duminică, 30 noiembrie 2008

Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos!





Maica Siluana la conferinta de la Iasi (26.11.2008)
Organizator : ASCOR Iaşi

Conferinta de presa Silgard/Gardasil - vaccinare HPV



Asociaţia „Christiana”, Asociaţia „Pro Vita”, Asociaţia „Sfintii Martiri Brancoveni” şi Asociaţia „Rost” au organizat marţi, 25 noiembrie, la ora 17.00, la biserica Sfânta Treime din incinta Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii „Grigore Alexandrescu”, bd. Iancu de Hunedoara 30-32, o conferinţă de presă a prof. univ. dr. Pavel Chirilă cu privire la efectele controversate ale vaccinului „Silgard” (”Gardasil” în variantă americană), vaccin destinat prevenirii cancerului de col produs de virusul papilomatos uman (HPV).

Mai multe informatii la http://provitabucuresti.ro/gardasil-cervarix

Asociaţia juriştilor liberi din România a acţionat in judecata Ministerul Sanatatii pentru abuzurile pe care le-a facut in campania de promovare a Gardasilului. Încălcarea flagrantă a mai multe articole de lege a fost sancţionata extrem de precis de juriştii români.

Cititi si:
*Blog Gardasil/Silgard
*FABRICA DE SCLAVI – Episodul 4 (continuare)
*FABRICA DE SCLAVI - Episodul 1
* NU VACCINURILOR ! - portal de informare asupra vaccinurilor

Sfantul Apostol Andrei

"Am găsit pe Mesia, Care se tâlcuieşte Hristos" (Ioan 1.41)

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.

La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava! http://www.sfantulandrei.info/

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Predici ale parintelui Arsenie Boca

· Despre durerile oamenilor
· Despre lupta postului cu relele
· Despre cauzele necazurilor care vin asupra noastră

Mama celor noua copii

Se afla în casa părintească și torcea lână atunci când a venit un tânăr înalt și foarte hotărât sa se căsătorească cu ea. A cerut-o de soție și părinții le-au dat binecuvântare. Tânăra fata nu prea ar fi vrut sa se căsătorească cu el, nu îl cunoștea prea bine, dar ascultându-și părinții a acceptat sa-și părăsească satul natal și sa meargă în satul vecin aflat la câțiva kilometri depărtare. Satul copilăriei sale era așezat pe malul unui râu; acum va trai în casa soțului ei, într-un sat așezat la marginea unei păduri. De fapt, satul era inconjurat din trei părți de păduri, fiecare cu numele ei specific.
S-au cunoscut mai bine în timp. Ea, micuță, cu parul bălai și cu ochii albaștri, cuminte, blândă, harnica și credincioasă, el, înalt, cu ochii negrii și cu vorba dârza, hotărâta. Harnici amândoi și nelipsiți de la slujbele bisericii. Locuiau chiar lângă biserica și duminica dimineața auzeau la căpătai clopotele care chemau oamenii la rugăciune, la întâlnirea cu Dumnezeu. Aceleași clopote minunate care alungau norii negrii care se abăteau asupra satului. Multe furtuni au risipit ele, fie din afara, fie din sufletele oamenilor.

Aveau o gospodărie frumoasa și munceau de dimineața pana seara. Dupa un timp a apărut primul copil. Un băiat. Apoi al doilea, al treilea... pana la noua copii. Dumnezeu le-a dăruit noua copii, opt băieți si, cel mai mititel, o fata frumoasa, de se minuna tot satul de frumusețea ei. Avea un par lung și negru ca abanosul, pe care îl ținea strâns împletit într-o coada la spate. I-au găsit chiar un nume: Codana. Sigur, oamenii din sat ii spuneau asa pe ascuns.
Nu toți copii au trăit. Oamenii din sat își amintesc ca unul dintre copii s-a îmbolnăvit grav și peste câteva zile a murit. Când ii făceau slujba de înmormântare, în curte, mama se afla în casa...dând naștere unui alt copil dintre cei noua.. N-a ținut minte nimeni, cine a fost cel care s-a născut, si cine a fost cel care a murit...

Femeile din sat veneau mereu la mama celor noua copii și o rugau sa aibă grija și de copiii lor, când mergeau la munca, la câmp. Aduceau câte un copil sau doi, trei, iar blânda și iubitoarea mama nu le refuza niciodată. Lua copii și ii îngrijea ca și cum ar fi fost ai săi.
In fiecare zi acolo era casa plina de copii. Oamenii din sat o iubeau și o respectau, deși la început se minunau de mulțimea copiilor ei. Dar, pentru ea, acesta era cel mai firesc lucru. De dimineața pana seara, mama muncea la bucătărie și în casa. Hainele copiilor ei era curate- cele albe având parte de un tratament pana deveneau albe ca neaua- iar casa strălucea de curățenie. Trebăluia la bucătărie și, cu ajutorul lui Dumnezeu, mereu aveau ce pune pe masa iar copii creșteau într-un mic colt de rai... I-a învățat pe toți sa se roage și mergeau toți la biserica.
Duminica mama citea cu voce tare, asa cum se pricepea, din cartea de rugăciuni. Tinea posturile de peste an și mergea des la mănăstirea ei de suflet, unde se ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Tata mergea din când în când la râu și venea cu pești...un deliciu! Mergea și la pădure după ciuperci. Tocănita de ciuperci cu mămăliguță sau mămăliga cu brânză de oaie mâncata dimineața se numărau printre specialitățile casei.
Tatăl copiilor muncea la câmp, iar iarna cosea cojoace pentru oamenii din sat și din împrejurimi, fiind singurul cojocar din zona.

A venit și războiul peste ei. Tatăl a plecat la oaste și a lăsat-o singura...de fapt, nu era singura, ci înconjurată de copii. In război a fost luat prizonier... Au trecut trei ani pana sa vina înapoi acasă...
Copii au crescut, în timp, unii s-au dus pe la casele lor, s-au căsătorit și acum au la rândul lor copii.
Nu a fost niciodată bolnava.
I-a învățat pe copii sa se roage și sa postească, sa meargă la biserica. Le-a dăruit o temelie puternica a credinței, căci copilăria e pământul cel mai bun pentru a semăna credința. Iar dacă s-a întâmplat sa părăsească drumul drept, de-a lungul vieții, au știut unde sa se întoarcă și unde sa găsească alinare și vindecare de rănile lăsate de păcate.

Multe am a va spune despre ea, dar deocamdată ma opresc aici. Mai spun doar ca mama celor noua copii este bunica mea. Mama mamei mele și cea mai blândă ființă pe care am cunoscut-o vreodată...
Mi-e foarte dor de ea. Îmi astâmpăr dorul privind cele câteva fotografii din care zâmbește. De fapt, în toate zâmbește cu blândețe și seninătate.

Nici nu vreau sa ma gândesc cum ar fi fost dacă bunica nu o năștea pe mama mea, ...nu as fi fost nici eu...
*
Ramona P.

Adevăratele minuni

Un tânăr fără credinţă spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar într-o zi, mergând pe stradă, a întâlnit un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul şi, privind în dreapta şi în stânga, exclama întruna:
- Doamne, ce minune! Ce minunaţii mi-a fost dat să văd!
- Nu te supăra, a întrebat necredinciosul, dar la ce te uiţi şi te minunezi aşa de tare ?
- Cum la ce ? La floarea aceasta minunată! Şi la copacul de acolo şi, uite, priveşte norii, cât sunt de frumoşi!
- Ce ţi-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum ? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii şi pasările zburând ?
- Nu! - a răspuns omul. Vezi dumneata, până astăzi am fost orb din naştere. Însă, cu o săptămâna în urmă, familia m-a adus în acest oraş la un medic celebru care m-a operat şi m-a îngrijit cu multă dragoste. Chiar azi dimineaţă mi-a scos bandajele de la ochi şi, după ce a văzut că nu mai am nimic şi m-am vindecat complet, m-a lăsat să plec.
De când am ieşit din spital, mă plimb insă pe străzi şi nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzând în fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tău, nici nu mai realizezi cât este de minunată această lume, cât este de uimitoare. Dar eu, eu o vad pentru prima oară şi, crede-mă, niciodată nu mi-am imaginat ceva atât de frumos. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat şi pentru faptul că mi-a ajutat să pot, în sfârşit, să le vad şi eu şi să mă bucur de ele.

Dar, dacă tot ne-am întâlnit, spune-mi încotro găsesc o biserica, fiindcă vreau să aprind o lumânare şi să mulţumesc Domnului pentru minunea care a făcut-o astăzi cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a însoţit pe acesta până la o bisericuţă apropiată. Au intrat împreună, au aprins câte o lumânare şi au început să se roage încet, în faţa unei icoane.
În sufletul său, omul necredincios până atunci a înţeles că nu lumea era de vina, ci el. Toate erau pline de frumuseţe, toate erau minuni, dar el nu ştia să le vadă. Trecea pe lângă ele, fără să le observe.

Ce minune este mai frumoasă decât o floare ce se deschide, oferindu-şi parfumul ? Poate cineva să-mi arate o minune mai mare decât dragostea şi devotamentul unei mame pentru copilul ei ? Este cineva atât de crud, încât să nu simtă dragostea - minunea minunilor ?
Adevăratele miracole nu trebuie să le vezi, ci să le simţi. Şi în orice creştin se întâmpla un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalţi prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.

"Sfinţenia vine din dragoste.
Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi."

