vineri, 3 iulie 2009

Mâncare de post (cu ciuperci)

Mă gândesc cum să scriu; să folosesc atât de cunoscuta formulă: se taie, se curăţă sau persoana 1 sg... In fine, ce probleme am şi eu:)
Dar să trecem la treabă:
Am folosit:
- câţiva gălbiori, doua oiţe si o hribă, (adică ce au găsit ai mei în pădure, ieri după-amiază)
- un morcov, un dovlecel mic, o gulie foarte mică, o ceapă, un mănunchi de pătrunjel verde şi două roşii.
Am tăiat ceapa şi pătrunjelul mărunt iar restul le-am dat pe răzătoare.
În cratiţă am pus un pic de ulei, ceapa şi mai mult de jumătate din pătrunjelul tăiat, (le-am lăsat să se călească), apoi ciupercile (spălate, curăţate şi tăiate mărunt), iar după ce s-au călit un pic, legumele date pe răzătoare.

Sare, boia, un pic de piper, după gust. Roşiile le-am pus mai târziu de aceea nu se vad în poză. După ce s-au călit toate, am adăugat apa, atât cât să le acopere. Le-am lăsat să fiarbă un pic. Separat, într-un vas am amestecat 4 linguri de făină cu apă (cam un pahar cu apă). Apa se toarnă câte un pic, şi se amestecă mereu să nu se formeze cocoloaşe.
Când ciupercile au fost aproape gata, am turnat amestecul de apă si făină, şi am lăsat să mai dea un pic în clocot. Am adăugat pătrunjelul rămas.

Pofta mare!

PS A fost foarte, foarte bună:)

2 comentarii:

Cristina spunea...

Arata de imi ploua in gura. Tre' sa fie tare bun. Fac si eu zilele astea.

Ramona spunea...

;))
Esti tare draguta, Cristina.
E foarte buna mancarea si pana diseara e gata, nu mai ramane nimic:)