vineri, 23 octombrie 2009

Doamne...

IA TU ARCUSUL...

Cum însuţi Tu, de veci Stăpâne, m-alcătuişi ca pe-o unealtă
Pe care patima s-alerge ca un arcuş purtat de mână,
Azi simt în suflet cum se-ncheagă şi cum năvalnice tresaltă
Cântări, ce nu mai vor în noaptea vremelnicei să rămână.
De-aceea scoate-mi de pe coarde căluşul care le sugrumă
Şi lasă-mă să ţin arcuşul cu mâna mea tremurătoare...
Nu te uita că sunt o biată lăută şubredă de humă,
Eu simt, zbătându-se în mine adânci cântări nemuritoare!
*

Dar ca să poată să răsune aşa cum legea lor o cere,
Din plin şi slobode, ca duhul ce le-a sădit neînfrânate
Stăpâne, pleacă-Te pe coarde... şi dacă vezi că n-am putere
Ia Tu, în mana Ta arcuşul şi cantă în eternitate!

*

Vasile Voiculescu

Trimiteți un comentariu