Povestiri cu talc

Doctorul doctorilor

Danion Vasile

De când mămica lui murise, copilul îşi dorea din ce în ce mai mult să se facă doctor. Mama avusese o boală ciudată şi murise în câteva zile, fără ca nimeni să se fi aşteptat la aşa ceva. Doctorul din satul lor fusese plecat pentru o vreme, şi nimeni nu îşi dăduse seama că starea mamei era atât de gravă încât avea neapărată nevoie de medic. De fapt toţi aşteptau întoarcerea doctorului, în care aveau mare încredere, pentru că era vestit în tot ţinutul. Dar doctorul a ajuns prea târziu, cu câteva minute înainte ca femeia să moară. Murise însă liniştită, pentru că fusese spovedită şi împărtăşită.
Ani de zile copilul se gândise să devină doctor. Până când, într-o noapte, a avut un vis…
***
Străbătuse alături de un bărbat un drum lung prin deşert. La un moment dat au intrat într-un sat. Mergând prin sat, vedeau tot felul de bolnavi, de şchiopi, de ciungi, de orbi, de surzi… Erau prea obosiţi ca să plece mai departe, aşa că s-au hotărât să rămână peste noapte în sat. Când au intrat într-o casă de oaspeţi, gazda le-a spus: „Satul nostru îl aşteaptă pe Marele Doctor. Aţi auzit ceva, se apropie de noi?”
Musafirii nu dăduseră niciun răspuns. Copilul tăcu, gândindu-se că dacă ar spune că nu ştie nimic de vreun mare doctor ar fi putut să îl întristeze pe cel care îi primise cu atâta bunăvoinţă la el în gazdă.
Dimineaţa, când să îşi ia rămas bun, călătorii îi văzură pe cei patru copii ai gazdei. Cele trei fete se jucau pe iarbă, dar copilul cel mai mare, un băiat frumos, stătea pe un scaun.
- E orb, le explică gazda, nu vede nimic…
- Îmi pare rău, tare rău, spuse copilul.
Îi era tare milă de băiatul orb, aşa că spuse:
- Of, dacă aş putea, i-aş da eu unul din ochii mei.
Străinul care îl însoţea îl întrebă în şoaptă:
- Eşti sigur?
Copilul întrebă:
- Da, sunt sigur, dar…
- Fie cum vrei tu, spuse Străinul. Îl atinse uşor pe faţă şi copilul îşi dădu seama că nu mai vede bine. După câteva clipe, copilul vru să deschidă ochii, dar îşi dădu seama că ochiul stâng avea pleoapele lipite. Privind cu dreptul, îl vedea pe copilul care înainte fusese orb sărind de bucurie.
- Văd, văd, văd…, striga acesta.
- Eşti sigur că vrei ca ochiul tău să rămână la el? – îl întrebă Străinul.
- Ce să zic… Da, vreau, spuse copilul cu hotărâre.
- Să mergem atunci, spuse Străinul. Şi porniră la drum.
La ieşirea din sat, văzură o casă dărăpănată. În faţa ei era un copil care se străduia să bea apă din găleata aflată pe marginea fântânii, dar îi era foarte greu, pentru că nu avea mâini. Copilul îl privi în ochi pe Străin, şi spuse cu voce tare:
- Dacă aş putea, i-aş da una din mâinile mele.
- Dă-i-o pe care vrei, îi spuse Străinul. Copilul întinse mâna stângă. Străinul îl trase de ea, şi mâna se desprinse din umăr, fără mare greutate.
- Eu o iau înainte, spuse copilul, nu vreau să ştie că e de la mine.
Copilul făcu câţiva paşi, apoi se ascunse după un copac. Îl văzu pe Străin cum apropie mâna de copil, şi mâna se lipi imediat. Copilul o mişca, nevenindu-i să creadă ochilor.
Străinul îşi continuă drumul. Copilul veni lângă el şi spuse:
- Dacă aş putea, mi-aş da şi viaţa pentru ceilalţi.
- Când te-am întâlnit, mi-ai spus că îţi doreşti să devii doctor. De asta am venit prin acest sat… Altfel… Uite, pentru că ai spus asta, ne vom schimba drumul. Plecăm în altă parte. Dar va fi mult mai greu decât până acum. Nu avem decât puţină hrană la noi şi avem de mers vreme de patruzeci de zile.
- Mergem, mergem… Cu tine îmi este bine oriunde aş fi.
Şi au plecat… Şi au mers departe, departe. Au urcat stânci, au mers prin ploaie, le-a fost foame, le-a fost sete, dar mergeau înainte. Când copilul simţea că nu mai poate, îl privea pe Străin şi sufletul său se umplea de putere.
Au mers până când au ajuns într-un sat cu case mari, bine îngrijite. Au bătut la prima poartă:
- Ziua bună, oameni buni, ne daţi şi nouă ceva de mâncare? – întrebă Străinul.
Nimeni nu îi răspunse, însă.
- Ce e cu ei, nu aud? întrebă copilul.
- Ba da, aud… Dar nu sunt primitori de străini.
- De ce? Până acum ne-au primit toţi, chiar şi cei săraci. Iar aceştia, care cred că au de toate…
- Aceştia au inima bolnavă, spuse Străinul. Nu iubesc, nu ştiu să iubească.
- Îi pot ajuta? Ce să fac pentru ei?… Dacă le-aş da inima mea, aş muri, nu-i aşa? - întrebă copilul. Şi nu aş putea ajuta decât un singur om. Eu aş vrea să-i ajut pe mulţi, zise copilul, privindu-l pe Străin.
- Dă-i fiecăruia o bucăţică din inima ta.
- Cât de mare?
- Vei simţi tu, unii vor avea nevoie de o bucată mai mare, alţii de alta mai mică.
- Bine, zise copilul. Aşa am să fac.
Copilul intră în curte, timid. Primul veni spre el un bărbat cu o faţă aspră care ducea o scară în spate. Înainte să îi spună ceva copilului, acesta îi aruncă în piept o bucăţică din inima lui. Bărbatul se schimbă, brusc, la faţă. Privirea îi deveni senină.
- Avem oaspeţi, oaspeţi de seamă, strigă către cei din casă. Bine aţi venit la noi, le spuse musafirilor.
Copilul se întoarse spre Străin şi îi zâmbi.
- Bine v-am găsit, spuse Străinul.
- Nu ştiu ce s-a întâmplat, v-am văzut la poartă de când aţi venit, dar eram prins cu treburile, zise gazda.
Soţia îi privea pe fereastră, mirată. Copilul se apropie de ea şi îi aruncă o bucăţică din inima lui. Femeia văzu cum copilul aruncă ceva înspre ea, dar nu îşi dădu bine seama ce s-a întâmplat. Simţea doar o căldură în piept. Şi ieşi să îi primească pe oaspeţi.
Copilul îl întrebă pe Străin:
- Mai sunt mulţi pe care i-aş putea ajuta? Simt o dorinţă din ce în ce mai mare de a da o parte din inima mea şi altora…
- Nu vrei să mănânci mai întâi? Ţi-e foame, doar…
- Mâncăm după aceea, spuse copilul.
- Du-te singur, îi spuse Străinul. Ştii ce ai de făcut. În satul acesta aproape toţi suferă de aceeaşi boală. Puţini au inima sănătoasă. Tu îi poţi ajuta şi pe ceilalţi să iubească…
Copilul plecă. Merse din casă în casă. Peste tot era întâmpinat cu răceală. Dar, când pleca, oamenii nu voiau să se mai despartă de el. Ceva însă se întâmpla. Pe măsură ce ajuta mai mulţi oameni, el îmbătrânea. Spre seară, arăta deja ca un bătrân de şaptezeci de ani. Mergea din ce în ce mai greu. Ajunse la prima casă din sat, la casa la care îl lăsase pe Străin. Intră, văzu mulţi oameni la masă, dar Străinul plecase. Încercă să intre în vorbă cu gazdele, dar acestea nu îl recunoscură. I-a întrebat:
- Ştiţi cumva, a trecut pe-aici un om străin de aceste locuri?
- Da, a trecut de dimineaţă. A plecat apoi repede, s-o fi dus să îl caute pe copilul cu care venise. A lăsat însă o scrisoare, a spus să o dăm celui care va întreba de el, zise bărbatul, întinzând scrisoarea bătrânului. Acesta luă scrisoarea, privindu-l pe bărbat în ochi. Bărbatul tresări, i se păru că a mai văzut acei ochi, dar nu îşi dădu seama când anume.
Bătrânul începu să citească:
„Copile, ai vrut să ajuţi bolnavii şi te-am ajutat. Ai dat mâna ta, ochiul tău altora. Acum le-ai primit înapoi”. Bătrânul îşi dădu seama că începuse să vadă şi cu al doilea ochi şi mâna stângă i se mişca de parcă nu i-ar fi lipsit niciodată. „Ai vrut însă mai mult, aşa că te-am adus la oamenii care au cele mai mari suferinţe. La cei sănătoşi la trup, dar cu inima bolnavă. Şi i-ai ajutat. Dăruind, ai dobândit… Priveşte spre pieptul tău. Inima e la locul ei, dar e mai mare. Cu cât ai dat mai mult, cu atât a crescut mai mult. Pentru că pe Mine M-ai primit în ea. Puterea Mea este puterea iubirii, puterea care biruie orice boală şi orice neputinţă. Puterea iubirii biruie moartea, pentru că Eu am biruit moartea. Alege, deci, ce fel de bolnavi vrei să ajuţi, pe cei bolnavi la trup sau pe cei bolnavi la suflet. Orice ai alege, Eu voi fi cu tine. Şi îţi vei da seama că nu am plecat de lângă tine, pentru că Mă vei simţi în inima ta…”
Bătrânul plângea, şi abia mai putea citi din cauza lacrimilor. Plângea, şi simţea cum inima îi arde în piept…
***
Copilul se sculă din somn brusc. În cameră era foarte frig, focul din sobă se stinsese. Dar inima îi bătea în piept cu putere. Şi îşi aminti visul… Privi apoi spre icoană şi recunoscu chipul Străinului…
Ani de zile l-a tot frământat visul acela. L-a frământat până ce a ajuns preot. L-a frământat şi după aceea, până când a ajuns la bătrâneţe. Şi, în toată viaţa lui, a simţit că inima i-a rămas plină de iubire pentru ceilalţi. Pentru că Îl primise în ea pe Cel ce este Iubire…

Libertatea înseamnă a nu avea piedici în calea dragostei

Pr.Savatie Bastovoi

Poate niciodată oamenii nu s-au preocupat de libertate mai mult decât astăzi. În vechime, discuţiile despre libertate erau o preocupare filozofică. De exemplu grecii, aveau nevoie de o filozofie a libertăţii care să se opună zeilor dezlănţuiţi şi tirani. Zeii grecilor îi asupreau pe oameni. Atunci când Prometeu, zeul umanist, a vrut să ducă focul oamenilor, Zeus l-a pedepsit, legându-l de o stâncă, unde vulturii îi ciupeau ficatul.

Religii care să se ocupe de libertatea omului sunt prea puţine, de fapt, numai una. Când spun “religie”, vreau să invit la corectitudine terminologică. Religie din latină înseamnă “re-legare”, adică restabilirea relaţiei dintre om şi Dumnezeu, două persoane. Pentru orientali, ideea unui Dumnezeu-Persoană este vulgară, ei nu o pot concepe. Orientalii nici nu au Dumnezeu, ei au doar învăţători care te învaţă să te “eliberezi”. De aceea, obsesia eliberării la orientali este o filozofie, alături de cea greacă sau cea nietzschiană, dar nu o religie. Musulmanii, care cred într-un Dumnezeu persoană, au o singură zi pe an, în decembrie, de sărbătoarea zisă “noaptea rugăciunii”, când Allah se coboară din al şaptelea cer până la primul cer şi atunci le aude rugăciunile. Niciodată Dumnezeul musulmanilor nu l-a numit pe vreun om prieten al său, aşa ca Hristos.

Desigur, fiecare e liber să aibă o definiţie personală a libertăţii. Suprarealistul Salvador Dali, era de părere că “pentru a fi liber trebuie să fii puţin multimilionar”. Pentru Friedrich Nitzsche, libertatea este puterea de a spune “nu!” Alţii pot spune că a fi liber înseamnă a avea tot ce voieşti, atunci când voieşti. Pe de altă parte, un proverb grecesc spune că “atunci când zeii vor să-l pedepsească pe om, îi trimit tot ce vrea”.

Condiţia libertăţii pe care o propune creştinismul nu presupune nici tehnicile de meditaţie ale yoghinilor, nici banii lui Salvador Dali. “Cunoaşteţi adevărul, spune evanghelistul Ioan, iar Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Acesta este adevărul despre care L-a întrebat Pilat pe Hristos: “Ce este adevărul?”, dar nu a mai aşteptat răspunsul, căci “a ieşit afară la iudei” (Ioan 18, 38). Pilat, ca şi contemporanii săi şi ca şi cei mai mulţi dintre oameni, nu a înţeles că adevărul nu este o simplă noţiune filozofică, ci este o realitate şi, chiar mai mult, este o Persoană. Pilat avea în faţă Adevărul, dar nu a înţeles.

