Raspuns catre Valentina
“Cred ca stiu de ce mi-ai cerut lamurire pentru aceasta intamplare stanjenitoare din Evanghelie. Intr-adevar stanjenitoare. Ce poate fi mai brutal decat sa apostrofezi o femeie sarmana care iti cere ajutorul, un ajutor care sta in puterea ta sa i-l acorzi. Hristos era atotputernic si, probabil, femeia stia asta. De aceea vine la El cu nadejde, cerand ajutor pentru fiica sa bolnava. Dar ce face Hristos cu ea? El procedeaza cu ea ca un evreu ordinar, o bruftuluieste, zicandu-i: “Nu se cade a lua painea de la gura copiilor si a o da cainilor“. O face pe sarmana femeie catea impreuna cu fiica ei, in auzul tuturor! Ce poate fi mai tipic jidovesc decat aceasta fapta a lui Hristos? Fiti de acord ca este o mojicie. Dar sa vedem cum se impaca ea cu Evanghelia iubirii si cum de Hristos, care ne cheama sa invatam de la El cu blandete, a fost in stare sa comita asa o badaranie ca aceasta?
Hristos stie toate. El stia si ceea ce va face femeia, stia si cum se vor uita la asta multimea de evrei care se inghesuiau in jurul Lui, atenti sa-L prinda gresind in fapta sau in cuvant. Se vede ca de aceasta data in jurul lui Hristos erau foarte multi necredinciosi, mai multi ca de obicei, care cautau sa-L ispiteasca. Fara indoiala, multi ii puneau intrebari prostesti si acum, ca cele despre dajdia cuvenita Cezarului, despre casatoria de dupa inviere, despre sambata si cred ca si multe altele. Ne putem inchipui un balci in care Hristos e asaltat de iudeii guralivi si plini de sine. Hristos rabda toate acestea, rabda, pentru ca printre intrebarile neghioabe se intamplau si unele care puteau da prilej la predica iubirii. Dar Hristos, am vazut-o de atatea ori, stia sa intoarca pana si atacurile rautacioase in lectii de intelepciune dumnezeiasca si iubire. Cred ca intr-o astfel de imprejurare I s-a adresat si femeia noastra dupa ajutor, cerandu-I sa-I tamaduiasca fiica, atunci cand ceilalti il atacau cu intrebari ispititoare si rautacioase.
Dar ce face Hristos? Oare se grabeste El sa o vindece pe fata, ca sa-si arate puterea Sa miraculoasa celor care Il atacau? Nu. El o bruftuluieste. El o face catea impreuna cu fiica ei, aratandu-se cu nimic mai bun decat gloata de iudei care-L inconjura.
Hristos avea acest obicei de a ispiti El insusi pe cei care I se adresau. De exemplu, atunci cand vin batranii evreilor si-L intreaba: “Cu ce putere faci Tu acestea?“, Hristos le raspunde cu o intrebare, ca un jidan ordinar: “De unde era botezul lui Ioan, din cer sau de pe pamant?” Iar cand aceia s-au eschivat de la raspuns, de frica sa nu nimereasca in vreo capcana, El le raspunde: “Atunci nici eu nu va voi spune cu ce putere fac aceasta“.
Hristos stia ce parere aveau iudeii despre Dansul. Il credeau copil din desfranare si indracit. Si, cand colo, o hananianca, o “necurata” dintre neamuri, vine si-I cere sa-I tamaduiasca fiica indracita. Faptul ca Hristos mai scosese draci nu schimba deloc situatia. El continua sa ramana in ochii evreilor un indracit, caci socoteau ca cu domnul dracilor, cu Beelzebul scoate el dracii. Femeia insa a aratat fata de el atata nadejde si dragoste, i-a cazut la picioare si cred ca si alte gesturi si cuvinte de umilire a rostit si a facut. Iar asta a revoltat, fara indoiala, si mai mult pe evreii pizmatareti. Cred ca multi au si fost gata sa strige: “Cine esti tu, ca primesti sa ti se inchine, ca scris este, lui Dumnezeu unuia sa I Te inchini!?” Hristos, insa, le-o ia inainte, ticsindu-le ca pe un calus in gura aceasta replica neasteptata, replica pe care numai un evreu putea sa o dea: “Nu se cuvine a lua painea de la gura copiilor si a o arunca cainilor“.
