Treceți la conținutul principal

Sparge tiparul, simplifica discursul, adu-l pe interlocutor la normalitate

Din In cautarea aproapelui pierdut
Pr. Savatie Bastovoi

Evita sa declansezi prejudecatile celuilalt

Este foarte important sa evitam declansarea prejudecatilor. Nu da niciodata raspunsurile asteptate. De exemplu, cand un harizmat iti spune ca are descoperiri de la Duhul Sfant, nu-i raspunde ca “si satana ia chip de inger al luminii”. Acela deja asteapta acest raspuns, pentru ca asa i-a zis pastorul ca raspunde un ortodox la aceasta provocare. Raspunzand astfel, tu nu faci decat sa intaresti credinta interlocutorului tau in infailibilitatea si vizionarismul pastorului sau. In aceeasi clipa el simte ca tot ce a invatat in secta sa este dumnezeiesc, iar tu devii in ochii lui un exemplar tipic de om inselat de diavol.

M-au invitat odata niste prieteni misionari sa merg la o disputa cu harizmatii, la cererea unui preot de tara. Aceasta a avut loc chiar in casa lor de rugaciune si au luat parte numai liderii sectei. La un moment dat acestia au pierdut firul metodicii lor de discutie cu ortodocsii, deoarece noi nicidecum nu am pronuntat cuvintele “Sfintii Parinti” si “sfanta traditie”.
Sa vedeti in ce incurcatura il pune pe un sectant faptul ca nu te porti asa cum l-au invatat pe el la cursurile de evanghelizare. De exemplu, acestia abia asteapta sa ridici putin vocea ca sa inceapa: “Vedeti, nu aveti duhul dragostei lui Hristos, asa v-ati invatat voi, preotii, numai sa conduceti si toata lumea sa va pupe mana”.

Dupa ce discutia “oficiala” s-a incheiat si fiecare din noi a ramas fata in fata cu cate un grupulet de sectanti, eu m-am gandit sa-i fac o surpriza celui care vorbea mai mult. Taman cand interlocutorul meu delira fascinat de cele cateva cuvinte grecesti prin care incerca sa-mi arate ca Biblia ortodocsilor nu-i buna, in loc sa-l numesc satana si sa-l blestem, eu m-am apropiat si l-am luat prieteneste de umeri, chemandu-l de-o parte. Zic: “Tu din ce sat esti, frate?” Acesta, fastacit cu totul, mi-a raspuns: “Din Copanca...” Zic: “Si asa te-au invatat pe tine in Copanca sa talcuiesti Scriptura?” Zice: “Nu, ca satul nostru nu-i departe de manastirea voastra si eu de multe ori am fost la manastire...” Zic, fara sa-l las din brate: “N-ar strica sa mai mergi la manastire, ca maica-ta cred ca merge”.

Sparge tiparul, simplifica discursul, adu-l pe interlocutor la normalitate. Smulgeti-va din suvoiul de citate si versete din Biblie, care transforma totul intr-un fel de show. Vorbiti ca doi oameni de treaba, pur si simplu, nu ca doi concurenti la alegeri. Hristos ramane acelasi, indiferent de cate citate stie fiecare. Invingator este cel care a instaurat dragostea, nu cel care a stiut sa citeze mai spectaculos Scriptura.

Am aratat, desigur, numai un exemplu cum se poate face acest lucru. Anume in acest fel trebuia dezarmat un tanar harizmat din Basarabia. Fiecare insa trebuie sa se adapteze in functie de iterlocutor. In cazul adus, am procedat astfel din cateva motive. In primul rand, stiam ca sectantii n-au voie sa numeasca frate pe un ortodox (in special harizmatii si martorii lui Iehova). ( Ii anunt pe cei care vor sa experimenteze astfel de lucruri sa fie foarte precauti, pentru ca mai ales sectele neoprotestante practica un cameleonism admirabil, asa ca ele difera “de la sat la sat”, desi poarta acelasi nume). In clipa in care eu l-am imbratisat de fata cu membrii sectei lui si i-am zis “frate” acesta si-a pierdut graiul, la propriu. Pentru o chestie de asta poti fi dat afara din secta. Totodata, eu stiam ca el nu se poate apara de imbratisarea mea, pentru ca altfel ar fi parut lipsit de dragoste, pe care chiar mai inainte sustinea ca nu o au ortodocsii. In al doilea rand, analizandu-i gesturile, mi-am dat seama ca este de la tara. Atunci, peste primul soc, am adaugat altul: in loc sa ma stingheresc din cauza cuvintelor grecesti, asa cum i-a zis lui pastorul ca trebuie sa reactionez, sau sa-l blestem, eu l-am intrebat din ce sat este. Iar aceasta este cea mai grozava arma: sa-l readuci pe om la origini. Nu este deloc acel mod jignitor de a numi pe cineva “taran”, ar fi pacat, ci tocmai aducerea la origini in sensul cel mai profund. Sa-l simplifici pe om.