Din punctul de vedere al creştinismului, libertatea înseamnă a nu avea piedici în calea dragostei, luxul de a-ţi putea pune oricând sufletul pentru aproapele tău. Libertatea înseamnă să poţi răspunde oricând chemării lui Hristos: “Ia-ţi crucea şi vino după Mine”. Într-un cuvânt, libertatea înseamnă să nu poţi fi şantajat de nimeni şi nicicând, iar pentru asta e nevoie să urmezi adevărul, să iubeşti şi să rabzi.

Omul liber este cel care nu-şi vinde libertatea nici pe bani, nici pe femei, nici pe vin, nici pe slavă. Omul liber este cel care nu se mai teme de moarte, nici pentru sine, nici pentru apropiaţii săi. Omul liber, în concepţia creştină, este un om postum.
Omul liber, ca şi Ulise al lui Homer, generalul chefalenilor, poate fi aruncat gol într-un oraş străin şi nu se pierde, deoarece, în loc de haine, este îmbrăcat cu virtute. El are întotdeauna toată averea sa cu sine, cărând-o pe spatele inimii, ca un melc care îşi duce casa. Aceasta este o bogăţie care nu trezeşte invidie, Crucea lui Hristos, povara pe care a dus-o Dumnezeu pe drumul Golgotei, pentru a-l elibera pe om din robia păcatului şi a morţii.
Libertatea înseamnă să nu ai motive să fugi de Dumnezeu.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Despre vaccin-Maica Siluana: "Tot ce ni se impune nu e bine!"

În data de 26.11.2008, ASCOR Iaşi a organizat conferinţa cu tema “Toate ne sunt permise, dar nu toate de folos”, avand-o ca invitata pe maica Siluana Vlad. Printre întrebările adresate a fost şi cea legată de vaccinul Gardasil. Mai jos este înregistrarea video.

Ostrovul

Ostrovul sau întoarcerea filmului risipitor

"Mi se pare că scopul artei este de a pregăti spiritul uman să perceapă binele."
Andrei Tarkovski

Un pelerinaj la cinematograf... Cam aşa ar putea fi rezumată vizionarea Ostrovului, în spaţiile în care filmul rulează pe marile ecrane. Pentru ceilalţi, e un fel de pelerinaj în faţa monitorului sau a micului ecran. De ce? Pentru că filmul ne oferă nu doar secvenţe din viaţa unui imaginar nebun pentru Hristos contemporan cu noi, ci ne oferă pur şi simplu fragmente de linişte... La limită, se poate spune că nu avem de-a face cu un film, ci cu un antifilm. Pentru că dacă, de exemplu, filmele pe teme sociale, şi chiar şi unele religioase, reuşesc să împrăştie minţile spectatorilor, Ostrovul e un film rugăciune.
Şi face asta nu prin secvenţele în care, în biserică sau în afara ei, se rostesc rugăciuni. Ci prin celelalte, în care spectatorul este introdus în Împărăţia liniştii iubitoare, în afara frământărilor obişnuite. Există o avalanşă de predici care au drept scop îndepărtarea credincioşilor de influenţa filmelor, întrucât acestea promovează modele îndoielnice, ironizează credinţa, batjocoresc virtutea. Nici una din criticile de acest gen nu se poate aplica Ostrovului. De altfel, filmul circulă chiar şi în spaţiul monahal, arătând că monahii nu fug de filme, de calculatoare şi de aparatura audio video pentru că ar fi rele în sine. Nu e nevoie de filme în mănăstiri, nu e nevoie de un aggiornamento prin care spaţiul monahal să fie reeducat cu ajutorul produselor în serie ale cinematografiei. Dar Ostrovul este altceva...
Ce anume? E greu să prezinţi un film fără să răpeşti spectatorilor o fărâmă din emoţia descoperirii lui. Nu vom face o astfel de crimă... Aşa că vom vorbi despre percepţia filmului.
Credinciosul obişnuit a fost pur şi simplu fascinat de film. Comentarii pe site-urile de internet, discuţii după slujbe, în conferinţe. Faptul că a fost vizionat de mare parte din populaţia adultă a Rusiei - după unele estimări de mai mult de jumătate - arată nu doar faptul că unii se regăsesc în film, în diferite ipostaze. Arată că filmul pune degetul pe rană, oferind soluţii diferitelor tipuri de crize cu care ne confruntăm. De fapt, arătând că prin Hristos şi prin ascultarea de Biserică găsim răspuns tuturor întrebărilor noastre.
Credincioşii cu gusturi intelectuale rafinate au putut găsi diferite noduri în papura Ostrovului. Faptul că filmul a fost făcut cu un buget mult mai mic decât producţiile americane de succes nu rezistă ca justificare. De altfel, Patimile după Mel Gibson, realizate tot cu un buget mic, au reuşit să cucerească mult mai uşor spectatorii. Problema este că tocmai prin defectul său aparent filmul Ostrovul dobândeşte valoare: el nu este un film palpitant, de acţiune - deşi are momente de tensiune maximă, dar nu este nici plicticos. El prezintă liniştea vieţii ortodoxe, liniştea duhovnicească în faţa căreia agitaţia acestei lumi păleşte.
Un critic de film aprecia mai mult filmul lui Kim Ki Duk Primăvara, Vara, Toamna, Iarna... În timp ce spiritualitatea asiatică este prezentată într-o gamă cinematografică variată, practic mărturia ortodoxă se află într-o etapă de pionierat. Andrei Rubliov al lui Tarkovski e unul din puţinele filme care au pregătit terenul...
I se reproşează Ostrovului că e o producţie tezistă, care plictiseşte prin mesaje creştine. Despre rugăciune, boală, spovedanie, moarte... Nu e un film misionar, e un film pastoral am putea spune, adresat mai ales spectatorilor credincioşi (de altfel, comportamentul unui nebun pentru Hristos e lesne de înţeles chiar de fiii Bisericii, cu atât mai mult de cei din afară...). Filmul şochează prin simplitatea lui. Ne arată o lume în care Dumnezeu lucrează în chip minunat. Ne cheamă, de altfel, să vedem cu alţi ochi lumea în care trăim. Şi pe care o credeam pustie...
(Lumea credinţei, aprilie 2007)

Piotr Mamonov, născut la 14 aprilie 1951, a făcut part din trupa rock Zvuki Mu, fiind unul din puţinii cântăreţi ruşi din vechea URSS care au avut faimă internaţională. A colaborat cu Brian Eno. A scris, a produs şi a jucat în one-man-show-uri de teatru, devenind un nume de prestigiu. Cel mai cunoscut rol al său a fost în filmul Taxi Blues, pentru care regizorul Pavel Lunghin a obţinut Best Director Prize la Festivalul de la Cannes din 1990. Acum zece ani Mamonov a părăsit viaţa publică şi tumultul Moscovei, ducând o viaţă retrasă. Motivul: a înţeles deşertăciunea lumii acesteia şi valoarea vieţii în Hristos...

"Când am împlinit 40 de ani, m-am trezit şi am început să îmi pun întrebări importante. Când locuieşti într-un oraş eşti expus la multe ispite. Trebuie să lupţi împotriva poftelor tale". "În acea vreme (1990), părea că cel mai important lucru în ţară era să devii membru al aşa-numitei lumi civilizate. În zilele noastre, mai mult decât atât se caută rezolvarea problemelor lăuntrice."
Piotr Mamonov

"Pavel Lunghin ne duce pe noi, spectatorii stresaţi şi fugăriţi de deadline-uri, într-un spaţiu din afara vremurilor noastre, în care timpul îşi recuperează dreptul de a curge în tăcere, între pământ şi cer, marcând şi schimbând viaţa oamenilor, îngăduindu-le răgazul de a-şi găsi rostul şi iertarea."
Ada-Maria Ichim

"Arta este capacitatea de a crea, este reflectarea în oglindă a gestului Creatorului. Noi, artiştii, nu facem decât să repetăm, să imităm acest gest. Creaţia este unul dintre momentele de preţ în care ne asemănăm Ziditorului; de aceea, n-am crezut niciodată într-o artă independentă de Ziditorul suprem, nu cred într-o artă fără Dumnezeu. Sensul artei este rugăciunea, este rugăciunea mea. Dacă această rugăciune, dacă filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atât mai bine. Atunci viaţa mea îşi va căpăta întregul sens: acela, esenţial de a servi."
Andrei Tarkovski

"Propovăduind veşnicul adevăr al lui Hristos unor oameni care trăiesc în nişte condiţii istorice schimbătoare, Biserica realizează acest lucru prin intermediul formelor de cultură specifice timpului, naţiunii, diferitelor grupări sociale.
Ceea ce a fost conştientizat şi trăit de unele popoare şi generaţii, uneori poate fi descoperit din nou de ceilalţi oameni, devenind ceva intim şi uşor perceptibil pentru ei.
Nici o cultură nu poate fi considerată unica acceptabilă pentru exprimarea mesajului spiritual creştin. Limbajul cuvintelor sau cel al chipurilor prin care este exprimată evlavia, metodele şi mijloacele lui, în mod firesc se schimbă odată cu mersul istoriei deosebindu-se în dependenţă de contextul naţional şi de orice alt context. (...)
Biserica se foloseşte de diferitele părţi ale culturii pentru a exprima adevărul creştin. Iconograful ortodox, poetul, filozoful, muzicianul, arhitectul, actorul şi scriitorul apelează la mijloacele artei pentru a-şi exprima experienţa înnoirii lor spirituale, pe care au dobândit-o şi pe care doresc să o împărtăşească şi celorlalţi.
Cultura profană este capabilă de a fi vehicul al evlaviei. Şi acest lucru este deosebit de important în cazul în care slăbeşte influenţa creştinismului din societate, sau când autorităţile civile intră într-o luptă deschisă cu Biserica".
(Extras din "Fundamentele concepţiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse", document care prin decizia Sinodului arhieresc din anul 2000 este studiat în seminariile şi în facultăţile de teologie ortodoxă din Rusia.)

Alta recenzie:

Situl oficial al filmului (in rusa): http://www.ostrov-film.ru/
Filmul Ostrov (Insula) poate fi descarcat de pe site-ul www.arhiva-ortodoxa.info/

Virtutiile medicale ale postului

Omul, prin procesul chimic de metabolism, incorporeaza elemente chimice din mediul exterior in mediul interior pe baza individualitatii organismului sau. Astfel, substanta primita din exterior este metabolizata, transformata in compusi chimici din care se alcatuieste trupul omenesc, devenind tesuturi si organe. Dar tesuturile si organele noastre mor in fiecare clipa si, de aceea, sunt inlocuite, tot in fiecare clipa, prin procesele chimice permanente de la nivelul celulelor.
Principala functie a celulei este nutritia, termen care poate tine locul termenului de "metabolism". Nutritia inseamna viata. In cadrul proceselor metabolice de nutritie, celula furnizeaza organismului si energia de care acesta are nevoie.

Pentru a fi utila organismului, deci celulelor, hrana trebuie radical transformata in compusi chimici care pot fi primiti de catre celule. Celula primeste proteine, zaharuri si grasimi, iar cu ajutorul enzimelor, ea divizeaza acesti compusi in fragmente din ce in ce mai mici. Apoi, tot celula recompune fragmentele in substante complexe, pe care le incorporeaza in propria sa substanta, realizand astfel permanenta inlocuire a tesuturilor noastre.
Schimburile chimice la nivelul celulelor isi mentin ritmul si in cele mai vitrege conditii, adica si in situatia in care organismul nu mai este hranit. In acest caz, celula consuma substante din rezervele organismului.