Pentru noi aceasta replica este socanta, dar pentru o hananianca era ceva obisnuit. Aceasta femeie poate ca auzea in fiecare zi apostrofari de acest fel si chiar injurii din partea evreilor. Asa erau evreii, credeau ca totul li se cuvine numai lor. Ei nici nu-I considerau oameni pe cei dintre neamuri. Asa ca, femeia n-ar fi trebuit sa se supere. Da, asa ar fi fost daca aceasta replica ar fi iesit din gura unui evreu oarecare, dar ea a iesit din gura lui Hristos. Hristos nu trebuia sa raspunda asa. El era bun. El invata despre dragoste si despre mila, nu era ca ceilalti evrei. De aceea a si indraznit femeia sa se apropie de El. Ea Il iubea. Si, cand colo, Iisus este si El ca ceilalti.
Insa acest raspuns n-a pus-o in incurcatura doar pe femeie. Si mai mare a fost confuzia iudeilor. “Ce e cu acesta? Tot timpul invata despre dragoste, ne mustra pentru ca nu avem mila, si acum el insusi procedeaza ca si noi?“ Sigur ca evreii s-au recunoscut in aceasta replica. Asa ar fi raspuns oricare dintre ei. Dar de ce a raspuns asa Iisus?
Am zis: multi Il socoteau nebun, indracit, dar multi Il banuiau ca ar fi vreun proroc. De aceea unii ii adresau intrebari pentru a-si bate joc, altii pentru a se convinge ca intr-adevar este cineva. Pe toti acestia Hristos ii intampina si El, la randul Lui, cu intrebari-capcana, care descopereau adevarata intentie si identitate a celor ce se apropiau de El.
Pe cei care credeau sincer in El si-I cereau ajutorul, Hristos ii ispitea: “Crezi tu ca pot sa fac Eu aceasta? Crezi tu ca pot sa fac aceasta pentru tine?“. Daca vom fi atenti, vom vedea ca mai toate confruntarile lui Hristos cu oamenii se rezumau la aceasta intrebare. Ca si lui Petru, Hristos le cere tuturor celor care intrau in vorba cu El raspuns la intrebarea: “Cine zic oamenii ca sunt Eu? Dar tu, tu ce zici?” Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul femeii hananience. Vom vedea ca aceasta replica dura, pe care i-o arunca Hristos, nu era decat o forma a aceleiasi intrebari: “Cine zic oamenii ca sunt Eu, cine zici, tu, femeie, ca sunt Eu?“.
Acelasi lucru il intreaba Hristos si pe tanarul bogat. Hristos procedeaza cu el cam ca si cu femeia hananianca. Tanarul I se adreseaza: “Invatatorule bune, ce bine sa fac ca sa dobandesc viata cea vesnica?” La care Hristos ii raspunde cu repros: “De ce-mi spui ‘bunule’, nimeni nu este bun, decat numai unul Dumnezeu”. Cu alte cuvinte: “Crezi tu, intr-adevar, ca Eu sunt Dumnezeu si de aceea imi spui ‘bunule’ sau ma iei peste picior? Daca intr-adevar crezi, fericit esti, ca pe aceasta piatra a credintei tale se va zidi Biserica, iar daca nu crezi si ma numesti asa, afla ca esti un viclean si calcator de lege, chiar acum, in clipa in care ma intrebi ce bine sa mai faci pentru a dobandi imparatia, chiar acum faci cel mai mare rau, calcand legea, numind ‘bun’, cum numai Dumnezeu este, pe cineva care nu este Dumnezeu in ochii tai”. Intr-adevar, s-a dovedit ca tanarul a pus aceasta intrebare cu viclesug si din prea buna parere de sine. De aceea si Hristos incheie cu o dezaprobare: “Adevarat, adevarat va zic ca mai usor ii este unei camile sa treaca prin urechile acului, decat unui bogat sa intre in imparatia cerurilor”.
