Treceți la conținutul principal

Iubiti pe vrajmasii vostri

Duminica a XIX-a după Rusalii - Luca VI, 31-36

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Cinci versete de foc care-ar trebui să mistuie în noi ura, duşmănia, iraţionalul neiubirii. Cinci versete ca cinci trepte din moarte la viaţă, din iad în raiul desfătărilor. Cinci versete ca cinci degete dumnezeieşti care-apucă ciotul inimii noastre, spre a-l scoate din întunericul urii la lumina iubirii.
Până astăzi, acest „iubiţi pe vrăjmaşii voştri” (Luca 6, 27) este pricină de sminteală, de scandal duhovnicesc. Ce valuri a înălţat spusa aceasta în inimi îngheţate şi fiori de gheaţă a strecurat în inimile aprinse de ură! Câte suflete nu se vor fi mântuit şi numai pentru că au identificat între valorile adevărate că vrăjmăşia ucide… Pentru că au aflat că în inconştienţa nebună a urii nu se poate naşte decât fiul urii, diavolul, egoistul fariseu al întunericului. De câte feluri poate fi vrăjmăşia o ştiţi mai bine decât mine. Uneori, ea ne cuprinde propriile inimi şi, mascând-o cu zâmbete - aşa cum îşi cosmetizează desfrânata faţa, ca să seducă mai nenorocit - credem că dac-am reuşit să zicem „iartă-mă” sau „te iubesc”, am scăpat de ea. Când colo, de nu-i smulsă din inimă, ea sapă mai adânc, ca firul de apă pe sub alcătuirea de piatră şi nisip a malului, surpând casa sufletului. Şi, Doamne, câte zâmbete false nu ne aruncăm unii altora, în loc să încercăm să ne izbăvim inimile de ură, să le scoatem din robia necunoaşterii în libertatea cunoştinţei cu Dumnezeu. Poate versetele acestei părţi de Evanghelie sunt de foc; dar parcă acesta, cu duşmanii, te aduce în pragul să zici că „nu poţi”, n-ai cum ierta pe cel care-ţi greşeşte şi te vrăjmăşeşte. Şi astfel, în loc să încerci să afli „de ce?” şi să lucrezi la „cum!” să rezolvi drama ruperii din inimă, cauţi mereu să te îndreptăţeşti, găsind - uşor - mii de motive să nu faci nimic.
De multe ori în viaţă e valabilă spusa că „faci bine şi dai de rău”. Şi pentru aceea că binele pe care ai încercat a-l face nu-L are pe Hristos de miez sau pentru că te-ai apucat să arunci focul binelui într-o pădure îngheţată de ură. Căci există o ură foarte bine drapată în faldurile duhovniciei, aceea care, când scapă de sub control, răneşte adânc, mai ales când vine de la oameni pe care crezi că-ţi pot fi tovarăşi de „pescuire minunată”. Din păcate, chiar în Biserică constaţi mult mai uşor unde-i ura decât unde-i iubirea deplină, adică aceea care trece dincolo de zâmbete false, necruţător de false. Exerciţiul vindecării de vrăjmăşie are ceva din exerciţiul pentru veşnicie pe care mereu Hristos îl propune. Căci, nu-i aşa, cea mai frumoasă declaraţie de dragoste este: „Tu (chiar tu, vrăjmaşul meu), n-ai să mori niciodată”. În sensul deplin al faptului că iubirea pe care ţi-o port te va face părtaş nemuririi, umplerea de dragoste a inimii şi cugetului tău le va face vase binecuvântate ale vinului celui ales, esenţă de Duh Sfânt. De aceea urâtorii se rup de Hristos şi aruncă sufletul în moarte, răstignindu-şi nemurirea între prostie şi ură, între neminte şi neomenie. Căci măsura omeniei noastre stă în câte iertări am asumat, dându-le din tot cugetul şi tot sufletul nostru.

N-are rost să ne aflăm vrăjmaşul. Uneori, o spuneau înţelepţii de demult, alteori chiar Sfinţii Părinţi (de ex. Martinian de Braccara), omul are un duşman de temut - pe el însuşi. Cu noi ar trebui să fim în vrăjmăşie când dăm cinstea de creştin pe necinstea de neinvidiat a păcatului. Cu noi suntem în luptă, cu limitele scăzute ale iubirii.
Să luăm aminte! De la o vreme, printre slujitorii bisericii sau printre ceilalţi fraţi în Hristos se tot strecoară lupul în „blană” de miel. Şi aud că părintele X spunea lui Y că are duşmani, şi făcătură şi blesteme… Ba chiar aruncă în focul iadului vrăjmăşiei pe omul care-l caută spre aflarea dragostei. Iar ceilalţi, zvoniştii lucrători ai vrăjmăşiei drapaţi în faldurile bunei credinţe, rănesc adânc, inventând draci acolo unde nu există şi nevăzând dureroasa lucrare a vrăjmăşiei - acolo unde este cu adevărat.

Evanghelia aceasta este declaraţia de dragoste pe care Hristos ne-o face, învă­ţându-ne esenţa nemuririi.
„Iar vouă, celor ce ascultaţi, vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri.
Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa;
Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care-ţi ia lucrurile tale, nu cere înapoi.
Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;
Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.
Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi”
(Luca 6, 27-35).

Cititi si:

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.