Orice schimb chimic produce deseuri la nivel celular. Cand aceste deseuri devin importante, ele perturba mecanismele de nutritie, in special in prima lor componenta, aceea de fragmentare a substantelor primite de celula. Mai pe intelesul tuturor, celula rupe aceste substante conform unor scheme precise pentru a obtine niste compusi precisi; exactitatea este esentiala, fiindca altfel acesti compusi nu pot fi folositi mai apoi.
Din diverse cauze, printre care se numara si acumularea acestor deseuri, celula face la un moment dat o greseala: in loc sa rupa corect o substanta, o fragmenteaza aberant, ceea ce rezulta din aceasta operatie fiind un compus pe baza caruia nu se poate sintetiza nici o substanta utila, fiind si nociv in acelasi timp. Asemenea compusi aberanti sunt celebrii "radicali liberi", iar nocivitatea lor este data de faptul ca pot afecta ADN-ul, informatie genetica necesara celulei pentru a functiona.
Deci, nutritia, esentiala vietii, este in acelasi timp cauza imbatranirii si mortii si se afla la originea unor afectiuni extrem de grave, cum ar fi cancerul.

Revenind la problema bolii, trebuie facute cateva precizari:
*bolile infectioase sunt boli de atac, produse de agresiuni asupra organismului; ele sunt rezultatul virusilor si bacteriilor patrunse in corp. Chiar si o banala "raceala" este, in realitate, o viroza, iar o amigdalita este o infectie bacteriana;
*bolile degenerative sunt rezultatul fie al lipsei unor hormoni (de pilda cazul diabetului), fie al absentei unor vitamine sau a altor elemente chimice necesare organismului;
*bolile fara leac cele mai grave au la origine ceea ce am putea numi "auto-intoxicatia", adica prezenta in organism a unor substante nocive produse chiar de tesuturile umane.
Cea mai mare parte a cazurilor de cancer se pot explica prin aceasta notiune de "auto-intoxicatie" prin care radicalii liberi pot deregla informatia genetica a celulei, prin afectarea lantului ADN, perturband ritmul de multiplicare a celulelor, in urma careia se formeaza tesuturile.
Tumorile maligne sunt dezvoltari aberante ale unui tesut, rezultate in urma unei multiplicari celulare incorecte.

Perturbarea procesului de diviziune celulara se datoreaza erorilor ivite in mecanismul de nutritie, iradierilor puternice sau indelungate, atmosferei din ce in ce mai poluate din orase, stilului de viata caracterizat prin stress, supraalimentatie si sedentarism.
Mancam si bem ceea ce ne place, nu neaparat ceea ce ne face bine. In tot ceea ce priveste stilul de viata, ne-am departat de natural, de ceea ce-i prieste organismului. De pilda, unele mecanisme fiziologice esentiale, numite functii adaptative, sunt din ce in ce mai putin folosite. Prin aceste functii, organismul se adapteaza la modificarile mediului exterior, mecanismul de termo-reglare fiind una din aceste functii.

In atmosfera vietii modeme de astazi, aceste functii au ajuns aproape nefolosite, ele fiind inlocuite cu mecanisme artificiale, de investitii ale omului in perpetua sa cautare a maximei placeri prin efort minim.
Stingerea functiilor adaptative duce la disparitia functiilor fiziologice importante. Organismul nostru, creat de Dumnezeu cu legi precise de functionare, este dereglat datorita acestor schimbari petrecute intr-un interval foarte scurt de timp.

Am inlocuit din dieta noastra produsele naturale, imbuibandu-ne cu o gramada de otravuri bine ambalate. S-a perturbat de asemenea pana si ritmul alimentatiei. Frecventa si mai ales abundenta meselor noastre au facut sa dispara o functie esentiala a organismului nostru, aceea de adaptare la lipsa hranei. Societatea contemporana, facand din ce in ce mai putin efort fizic, ar fi normal sa manance mai putin. S-a intamplat insa invers: sedentarismul lumii contemporane este asociat unei abundente alimentare incredibile.
Singurul obicei bine incetatenit, prin care s-a pastrat functia de adaptare la lipsa de hrana, este postul. El este urmasul normalitatii alimentare pe care am uitat-o de mult.
Exista o ordine, o intelepciune in asezarea posturilor:
*postul Pastilor se tine primavara si reprezinta cea mai benefica si mai radicala cura de dezintoxicatie, fiindca in mesele zilnice apar o multime de plante cu efecte depurative (diuretice); *postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si postul Adormirii Maicii Domnului deschid vara si, respectiv, anunta venirea toamnei, dispunerea lor fiind deosebit de utila in cadrul igienei alimentare din acea perioada a anului;
*postul Craciunului este ultima perioada de detoxificare din cursul anului.
Acestor intervale de post le corespund perioade fara oprelisti alimentare, in care gastronomia romaneasca se desfasoara in toata bogatia sa.
In timpul unei perioade de post negru intra in actiune o multitudine de mecanisme subtile in care este implicat intregul organism, pana la nivelul celular:
-lipidele din tesuturile sub-cutanate sunt consumate;
-arderile se obtin si pe seama proteinelor din tesutul muscular;
-tot ce este in exces in trupul nostru se consuma, tot organismul participand la efort.

Cea mai mare parte a "miraculoaselor" vindecari de cancer sunt asociate unui regim alimentar foarte sarac in proteine animale, grasimi si zaharuri. Sub numele de cancer se ascund diverse tumori maligne caracterizate de inmultirea aberanta a unor celule care au degenerat; acestea invadeaza tesutul in care au aparut si, prin metastaza (fiind transportate prin vasele de sange sau prin sistemul limfatic), prolifereaza in noi zone ale organismului. Interesant este insa faptul ca organismul nu poate, practic, lupta impotriva acestor tumori. Sistemul imunitar nu reactioneaza cum ar trebui, fiindca nu considera noile tesuturi surse ale unei agresiuni. Ele nu sunt in mod fundamental straine organismului pe care-l invadeaza si de aceea nu sunt distruse.
Medicina, in lupta impotriva unui inamic atat de perfid, cunoaste trei mari mijloace:
-extirparea chirurgicala a tumorilor;
-chimioterapia prin citostatice;
-radioterapia.

Solutia chirurgicala se preteaza in situatiile in care cancerul a fost depistat devreme, iar celelalte mijloace au ca scop incetinirea sau chiar stoparea multiplicarii celulare in tesuturile canceroase, adica oprirea dezvoltarii tumorilor, fie prin substante chimice, fie prin iradiere.
Exista, in medicina populara, atat de dispretuita astazi plante cu efect anticancerigen, o parte din aceste plante urmand a fi prezentate in aceasta lucrare. Dar la fel de important este regimul alimentar.
Tumorile sunt considerate de catre organism tesuturi normale si, din acest motiv, sunt perfect irigate; toate substantele necesare dezvoltarii lor le parvin din abundenta. Dar, intr-o perioada de abtinere de la hrana, organismul incepe sa consume din propria sa substanta, tot ce este in exces contribuind la acest efort de a mentine necesarul energetic fara "aprovizionare" din exterior.
Dupa ce lipidele din tesuturile subcutanate sunt consumate primele, organismul foloseste, intr-o ordine precisa, tot ce poate fi necesar arderilor. Din moment ce pana si proteinele din tesutul muscular sunt consumate, este logic ca tesuturile bolnave, tumorile maligne, sa fie si ele utilizate.
Explicatiile de mai sus, asa simplist cum au fost enuntate, sunt singurele care pot arunca o raza de lumina asupra asa numitelor "vindecari miraculoase" in care postul apare ca o constanta. Natura este cel mai bun medic si abtinerea de la hrana a organismelor bolnave este o regula. Sa ne aducem aminte de reactia in fata bolii a unui animal bolnav care este mult mai normala decat a noastra. El refuza orice fel de hrana, multumindu-se cu putina apa.
S-a observat, chiar si statistic, ca in "vindecarile miraculoase" exista o relatie intre aceste cazuri si ceea ce se numeste "stare de rugaciune", "starea mistica". Indiferent daca suntem credinciosi si intelegem ca rugaciunile pot fi implinite sau daca suntem rationalisti si ajungem la concluzia ca auto-sugestia face minuni, realitatea ramane: exista oameni care se vindeca in cazuri pe care medicina le considera pierdute, iar, in vindecarea lor, o anumita stare de spirit - specifica momentelor in care ne rugam cu credinta nestramutata - are o importanta covarsitoare.
Trebuie sa fim convinsi ca vindecarea adevarata nu se datoreaza doar regimului alimentar, stilului de viata si ceaiurilor de plante pe care le-am baut; toate acestea nu ar fi de ajuns fara acea convingere intima stimulata de rugaciune, ca bunatatea lui Dumnezeu se poate revarsa asupra omului in suferinta, vindecandu-l.
Mergand pe firul acestei dimensiuni spirituale, putem cita in continuare cuvintele Mantuitorului nostru: "Eu sunt calea, adevarul si viata" si tot Domnul nostru Iisus Hristos ne indeamna: "Rugati-va neincetat". Mantuitorul nostru este viata pentru ca ne-a rascumparat din pacatul savarsit in urma neascultarii protoparintilor nostri Adam si Eva, care au creat pe pamant boala si moartea.

Mantuitorul ne-a repus la dispozitie energiile harice necreate ale Duhului Sfant, care vor ajuta celulele organismului nostru sa-si implineasca functia de nutritie normal, suplinind in acelasi timp lipsa de energie rezultata in urma abtinerii de la mancare.
In anul 1940 cercetarile americanului Edward Howell au adus o noua lumina fudamentului stiintiific al rigorilor ascetice crestine, prin descoperirea faptului ca enzimele sunt purtatorii si producatorii de viata in alimentatia noastra. Enzimele pot fi gasite numai in hrana vie, nefiarta, care, de altfel, a fost utilizata de toti sfintii nevoitori crestini de-a lungul timpului. Ele sunt niste fermenti specifici ce sustin scanteia de viata, actionand viata vegetativa, toate celulele vegetale si animale, imprimand oricarei fiinte particularitatea specifica, individualitatea proprie, cladind organele acesteia, mentinandu-le functiunea, neexistand nici o divizare celulara, nici o crestere si nici o reproducere fara ele. Acestea sunt administratorii si executorii pe care Creatorul i-a pus in orice creatura vie. Ele dirijeaza procesele chimice in fiecare organ al omului, al animalelor si plantelor, ca si cum ar putea gandi.

In corpul uman exista doua categorii de enzime. Dintr-una fac parte asa-numitele indogame, numite si fermenti. Acestea sunt realizate de glandele digestive si reglementeaza astfel digestia. Celelalte enzime propriu-zise, care intereseaza in problema noastra, sunt exogamele. Acestea conduc actiunile mai sus amintite si indeosebi realizeaza metabolismul in celule, fiind mult mai importante decat vitaminele care exercita mai curand functia de substante ajutatoare ale enzimelor si de "curieri" ai acestora.

