joi, 31 iulie 2008

Te voi iubi mereu

O mama îşi ţinea nou-născutul la piept si
încet îl legăna înainte si-napoi,
înainte si-napoi, înainte si-napoi.
Si în timp ce-l ţinea cânta:
Te voi iubi mereu,
te voi îndrăgi pentru totdeauna,
Atât cât voi trai,
Copilul meu vei fi.

Copilul a crescut. El a crescut si a crescut,
si a crescut. A crescut până a împlinit doi ani,
si a început sa alerge prin toata casa.
Trăgea de cartile din biblioteca. Trăgea
toata mâncarea din frigider si lua ceasul mamei
si-l arunca in toaletă. Câteodată mama îşi spunea:
Acest copil mă-nebuneşte!

Dar noaptea, când copilul de doi ani era liniştit,
mama deschidea uşa camerei,
păşea de-a lungul ei,
se uita de la marginea patului;
si daca el era intr-adevăr adormit îl lua
in braţe si-l legăna înainte si-napoi,
înainte si-napoi, înainte si-napoi.
Si în timp ce-l legăna cânta:
Te voi iubi mereu,
te voi îndrăgi pentru totdeauna,
Atât cât voi trai,
Copilul meu vei fi.

Băieţelul a crescut. El a crescut si a crescut,
si a crescut. El a crescut până când a împlinit noua ani.
Si niciodată nu vroia sa facă baie, si de câte ori
bunica ii vizita el vorbea urât. Câteodată
mama ar fi vrut să-l vândă la gradina zoologică!

Dar noaptea, când el dormea,
Mama deschidea încetişor uşa camerei,
Păşea de-a lungul ei si se uita de la marginea patului.
Daca era intr-adevăr adormit, ea-l lua in braţe
pe acel băiat de noua ani
si-l legăna înainte si-napoi,
înainte si-napoi, înainte si-napoi.
Si in timp ce-l legăna cânta:
Te voi iubi mereu,
te voi îndrăgi pentru totdeauna,
Atât cât voi trai,
Copilul meu vei fi.

Băiatul a crescut. El a crescut, si a crescut,
si a crescut. Si a crescut până când a ajuns un adolescent.
El avea prieteni ciudaţi si purta haine ciudate,
si asculta muzica ciudata.
Câteodată mama lui se simţea
ca intr-o gradina zoologică!

Dar noaptea, când acest adolescent dormea,
mama deschidea uşa camerei lui,
păşea de-a lungul ei si se uita de la marginea patului.
Daca era intr-adeva adormit, ea-l lua in braţe
pe acel băiat mare, minunat,
si-l legăna înainte si-napoi,
înainte si-napoi, înainte si-napoi.
Si in timp ce-l legăna cânta:
Te voi iubi mereu,
te voi îndrăgi pentru totdeauna,
Atât cât voi trai,
Copilul meu vei fi.

Adolescentul a crescut. El a crescut si a crescut,
si a crescut. A crescut până a devenit un adult.
A părăsit casa părinteasca si si-a luat o casă
in cealaltă parte a oraşului.

Dar câteodată, în nopţile întunecate
mama se urca în maşina ei şi traversa oraşul.
Dacă toate luminile în casa fiului ei erau stinse,
ea deschidea geamul de la dormitorul lui,
păşea de-a lungul lui si se uita de la marginea patului.
Daca acel bărbat mare, minunat, era într-adevăr adormit
ea-l lua în braţe si-l legăna înainte si-napoi.
Şi în timp ce-l legăna cânta:
Te voi iubi mereu,
te voi îndrăgi pentru totdeauna,
Atât cât voi trai,
Copilul meu vei fi.

Ei bine, acea mama a îmbătrânit.
Şi a îmbătrânit, si a îmbătrânit, si a îmbătrânit.
Într-o zi si-a sunat fiul si i-a spus,
Ar fi bine să vii să mă vezi
căci sunt foarte bătrâna si bolnava.
Când el a ajuns la uşa, ea a încercat să cânte
cântecul. Ea a cântat:
Te voi iubi mereu,
te voi îndrăgi pentru totdeauna…
dar nu a putut să-l termine
Pentru că era prea bătrână şi bolnavă.

Fiul s-a îndreptat spre mama lui.
A luat-o în braţe şi a legănat-o,
înainte şi-napoi, înainte şi-napoi,
înainte şi-napoi.
Şi i-a cântat acest cântec:
Te voi iubi mereu,
te voi îndrăgi pentru totdeauna,
Atât cât voi trai,
Mama mea vei fi.

