luni, 11 mai 2009

Dragii mei


Pentru un timp, imi iau libertatea de a ma retrage. O retragere mai indelungata.
Maica Domnului sa va ocroteasca mereu.



duminică, 10 mai 2009

Monahia Siluana Vlad, Impreuna dumiriri pe cale, vol IV


Recent, la Editura TRINITAS a văzut lumina tiparului al patrulea volum al cărţii Maicii Siluana Vlad, „Împreună dumiriri pe Cale“, apărută cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Cartea a fost lansată ieri, într-un cadru festiv, la Sala Polivalentă din Iaşi, care găzduieşte şi Târgul Internaţional de carte, Librex 2009. Autoarea îşi prezintă demersul scriitoricesc astfel: „Cartea pe care o ai în mână, dragă cititorule, s-a scris «de la sine», de-a lungul unui an de zile, pe site-ul nostru www.sfintii-arhangheli.ro, la rubrica «Maica Siluana vă răspunde» şi a văzut lumina tiparului la cererea mai multor cititori ai rubricii“. Structurată tematic în opt capitole („Căutări duhovniceşti“; „Războiri duhovniceşti“; „Alte frământări“; „Nedumiriri şi căutări“; „Înălţări şi poticniri pe calea credinţei“; „Suferinţe, necazuri, întristări, încercări“; „Despre copii, părinţi şi durerile lor“; „Sexualitate, castitate, păcate“), lucrarea se adresează atât celor dornici de a găsi răspunsuri la frământările şi grijile cotidiene, cât şi celor care sunt deja pe Cale.

Sursa: Ziarul Lumina

joi, 7 mai 2009

Apel umanitar

NUMELE MEU ESTE ADELINA AVRAMESCU, AM 23 DE ANI SI SUNT DIN LUGOJ. VA ROG DIN TOT SUFLETUL SA-MI PUBLICATI MESAJUL. AM NEVOIE DE AJUTOR. BLOGUL MEU ESTE http://adelinaavramescu.wordpress.com . ACOLO AM POSTAT ADRESELE ZIARELOR CARE AU PUBLICAT ARTICOLE DESPRE MINE. VA MULTUMESC.

"Pana in 2001 eram ca oricare adolescenta: fericita, vioaie, activa, plina de sperante. Cel mai mare vis al meu era sa termin liceul si sa urmez cursurile Facultatii de Educatie Fizica. Acum la 23 de ani, totul s-a naruit. Nici nu mai indraznesc sa sper. Soarta a fost dura cu mine, lasandu-mi viitorul in mainile celor cu suflet mare, la indurarea lor.
In urma cu opt ani, am fost diagnosticata cu o boala mai ciudata, lupus eritematos sistemic. Ce parea la inceput doar rutina medicala s-a dovedit a fi mai tarziu un calvar. Am fost internata in multe spitale din judetul Timis. Din 2002, a inceput lupta cu destinul. Atunci am fost cu mama la un medic specialist de la Spitalul Colentina din Bucuresti. Din nefericire a trebuit ca tocmai eu sa fiu subiectul unei erori medicale. Specialistul mi-a dat un tratament mult prea puternic pentru varsta si greutatea mea. Aveam 17 si 45 de kg.. Iar tratamentul care consta in injectii, perfuzii si altele, continea doze mult prea mari de medicamente. Nici macar nu mi-au spus ca unul dintre medicamente era din categoria citostaticelor. Niciodata, pe tot parcursul terapiei, nu mi s-a spuc ca voi pierde calciu si ca oasele vor fi afectate. Prin urmare, nu mi s-a prescris niciun supliment mineral sau vitamine.
Tratamentul a fost atat de puternic, ca dupa trei luni am ajuns sa nu mai pot merge. Dupa o multime de alte analize, am aflat ca am osteoporoza cortizonica severa si trei fracturi la coloana. Mi-e aproape imposibil sa descriu in cuvinte suferinta ingrozitoare prin care am trecut. Cateva luni bune am fost nevoita sa stau in pat, fara sa ma pot misca.
Toate visele mele s-au spulberat din cauza acelui tratament gresit. Ce vina aveam eu? Dintotdeauna am fost pasionata de sport si ma vedeam urmandu-mi acest vis. Eram o persoana foarte vioaie, practicam atletism, inot, mergeam in fiecare zi cu bicicleta, iar acum sunt nevoita sa-mi petrec timpul intr-un scaun cu rotile. In schimb am primit o palma de la viata, din cauza unei erori medicale. Cine imi da inapoi toti anii de chin? Cine imi poate umple golul din inima si alina durerea? Port corset medicinal de ani de zile, fie iarna, fie vara. Pot sa merg uneori, dar obosesc foarte repede din cauza celor cinci fracturi la coloana, pe care le am astazi. E cumplit. Si mai dureros e faptul ca stiu ca am o sansa sa-mi recapat sanatatea pierduta in urma cu multi ani. Pot fi operata la coloana vertebrala, la o clinica din Viena. Numai ca sunt mult prea mari costurile operatiei. As avea nevoie de vreo 30.000 de euro, suma pe care mi-e imposibil s-o obtin numai cu ajutorul familiei. Sunt disperata, pentru ca sunt tanara si pot fi inca de folos lumii. Nu vreau sa-mi traiesc viata inutil.
Daca fiecare dintre voi, cei care cititi aceste randuri, ati contribui cu cate putin la vindecarea mea, va promit sa nu regretati investitia. Nu mai vreau sa plang de durere si nici sa depind de ajutorul celorlalti. Numai voi ma puteti pune pe picioare. Am deschise doua conturi pe numele mamei mele, Avramescu Felicia.
Banca BRD-GSG, Sucursala Lugoj.
Cont in lei - RO80BRDE360SV66440233600
Cont in euro - RO72BRDE360SV59226503600"