In contrast cu fermentii digestivi, corpul nostru nu poate produce singur aceste exogame, fiind procurate din afara, cu ajutorul alimentatiei, ca si vitaminele. Toata aceasta putere si frumusete scanteietoare, pe care le-au desfasurat enzimele, intai intr-o planta tanara, gata sa incolteasca, in zarzavat sau in fruct, ni le ofera noua, fiindu-ne daruite ca parti componente ale alimentatiei de cruditati, in noul lor cerc de actiune, si anume in celulele propriului nostru corp, pentru vietuirea noastra sanatoasa. Aceasta determinare inteleapta a enzimelor nutritive constitute legea naturii. Acesti gestionari vii controleaza toate functiile corpului. In glande, de exemplu, conduc cu mana indemanatica procurarea hormonilor, in ficat functioneaza ca chimisti inteligenti, in rinichi si glandele pielii enzimele ingrijesc ca sangele sa fie curatat bine.
Cu cat alimentatia noastra contine mai multe enzime proaspete, cu atat mat multa viata noua se rezerva in corp si pot fi formate mai multe celule tinere. Acestea inseamna energie, mai multa rezistenta, mai multa imunitate impotriva bolilor, inseamna frumusete, o buna functionare a glandelor si, ca atare, o buna reglementare a greutatii corporale, curatire a sangelui si a tesutului celular de tot felul de substante reziduale, de aici vindecare de artrita (una din cele mai neplacute depozitari), calculi biliari, arteroscleroza, boli de inima, vindecare de cancer si de o serie de alte boli (hipertensiunea, anghina pectorala si impiedica infarctul miocardic).
Daca poate curata si vindeca, prezenta enzimelor va putea cu atat mai mult sa fereasca de toate aceste suferinte, mai ales in ceea ce priveste neplacerile varstei. Cu cat omul este mai tanar, cu atat corpul este mai bogat in enzime. Prin imbatranire, acestea scad si, odata cu ele, scade si puterea de viata. De aici rezulta ca persoanele mai in varsta au indosebi nevoie de o alimentatie bogata in enzime. Astfel, vor fi ferite de oboseala si de neplacerile batranetii.
Pierderea cea mai importanta, ca urmare a lipsei de enzime, o constitute devalorizarea sarurilor nutritive, ca: fosforul, calciul, sulful, fierul si multe altele, din care cauza iau nastere boli suparatoare si altele sunt favorizate. Chimistii sustin ca prin fierbere se distrug sarurile nutritive. Ei au dreptate, dar ceea ce se pierde la fiert, sunt enzimele, care sunt legate organic de saruri. Fara enzimele corespunzatoare, aceste saruri nu pot fi transformate in corp. De aceea raman, in cea mai mare parte, fara valori organice, transformandu-se in saruri minerale anorganice.

Alimentatia naturala (nefiarta) fereste de carii dentare si de multe alte boli distrofice ca: artroza, sciatica, dureri ale articulatiilor soldurilor si ale coloanei vertebrale.
Paralel cu lipsa de saruri minerale, inainteaza umplerea sangelui si a organelor cu sedimente, ceea ce are ca urmare o alta serie de boli. Alimentele fierte dovedesc o mai mare cantitate de deseuri si acizi care ajung in sange, pentru ca apoi sa fie eliminate, cum este normal. Dar, deoarece organele excretoare nu sunt dezvoltate pentru o asa mare cantitate, acestea se depun in mare parte in corp si pricinuiesc suferinta. Unii acizi care se strang in muschi si in incheieturi se cristalizeaza si dau nastere la reumatism si artrita. Alte substante nefolositoare se depun in alta parte si dau nastere la arterioscleroza, hipertensiune arteriala, boli de inima, calculi biliari, boli de piele si nenumarate alte suferinte.
Acelasi cercetator american, Edward Howell, sustine ca si cauza tuturor bolilor infectioase este aceeasi: sedimentarea din cauza unei rele alimentatii. Se arunca vina pe un germen de boala sau pe un asa-numit virus; cauza bolii este tot sedimentarea, fara de care virusul nu poate face nici un pas. Deci, un corp curatat prin cruditati nu se imbolnaveste, creandu-se imunitate paraimunologica.

Gripa constitute o "solutie de nevoie", la care face apel natura, pentru a curata din cand in cand corpul, pentru ca boala aceasta obliga la nemancare.
Se poate obiecta: "Cum se face ca oamenii care mananca totul fiert mai pot vietui ?" Aceasta depinde de puterea de adaptabilitate a organelor. De fapt, biologii au descoperit ca pentru metabolismul unor anumite alimente sunt necesare acele enzime care sunt legate organic de acestea. Dar, daca enzimele respective lipsesc, corpul stie sa se ajute, luandu-si in ajutor ferment digestivi, mai ales cei produsi de pancreas. Din pacate, nu pot inlocui decat in mica masura procesul natural. Sunt persoane care poseda bune aptitudini mostenite, mananca moderat si in toate privintele dovedesc cumpatare, reusind sa ajunga la batranete si cu o alimentatie obisnuita. Dar rareori sunt ferite de bolile si de infirmitatile batranetii.
Prin urmare, se poate afirma ca postul nu este numai un mijloc de prevenire a bolilor, intre care cancerul are un loc de frunte, ci si cea mai naturala cale de vindecare.

Sursa: Virtutiile medicale ale postului de Mihai Popa

Despre stres- Maica Siluana

Ce este postul?

Pr. Vasile Gavrila

A vorbi despre post si chiar a-i da o definitie pare foarte simplu deoarece postul este cunoscut in toata lumea, in toate traditiile si culturile lumii. Stim, de asemenea, ca se refera la un anumit set de reguli restrictive din punct de vedere, mai ales alimentar.
Iata in ce fel au inteles si au definit postul unii dintre cei mai mari asceti ai crestinismului, de la care ni s-au pastrat fie cuvinte de invatatura, fie simple sfaturi sau cugetari sub forma de sentinte:
"Fratilor, imbuibarea pantecelui este maica desfranarii, iar postul si infranarea este bogatia sufletului; deci aceasta sa ne silim sa o castigam cu smerita intelepciune, pazindu-ne de mandrie, placere si lauda oamenilor care este maica tuturor rautatilor."
"Fiilor, bine este a-l satura pe cel sarac si flamand si asa sa postesti."
"A intrebat avva Iosif pe avva Pimen cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mananca in fiecare zi, cate putin sa manance, ca sa nu se sature..."
"Acolo e adevarata sarbatoare, acolo unde e mantuirea sufletelor, unde e pace si intelegere, unde e alungat orice gand lumesc, unde e izgonit strigatul, zgomotul, umbletele bucatarilor, taierile de animale; unde in locul acelora salasluieste linistea, pacea, dragostea, bucuria, bunatatea si alte nenumarate bunatati ... Postul este hrana sufletului; si, dupa cum hrana trupeasca ingrasa trupul, tot asa si postul face mai puternic sufletul, il face mai usor, ii da aripi, il face sa stea la inaltime, sa se gandeasca la cele de sus si sa se ridice mai presus de placerile si dulcetile acestei vieti."
Desi exemplele pot continua, ne oprim la aceste cateva cugetari alese dupa un singur criteriu: in cuvinte putine si simple, autorii lor surprind problema postului in profunzime. Plecand de la acestea, va invit sa incercam foarte pe scurt - sa intelegem care este continutul si sensul postului, in general.

Dupa cum am semnalat deja si dupa acum constatam din spusele sfintilor citati, avem impresia ca postul se refera, mai ales, la mancare sau asa cum intelegem foarte multi dintre noi, numai la mancare. Doresc sa afirm dintru inceput ca postul nu poate fi limitat la mancare, ci are un aspect material si un aspect spiritual, el reprezentand un mijloc si o cale de desavarsire a omului, care este si trupesc, dar si sufletesc. Din punct de vedere material, se refera, intr-adevar la hrana omului si, in general, la "miscarea trupului", iar din punct de vedere spiritual la hrana sufltului si la miscarea sufletului, avand in vedere desavarsirea trupeasca si sufleteasca.
De asemenea, subliniez faptul ca postul nu a intervenit in viata omului dupa caderea in pacat, ci a fost dintre inceput o dimensiune ontologica a omului si, in consecinta, nu trebuie raportat la caderea omului, ci la desavarsirea lui. Ce inseamna acestea? Ca omul a fost creat de Dumnezeu trup si suflet intr-o stare de desavarsire relativa, cu posibilitatea de a ajunge la desavarsirea absoluta, dupa har, prin lucrare, prin efort personal. Desavarsirea la care era chemat omul, subliniata de Scriptura prin sintagma "dupa asemenarea cu Dumnezeu" (Facerea 1, 26) viza atat trupul cat si sufletul, care erau in armonie, lucrand impreuna, neantagonist. Asadar, daca partea spirituala a omului era prin fire inclinata spre comuniunea cu Dumnezeu, fiind rationala, partea trupeasca, materiala a omului colabora cu acesta prin intermediul simturilor carem prin supunere de bunavoie fata de voia dumnezeiasca si prin renuntare, prin jertfa, urmau sa fie eliberate si ele (simturile) de greutatea materiei si spiritualizate, conducandu-l pe om la comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu putea fi deci realizata atat in plan material, cat si in plan spiritual.

Datorita faptului ca desavarsirea tinea de libertatea omului si de efortul lui personal, Dumnezeu l-a supus unui test, unei incercari, in fata careia sa-si poata exercita libertatea: l-a asezat in rai, spunandu-i: "Iata, va dau toata iarba, ce face samanta, de pe toata fata pamantului si tot pomul, ce are rod cu samanta intr-insul. Acestea vor fi hrana voastra" (Facerea 1,29) si "Din toti pomii din rai poti sa mananci . Iar din pomul cinostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!" (Facerea 2,16-17). Asa cum era creat , in starea edenica, omul apare ca o persoana flamanda si insetata, iar raiul, universul, ca o masa bogata, din care urma sa se infrupte in anumite conditii, stabilite de Creator si pe care el le putea respecta sau nu, fiind liber deplin. Deci, viata era data de Dumnezeu, iar hrana este oermisa si mentinerii acesteia (vietii), insa nu e datatoare de viata. Omul trebuia sa fie contient si convins de aceasta si prin renuntare sa transofrme foamea si setea materiala intr-o foame si sete spirituala - dupa Dumnezeu, urmad a trai in Imparatia lui Dumnezeu ca ingerii din ceruri, unde nu se mananca, nu se bea. Insa, omul s-a inselat gandind ca prin mancare poate sa ajunga asemenea lui Dumnezeu - "in ziua in care veti manca din el (pomul cunostintei binelui si raului) vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Facerea 3,5) si nu prin ascultare si renuntare de bunvoie. Cu alte cuvinte, omul nu l-a mai vazut pe Dumnezeu ca singurul izvor al vietii, inlocuindu-l cu ceva din ordinea creatului, cu mancarea. Aceasta logica inoculata de diavol va fi dezmintita de Dumnezeu, Care i-a hranit pe iudei in chip minunat in pustie: "Te-a smerit si te-a pedepsit cu foamea si te-a hranit cu mana ... ca sa-ti arate ca nu numai cu paine traieste omul, ci cu tot cuvantul ce iese din gura Domnului" (Deuteronomul 8,3) si de Hristos, confruntat cu foamea si cu setea materiala si ispitit de diavol cu aceeasi logica a lui, aratand falsitatea acestuia: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4).
Deci, daca in rai postul consta in primirea cu bucurie si cu multumire din cele ingaduite de Dumnezeu, si avea menirea de a-l spiritualiza pe om si de a-l conduce la comuniunea deplina cu Dumnezeu, el va avea acelasi rol si dupa caderea in pacat , cu o singura diferenta: in urma pacatului, omul a dobandit o si mai mare pondere materiala, devenind carnal, inclinat spre placere, spre patima si in consecinta, postul va avea menirea de a converti patimile in acte creatoare, spirituale. Din acest motiv, revenind la ideea initiala si la afirmatiile Sfintilor Parinti citati, postul alimentar este doar prima etapa, dupa care urmeaza cel spiritual si deprinderea virtutiilor. Una din cantarile bisericesti din Postul Mare spune: "De bucate postind, suflete al meu, si de pofte necuratandu-te, in desert te lauzi cu mancarea; ca de nu ti se va face tie pricina de indreptare, ca un mincinos vei fi urat de Dumnezeu si demonilor cei mai rai te vei asemana, care niciodata nu mananca. Deci, cauta sa nu faci netrebnic postul pacatuind; ci nemiscat sa ramai spre poruncile cele fara cale, parandu-ti ca stai inaintea Mantuitorului Celui Ce s-a rastignit si mai ales, ca te rastignesti impreuna cu Cel Ce s-a rastignit pentru tine, strigand catre El: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta".
De aceea, putem concluziona ca postul este renuntarea, de bunavoie, a omului la placeri si primirea cu multumire si cu bucurie a tot ceea ce-i da Dumnezeu in viata, avand ca motivatie dragostea de Dumnezeu Care-l vrea curat si neprihanit.