Când fiul s-a întors acasă în acea noapte,
a stat nemişcat mult timp la capătul scărilor.
Apoi a mers în camera
unde fetita lui nou-născută dormea.
A ridicat-o în braţe si foarte încet a legănat-o,
înainte şi-napoi, înainte şi-napoi,
înainte şi-napoi.
Si în timp ce-o legăna a cântat:
Te voi iubi mereu,
te voi îndrăgi pentru totdeauna
Atât cât voi trai,
Copilul meu vei fi.


Sursa aici: te voi iubi mereu - traducere dupa Robert Munsch

Cateva recomandari

Dulce casa (Irina)
Regula pentru parinti
10 lucruri de facut cu copiii (6)

Daruind vei dobandi (Natalia)
Cuvant despre tineri
"O implicare a tinerilor în viata Bisericii le da constiinta unitatii si fratietatii"
Sfanta Scriptura, hrana zilnica

Laurentiu Dumitru
Scrisoare (ne)asteptata a Episcopului Oradiei
Rusalca / Sirena, un film ortodox de animatie de Alexander Petrov
Costinesti, dupa 16 ani

Un coltisor de Rai
Treisprezece lucruri pentru a aduce bucurie in sufletele copiilor tai

ortodoxie şi viaţă
te voi iubi mereu - traducere dupa Robert Munsch

Viaţa la ţară
Despre “acasa”
Indragostitii
Jean

Popas alternativ
Ce nu ştiaţi despre Rotary Club
“Dumnezeu nu Se lasă batjocorit”

BLOG DE SUFLET
O lume colorata si muta

Nihil sine Deo
Pelerinaj in Grecia II - Insula Eghina

Despre Taina Casatoriei
Rugaciunile mesei

O privire simpla asupra unei vieti atat de complicate
Viata fara Dumnezeu

Un blog deosebit de frumos si util: Lucru de mana , ce are ca motto un cuvant al Sfantului Teofan Zavoratul:"E rau fara lucru de mana. Sa cititi si sa va rugati, nu se poate la nesfarsit. Iar daca stati trandavind, gandurile incep sa rataceasca; tocmai de aceea trebuie sa va veniti singura in ajutor, nascocind un lucru de mana. Lucrul de mana terminat vindeti-l sau dati-l de pomana, cerandu-i Domnului sa va ajute in stiinta de a va ruga."

Floricele Colorate
Nuovomondo

Gândeşte frumos!
Decizii

miercuri, 30 iulie 2008

Despre inocenta pierduta a sarutului

Răspuns către Corina (Sibiu)
Poate sa aprofundaţi puţin tema aceasta: In afară de trimiterea sexuala, de ce un sărut este păcat? Da, înţeleg, e voluptate la mijloc, e fire pământeasca, dar este cea mai pura dovadă de umanism...