luni, 4 mai 2009

Cum am putea sublinia mai bine importanta poruncii acesteia a Decalogului?

Cum am putea sublinia mai bine importanta poruncii acesteia a Decalogului? ...Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie. (Iesire, 20-12)

O idee complet noua pentru mine primesc de la Parintele Rafail Noica. Parintele spune atat de clar: copilul se trage din parinti, nu la trecut, s-a tras, ci la prezent, se TRAGE: energia vietii care ne vine de la Dumnezeu ne vine prin parinti, indiferent cat de pacatosi sunt, morti sau vii, si de aceea trebuie sa ne cinstim parintii si strabunii, mamele si tatii. Asa a facut Dumnezeu lumea. Atat de clar si de important: in ura fata de parinti se ascunde moartea, taierea de la Izvorul Vietii. Neiertand parintii, copilul se zbate intr-o neputinta incredibila. Legatura cu parintii trebuie intregita. Vai celor abuzati de parinti, ca acolo rauvoitorul a patruns adanc la insasi radacina vietii. De aceea, noi toti cei abuzati intr-un fel sau altul de parinti, avem nevoie sa iertam incetisor, incetisor... Doamne, binecuvanteaza-ne pe noi si pe parintii nostri! Pune iertarea asternut inimilor noastre si calca, Mantuitorule, cu biruinta Invierii moartea si pacatele din noi, dandu-ne dezlegare cu dragostea si mila Ta, amin.
C.