Satul este varsta inocentei, varsta fericirii. Intrebati-o pe o prostituata din ce sat este (cele mai multe sunt de la tara, caci saracia le-a adus la asta), dar intrebati-o cu blandete, si veti vedea ca se insenineaza. Aproape nimeni nu pacatuieste in sat, toti pacatuiesc departe de satul lor. Chiar si cele mai ieftine prostituate nu se culca cu barbatii din satul lor si din cauza asta de multe ori sunt plefturite de acestia: “Cum adica, cu strainii te culci, iar cu noi nu te culci?” Desfranata nu poate pacatui in satul ei, acesta este locusorul ei sfant, paradisul ei. Aici este mama ei si copilaria in care ar vrea sa se intoarca, atunci cand ii este greu. De aceea l-am intrebat pe fratele meu harizmat din ce sat este, pentru ca sa i se faca dor de inocenta de odinioara, cand mergea cu mama lui la biserica si nu pocea cuvintele ca pe casetele cu predici din America. Numai asa isi putea da seama cat de artificial era felul lui nou de viata.

Satul sensibilizeaza tocmai pentru faptul ca exprima originea. Din acest punct de ve-dere, toti oamenii sunt oarecum de la sat, adica au in strafundurile lor nostalgia sim-plitatii, nostalgia originilor. Ea poate fi provo-cata foarte usor prin aducerea discutiei despre parinti, despre oamenii dragi in general.

S-a intamplat sa fiu intr-o noapte pe o strada laturalnica din Chisinau. Cand am ajuns in dreptul unei tarabe, o femeie vesela, ascultandu-si prejudecata ei despre calugari, ma striga: “Parinte, ii pacat sa fumezi?”. Eu insa i-am dat peste cap asteptarile. M-am oprit, am facut cativa pasi inapoi, pentru ca de felul meu merg foarte repede si am rugat-o sa repete intrebarea. Atunci ea si-a dat seama ca a pus aceasta intrebare doar ca sa se distreze, convinsa ca nu o voi baga in seama, caci stia si ea foarte bine raspunsul. M-am oprit doar ca sa-i spulber aceasta prejudecata. Exista o multime de oameni pentru care preotii, mai ales calugarii, nici nu sunt oameni, sunt doar un fel de personaje din bancuri. Intr-un cuvant, nu sunt reali. Acesti oameni nu au vorbit niciodata in viata cu un calugar, pentru ei e o mirare chiar si faptul ca monahii stiu sa vorbeasca. Acum, aceasta femeie nu era bucuroasa de ceea ce a facut, ca un copil care apasa, in joaca, butonul de la masina de spalat si nu mai stie sa-l opreasca. Zic: “E pacat, dar sunt pacate si mai mari decat fumatul”. “Da? Care-s ele?” Si pentru ca am vazut in ea o sinceritate copilareasca (rusinea il aduce pe om la aceasta stare), am hotarat sa-i povestesc despre pacate. Am facut asta pentru ca stiam ca nimeni in viata inca nu i-a vorbit despre pacate si nu avea nici o vina ca era asa cum era. In jurul nostru s-au strans si celelalte femei care vindeau cu ea si, din intrebare in intrebare, am facut o seara de catehizare. Dintr-odata insa a coborat dintr-o masina un tanar beat, asa cum stiu sa se imbete tinerii in Chisinau, si, venind la ele, cauta prilej de scandal. Nu tin minte cum a izbucnit neintelegerea intre ei, dar acesta a inceput sa le zgaltaie masa si sa le ameninte ca le bate. Pe moment nu stiam ce-ar fi mai bine sa faca un calugar: sa stea sau sa plece? Dar pe urma mi-au venit in minte niste cuvinte de-ale Sfantului Ioan Gura de Aur despre facatorii de pace si m-am apropiat de tanar. Acesta avea in mana o sticla de vin din care mai tragea cate o inghititura. Zic: “Ce sarbatorim, frate?” si-l iau de urmar, ca pe un cunoscut. (Trebuie sa stiti ca acest a lua de umar la rusi inseamna a arata ca esti de o potriva, ca il tratezi de la egal la egal. Este si foarte riscant, de altfel, pentru ca poti lua o bataie foarte buna pentru asta). Acela se uita la mine si cu greu se dezmeticeste, vazind ca sunt calugar. Zice: “E ziua mea si am facut un chef cu baietii”. Zic: “Esti din Chisinau sau esti student?” Acesta imi intinde sticla si mie, iar eu le indemn si pe femei: “Beti de sanatatea fratelui, ca-i ziua lui”. Eu ma gandeam sa golim mai repede sticla aceea, ca sa nu-si piarda acela mintile cu totul, ca era la limita. Ele insa vroiau s-o faca pe sfintele fata de mine si refuzau. Zic: “Scoateti paharele”, pentru ca stiam ca au obiceiul sa tina sub tejghea paharele cu care beau votca. Acela imi zice, sorbind din sticla: “Nu sunt din Chisinau, sunt din satul cutare si sunt student”. Zic: “Ai parinti batrani? E greu acum in sat, vine si iarna. Le-ai taiat lemne pentru iarna?” Si atunci, tanarul acesta, care era gata sa rastoarne si sa bata, si-a bagat capul in umarul meu, scrasnind: “Nu, nu le-am taiat lemne”. Si a inceput a plange in hohote ca un om care isi plange un mort, nemaitinand seama de femeile acelea. Asa am plecat amandoi imbratisati.