Altfel se sfarseste dialogul cu hananianca. Acest dialog este identic cu cel al lui Petru, atat doar ca este incifrat. Atunci cand, la lacrimile femeii, Hristos raspunde: “Nu este bine a lua painea de la gura copiilor si a o da cainilor”, de fapt El o intreaba: “Cine crezi tu ca sunt Eu, ca vii la Mine dupa ajutor? Oare nu crezi si tu, ca acestia, ca sunt un nebun si un indracit? Ce vei face daca si Eu sunt om ca toti oamenii? Asadar, de ce-ai venit la Mine, nu vezi ca si eu sunt un jidan oarecare, plin de sine si rautacios care te alunga de la sine ca pe o catea?” La care femeia raspunde: “Nu Te cred, eu stiu ca Tu esti bun, Te vad ce esti batjocorit de cei de un neam cu Tine, caci daca ai fi fost intr-adevar un jidan sovin, asa cum vrei sa pari, ei Te-ar fi primit si Te-ar fi considerat ca pe unul de-al lor. Dar asa, ei te batjocoresc. Cum imi spui Tu ca esti rau si nemilostiv, cand si vocea si chipul Tau imi arata ca Tu esti bun, Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu! Sau crezi ca nu simt cum arde inima mea cand imi vorbesti? Niciodata inima mea nu a mai ars asa, cred ca acesta este focul dragostei despre care Te-am auzit vorbind de atatea ori. Nu spune ca din cauza evreilor nu vrei sa faci Tu mila cu fata mea, ca stiu ca ai tamaduit si sambata, calcand legea evreilor, si ca nimic nu Te opreste sa faci binele. Te-ai sfadit cu evreii in sinagoga, stiu eu, ca nu Te lasau sa tamaduiesti si sa faci mila. Nu, Tu nu esti rau, Tu esti bun. Stiu ca ai venit la evrei, ca ei sunt poporul lui Dumnezeu, eu sunt o pacatoasa, o catea dintre neamuri, dar Bunule, oare cainii nu mananca si ei din firimiturile care se arunca de la masa stapanilor?“ Si ce raspunde Hristos? “O, femeie, mare este credinta ta! Cum sa te hranesti tu cu resturi? Cum sa te hranesc Eu cu resturi de la masa, cand tu esti stapana? Nu mai spune asa! Daca ai sti cat ma bucur ca ai rabdat aceasta ispitire a Mea! Daca ai sti cum se chircea inima Mea in Mine, de frica sa nu cedezi in fata aparentei Mele asprimi si sa-Mi intorci spatele. O, cata bucurie Mi-a facut credinta ta! Vino, Eu te voi arata tuturor! Vino, ca vreau sa Ma laud cu smerenia ta, cu dragostea ta!” Apoi cred ca s-a adresat iudeilor, ca de obicei, desi evanghelistul nu ne-o mai spune: “O, putin credinciosilor, mandrilor, ingamfatilor! Voi, pe care v-am numit stapani, pe care v-am numit copii ai Mei, uitati-va la aceasta, pe care voi o nesocotiti, adevarat va spun, ca la nimeni dintre voi n-am vazut atata credinta!”
Credinta acestei femei a fost intr-adevar mare, mai mare decat a apostolilor. Cand au vazut aceasta purtare a lui Iisus, care erau de atata vreme cu El, care ar fi trebuit sa-L recunoasca, s-au smintit, si-au pierdut credinta. Ei chiar au crezut ca Hristos se poarta cu rautate, de aceea au si inceput sa-L roage sa arate mila fata de sarmana femeie: “Slobozeste-o, caci striga in urma noastra“. Femeia insa nu si-a pierdut credinta, nici nadejdea, nici dragostea. De aceea si Hristos exclama: “O, femeie, mare este credinta ta, mai mare decat a acestor ucenici ai mei! Ei nu intotdeauna reusesc sa scoata diavolii, desi se socotesc apostoli si prieteni ai Mei, dar tu, o femeie simpla, prin ceea ce ai facut tu acum, ai alungat dracii din fiica ta. Du-te si sa-ti fie tie dupa vointa ta“.
Iata, cred eu, sensul acestei purtari stranii a lui Hristos, purtare care nu te-a smintit doar pe tine, ci chiar si pe Apostoli. Ea insa a aratat frumusetea sufleteasca a acestei femei, a aratat-o cunoscatoare a tainelor dumnezeiesti, caci ea a inteles vorbirea incifrata a lui Hristos, vorbirea in pilde, pe care nici Apostolii nu o intelegeau intotdeauna. De data asta ea s-a aratat mai inteleapta decat apostolii si mai credincioasa.
