luni, 30 iunie 2008

"Iubirea este esenţa vieţii"

Din cartea „Justinian”
Autor Bogdan Eduard
Editura Dacia, Cluj Napoca, 2006


După o viata întreagă în slujba lui Hristos, puteţi spune care este cea mai mare şi mai importantă virtute teologică?

Întrebarea este justificată, numai că nu există numai una, cea mai mare şi cea mai importantă virtute. Sunt mai multe. Pentru noi este învăţătura, lumina Evangheliei, adică cele trei mari învăţături teologice care vorbesc despre credinţă, speranţă şi iubire. Dar Sfânta Scriptură spune că, dintre toate, mai mare este iubirea. Iubirea este esenţa vieţii. Fără iubire, viata unui om este infernală. Iubirea nu este numai iubire trupeasca. Aceasta se numeşte eros. Iubirea sufletească se numeşte agapie. Erosul este iubirea acesta trupească, sfântă şi ea. Se discută mereu dacă iubirea dintre un bărbat şi o femeie este sau nu sfânta. Este. Mai ales daca ea nu este pătată de pofta şi plăcerile trupului. Acestea sunt numai o anexă. Un bărbat şi o femeie se iubesc ca îngerii din cer, abia după aceasta vin poftele şi plăcerile, care fac parte din acest eros. Iar iubirea sufletească este esenţa vieţii. Până iubeşti, Dumnezeu îţi iartă toate păcatele. Iubirea este sfântă şi greu s-o exprimi.
M-a întrebat odată, cineva, ce-i iubirea? Ei, bine, nu se poate explica. Iubirea se trăieşte, e esenţa vieţii. E ceva ce eu şi tu şi noi trăim când iubim. Nefericirea începe atunci când nu mai iubim nimic şi pe nimeni…atunci începe iadul. Eu mă rog lui Dumnezeu şi-i cer să nu mă părăsească să-mi pierd iubirea…Cel mai fericit dar de la Dumnezeu este dragostea. Darul cel mai fericit! Când iubeşti, nu te interesează că eşti sărac, că n-ai ce manca. Iubirea trupească trece mai apoi în cea sufletească, în iubirea supranaturală, când începi să-l iubeşti pe fratele tău ca pe un frate, nu din motive pământeşti. Când începi să iubeşti femeia ca pe femeie, o faci nu gândindu-te la trupul ei. Dumneata ştii că un bărbat, când o iubeşte pe prietena lui, pe iubita lui, nu se gândeşte niciodată la lucruri urâte şi necuviincioase. O femeie tânăra îl priveşte pe tânărul pe care-l iubeşte ca pe îngerul lui Dumnezeu. Se închină ca la o icoana în faţa iubitului, ca în faţa unui înger. Celelalte, pământeşti şi trupeşti, vin mai târziu, căci nu acestea sunt esenţiale. Acestea sunt o necesitate, instinctul sexual e implantat în noi pentru a se înmulţii neamul. Până atunci totul e sacru şi sfânt. Iar iubirea acesta a doua, agapie, este suprema iubire.
Ce-i duce pe unii tineri să-şi dăruiască viaţa lui Dumnezeu, să-şi închidă viaţa în mănăstiri? Dorul şi iubirea de Dumnezeu mai presus de orice. Ce-l face pe savant să-şi jertfească totul pentru activitatea lui? Dorul de progres, de desăvârşire, de a împinge viaţa înainte. Orice savant, orice profesor se închide într-o şcoală şi se dăruieşte creşterii unor copii. Un doctor se închide într-un spital tot din iubirea acesta dumnezeiască, din agapie. Aceasta este esenţa vieţii care ne îndeamnă mereu să facem drumul datoriei cu sfinţenie.

Bogdan Eduard in dialog cu Prea Sfintitul Justinian Chira episcopul Maramuresului si Satmarului
Trimiteți un comentariu