Pentru ca spuneai ca iţi place Stanescu, îmi amintesc o poezie de-a lui, daca tot veni vorba de sărut, despre adolescenţii care se săruta pe străzi. Era o poezie cu multe interjecţii si semne de exclamare, o apologie a sărutului. Ceva de genul: "Ah tinerii se săruta, cum se mai săruta tinerii pe străzi, nebăgând in seama maşinile, zgomotul, moartea, de parca însuşi trupurile lor nu ar fi decât nişte prelungiri ale sărutului". Exista in aceasta poezie o exaltare disperata. Tinerii lui Stanescu, si Stanescu însuşi, încearcă să se ascundă de moarte, ca de o ploaie de primăvară, la umbra acelor săruturi. Sărutul apare la Stanescu ca o toarta de care se prind cu disperare cei care au căzut cu viteza in vârtejul necruţător al morţii. Cioran isi exprima si el aceeaşi spaima, deşi in termeni mult mai vulgari, in Pe culmile disperării, se pare, dar asta nu are nici o importanta. Acesta zice ca numai orgasmul îl sustrage de la obsesia morţii. Iar eu cred ca de la candoarea lui Stanescu pana la mojicia lui Cioran nu e chiar atât de mult. De aceea, as putea spune ca deşi, teoretic, ar trebui sa existe o fracţiune de inocenta a sărutului, practic ea nu are posibilitate sa se împlinească, deoarece inocenţa este spulberata încă mai înainte ca sărutul să se petreacă.
Socotesc ca insasi pornirea spre sărut este deja o manifestare si materializare a poftei in plina clocotire. Daca cineva va zice ca dimpotrivă, de prea multe ori, sărutul este folosit tocmai pentru a se ajunge la excitaţie, va trebui sa-l contrazicem. Aceasta se întâmpla numai cu trupurile istovite de păcat. Dar, deşi trupurile au nevoie de săruturi pentru a fi trezite, mintea este excitată, căci fara excitarea mintii nimeni nu simte nevoia să sărute, după cum nu simte nevoia sa bea apa cel căruia nu-i este sete.
Aşadar, sărutul este cel puţin o dezvirginare a mintii. O fată sărutata nu mai poate fi numita fecioara, pentru ca ea a depăşit bariera psihologica a fecioriei, care este mai grea decât cea fizica, voinţa ei a fost înfrânta. Deşi, aparent, o astfel de fata are toate "probele" fecioriei, eu as asemăna-o cu un ou din care s-a supt, pe o gaura făcuta cu acul, tot conţinutul. Exista, într-adevăr, o grămada de astfel de "fecioare" cu trupul, dar care au in palmares nenumărate nopţi de jocuri erotice si de perversiuni dintre cele mai încurcate. Aceasta dispoziţie i se inoculează fetei odată cu primul sărut si nimeni niciodată nu-i mai poate reîntoarce fecioria, decât poate doar moartea.
In ce măsura este sărutul o manifestare a umanului? Da, sărutul este tocmai manifestarea umanului, nimic mai mult. Nu mă refer acum la sărutarea apostolica, la sărutarea păcii, căci nu despre asta vorbim. Dar sărutarea dintre un bărbat si o femeie poate fi doar o manifestare si materializare a poftei, după cum am mai zis, sau o ultima staţie a păcatului, atunci când sărutul se da "fara patima", tocmai pentru ca patima a fost de curând satisfăcuta. De aceea, socotesc ca limba romana si-a rezolvat fericit problema diferenţei dintre sărutarea pătimaşa si cea nevinovată, propunând cuvinte separate pentru fiecare: "sărut" si "pupat". Cred însă că pană la o anumită vârstă, termenul din urma se abţine sa existe. Aşa ca, in afara de trimiterea sexuala a sărutului, despre care vorbeai, chiar nu mai vad nici o trimitere.
Sărutul, de fapt, este un sărut dat poftei. Daca pofta in sine este omeneasca si, atunci când nu este primită în inimă, adică atunci când nu suntem de acord cu ea la nivelul mintii si ne împotrivim ei cu sabia duhului, care este rugăciunea, nu este păcat, totuşi pactul cu pofta, chiar si când nu se ajunge la fapta, este păcat. Cu atât mai mult va fi păcat manifestarea vădită a acceptării poftei, care se face prin sărut. Dar dincolo de simpla acceptare a poftei, sărutul el însuşi prilejuieşte atâta plăcere, încât mulţi îl găsesc mai important decât actul sexual propriu-zis, de aceea, in jocul erotic, ii acorda mai mare atenţie si mai mult timp.
Sa ştii ca aceasta părere o împărtăşeşte toată Biserica. Exista chiar un canon prin care preotul care a sărutat o femeie cu patima, chiar daca nu s-a împreunat cu ea, se cateriseşte. Si asta in timp ce alt canon oferă şansa de reabilitare preotului care a căzut in malahie (onanism), de pana la doua ori. E o vedere ciudata, desigur, dar asta si pentru ca avem un Dumnezeu care "căuta la inima omului". Sărutul este păcat ca si curvia totala, tocmai pentru ca este o manifestare a doririi si acceptării păcatului, deci, săvârşirea lui. Toate celelalte păreri despre sărut le găsesc forţate si nesincere.
Cu toate ca nu as vrea ca asta sa-i împingă pe cei care doar s-au sărutat, dar încă nu si-au folosit trupurile, sa o facă acum. Curmarea păcatului, in orice stadiu de avansare ar fi, e o biruinţa si o încununare. Daca cineva a luat-o pe un drum greşit si a aflat asta, nu merge mai departe, ci se întoarce, ca sa nu piardă timp si nici puteri pentru regăsirea si continuarea drumului celui drept.Cei mai mulţi sunt tentaţi sa meargă in săvârşirea păcatului până la capăt, gândind ca de acolo se vor întoarce înapoi. E o tentaţie demonică, sinucigaşă. Sărutul este doar începutul, doar păşirea in marea nesfârşita a păcatului si a morţii. A continua sa înoţi in aceasta mare, gândind ca o vei străbate încolo si înapoi, este chiar mai riscant decât pare. Exista mai mulţi înecaţi langa mal, decât in mijlocul marii.