Femeia a inteles ca Hristos doar se preface a fi rautacios. Hristos, ca un Orator desavarsit, acum a luat chipul si felul de a vorbi al celor pe care voia sa-I combata: iudeii necredinciosi. Hristos a raspuns in replici tipice evreiesti: “Du-te de aici, numai evreii sunt alesi si, daca se cuvine a ajuta pe cineva, acestia sunt evreii, nu tu, care seti o pacatoasa dintre neamuri“. Evreii erau nemilostivi, ei nu ajutau pe nimeni, nici macar pe fratii si parintii lor, motivand ca lucrul, obiectul cerut este inchinat Domnului. Asa face si Hristos: “Du-te, n-am porunca sa te ajut, numai pentru evrei am porunca“. Viclenia si rautatea evreilor era atat de mare, incat Dumnezeu le da porunca sa nu amane pe alta data ajutorul pe care li-l cere cineva, daca sta in puterea lor: “Nu spune prietenului tau: du-te si vino iara, maine iti voi da, atunci cand ai ceea ce-ti cere“. Iar Hristos, avand puterea sa o ajute pe femeie, ii zice: “Nu se cuvine“. Sigur ca in toata aceasta purtare a Sa, Hristos a desenat un iudeu tipic, pentru ca ei sa se vada dintr-o parte.
Acest fel de a vorbi, ca din gura pacatosului, substituindu-se ascultatorului, a fost pregatit de proroci, in special de Eccleziast, despre care Sfantul Grigorie de Nyssa crede ca e Insusi Hristos. Ecleziastul face de multe ori afirmatii socante, contrare intelepciunii dumnezeiesti, ca de exemplu: “Mi s-a parut un lucru bun sa manance si sa bea cineva si, cu bucurie, sa aiba folos din munca sa“. Ca mai incolo sa adauge: “Mai bine e sa mergi la casa de doliu, decat la casa de ospat“. Iata cum dezleaga aceste contradictii Sf. Grigorie cel Mare:
“Cartea lui Solomon se numeste Eccleziast, ceea ce inseamna, de fapt, orator. Intr-un discurs oratoric se fac afirmatii prin care sa fie oprita discordia din sanul unei multimi agitate. Cei multi au pareri diferite, dar, prin argumentatia oratorului, sunt condusi la o singura opinie. Asadar, cartea se numeste Orator, pentru ca, in ea, Solomon a luat asupra sa modul de a gandi al unei multimi revoltate: el cerceteaza felul in care ar fi tentata sa judece o minte nepriceputa. Ca intr-o ancheta, la cate pareri le da el nastere, la tot atatea personaje li se substituie“.
Asa cred ca au fost si cuvintele si purtarea Mantuitorului fata de femeia hananianca. Prin purtarea Sa, El a manifestat tipul evreului, pe care l-a corectat prin deznodamantul neasteptat. Hristos parca ar fi spus: “Iata, asa sunteti voi, evreii, nemilostivi si plini de sine, va laudati cu neamul vostru, insa a arata dragoste si a face mila e mai bun. Judecati si voi, din ceea ce ati vazut: mai intai, cand am fost brutal si rautacios, si mai apoi, cand am aratat mila, ce este mai potrivit cu voia lui Dumnezeu? Asadar, faceti si voi cele bune“.
Sa nu ne mire ca Hristos S-a prefacut, stiind ca prefacatoria este un pacat. Acesta nu este decat un fel de a comunica, un alt nivel al limbajului, al predicii, pe care Hristos, Eccleziastul desavarsit, o stapanea cum nu se poate mai bine. Sa nu uitam ca Hristos se adreseaza oamenilor si singurul lui scop este acela de a se face inteles. Pe calea spre Emaus, cand se arata celor doi ucenici dupa inviere, evanghelistul Luca ne spune ca Hristos “S-a prefacut ca vrea sa mearga mai departe“, iar ucenicii L-au oprit sa ramana la ei. Dar parca ce poate sa insemne mustrarea: “O, pana cand voi fi cu voi si va voi rabda pe voi!” Oare nu tot El a zis: “Si iata, Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului?”
Asa ca, mi se pare ca dialogul dintre Hristos si femeia hananianca n-a fost altceva decat o declaratie de dragoste reciproca. Atat doar ca ei si-au vorbit cu cuvinte sucite, ca doi indragostiti, care nu vor ca si altii sa le priceapa taina lor. Taina dragostei”.
Preluat de aici: HRISTOS SI HANANIANCA - de parintele Savatie Bastovoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu