treceți la conținutul principal

Copiii şi teoriile "preatrăsnite"

Copiii

În desene animate se prezintă creaţia prin marea explozie Big Bang, nelipsită de evoluţionism. Emisiunile de pe Discovery, Naţional Geographic, Animal Planet au, de cele mai multe ori, ca punct de plecare Big Bang-ul şi teoria evoluţionistă. Sunt emisiuni „atractive”, care manipulează cu îndrăzneală generaţii întregi. Săptamana aceasta pe Animal Planet au prezentat un fel de promo (!?) cu o maimuţă ţinând în braţe un puiuţ, având în fundal pădurea. Frumos până aici. Însă maimuţa şi puiul ei se transformă într-o femeie ţinând în braţe un copilaş!!!
În urma cu câţiva ani era o emisiune in care copii “spuneau lucruri trăsnite”. Îmi amintesc un băiat de 8 ani, mândria tatălui său care-l privea din public. Băieţelul ştia să pronunţe perfect: Pithecanthropus, Eoanthropus, Sinanthropus, Hesperopithecus, Ramapithecus, Australopithecus, însă nu-mi amintesc dacă cei din studio aplaudau la comandă sau nu. Mi s-a făcut milă de copil şi de familia lui. Apoi, îmi amintesc ca prezentatorul l-a întrebat dacă a auzit despre Dumnezeu, daca ştie cine este Dumnezeu? Copilul nu ştia. L-a întrebat dacă ştie să spună o rugăciune. Copilul nu ştia...

Teoriile “preatrăsnite”

Evoluţia nu este şi nu a fost niciodată o deducţie logica, bazată pe observaţii ştiinţifice. Evoluţia nu a exprimat decât tendinţele culturale şi politice ale liberalismului secolului al XIX-lea. Darwin n-a putut cita nicio specie nouă născându-se, dar nici altcineva, de-a lungul unui întreg secol de cercetări evoluţioniste! Nu există nicio specie nouă, nicio dovadă fosilă, nu e nicio evoluţie in prezent, nu există nicio ordine printre fosile, nicio fosilă intermediară, nicio dovadă că evoluţia este posibilă, nu există niciun organ rudimentar, inutil, la nicio vieţuitoare!
Există dovezi fizice ale unei creaţii recente, dovezi despre originea recentă a civilizaţiei. Toate comunităţile, metalurgia, ceramica, construcţiile, limba scrisă, toate, apar în acelaşi timp, cu numai câteva mii de ani în urmă, în Orientul Mijlociu. Există o mulţime de dovezi arheologice în acest sens. Este anormal că evoluţioniştii cred că trupul uman şi-a început evoluţia cu mai bine de un milion de ani în urmă, crezând în acelaşi timp că omul a început să evolueze cultural cu numai câteva mii de ani în urmă! Mai mult, populaţiile umane se conformează şi ele unei origini recente. Dacă populaţia iniţială a lumii a fost de numai un bărbat şi o femeie, ea începând apoi să crească în progresie geometrică (aşa cum susţinea şi Charles Darwin în abordarea acestui subiect) cu numai 2 procente în fiecare an (care reprezintă rata de creştere la nivel mondial), ar fi fost nevoie de aproximativ 1100 de ani pentru a se ajunge la actuala populaţie mondială. Dacă omul ar fi existat pe pamant de un milion de ani, sau chiar mai demult, nenumărate trilioane de bărbaţi si femei trebuiau să fi trăit pe pământ. Unde le sunt atunci rămăşitele?
Evoluţioniştii, pentru a-şi susţine teoria, au venit cu ideea că pentru naşterea organismelor complexe din cele simple, a fost nevoie de milioane de ani.
Metoda radiocarbonului este acum recunoscută ca lipsită de consistenţă, iar unii arheologi au renunţat cu totul la ea (nu şi cei care-si prezintă teoriile pe Naţional Geographic).
În mod semnificativ, toată istoria adevărată (sub formă de înregistrări scrise, biblice sau extrabiblice) datează de doar câteva mii de ani. Arheologul şi antropologul Colin Renfrew spune: “Lista regilor egipteni merge în timp pâna la Dinastia întâi, cu puţin înainte de 3000 Î. Hr. Înainte de aceasta, nu există nicăieri izvoare scrise” (1973). (Colin Renfrew citat în Introducere în ştiinţa creaţionistă).