***
Multumesc mult, om drag, pentru scurtul, dar zguduitorul tau mesaj! Si multumesc lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a facut nascand in Sfanta lui Biserica fii care ne devin Parinti pentru a ne calauzi pe Cale. E aici marea Taina a Bisericii, a lui Dumnezeu Viu si lucrator cu omul pana la sfarsitul veacurilor: aceea de a ne fi oferit nasterea din nou, nasterea din apa si din Duh, nasterea in Hristos Fiul lui Dumnezeu si Fiul omului.
Citim in Sfintele Evanghelii ca Dumnezeu Fiul le spune, uneori, ucenicilor Sai: fiilor, fiica... El, Fiul, devine Parinte in relatia noastra cu El. De aici, si noi, cei ce indraznim sa ne asumam pana la lucrare Taina infierii in Fiul, avem putinta si porunca sa devenim parinti in El, celor pe care ni-i incredinteaza pe Cale, chiar daca acestia ne sunt parinti dupa trup.
Iertarea parintilor nostri, binecuvantarea lor, ne vindeca sufletul si face iarasi posibila lucrarea poruncii cinstirii lor si a iubirii cu „iubirea (agape) cu care ne-a iubit El” mai intai.
Si, mergand mai departe cu gandul Parintelui, nasterea noastra in Hristos nu este ceva ce a avut loc, la Botez, ci o altoire ca vlastarul pe vita si o vesnica tragere a sevei de Viata din El. Trairea Botezului este viata noastra si asta inseamna o traire din si in Izvorul Vietii Care este Domnul. Aceasta tragere este implinirea fagaduintei Domnului facuta ucenicilor, si noua, ca „pe toti ii va trage la Sine” (cf. Ioan 12, 32). Din puterea si intelegerea pe care le primim prin aceasta nastere putem sa implinim, sa lucram mereu si mereu mai profund, porunca aceasta a Decalogului. Numai cu aceasta putere putem sa-i „uram”, sa ne lepadam de ei, sa-i iubim mai putin decat pe Domnul, fara a inceta sa-i cinstim intocmai cum ne cere Domnul in porunca Lui datatoare de viata!

Cu drag si recunostinta,
Maica Siluana

Va recomand sa cititi si aici:Porunca cinstirii părintilor. O întelegere mai adâncă.

Binecuvinteaza, Doamne, pe mama mea si pe tatal meu.

sâmbătă, 2 mai 2009

Detinuti la 14 ani

Cristi Tabără şi emisiunea lui despre deţinuţii de la Tichileşti.

Un fragment din dialogul cu unul dintre tinerii inchisi

-Care a fost impactul asupra părinţilor?
- Le-a părut rău, nu neapărat pentru ca sunt aici la puşcărie, mai mult de mediul care mă înconjoară, se tem in continuare ca nu cumva in puşcărie sa mă schimb, sa mă fac mai rău.
- E o temere justificata?
- Da..(...)
- Simţiţi ca s-ar putea întâmpla ceva rău in puşcărie?
- Simţi schimbările.
- În ce sens?
- În sensul ca am acumulat o mare greutate, simt ura, numai dispreţ, am început sa nu mai suport persoanele de alături, nu mai iubesc oamenii, n-am mai zâmbit demult.
- Da` de ce se întâmpla asta, adică ce anume din mediul asta duce la astfel de sentimente?
- Lipsa de afecţiune, de familie, de libertate. E... e greu sa stai înăuntru si sa te gândeşti cum ar fi afara sau sa te uiţi la cer si sa zici “ce frumos era daca mă plimbam in noaptea cu stele”, aici stai si te uiţi printre gratii. Si nu poţi sa plângi cu lacrimi sau cu vorbe, nu plângi ca te rad ceilalţi, aşa ca plângi in interior si încet, încet, te macini si devii rău, devii insuportabil, nu ai încredere in nimeni, aici nu ai prieteni; e mai greu aşa, e mai mult decât o jungla aici....

- Aţi enumerat mai devreme numai partile grele, apasatoare (...) experienţa asta de penitenciar nu va aduce, nu găsiţi în ea si un fel de lumină, cât de cât, pozitivă?
-...as putea spune poate doar faptul ca aici cu toţii conştientizăm fericirile pe care le-am avut afară si nu le vedeam, lucrurile frumoase ale vieţii, pe care noi nu le preţuiam, iar aici ajungem sa stăm sa ne gândim zi de zi la ele, gen plimbările din parcuri, privirile altora, vorba cu cei de afara, pana si ciripitul pasărilor, numai sa fie libertate, orice, un mers la pădure, lucruri de care mulţi nu se lasă impresionaţi, din cei de afara, aicea ajuns râvneşti aşa ceva...

Inima copiilor