Parintele Savatie Bastovoi

Parintele Seraphim Rose despre educatia ortodoxa a copiilor

marți, 29 iulie 2008

Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii

O istorioara despre frica de Dumnezeu

Era un om învăţat să fure, măcar de-ar fi fost sărac. Da de unde ! Era om gospodar, avea femeie bună, credincioasă şi copii; avea boi, avea oi, cai, porci, vite, pasări, pământ, livezi, vii, dar a fost crescut rău la părinţii lui, că nu era sătul până nu mânca ceva de furat. Omul acesta de multe ori avea discuţii cu soţia lui. Soţia lui bună îi spunea:
- Mai, omule, ulciorul nu merge de multe ori la apă. Căci îi ruşine în sat, dacă te-o prinde pe tine că furi; toţi or să te judece pe tine de ce ai furat, că ai tot ce-ti trebuie. De ce furi, mă ?
- Femeie, eu nu pot. Până n-oi mai lua eu de la cutare boier, de la cutare om, de la cutare proprietar!

Odată era în luna lui iulie, luna era plină pe cer şi era senin ca ziua. El venise din ţarină şi a văzut lanurile pline de clăi de grâu, jumătăţi de grâu, cum se cheamă în alte parţi. Ce s-a gândit el ? " ce bine ar fi să aduc eu o căruţă de grâu din acesta la mine ", că era grâu frumos. A venit acasă, a pregătit căruţa şi caii, drugul de legat snopii; a pus nişte fân pentru cai şi iarbă verde în căruţă şi-n puterea nopţii, când doarme şi pasărea - cum zice ţăranul -, a luat o copiliţă numai de trei-patru ani cu el. Copilei îi plăcea să meargă cu tată-sau cu căruţa totdeauna.
- Tătăică, mă iei cu căruţa?
- Te iau! Da', mă-sa a zis:
- Stai acasă!
- Nu ! şi a început a plânge copila.
- Dă-i drumul ! Copila vrea să audă cum merg caii, s-o plimbe tată-său cu căruţa. Dar a fost o pronie dumnezeiasca aceasta şi purtare de grija a lui Dumnezeu. A venit omul acela la furat snopi în ţarină. Un lan de grâu era lângă o pădure mare şi un drum de ţarină pe marginea pădurii. El a tras caii cu oiştea pe unde trebuia să iasă de pe lan, a luat din gură la cai zăbala şi le-a dat să mănânce.
Copiliţa a rămas la căruţă. Era lună, senin şi se vedea bine la mare distanţă. Şi s-a dus pe lan omul ăsta, de meserie hoţ din copilărie, şi a început să se uite în toate părţile; şi la stânga; şi la dreapta şi înainte şi înapoi. Se uita aşa. De ce se uita ? Ca nu cumva să fie vreun paznic pe lan. Dar tot el îşi zicea : " Chiar dacă ar fi, acum doarme într-o claie, că acu-i puterea nopţii ". În acest timp copiliţa se uita de la căruţă cum taică-său se uită în toate părţile, şi încolo, şi încolo şi se minuna ea în mintea ei - copii naivi -, de ce se uita taică-său aşa?
După ce s-a încredinţat el că nu este nimeni şi nu-l vede nimeni, a luat câţiva snopi de grâu şi a venit la căruţă. Copiliţa, prin care a vorbit Duhul Sfânt, întreabă pe taică-său:
- Tătăică, mata ai uitat ceva !
- Dragul tatei, dar ce-am uitat ?
- Mata ai uitat ceva! Te-ai uitat în toate partile dar ai uitat să te uiţi şi în sus!
- Cum ai zis?
- Mata în sus de ce nu te-ai uitat ? Dar copila n-a zis să-l mustre pe tatăl ei. Ea a crezut că poate aşa-i bine, dacă se uită în toate părţile, să se uite şi în sus. Dar l-a costat pe om foarte mult.
- Cum, cum ai zis?
- Tătăică , eu am crezut că trebuie să te uiţi şi în sus! Şi atât l-a certat frica lui Dumnezeu pe om, că a luat snopii înapoi, s-a dus şi a făcut claia; a venit, a întors caii, a pus zăbala la cai, a pus copiliţa în căruţa şi cu căruţa goală, s-a întors acasă. Când vine acasă, femeia ştia că nu vine niciodată cu golul. Ori fura bostani, ori popuşoi, ori grâu, ori altceva, el venea încărcat. Îl vede, de data asta mai erau doua-trei ceasuri pân-la ziua că vine cu golu:
- Mai omule, dar ce-ai păţit? Ce-ai patit?
- Femeie, câte zile voi avea nu mai fur!
- Ce-ai păţit? Bine ţi-a făcut! Te-a prins ! Ea credea că l-a prins. Te-a prins? Ti-am spus eu ţie. Aşa, gospodar la furat!
- Mai femeie, nu m-o prins nimeni.
- Nu cred. Te-o prins! De ce-ai venit cu golul?- Nu mai fur câte zile oi avea!
- Dar ce-ai patit? El arată copiliţa şi zice:
- Din cauza copilei.
- Dar ce ti-a făcut copila?
- Din cauza ei nu mai fur în veacul veacului. Căci a vorbit Duhul Sfânt prin gura ei.
- Dar ce-a zis copila?
- Eu m-am dus pe lan - cum îi obiceiul meu -, si-nainte de a începe a căra snopii, mă uitam: în stânga, în dreapta, încoace-încolo. Copiliţa mă vedea de la căruţă şi când am venit m-a întrebat: " Tătăică, mata ai uitat ceva; ai uitat să te uiţi şi în sus ". Atunci m-am gândit, cât sunt eu de nebun. Dumnezeu îmi vorbeşte prin gura copilei, că trebuia să mă uit mai întâi în sus; că dacă mă uitam în sus, nu mai era nevoie să mă uit la dreapta, la stânga sau înainte, că de ochiul cel de sus nimeni nu se poate păzi. Ochii lui Dumnezeu - cum spune Solomon -, sunt de milioane de ori mai luminoşi decât soarele şi nu este loc unde nu cercetează atotştiinţa lui Dumnezeu. Cum zice şi Apostolul: Ştiinţa lui Dumnezeu străbate până la despărţirea duhului de a sufletului; nu numai până la despărţirea trupului de a sufletului. Omul este icoana Preasfintei Treimi. El are minte, cuvânt şi duh. Duhul cel în chip de raze de lumină, care-i în inimă, cu acesta omul îi mai mare decât îngerii; că îngerii nu s-au făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ci numai omul. Omul este icoana vie a Sfintei Treimi pe pământ, are minte, cuvânt şi duh. Mintea este chipul Tatălui, cuvântul este chipul lui Hristos, iar duhul cel de viaţă făcător este chip al Duhului Sfânt.