Sursa: Ce este postul?

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

A venit si aici Craciunul (versuri de Radu Gyr)

Colind
de Radu Gyr
A venit şi aici Crăciunul

A venit şi-aici Crăciunul
Florile dalbe.
Să ne mângâie surghiunul;
Florile, florile dalbe
cade albă nea
peste viaţa mea,
peste suflet ninge.
Cade albă nea
peste viaţa mea
care-aici se stinge.

Tremură albastre stele
Florile dalbe
peste dorurile mele;
Florile, florile dalbe.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
pâlpâiri de stele.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.

Maica Domnului Curată
Florile dalbe
Adă veste minunată!
Florile, florile dalbe
Zâmbetul tău drag
înfloreste-n prag
ca o zi cu soare!
Zâmbetul tău drag
îl aşteaptă-n prag
cei din închisoare.

Steaua prinde să lucească
Florile dalbe
peste ieslea-mpărătească.
Florile, florile dalbe.
Şi din nou trei magi
varsă din desagi
aur şi tămâie.
Îngerii de sus
magilor le-au pus
cerul sub călcâie.

Lumea-n cântec se deşteaptă
Florile dalbe
pe Mesia îl aşteaptă.
Florile, florile dalbe.
Zâmbete cereşti
intră pe fereşti,
vin în orice casă.
Şi în orice gând
arde tremurând
câte o stea sfioasă.

Numai temniţa posacă
Florile dalbe
a-mpietrit sub promoroacă.
Florile, florile dalbe.
Stăm în bezna grea
pentru noi nu-i stea
cerul nu s-aprinde.
îngerii grăbiţi
Pentru osândiţi
nu aduc colinde.

Peste fericiri apuse
Florile dalbe
tinde-Ti mila Ta Iisuse.
Florile, florile dalbe.
Cei din închisori
te-aşteaptă în zori
pieptul lor suspină.
Cei din închisori
te-aşteaptă în zori
să le-aduci lumina.

O, Iisuse Împărate
Florile dalbe
iartă lacrimi şi păcate!
Florile, florile dalbe.
Vin’ să-nchizi uşor
rănile ce dor,
visul ni-l descuie.
Noi te-om aştepta,
căci pe Crucea Ta
stăm bătuţi în cuie.
Florile, florile dalbe.

Colinda se cânta în fiecare Crăciun în temniţa Aiudului.

Chipuri de monahi

Intrarea in Biserica a Maicii Domnului

Intrarea in Biserica a Maicii Domnului este sarbatorita in fiecare an, pe 21 noiembrie. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care, Sfintii Ioachim si Ana au adus-o pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu. Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia care a dus-o in Sfanta Sfintelor, unde a si ramas pana la varsta de 15 ani.

Intrarea în Templul legii a Doamnei de Dumnezeu Nascatoarei a pricinuit ortodocsilor crestini praznic minunat si a toata lumea. Fiindca s-a facut aceasta într-nu chip minunat si este înainte-mergatoare a marii si minunatei taine a întruparii Cuvântului lui Dumnezeu, care avea a se face în lume prin mijlocirea Nascatoarei de Dumnezeu. Deci praznicul Intrarii s-a început din pricina aceasta: Ana cea pururea pomenita, fiindca mai toata viata a petrecut-o stearpa fara sa nasca prunc, ruga împreuna cu barbatul sau Ioachim pe Stapânul firii, ca sa le daruiasca lor prunc, si fagaduindu-se ca, daca vor câstiga dorirea, îndata vor afierosi lui Dumnezeu pe pruncul cel nascut. Si asa a nascut pe ceea ce s-a facut pricina mântuirii neamului omenesc, pe împacatoarea si împrietenitoarea lui Dumnezeu cu oamenii, pe pricina înnoirii de a doua oara a lui Adam cel cazut si a scularii si a îndumnezeirii lui, pe Preasfânta Stapâna de Dumnezeu Nascatoare Maria.

Când a fost de trei ani, au luat-o parintii ei si au adus-o pe ea în ziua de astazi în Templu. Si plinindu-si fagaduinta au afierosit pe fiica lor lui Dumnezeu celui ce le-a daruit-o; si au dat-o pe ea preotilor si mai ales lui Zaharia, arhiereului celui de atunci. Acesta luând-o pe ea, a adus-o în cele mai dinauntru ale Templului, unde numai singur arhiereul o data pe an intra. Si aceasta a facut-o dupa vointa lui Dumnezeu Celui ce dupa putin avea a Se naste dintr-însa spre îndreptarea si mântuirea lumii. Deci acolo a ramas Fecioara doisprezece ani, cu rara cuviinta, hranindu-se cu hrana cereasca de catre Arhanghelul Gavriil. Învrednicindu-se si dumnezeiestii aratari, pâna ce s-a apropiat vremea dumnezeiestii Bunei Vestiri si a descoperirilor celor ceresti si mai presus de fire care i s-au aratat ei. Ca a binevoit Dumnezeu a Se întrupa dintr-însa pentru iubirea de oameni, ca sa înnoiasca de a doua oara lumea cea stricata prin pacat. Atunci Nascatoarea de Dumnezeu, iesind din Sfintele Sfintelor, a fost data lui Iosif logodnicului, ca acela sa-i fie pazitor si martor al fecioriei ei si ca sa slujeasca, atât la nasterea ei cea mai presus de fire, cât si la fuga ei cea în Egipt si la întoarcerea cea de acolo în pamântul lui Israel.

Predici:
Ier. Savatie Bastovoi
Pr. Irineu Curtescu
Resurse externe:
CREDO.RO

sursa: http://icoane-ortodoxe.com/

joi, 20 noiembrie 2008

Familia

E printre cele mai frumoase fotografii pe care le-am vazut pana acum. Sau...e cea mai frumoasa :)

Material informativ referitor la vaccinul anti-HPV, “Gardasil” - La 24 noiembrie începe campania de vaccinare pentru prevenirea cancerului de col uter

Gardasil suspectat de efecte secundare periculoase in SUA !
Dar in Romania- Campania de vaccinare cu Gardasil incepe la 24 noiembrie !


Asociatia Provita, Filiala Bucuresti a lansat astazi un material informativ despre vaccinul Gardasil/Cervarix. Acest vaccin va fi utilizat incepand cu luna octombrie 2008 intr-o campanie a Guvernului Romaniei de vaccinare a elevelor de 11-12 ani contra infectiei cu virusul HPV, (papilomavirusul uman) care poate duce la imbolnavirea de cancer de col uterin.
Materialul, realizat de personal de specialitate, are forma unui pliant pe care cei interesati il pot descarca si distribui, in format electronic sau tiparit (prin tiparire pe coli A4, fata-verso).
Descarcati de aici: [pliant color] [pliant alb-negru]
Distributia este libera si incurajata. Puteti modifica materialul dupa cum doriti, insa va rugam ca orice modificare sa fie insotita de inlocuirea datelor de contact originale de pe ultima pagina (ale Asociatia Provita, Filiala Bucuresti) cu cele ale persoanei/organizatiei care a facut modificarile.
Daca faceti parte dintr-o organizatie/grup local, va rugam de asemenea sa inlocuiti aceste date de contact.


Mai jos se regaseste textul acestui pliant:
DACĂ AVEŢI COPII SAU INTENŢIONAŢI SĂ AVEŢI, ACEST MATERIAL VĂ PRIVEŞTE!
G A R D A S I L - U N - V A C C I N - P E R I C U L O S !

CE ESTE GARDASIL?
- Un vaccin cu scopul declarat de a preveni infecţia cu virusul HPV (papilomavirusul uman, care poate duce la cancer de col uterin) (1);
- A fost introdus recent în ţara noastră; începând cu octombrie 2008 se desfăşoară prima campanie de vaccinare la fete de 11-12 ani;
- În momentul de faţă există 2 tipuri de vaccin anti-HPV: Cervarix şi Gardasil (3);
- Frecvenţa infecţiilor cu HPV a crescut în ultimii 15 ani cu 500%, în SUA (5);
- Infecţia cu HPV este considerată o „maladie a viitorului” (6) .

LA CINE APARE INFECŢIA CU HPV?
În mod sigur nu apare la fetiţele de 11-12 ani, vizate de campania Guvernului României!- Infecţia cu virusul HPV apare la femeile active sexual, nu la fetiţe!- Obiceiurile sexuale sunt un factor determinant în infecţia cu HPV (9).

CÂND APARE CANCERUL DE COL UTERIN?
- Acest cancer apare după infecţia cu virusul HPV (unul din tipurile oncogene) pe un „col uterin receptiv” -adică deja afectat de boli cu transmitere sexuală (gonoree, candidoză, trichomoniază)-precum şi de alţi factori favorizanţi precum fumatul (7);
- Leziunile produse la nivelul colului uterin vor determina o modificare la nivelul genelor oncogene, provocând formarea cancerului; aceste modificări pot fi produse şi de către contraceptive orale precum şi alţi factori mai puţin cunoscuţi (8);
- Progresia de la infecţia iniţială la leziunile preinvazive şi, ulterior, cancer invaziv (cancer în fază tardivă), necesită o perioadă de chiar şi 10 ani sau mai mult (10).

CÂT DE EFICIENT E VACCINUL?
Nu se ştie încă!
- În momentul de faţă nu există încă date care să dovedească eficienţa vaccinării anti-HPV în prevenţia cancerului invaziv. Va trece încă destul timp până când astfel de date vor deveni disponibile, pentru că vaccinul se utilizează pe plan mondial de doar câţiva ani, în timp ce perioada de la infectarea cu HPV până la apariţia cancerului invaziv este frecvent de peste 10 ani (11);
- Din acelaşi motiv, există prea puţine date inclusiv despre efectele pe termen lung ale acestui vaccin (12).

