Treceți la conținutul principal

Va recomand cu incredere

Va recomand sa cititi despre o familie cu 10 copii, sanatosi, frumosi, fericiti, simpli si plini de voiosie:
blog emotionant al unei familii cu zece copii

Despre vaccinuri, in caz ca nu stiati:
Vaccinul anti-HPV Gardasil ucide!
Atitudini ortodoxe

Despre o ceainărie si librarie in care mi-ar placea sa intru:
Ceainaria si libraria ortodoxa “Sotir”, Câmpulung-Muscel
Si un fragment:
" Într-o ţară eminamente ortodoxă, o alternativă la nebunia barurilor şi pub-urilor pline de fum de ţigară, alcool, gălăgie şi muzică house, era mai mult decât necesară. Creştinii noştri, şi în special tinerii din Biserică, se plâng că nu au unde să-şi petreacă timpul liber, că nu prea sunt cluburi liniştite, că nu prea sunt cenacluri ori şezători duhovniceşti unde să petreacă un timp cu folos, în răcoarea serii, în compania unor prieteni.
Iată că această necesitate a fost resimţită şi de doi tineri soţi câmpulungeni care s-au gândit să investească într-o ceainărie şi librărie ortodoxă. I-au ales un nume inspirat – „Sotir” (în greacă înseamnă Mântuitor). Sigur că nu se face primăvară cu o floare, dar iniţiativa poate veni şi altora, de prin alte locuri…
În Câmpulung-Muscel, la vreo 500 de metri de zona centrală, într-un loc ferit de agitaţia lumii, puteţi să savuraţi un ceai cu gheaţă, ori o cafea sau pur şi simplu o limonadă, puteţi răsfoi cărţi duhovniceşti ori discuta cu prietenii. Veţi asculta muzică bizantină, bizantină instrumentală, muzică medievală ori folclor grecesc. Printre clienţi se numără deopotrivă preoţi de mir, ieromonahi, seminarişti, dar şi arhitecţi, jurişti, profesori sau tineri de liceu. "
Mai gasiti si aici: Libraria si ceainaria "Sotir "

Un text care m-a impresionat prin claritate si adevar:
“Din cuvântul sfătuitor” al Sfântului Efrem Sirul; text cules din ‘Rugăciunile Sfinţilor Părinţi sau Apanthisma’: Tinerete fara de batranete si viata fara de moarte.

Redau un fragment si va indemn sa-l citiţi in întregime:
Ia aminte la tine, o, tinereţe, dorind a te nevoi, sa nu cumva sa treacă zilele tale in răspândire. Sa nu primeşti gândurile cele rele si viclene, ca sa nu obosească puterea ta in războiul vrăjmaşului tău. Sa ai totdeauna pe dulcele Stăpân in cugetul tău, ca sa se încununeze drumul nevoinţei tale. Aleargă iute in lupta nevoinţei tale, o, tinereţe, căci a sosit ziua si s-a apropiat vremea când cei ce se ostenesc se încununează si cei ce s-au trândăvit se căiesc.
Câştiga-ti fapta buna până când ai vreme, evlavie in ochiul tău, adevăr in urechile tale, graiuri de viata in limba ta, cercetare de bolnavi in urmele tale, in inima ta chipul Domnului tău, in mădularele tale isprava întregii înţelepciuni, ca sa te cinsteşti înaintea Îngerilor si a oamenilor. Lemnul neînsufleţit se cinsteşte având chipul muritorului împărat: cu cat mai vârtos se va prefera sufletul ce are pe Dumnezeu intru sine, in veacul acesta si in cel ce va sa fie! Ia aminte la tine, iubite: pofta moarta este, iar trupul viu este. Drept aceea, cu de-adinsul ia aminte ca trupul tau sa nu dea viata celui mort; de ii vei da lui viata, te ucide pe tine.


Despre Minunea de pe Muntele Taborului, vazuta prin ochii Maicii Ecaterina (Monica Fermo); o găsiţi aici: Minunea de pe muntele Taborului
Un fragment:
Pe lângă Sf. Lumină, una dintre marile revelaţii şi bucurii duhovniceşti ale sărbătorilor praznicale este Schimbarea la Faţă, care se petrece pe Muntele Taborului, în data de 6/19 august, după cum bine ştim, şi care descoperă o faţetă nevăzută a acestei sărbători pe care, desigur, într-un cerc de credincioşi, într-o biserică oarecare din lume, poate nu ai ocazia să o vezi, decât în cazul în care Dumnezeu ar vrea să ţi-o descopere în mod particular. Dar acolo, în văzul tuturor, al miilor de credincioşi sau necredincioşi care participă pe Muntele Sfânt al Taborului, în noaptea din 18 spre 19 august, în timpul Sf. Liturghii, coboară asupra Sfântului Munte un nor.

Un cuvânt al Maicii Siluana, din cartea Unde-ti este Bucuria, omul lui DumnezeuMonahia Siluana Vlad, gasiti aici:
Cred că primul care se plictiseşte în cuplu e bărbatul, pentru că mai ales el nu-L mai vede pe Dumnezeu în darul acela, nu mai vede Dăruitorul, ci priveşte doar învelişul
Fragment:
Darul lui Dumnezeu nu e numai ce se vede
Ramona Bădescu: Măicuţă, toată lumea spune că pruncii sunt un dar de la Dumnezeu. Putem privi şi pe soţul sau pe soţia noastră tot ca pe un dar? E drept că acest dar, cu timpul, se cam învecheşte aşa, cam dispare bucuria de la început. Mai ales nevestele îşi amintesc de acele începuturi, pe care le invocă la infinit. Cum am putea să reactualizăm această stare de început, de paradis iniţial?
Maica Siluana: Eu cred că cine oboseşte, cine se plictiseşte de dar, nici măcar nu l-a scos din „cutia” în care l-a primit! Cred că nu l-a scos din ambalaj! Dacă primeşti un cadou, oricât ar fi de frumos ambalajul, şi-l ţii acolo, să zicem că e o carte, frumos ambalată, şi dac-o tot admiri, „ce frumos, ce frumos…”, sigur că într-o zi te vei plictisi! Atunci poţi s-o scoţi din ambalaj şi poţi să te uiţi la copertă: „Ce frumos!”, o pui în bibliotecă şi te uiţi o zi, două, trei… ce copertă frumoasă are! Şi iarăşi te plictiseşti. De ce? „


Cititi si aici : Dinamită!

Si tot despre Maica Siluana, care m-a ajutat si pe mine foarte mult, o mărturie plina de durere si un indemn:
Sa ne rugam pentru Maica Siluana!

Sa ne rugam, sa ne ajute Dumnezeu!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.