Acest duh de viata nu-i duhul cu care vorbim - acesta este sluga mintii şi are altfel de cuvânt. Iar acela este un dor gânditor, sta între minte şi între cuvânt şi circumscrie - are în sine -, şi pe minte şi cuvânt, după Sfanţul Grigorie Palama, preaindumnezeitul la minte.
Deci, până acolo străbate ştiinţa lui Dumnezeu, până la despărţirea duhului de a sufletului şi nimeni nu poate să se ascundă cu vreun gând de la atotştiinţa Ziditorului.
Acest Duh Sfânt l-a cercetat pe acest om cu frica lui Dumnezeu şi s-a gândit : "De acum înainte nu voi mai fura în veci, cât voi trai. Ba am să mă duc să mă mărturisesc şi să-mi fac canonul pentru câte am făcut în viaţă, că dacă mă mai duc la furat trebuie mai întâi să mă uit în sus. Şi dacă mă uit în sus, mi-e destul atât, ca să nu mai pot fura în vecii vecilor, că de ochiul cel de sus nimeni nu se poate păzi ".

Iarăşi vă spun : începutul înţelepciunii este frica Domnului. Ea este temelia tuturor faptelor bune. Înţelepciunea are doua capete: primul este frica de Dumnezeu şi cel mai de sus este dragostea de Dumnezeu, că toata fapta buna se începe din frica lui Dumnezeu şi se termină în dragostea lui Dumnezeu, care este legătura desăvârşirii şi cea mai înaltă faptă bună.Dumnezeu cel închinat în Treime, Părintele, Cuvântul şi Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţa şi nedespărţită şi Preacurata Lui Maică şi toţi sfinţii să ne fie în ajutor, să nu uitam frica lui Dumnezeu şi să păzim poruncile Lui. Amin.

Ne vorbeşte părintele Cleopa (vol. 1)

Mai multe imagini cu Parintele Cleopa gasiti aici: Imagini cu Parintele Cleopa

luni, 28 iulie 2008

Tabara crestina (5)

Tema taberei a fost "Libertate si responsabilitate"
Tinerii au avut ocazia sa afle ce este libertatea si ce nu este libertatea. De asemenea, au avut ocazia sa vorbesca despre diferenta dintre "a face ce vrei" si "a fi liber sa faci ce vrei"si despre multe alte subiecte actuale.
Fiecare zi a inceput avand un motto :


Liberatea este aceea in care are loc si Dumnezeu.


Ca sa devii liber, trebuie sa te robesti, sa devii robul lui Dumnezeu. Acesta este paradoxul crestin.
Unde este Dumnezeu, acolo este libertatea.

Cautand comoara au gasit:

Dupa concursul "In cautarea comorii," a urmat premierea, fiecare participant primind o diploma, o icoana si o carte.

Salveaza un copil. Impusca un televizor

Bogdan Mateciuc

"Stai frumos. Fii atent. Nu omorî pe nimeni."

Profesorii din ziua de azi au probleme cu mult mai mari decât copiii care mestecă gumă la ore. De la anorexie si sarcini surpriză, la copiii hiperactivi care nu pot sta locului si copii care umblă cu droguri la scoală (si acasă), scolile noastre prezintă o multime de probleme. Indiferent de discutiile despre metodele profesorale, este greu pentru o fată să învete dacă se supune voit la înfometare. La fel pentru un băiat care nu este atent. Care ar fi solutia? Cu ce trebuie început?
Poate... ar trebui să închidem televizorul.
Tuturor ne place un film bun. Pentru cei cu o activitate preponderent intelectuală, televizorul e un mijloc de relaxare. Apoi, sunt multe emisiuni interesante, dacă stii unde să cauti. Existenta în sine a televizorului nu e o problemă. Problema e că copiii stau în fata lui prea mult si văd prea multe lucruri gresite, fără a avea si discernământul pentru a le judeca.
Deficit de atentie
Acum câtva ani, un spital pentru copii din Seattle, Statele Unite, a publicat un studiu care corela problemele de atentie la copii cu expunerea la televizor încă de la începutul vietii. Concluzia era că copiii cu vârste între 1 si 3 ani prezintă un risc de tulburări de atentie si de altă natură cu atât mai mare cu cât expunerea lor zilnică la televizor creste. Pentru fiecare oră petrecută în fata televizorului între vârsta de 1 si 3 ani, riscuri de tulburări de atentie creste cu 10% până la vârsta de 7 ani.
Dr. Dimitri Christakis, care a condus studiul, a afirmat: "Stim din statisticile nationale că copiii petrec în medie 2-3 ore pe zi în fata televizorului, între vârsta de 1 si 3 ani, si că 30 la sută dintre copii au un televizor în camera lor". Dacă aceste cifre sunt o medie, atunci unii copii nu privesc deloc la televizor, în timp ce altii cred că televizorul e mama lor.
În anii de început, când creierul copilului se dezvoltă rapid, stimularea rapidă oferită de televizor - chiar si la emisiunile educationale - fac creierul copiilor să estimeze că viata se desfăsoară mai repede decât în realitate. Părintii ar trebui să limiteze numărul de ore petrecute de copiii mici în fata televizorului. Asa cum arăta dr. Christakis, oamenii pregătesc cina de mii de ani, fără să aibă nevoie de televizor.
Iubiri si sex nerealiste
E evident pentru toată lumea că, la televizor, activitatea sexuală e prezentată într-o manieră comercială. Iubirea de plastic tip Hollywood a devenit un cliseu.
Potrivit celor de la Common Sense Media, "Din 68% emisiuni tv care au un continut sexual explicit, numai 15% vorbesc si despre riscuri si responsabilitate". La televizor, în filmele americane, nimeni nu spune "Stii, unul din cinci adulti americani are herpes. Tu nu ai? As vrea să nu mă mai săruti. As vrea să discutăm serios si responsabil despre relatia noastră".
La televizor, atât ei, cât si ele, arată perfect. Telespectatoarele sunt bombardate cu o multime de reclame cu femei frumoase, nefiresc de slabe. Să nu ne mirăm atunci că adolescentele au probleme de alimentatie. Pe de altă parte, băietii sunt învătati să tragă ca să atingă niste standarde fizice nerealiste, care deseori pot fi atinse numai dacă iei steroizi. În orice caz, toti si toate ajung tot acolo: la viermi.
Tatăl meu mi-a povestit odată despre un coleg de facultate, care făcea sport de performantă si arăta foarte bine. A contractat însă o boală tropicală, necunoscută în România, iar trupului lui atletic s-a împutinat văzând cu ochii în numai câteva luni. În cele din urmă, colegul a murit.
Violentă
Conform Common Sense Media, "Până ajung în clasa a cincea, copiii au văzut deja 8.000 de crime si 100.000 de acte de violentă la televizor".
Evident, dacă cei mici sunt expusi la asa ceva, în timp ei ajung să se desensibilizeze. Televizorul si filmele ne îndoapă cu violentă, iar noi înghitim fără să ne facem probleme. Apoi, suntem socati să citim că într-un parc un elev de liceu este omorât de doi colegi pentru câtiva bănuti sau pentru o tigară. Sau că o "fetită" de 11 ani întretine relatii sexuale si rămâne însărcinată.
Copiii îndopati de televizor cu violentă pot foarte usor să preia roluri violente, similare celor jucate de eroii lor. Americanul Eric Tavulares, în vârstă de 18 ani, a vizionat de 18 ori filmul Natural Born Killers, după care si-a omorât prietena, sugrumând-o în timp ce dormea. De fapt, chiar în seara anterioară vizionaseră împreună filmul încă o dată.
"A declarat că nu îsi aminteste exact cum s-a întâmplat", se afirmă în raportul Politiei, "dar ceva s-a declansat la nivelul mintii, s-a îndreptat către Lauren Aljubouri si a strangulat-o."
La fel, violenta din jocurile video atinge cote paroxistice. Îmi amintesc ce ciudat mi s-a părut primul meu joc video, în DOS, în care trebuia să parcurg niste culoare subterane si să împusc soldati dusmani. Sângele sărea în toate părtile si, în mod evident, producătorii jocului voiau să forteze succesul cu cantitatea de sânge aruncată peste tot. Jocurile de astăzi sunt si mai violente. Părintii ar trebui să aibă grijă la cantitatea de violentă din jocurile video de astăzi. Vremea lui Atari, cu iepuri care trebuie să culeagă toti morcovii din grădină, a trecut de mult. Astăzi avem jocuri cu naratiune si cu detalii grafice de înaltă rezolutie.
Răspunsul?
Răspunsul la multe probleme de acest gen este să petrecem mai mult timp împreună ca familii. Să închidem televizorul si să citim cărti. Să facem un puzzle sau să jucăm remy. Să mergem afară, să ne plimbăm în parc. Copiii stiu că viata e mult mai bogată decât ce oferă televizorul si, desi probabil la început vor strâmba din nas când îi vom lua din fata televizorului, mai târziu vor aprecia acest lucru. Îl vom aprecia cu totii.