CE ŞTIM SIGUR DESPRE VACCIN?
- Că vaccinul nu vindecă o infecţie deja existentă! (4);
- Că are efecte secundare!

CARE SUNT EFECTELE SECUNDARE?
- mâncărime, roşeaţă sau durere la locul injecţiei, febră, greţuri (13);
- şoc anafilactic şi epilepsie;
- paralizii;
- atacuri de panică şi tulburări circulatorii;
- stare de rău, dureri de cap şi de spate;
- căderea părului şi amenoree secundară (lipsa menstruaţiei);
- tulburări de sensibilitate, dureri articulare, erupţii pe piele, oboseală accentuată, ameţeli;
- lipsa poftei de mâncare, depresie;
- ameţeli, tremurături, parestezii (senzaţie de arsură) la picioare şi la faţă;
- meningită virală;
- deces (14).

CAZURI MORTALE: până în acest moment, în SUA s-au raportat 21 de decese posibil asociate cu Gardasil (16). Alte două decese s-au constatat în Germania şi Austria (15). De asemenea în SUA s-au înregistrat alte aproape 10.000 de efecte adverse, inclusiv 10 pierderi de sarcină (16).
Pentru motivele de mai sus, noi nu încurajăm folosirea acestui vaccin. Decizia vă aparţine.

DE CE ESTE GREŞITĂ ACEASTĂ PREVENŢIE (VACCINAREA)?

- Premizele de la care se pleacă pentru prevenirea cancerului de col sunt greşite; se crede că vaccinul va rezolva totul şi nu se iau în considerare cauzele directe ale infecţiei şi bolii: relaţiile sexuale de la o vârstă fragedă; partenerii multipli; contractarea bolilor cu transmitere sexuală (gonoree, etc.); fumatul; folosirea contraceptivelor orale, etc. Toţi aceşti factori favorizează producerea cancerului de col uterin.- În locul eliminării cauzelor, riscăm să ne îmbolnăvim copiii (fetele) administrându-le un vaccin încă insuficient testat şi mai ales cu multe efecte secundare, despre care nu se vorbeşte.

TOTUŞI, CUM MĂ POT APĂRA DE INFECŢIA CU HPV/ CANCERUL DE COL UTERIN?
- Evitaţi factorii fazorizanţi de mai sus;- Efectuaţi Testul Babeş-Papanicolau de două ori pe an, dacă aţi început activitatea sexuală (16).

DE CE AR APROBA GUVERNUL ADMINISTRAREA UNUI VACCIN PERICULOS?
Pentru că „este vorba despre bani”. Marile concerne farmaceutice acordă comisioane importante distribuitorilor de medicamente şi nu ar fi prima dată când statul lezează interesele cetăţenilor, preferându-le pe cele ale afaceriştilor.

AM AUZIT CĂ VACCINAREA CU GARDASIL ESTE “OBLIGATORIE”. ESTE ADEVĂRAT?
NU. Nici un vaccin nu poate fi administrat “obligatoriu”.

CUM ÎMI POT FERI COPIII DE ACEST VACCIN?
Orice părinte are dreptul de a refuza vaccinarea copilului său, semnând o declaraţie pe propria răspundere.


Bibliografie:1), 4), 12), 16) - Dr. Christa Todea Gross. Îndrumarul Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România. Editura Renaşterea, Cluj 2008, p. 331-335;
2), 5), 6), 7), 8) - Dr. Traian Ciucă. Boli transmisibile pe cale sexuală. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993, p. 59, 66;
3), 10), 11) - http://medic.pulsmedia.ro/
9) - Dr. Genoveva Tudor. Bolile Homosexualilor - Un documentar medical la zi, Editura Christiana, Bucuresti 2005, pp. 102-103.13) - http://sanatate.ele.ro/
14) - http://www.sanego.de/Medikament_Gardasil
15) - Hans U. P. Tolzin, http://www.impf-report.de/
16) - http://www.judicialwatch.org/documents/2008/JWReportFDAhpvVaccineRecords.pdf

MATERIAL INFORMATIV REALIZAT DE:

ASOCIAŢIA CREŞTIN-ORTODOXĂ ”PRO-VITA”pentru născuţi şi nenăscuţi - Filiala BucureştiO.P. 1 – C.P. 410Tel. 0728.673.673; fax 031 815.27.80E-mail: provitabucuresti@yahoo.com
Web: www.provitabucuresti.ro

Mai multe informatii:
Conferinta de presa: “SILGARD”, UN VACCIN CONTROVERSAT
Alarmant: începe vaccinarea fetitelor contra cancerului de col uterin
Vaccinul lui Nicolaescu poate fi periculos
video - GARDASIL: un vaccin controversat - Exterminarea romanilor? Sterilizarea Fetelor si femeilor
Madeleine cea cu grijă-ncoa’
NU VACCINURILOR ! - portal de informare asupra vaccinurilor

marți, 18 noiembrie 2008

Recomandari

Inregistrarea conferintei Maicii Siluana de la Brasov

Minuni ale sfintilor martiri din Aiud (Danion Vasile si pr. Mihai-Andrei Aldea (parohia Cuviosul Daniil Sihastrul, Bucureşti) la emisiunea “Flori de pateric” (TV Eveniment, Sibiu) din 16.11.2008, despre sfinţii închisorilor)

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei (2)

Sfantul Atanasie Todoran

Predica la Hramul Manastirii Petru Voda (Danion Vaslie)

Unei mame îndurerate, despre copiii răi

Despre erezia ecumenistă şi despre căldiceii de noi

O biserică creştină din secolele IV-V d.Hr., descoperită în Siria

Prima seara filocalica

Canonizam sau nu martirii anticomunisti?

Vreti scoli crestine?

Catedrale cu sfinti in zeghe

Predica Parintelui Staret Valentin si cuvantul lui Dan Puric-Sf.Man Turnu -Targsoru Vechi Prahova

Din temnite spre sinaxare - cateva consideratii si reflectii

Din Temnite Spre Sinaxare: Sandu Tudor

Noi contributii la cinstirea marturisitorilor romani din inchisori

Parintele Daniil (Sandu Tudor), un sfant al Gulagului romanesc - 46 de ani de la trecerea la Cer

O aratare minunata a parintelui Sofian Boghiu

Mărturii ale Genocidului Anticreştin în România: Părintele Calciu

Batranul cu 7 vieti: Parintele Adrian Fageteanu implineste azi 96 de ani!

Ce mi-am propus pentru post

O alimentatie sanatoasa in post

In vizita la Sfantul Mina, Abu Mena - Maria Chirculescu

sfântul Grigorie Palama şi cetatea Tesalonicului

Sfantul Ioan de Kronstadt - Despre biruirea trupului in rugaciune

Laurentiu Dumitru, lansare de carte la Sibiu

“Iarna Demografica” - un film despre declinul populatiei mondiale si al familiei

Declinul familiei - ipoteze şi concluzii

Email cu snail

Pildă

De rugãciunea ta depinde sufletul tãu

Numele celebrelor opere brancusiene nu-s cele originale

Craciunul va fi interzis la Oxford

INTERVIU CU UN AMERICAN INTORS ACASA (autorul unui blog deosebit - NU VACCINURILOR! - unde dezvăluie câteva din culisele industriei farmaceutice, care are ca scop sclerozarea noastră si îmbogăţirea altora)

O sutime de secundă…

duminică, 16 noiembrie 2008

Lansarea volumului "Din temnite spre Sinaxare" la Baia Mare

Biblioteca Judeteana-Baia Mare si Editura Egumenita va invita la Conferinta cu tema "Din temnite spre Sinaxare"
Miercuri 19 noiembrie 2008, ora 18.00

Invitati: PS Justinian Chira, Ierom. Augustin de la Aiud si Danion Vasile
Locatie-Biblioteca Judeteana Baia Mare

Se va lansa volumul "Din temnite spre Sinaxare", Editura Egumenita, 2008

Detalii pe http://www.sfintii-inchisorilor.ro/

Stelutele de mare


Un om de afaceri aflat în vacanţă se plimba într-o zi pe o plajă.
Pe plajă erau multe steluţe de mare, aduse de val.
Observă un băieţel care aduna fiecare steluţă şi o arunca înapoi în apă.
Vrând să-i dea o lecţie de viaţă, omul de afaceri se apropie de băieţel şi îi spuse:
- M-am uitat la tine văzând ce faci şi mi-am dat seama că ai o inimă bună şi că le vrei binele. Însă îţi dai seama câte plaje sunt pe aici? Şi câte steluţe de mare mor în fiecare zi pe ele? Nu crezi că ar fi mai bine să faci altceva în timpul pe care îl pierzi salvându-le? Crezi că, salvând câteva steluţe de mare, contează?
Băiatul se uită la el, se aplecă şi luă o steluţă de mare pe care o aruncă în ocean, şi-i spuse:
- Pentru asta contează.

Pentru ca răul să învingă pe pământ este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Edmond Burke
Isabella si Steluţele de mare

Cine este aproapele meu?

Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. (Luca 10.25-37)

Recomandari:
Mergi si fa si tu asemenea!
Parintele Cleopa
IPS Bartolomeu Anania-Pilda samarineanului milostiv
Parintele Constantin Galeriu
Parintele Florin Stan-predica la Duminica a 25-a dupa Rusalii

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Binecuvantarea parintelui

Parintelui Profesor Ilie Moldovan i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Cauza, la Universitatea de Nord, Baia Mare, intr-un cadru festiv, in cursul saptamanii acesteia, mai exact, joi, 13 noiembrie.
N-am reusit sa merg. Colegii mi-au spus ca a fost un moment plin de emotie si ca sala in care s-a decernat titlul a fost arhiplina. In schimb, am avut fericirea de a participa la momentul special de ieri, cand parintele a venit la studentii si masteranzii de la Facultatea de Teologie si a tinut un curs.
Timpul nu mai conta. Il aveam in fata pe parintele meu drag, care mi-a luminat mintea cu intelegerea moralei crestine - a familiei, in special- si ale carui cuvinte mi-au mers si mi-au ramas la inima, din vremea in care eram studenta.
Stateam chiar in banca de langa usa, iar cand a intrat in sala, privirea i s-a oprit asupra mea...
Aceeasi privire blanda de care mi-am amintit cu bucurie.
Ne-a vorbit despre Maramures, despre "paradisul etnic romanesc" pe care l-a descoperit in cei 13 ani, de cand facea drumul de la Sibiu la Baia Mare, despre parintele Arsenie Boca si sfintii martiri.
Oboseala nu mai conta, iar grijile s-au estompat...
La plecare s-a oprit in dreptul meu si a spus "succes". Apoi m-a binecuvantat!
Cea mai mare bucurie!