Să revin la ce spunea copilul pe care tatăl s-a străduit să-l înveţe acele denumiri care descriu aşa-numiţii strămoşi ai omului.

Omul de Neanderthal
A fost considerat “veriga-lipsa” subumană. Este descris iniţial ca “o bruta cu sprâncene proeminente, piept ca un butoi şi picioare curbate”. Creaţioniştii acelor vremuri în care a fost cunoscut, au răspuns: “Staţi aşa o clipa! Neanderthalienii sunt oameni obişnuiţi de la câmpie, care sufereau de unele boli.” Primii neanderthalieni proveneau din ţinuturi aspre din interiorul Europei, unde ar fi putut (cu uşurinţa) suferi - aşa cum se întâmpla cu mulţi dintre indienii nord-americani din prerie - de anomalii ale scheletului, în mod special din lipsa de iod din alimentaţie şi de vitamina D (cauzata de slaba expunere la lumina soarelui), vitamină necesara absorbţiei calciului în timpul lungilor ierni.
Neanderthalienii din Palestina nu mai au aceste caractere pregnante. Volumul cranian al neanderthalienilor este uşor mai mare decât media actuală, populaţiile neanderthaliene având o cultura, arta si religie bine dezvoltate. Astăzi evoluţioniştii sunt întru totul de acord cu creaţioniştii: neanderthalienii erau doar nişte oameni ai câmpiei, care nu se deosebeau mai mult de tipurile actuale decât diferă astăzi o populaţie de alta. Ce erau “oamenii de peşteră?”
Doar nişte oameni care vieţuiau în peşteri. Oameni pur şi simplu.

Omul de Piltdown (Eoanthropus dawsoni)
În 1912, speculaţia despre strămoşii omului a alunecat până la Omul de Piltdown, botezat solemn cu numele ştiinţific de Eoanthropus dawsoni. Acum se ştie că Omul de Piltdown s-a dovedit în cele din urmă a fi un fals premeditat. Demascarea falsului s-a făcut abia în anul 1950. Ce era de fapt? Un fragment de mandibulă de maimuţă şi unul de craniu uman, colorate pentru a părea mai vechi. Un mare mister este cine a pregătit falsul, dar unul şi mai mare este cum de a putut cineva să creadă în acest fals? Nu era un fals deosebit de inteligent. Aşa cum subliniază Gould (1979), atunci când a fost privit având ipoteza corectă în minte, “dovezile abraziunii artificiale (pilirii) săreau imediat în ochi. Într-adevăr, acestea sunt atât de evidente încât se pune în mod îndreptăţit întrebarea-cum au putut scăpa observaţiei până acum?” Colorarea (pentru a i se da patina timpului) era făcută bine, dar fosilele de mamifere “importate” erau evident frauduloase. Oamenii voiau să creadă în evoluţie, aşa că vedeau ceea ce doreau să creadă.

Omul de Java (Pithecanthropus)
În acest caz, calota craniană şi femurul au fost găsite unul departe de celalalt, într-un nivel de pietriş (care implică eroziune şi potenţial amestec). Éugène Dubois a renunţat ulterior la propria-i descoperire, reinterpretând-o ca resturile separate ale unui om şi ale unui gibon uriaş (o maimuţă) şi un craniu uman în acelaşi nivel. A ştiut că celelalte descoperiri ale sale nu ar trebui numite strămoşii fiinţelor umane. Cu toate acestea, mai sunt unii evoluţionişti care se referă la Omul de Java ca la o fosilă validă!