duminică, 27 iulie 2008

Sfantul Mare Mucenic Pantelimon

Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae, Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui calitatea inalta a sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.
Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.
Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.
Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim, Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate. Apoi, fie scufundat in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.
Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat iar trupul sa ii fie aruncat in foc.
Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

Rugăciunea Preasfinţitului Eremei (schimnicul) către SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON

O, Mare Mucenice Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.
Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon ...
Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase ...
Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.
Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive!
Tot trupul nostru este bolnav:
Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare.
Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.
Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Creşti, mânia Domnului, ptimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.
Ne doare totul în noi.
În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.
În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Presfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămădiueşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.
Rugăciune pentru vindecare
Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (...), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boal trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(Rugaciuni preluate de pe site-ul Manastirii Dervent)


[edit]
Sambata dupa-amiaza am pasit in biserica in speranta de a face cateva fotografii. Duminica urma sa sarbatorim si hramul bisericii "Nasterea Domnului" (al doilea hram, de cand au fost aduse, in urma cu cativa ani, moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon).
Mare mi-a fost bucuria intalnirii cu Sfantul. Sper sa aduca si altora bucurie multa, intalnirea cu Sfantul Mare Mucenic Pantelimon.

sâmbătă, 26 iulie 2008

Tabara crestina (4) "Drumetia"

Urcuşul spre munte (esenţa drumeţiei ) se aseamănă cu urcuşul duhovnicesc. Urcând, îţi testezi chiar limitele (însă acum pot spune ca, în sfârşit, am ajuns şi eu pe un vârf de munte, un loc în care nici măcar n-am îndrăznit vreodată să visez ca voi ajunge). Spuneam că e asemenea unui urcuş duhovnicesc pentru că singur nu poţi urca pe munte, aşa cum singur nu te poţi mântui, urcuşul pe munte e plin de greutăţi, cere efort fizic şi intelectual, în momentul in care simţi că ţi-e greu, că nu mai poţi înainta, ceri ajutorul celor din jur, te rogi lui Dumnezeu să te ajute să înaintezi, aşa şi in viaţă, fiecare om are parte de suferinţe, de greutăţi, şi singur nu le poate duce, astfel, cere ajutorul celor din jur si se roagă lui Dumnezeu. Pe munte nu poţi fi egoist. Nu poţi ajunge singur în vârful muntelui, drumul fiind dificil, pe de o parte, si pe de alta parte, nu ai nici o bucurie dacă nu aduci şi pe altcineva cu tine, să vă bucuraţi împreună de frumuseţile dăruite de Dumnezeu.










Am avut si marea bucurie de a gusta din zmerura dulce si fragutele de pe munte :)










Dupa un urcus eroic :) , am ajuns si in varful muntelui.






Când ajungi în vârf, nu te mai gândeşti la greutatea drumului, ci la bucuria de a te afla acolo, la bucuria si fericirea de a fi in vârful muntelui si de a admira măreţia creaţiei lui Dumnezeu. Însă, până ajungi în vârf e nevoie de multă, multă rugăciune, de fapte bune şi de credinţă. Şi să nu uităm ca acolo, nu ajungi singur, mai duci pe cineva cu tine, sau te ajută pe tine cineva ca să ajungi în vârful muntelui.
Drumeţia te ajută să te cunoşti pe tine însuti, de altfel, tot ceea ce se petrece în tabăra creştina te ajuta să te cunoşti mai bine pe tine însuti.

Fotografiile sunt realizate in perioada 16-24 iulie 2008.

Tabara crestina (3)

Tabara crestină de anul acesta- ca si cele din anii trecuti- s-a desfăsurat sub privirea plină de iubire a Mantuitorului si sub ochii blanzi ai Maicii Domnului.



Tabăra creştină “Dragoste şi prietenie” este o cale spre inima tânărului. Aici tinerii găsesc un mod de viata sănătos, departe de zgomotul si tentaţiile lumii acesteia. În tabăra creştina, rugăciunea, munca în echipă, jocul, cântarea religioasă, drumeţia, activităţile practice, sportul, se împletesc în mod armonios. Ce altceva poate fi mai frumos pentru un tânăr în ziua de azi, decât să descopere că şi alţi tineri, asemenea lui, îl caută pe Hristos, că nu este singur în căutarea sa şi că Biserica vine în întâmpinarea lui.
Tinerii care vin în tabără leagă noi prietenii sau le adâncesc pe cele deja existente.
Cadrul natural în care se desfasoară tabăra organizată de Parohia Ortodoxă „Înălţarea Domnului” din Tg. Lăpuş (http://www.parohiaortodoxainaltareadomnului.ro/) în colaborare cu Grupul Şcolar Tg.Lăpuş şi Liceul Teoretic „Petru Rareş” din Tg.Lăpuş , putem spune că este un loc binecuvântat de Dumnezeu. Aici, în Munţii Tibleşului, în cabana de pe Valea Minghet, aparţinând Ocolului Silvic Groşii Tibleşului, tinerii au petrecut doua săptămâni, trăind mai aproape de Dumnezeu. Au fost foarte activi, comunicativi, implicaţi în activităţile desfăşurate. Au rostit împreună rugăciunile de dimineaţă şi apoi rugăciunile de seară, s-au rugat împreună la începutul şi la sfârşitul mesei, unii dintre ei cunoscându-le, alţii descoperindu-le acum. Şi-au unit glasurile în cântarea religioasă care a răsunat în liniştea pădurii, aducând, si prin cântec, slavă lui Dumnezeu.
Tema taberei de anul acesta s-a numit "Liberate si responsabilitate".
Pe parcursul mai multor "episoade" voi incerca sa redau putin din atmosferea taberei, din frumusetea celor doua saptamani petrecute in aceasta colectivitate sau, mai bine spus, in aceasta mica familie.
Rugaciunea de dimineaţă


Rugaciunea de seară


"Pe Tine Te laudam"

(Data de pe fotografii nu corespunde cu timpul real, dupa cum sper ca ati observat :) ! Sunt realizate in perioada 16-24 iulie 2008)
Inviorarea de dimineata

Activitati sportive, practice si jocuri







Un moment plin de bucurie a fost si focul de tabără în jurul căruia ne-am strâns şi am cântat.









Un lucru demn de precizat este ca toate cheltuielile de cazare, masa, cu exceptia transportului, au fost suportate de catre Parohia Ortodoxă „Înălţarea Domnului” din Tg. Lăpuş!
Despre frumusetea drumetiei pe munte: Tabara crestina (4) "Drumetia"