Ramona

Bucuria de a te simti inteles

Nimeni nu ştie ce este în sufletul omului, decît numai omul însuşi şi Dumnezeu. Sufletele noastre se întîlnesc în gînduri şi în emoţii şi de multe ori tresaltă simţind că s-au unit. Cînd sufletele se întîlnesc unul cu altul, ele se cunosc şi se înţeleg. În Duhul Sfînt sufletele sfinţilor se unesc şi se recunosc şi aceasta este adevărata bucurie.
Nimeni nu se bucură, decît regăsindu-se în altcineva. Numai în Duhul Sfînt oamenii se pot cunoaşte unul pe altul şi pot trăi bucuria deplinei regăsiri, pentru că în afară de această întîlnire totul este nedeplin şi schimbător.
Pe pămînt noi ne cunoaştem în parte şi asta din cauză că sufletele noastre sînt împărţite din pricina multelor dorinţe. Oamenii au obiceiul să se identifice cu propriile dorinţe şi din această cauză se îndepărtează de ei înşişi. Atunci cînd doi oameni cu dorinţe comune se întîlnesc, ei se bucură şi se împrietenesc. Văzînd în celălalt doar propriile dorinţe, ei ajung să creadă că se cunosc unul pe altul şi că se înţeleg.
Viaţa însă ne schimbă pe toţi, pentru că unele sînt dorinţele copiilor, altele ale tinerilor, altele ale oamenilor cuprinşi de grijile familiei şi altele ale bătrînilor. Viaţa ne arată că prieteniile se leagă la tinereţe, dar arareori vei găsi un bătrîn care să poată spune despre cineva că îi este prieten. Oamenii se despart din cauză că dorinţele lor se schimbă.
Singurătatea sufletească în care petrec majoritatea oamenilor ne descoperă cît de puţin ne cunoaştem unul pe altul şi cît de puţin ne cunoaştem pe noi înşine.
Ca orice om, am căutat şi eu să mă înţeleg pe mine însumi. În tot acest răstimp am înţeles că nu este pe pămînt o bucurie mai mare decît aceea de a te regăsi în altcineva, pentru că atunci simţi că tot ce ai trăit şi ai acumulat în decursul vieţii tale nu este o minciună. Atunci cînd te regăseşti într-un om, simţi că îl iubeşti. Îl iubeşti pentru că te iubeşti pe tine? Da. Dar oare eu mă iubesc pe mine? Cred că nu. Şi atunci cum mă pot iubi pe mine în celălalt? Tocmai pentru că pe noi înşine nu putem să ne iubim decît în celălalt şi nu iubim atît ceea ce sîntem, cît ceea ce am putea să fim şi poate ceea ce ar trebui să fim.
Din copilărie şi pînă acum eu am iubit mulţi oameni. I-am iubit omeneşte, nu duhovniceşte, aşa cum iubesc majoritatea oamenilor. L-am iubit pe tatăl meu pentru că era puternic, am iubit-o pe mămica pentru că ea mă iubea pe mine, am iubit-o pe sora mea pentru că mă gîndeam că este singurică şi l-am iubit pe fratele meu pentru că semăna cu mine. Mai apoi, l-am iubit pe un oarecare profesor de sport, Dmitri Petrovici pentru că avea muşchi şi putea să facă acrobaţii cum nu mai văzusem. Mai apoi l-am iubit pe profesorul meu de pictură, Ivan Grigorievici, pentru că desena şi picta aşa cum eu nu mai văzusem. Mai apoi, ca orice om, m-am îndrăgostit de o fată pentru că mi se părea că o fată ca aceea eu nu mai văzusem.
În sfîrşit, m-am minunat pe rînd de Coşbuc, Eminescu, Bacovia, Trakl, Ionescu, Freud, Nietzsche, Garcia Marquez, Sallinger, Dostoevski, Gogol, Stainbek, Salvador Dali, Picasso, Van Gogh şi o mulţime de alţi oameni în care s-a regăsit pe rînd sufletul meu, pentru că mi se părea că toţi aceşti oameni au făcut lucruri cum eu nu mai văzusem şi au rostit cuvinte pe care eu nu le mai citisem.
Cu alte cuvinte, pe mine mă fascina oricine putea să-mi descopere noi dimensiuni ale propriului meu suflet, pentru că în adîncul meu eu ştiam că sufletul este fără de margini şi că în el se pot petrece cele mai grozave lucruri, atît de grozave, încît mintea mea de atunci nici nu putea să le cuprindă.
Totuşi, eu am fost foarte nestatornic în îndrăgostirile mele. Până în clasa a patra am reuşit să schimb şcoala de sport pe şcoala de muzică şi şcoala de muzică pe şcoala de pictură. Pînă la urmă am ajuns poet. Din pricina acestei nestatornicii mulţi ochi au plîns pentru mine. Aşa s-a întâmplat că într-o viaţă scurtă am schimbat multe lucruri: am schimbat locuri şi activităţi şi oameni. Acesta nu a fost un lucru uşor, pentru că fiecare loc şi fiecare om şi poate că fiecare poet citit a însemnat pentru mine o viaţă aparte, o viaţă pentru care a trebuit de fiecare dată să mă nasc şi de fiecare dată să mor. Toate acestea au umplut sufletul meu de multă durere şi amărăciune.
Eu m-am născut ca un artist, am trăit ca un artist, am simţit şi am iubit ca un artist. Acum mi se pare că şi laptele mamei mele l-am supt ca un artist. Când eram copil de leagăn, mămica mă îmbrăca în salopetă, mă lua cu ea călare pe cal şi mă adormea în şa. Desigur, nici mama mea nu era o mamă normală, când mă avea în pântece cânta, citea poezii, picta şi făcea şi alte trăsnăi, crezînd că aşa va reuşi să nască un „artist”! Cu toate acestea, eu m-am simţit foarte neînţeles între artişti. De ce? Nu ştiu, poate pentru că toţi artiştii nu fac decât să ceară altora să-i înţeleagă, o cer insistent şi cu durere, bravînd totodată cu nebunia şi bizareria lor.
Toate acestea au trecut. Acum oamenii văd în mine un călugăr, un preot. Uneori pe stradă adolescenţii de 14 ani râd în urma mea, fac glume proaste, iar eu trec serios pe alături, de parcă niciodată n-aş fi fost ca ei. Atunci sînt un popă morocănos. A început să-mi placă să fiu un popă morocănos. De ce? Pentru că nu mai simt nici o nevoie să contrazic părerile pe care şi le fac oamenii despre mine. De ce? Am zis de ce, pentru că nimeni nu poate înţelege pe nimeni, decât în Duhul Sfânt. Şi eu am pe Duhul Sfânt? Nu pot să zic, dar simt că am fost înţeles odată şi pentru totdeauna şi că aventura căutărilor mele a luat sfârşit. Cine m-a înţeles atât de profund, atât de dulce? Acesta e secretul inimii mele.

Ier. Savatie Bastovoi
“Ortodoxia pentru postmodernisti”

vineri, 14 noiembrie 2008

Post si libertate

Ier. Savatie Bastovoi

Ce poate fi mai absurd decat postul, intr-o religie care se grozaveste sa-i redea omului libertatea? Cum poti sa te numesti liber, cand trebuie sa te abtii de la lucrurile care iti plac, cand trebuie sa faci ceea ce nu vrei! Postul este abtinerea nu doar de la mancaruri, ci si de la toate placerile trupesti. Cum sa nu vezi in aceasta un atentat la cel mai nobil instinct din cate le are omul - libertatea?
Daca postul este o obligatie, atunci Evanghelia este o capodopera a literaturii absurdului. Constientizand aceasta, protestantii au hotarat sa renunte la post. Insa, oricat de multe citate nu s-ar aduce din Apostolul Pavel si chiar din cuvintele Mantuitorului Insusi, indemnul la postire sta ca un ghimpe in ochiul celui care cunoaste cat de cat Scriptura. Toti dreptii de pana la Hristos au postit. Postul era premergator intalnirii cu Dumnezeu sau unei descoperiri. Moise s-a suit pe munte dupa patruzeci de zile de nemancare si asa a vorbit cu Dumnezeu. Noul Testament nu este deloc altfel, el incepe cu un postitor - Ioan Botezatorul. Mantuitorul Insusi a postit inainte de a iesi la predica. Nu putem, asadar, sa dam la o parte postul pornind de la cateva versete biblice, atunci cand chiar cei care le-au rostit au fost ei insisi niste mari postitori; mi se pare mai decent sa punem la indoiala puterea noastra de intelegere a acelor versete.

Hristos a fost intrebat odata de ce ucenicii Lui nu postesc (Mt. 9, 14). De aici multi au inteles ca apostolii si Mantuitorul Insusi erau niste mancaciosi (Mt. 11, 19). Insa intamplarea in cauza ne descopera, de fapt, ca apostolii si Mantuitorul umblau tot timpul flamanzi. Aceasta se vede foarte bine si din conflictul pe care l-au avut cu Iudeii din cauza ca ucenicii au mancat spice sambata. Apostolii erau atat de ocupati cu predica, incat uitau sa manance, iar faptul ca au rupt spice arata cat erau de flamanzi si ca obisnuiau sa manance pe unde apucau. Mantuitorul insa nu a mancat cu ei, reprosul fiind indreptat numai impotriva ucenicilor; El era pilda de postire. Ca ucenicii mancau putin, reiese si din scena inmultirii painilor, de unde aflam ca aveau numai cinci paini si doi pestisori. Desi erau departe de localitate, in imposibilitate de a-si procura hrana, ei sunt gata sa dea si acest putin multimilor (nestiind ca ele vor fi inmultite!), ceea ce ne descopera ca ei erau obisnuiti cu foamea mai mult decat oamenii de rand. Asadar, Mantuitorul si apostolii posteau, atata doar ca ei nu numarau zilele ca fariseii. La intrebarea lor, Hristos, totusi, le zice ca, desi "fiii nuntii nu au motive sa posteasca atata vreme cat Mirele este cu ei, vor veni zile cand Mirele se va lua de la ei, in zilele acelea vor posti" (Lc. 5, 34-35). Zilele "acelea", in care Mirele S-a luat, sunt miercuri, ziua vinderii si vineri, ziua rastignirii. La anul 50, apostolii convoaca un sinod la Ierusalim, unde stabilesc postul in aceste zile pentru credinciosi.

Asa ca, protestantii au inteles bine ca postul nu este o obligatie. Postul de sila nu are motivatie, ca orice lucru gratuit si lipsit de sens. Acesta, insa, nu este motiv de a blama postul. Postul trebuie inteles in toata nobletea lui, pentru ca el este manifestarea suprema a libertatii umane. Anume asa intelegeau postul primii crestini, sens care s-a pierdut in zilele noastre. "A manca - scrie Sf. Efrem Sirul in veacul IV -, tine de legile firii, dar a posti tine de libertate". Cine se poate lauda ca mananca doar pentru ca "asa vrea el"? Nu, tu mananci pentru ca nu poti sa nu mananci, vointa ta reiese din instinctul firesc, nu din libertate. Sigur ca nu este nici un rau in aceasta, nici un pacat, dar nu este nici virtute. Virtutea este rod numai al libertatii. "Orice lucrare care nu se face dintr-o desavarsita libertate - spunea parintele Sofronie Saharov (+ 1993) -, nu poate avea valoare vesnica". Postirea este alegerea libera de catre om a unei vieti mai nobile, care are in ea ceva din realitatile vietii vesnice [...].

Sursa: Post si libertate

Alte pagini recomandate:
Despre post - Pr. Arsenie Boca
Postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului)
Postul ca parte a duhului ascetic, esential vietuirii crestinesti
Sfantul Grigorie Palama, “tulburarea” caldiceilor si despre cum sa petrecem Postul Nasterii Domnului