Omul de Pekin (Sinanthropus)
Denumit iniţial Sinanthropus, a fost reclasificat ca Homo erectus, nume de grup atribuit ulterior şi Omului de Java. Dar astăzi, asemenea omului de Java, a fost schimbat dintr-o ilustrare a evoluţiei într-un exemplu de ştiinţă deficitară, fiind un alt fals al evoluţiei.
Nu s-au găsit decât craniile omului de Pekin, niciodată scheletul inferior, şi toate craniile erau sparte în zona occipitală. Au fost găsite într-o peştera langa Pekin, în China, înaintea celui de Al Doilea Război Mondial, alături de oasele mai multor soiuri de animale şi câteva unelte şi urme de cultura umană. Craniile de Pekin erau foarte asemănătoare cu cele de maimuţă, dar, de vreme ce nu s-a găsit nici un rest uman, cineva a decis că proprietarii acelor cranii sparte trebuie să fi fost utilizatorii uneltelor, ceea ce înseamnă că erau “maimuţe utilizatoare de unelte”, un fel de “maimuţă-oameni”, strămoşi ai omului.
Astăzi, se pare că “Omul de Pekin” era mai degrabă hrana omului, nu strămoşul său! Uneltele au fost folosite asupra, nu de către posesorii craniilor sparte (Ghis, 1981)! Carnea de maimuţa este foarte tare şi aţoasă şi foarte dificil de mâncat, dar creierul de maimuţa este considerată o delicatesă! Până în zilele noastre, locuitorii din Asia de Sud –Est obişnuiesc să taie capetele maimuţelor, să le pună la fiert, să le spargă în zona occipitală şi să savureze acea delicatesă specială, un soi de “creier de maimuţa la tavă”.

Omul de Nebraska (Hesperopithecus)
În 1925, li se adaugă Omul de Nebraska. Tot ce a fost cunoscut vreodată din acesta, este un dinte! Prin pură imaginaţie, dintele a fost plantat într-un craniu, craniul plasat pe un schelet, pe scheletul imaginar s-a aşezat musculatură, păr şi i s-a adăugat… o întreaga familie!
Doi ani mai târziu, Omul de Nebraska era din nou doar un dinte. De data aceasta dintele era ataşat de un craniu adevărat, legat la randu-i de un schelet adevărat. Iar prin aceasta s-a dovedit că dintele nu aparţinea unui strămoş al omului, ci unei specii de porc dispărute!
Mulţi oameni de ştiinţa au învăţat de atunci să nu facă speculaţii exagerate pe baza unui dinte! Unii le-au făcut din nou! Însa în 1979 Ramapithecus – reconstituit ca biped numai pe baza dinţilor şi a unei mandibule- a fost în fine abandonat ca “un start fals al paradei umane”.
Speculaţia moderna privitoare la descendenţa omului este centrată pe un grup de fosile numit Australopithecus (numele înseamnă “maimuţa sudică” şi are mai şanse să fie exact aşa ceva, pentru că toate dovezile arată că era o maimuţă dispărută).

Omul, coroana creatiei, este creat dupa chipul lui Dumnezeu.
În cartea Introducere în ştiinţa creaţionistă sunt prezentate mărturii arheologice care confirmă existenţa potopului şi dovezile fosilifere care susţin adevărul de necontestat al Sfintei Scripturi, că Dumnezeu le-a creat pe toate, în atotputernicia şi atotînţelepciunea Sa. Dumnezeu a creat animalele domestice şi animalele sălbatice, iar apoi l-a creat pe om. Elefantul a fost de la bun început elefant, calul a fost de început tot cal, şi aşa fiecare plantă şi animal. Complexitatea existenta in fiecare animal si buna sa alcatuire dovedesc acest lucru. Acestea sunt mărturiile stratului fosilifer. Şi cum să nu mărturisească aşa, dacă Dumnezeu le-a creat astfel?

Acum 7 ani când am cumpărat cartea Introducere în ştiinţa creaţionistă, nu ştiam ce voi găsi în ea. Era singura din librărie. Am răsfoit-o si mi-am zis că trebuie să o citesc. O recomand cu căldură. Sper că v-am făcut curioşi. Autorii sunt Henry M. Morris şi Gary E. Parker. Prefaţa e scrisa de Dr. Ing. Emil Silvestru. A apărut la Editura Anastasia (redactor Răzvan Codrescu), în 2000. De atunci nu ştiu dacă s-a reeditat, n-am mai văzut-o în librarii. Dar ştiu că se găseşte la Biblioteca Judeţeana. Spor la lectură.
*
O altă recomandare este Cartea facerii, crearea lumii şi omul începuturilor, ieromonah Serafim Rose, Editura Sophia, Bucureşti 2001.

Ramona Pop

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.