joi, 16 iulie 2009

Bucurie mare, mare

Demult, demult, adică in prima vacanţă din viaţa studenţească, am avut fericita ocazie să merg in Moldova, impreună cu o verisoară. Am văzut atunci mănastirile Neamt, Sihăstria, Sihla, Agapia, Văratec si Humor. Dumnezeu ne-a ocrotit si ne-a ajutat pe tot parcursul călătoriei noastre si am intalnit oameni buni si ospitalieri. Atunci vedeam pentru prima oară chilia părintelui Cleopa, despre care doar citisem, si aveam emotii. (In paranteză fie spus, vol.5 din seria “Ne vorbeste părintele Cleopa” a fost prima carte cu continut duhovnicesc pe care o citisem, deci vă inchipuiti bucuria mea). Am urcat apoi la pestera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla si am mers prin pădure spre mănăstirea Agapia si Văratec.

Acum am avut fericita ocazie să revăd unele dintre acestea. Mai mult decât atât, acum am mers si la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva de care m-am atasat intr-o zi... pe cand predam lectia "Sfânta Cuvioasă Parsacheva, ocrotitoarea tinerilor". Am simtit-o foarte aproape de sufletul meu si imi doream mult să ajung la Iasi, la Catedrala Mitropolitană, unde se afla sfintele ei moaste. Acum eram acolo... si nu stiam ce să-i cer, ce să-i spun. Dar Sfânta stia... si am atins mainile ei care pareau ale unui om viu care doarme si am izbucnit în plâns. Simteam că sfânta stie toate si era de ajuns ca mă aflam acolo. Am mers si în zilele următoare la sfânta. Bucurie mare.
Am ajuns si la Biserica Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, unde se afla moastele Sfantului Vasile cel Mare.
La Manastirea Secu
Miros de trandafiri.
Uitasem cum miros trandafirii! Când am intrat pe poarta mănăstirii, m-am uitat în jur să îmi dau seama de unde vine parfumul care ne-a întâmpinat. Am vazut trandafirii. Mici, roz, cu miros delicat, parfumati, spre deosebire de cei mari, altoiti, din florarii...
Aici se află moastele părintilor Antim Găină si Vichentie Mălău, despre care am citit în cărtile pr. Cleopa, tipărite prin grija pr. Ioanichie Balan.
Să citesti despre viata si nevointele unor călugări, apoi să le săruti sfintele moaste! Mare e Dumnezeu! La Sihla
În pestera Sfintei Cuvioase Teodora Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea NeamţŞi cei mai mari crini pe care i-am văzut vreodată.
Întreaga călătorie s-a transformat într-o bucurie mare, mare, care m-a coplesit. Bucuria si călătoria s-au tot mărit:) Acum nu stiu dacă e nevoie să intru în prea multe detalii:) Gândiţi-vă si voi, cand vă uitati pe hartă, nu-i asa că distanţa de la Baia Mare la Iaşi e mai mică decat distanta de la Craiova la Baia Mare? Macar asa, "ochiometric"...:)

Dumnezeu m-a ajutat si am ajuns cu bine la Iaşi, unde am intâlnit oameni binecuvantati de Dumnezeu, frumosi si buni, cu inima mare si cu dragoste de oameni.
Am avut fericirea să merg la Serile duhovnicesti de la Biserica Tălpălari si să o ascult pe maica Siluana. (În ultima seară am primit si o prajiturică bună, care mi se potriveste. Iat-o: "În calitate de crestin nu trebuie să renuntam niciodată la telul nostru ca să nu pierdem imboldul de a lua cu asalt Împărătia cerurilor". Parintele Sofronie)În plus, am avut ocazia să merg la mănăstirea unde tinerii din ASCOR Iaşi se aflau intr-o tabară, si să particip alături de ei la activitătile pe care le-au desfăsurat impreună cu maica si sa ascult cuvântul său. Dupa acestea, tinerii au adresat intrebari iar maica Siluana le-a raspuns cu dragoste. Iar eu...m-am bucurat mult să fiu acolo.
Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale.
Multumesc din suflet S. si M.S. pentru dragoste si ospitalitate.
(va urma:)

Ramona
Trimiteți un comentariu