duminică, 15 februarie 2009

Surda de-o ureche…

Da, aşa sunt eu, cam surdă de-o ureche.
M-am tot gândit care să fie cauza!?
Mă bucuram de simţuri ascuţite, în special de simţul mirosului, acesta nu îmi era deloc afectat nici când eram răcită, dar mai ales de simţul auzului. Nu-i nimic anormal în asta, doar că acum nu mai aud când cineva îmi spune ceva şoptit, oricât de aproape s-ar afla de mine. Pur şi simplu nu mai aud…
În urmă cu 10 ani am primit în dar primul meu telefon mobil. O jucărioară grozavă pentru mine, frumoasă, mică, albastră, de fapt un model cât se poate de simplu, de care mă foloseam la început mai rar, apoi din ce în ce mai des. După un timp, l-am schimbat cu altul, la fel de bun si de frumos, dar cu care puteam să fac poze şi, fie vorba intre noi, ieşeau frumoase…Acum am altul, deci, al treilea telefon, că pe al doilea l-am scăpat în apă (mi s-a spus că nu mai poate fi repart, dar l-am dat la cineva care se foloseşte cu bucurie de el că l-a curăţat bine si merge …)
De cate ori sună telefonul, îl duc la urechea stânga şi simt o durere în jurul urechii, durere care persistă mult timp după ce s-a încheiat convorbirea. Nu vorbesc mult, ci spun scurt şi concis ce am de zis, deşi, mai demult, se întâmpla să stau cu telefonul lipit de ureche si 20-30 de minute, dar asta se întâmpla foarte, foarte rar şi numai cu o prietenă cu care vorbeam tot atât de rar….
Ei bine, acum nu mai aud cu urechea stângă tare bine şi tot mai des mut telefonul la urechea dreaptă! Aceeaşi durere o simt şi încep să mă gândesc ...dacă nu cumva îmi va afecta auzul complet, adică să nu fiu surdă doar de o ureche... E ceva de râsu-plânsu.
Am început să spun celor care mă sună că nu pot vorbi mult la telefon. Nu cumva par necioplită!? Ba, da... :(
Ar mai fi o soluţie: să primesc/trimit mesaje. Mesaje se pot trimite, dar printr-un mesaj nu poţi spune tot atât de multe ca si atunci când vorbeşti la telefon. Şi totuşi, pare o soluţie potrivită…
Ce mult mi-as dori să scriu iar scrisori...să nu se fi inventat telefonul mobil!
Mai demult nu eram atât de grăbiţi parcă, atât de nerăbdători. Acum, în orice parte priveşti, vezi că totul ţi se oferă într-un mod unic, adică: rapid.

Renunţ la secolul vitezei. Vreau sa scriu iar scrisori si sa primesc cu bucurie răspuns după câteva zile sau saptamâni, cât o fi necesar, aşa cum era mai demult…când îmi exersam răbdarea astfel...Aş vrea să arunc telefonul, să nu mă mai sune nimeni şi să nu fie nevoie să sun sau măcar să comunic doar prin mesaje...
Viaţă simplă...unde eşti, mi-e dor de tine!

Postul ăsta se încheie la fel de brusc precum a început: va rog din suflet, dragi prieteni, nu mă mai sunaţi, trimiteţi doar mesaje, că altfel devin surdă de tot!
Va mulţumesc din suflet.

Ramona
Trimiteți un comentariu