Ne-am despartit tarziu cu acel tanar si nu l-am mai vazut de atunci. Poate daca l-as intalni nici nu l-as mai cunoaste, pentru ca era noapte si nu i-am vazut bine fata.
Prejudecatile stau intre slujitorii lui Hristos si restul lumii ca un zid. Le stim cu totii care sunt ele. Deci, sa nu le hranim prin purtarile noastre. Cei dintai se grabesc sa-i eticheteze pe ceilalti, iar aceia inca nu au avut ocazia sa scape de urmarile ateismului stiintific si a umanismului desacralizat. De aceea, de multe ori, e nevoie de actiuni socante care sa darame, ca un fulger, zidul acesta al indiferentei.

Am fost si eu martor la o convertire care ar putea alcatui un capitol dintr-un pateric contemporan. M-am intamplat cu un ieromonah de la Noul Neamt in Chisinau, trimisi cu ceva ascultare de la manastire. Pe drum acesta m-a invitat sa mergem la verisorul lui, cu care nu s-a vazut de la intrarea lui in manastire. N-am vrut sa-l refuz, desi mie nu-mi prea place sa intru in case straine neinvitat.
Cand am intrat in casa, m-a izbit acel duh cumplit al pustietatii, care mie imi era cunoscut. Verisorul acesta concubina cu o fetiscana care se prostitua prin Grecia. El insusi era hot de masini si hot de tot ce vrei. Pe masa erau cateva sticle de votca ieftina, niste lamai si parca niste peste. Tot atunci mai intrase o pereche, cam cu aceleasi indeletniciri. Toti fumau, si barbatii si fetele.
Inchipuiti-va cum aratau doi calugari la aceasta masa. Prietenul meu inca avea ce vorbi cu ei, ca-i cunostea, eu insa chiar nu aveam nici un rost acolo. Cu toate ca, se pare, rostul a fost acela de a vedea si de a putea scrie acum despre asta.
Atmosfera aceea de betie ruseasca era atat de apasatoare, incat incepuse sa-mi macine incetul cu incetul linistea sufleteasca. Vedeam ca ma cufund intr-o tristete aproape bacoviana. Si la toate acestea a pus capac purtarea prietenului meu. Acesta s-a pus umar la umar cu ceilalti si bea votca cu lamaie. Am inceput sa ma ingrijorez. Zic: “Acesta acus se imbata si, pana la urma, ne mai trezim in pat cu vreo femeie”. N-am indraznit insa sa-i spun nimic, ziceam si eu “Doamne Iisuse...” cum puteam, asteptand sa se termine totul mai repede.

Pana la urma m-am cufundat in judecare, convins ca ceea ce face el chiar e un mare pacat, ca nu este el ca Sfintii Parinti care recurgeau la astfel de metode extreme pentru a castiga un om. Ca, oricum, un om ca varul sau nu-l convertesc nici o mie de Sfinti. Mai ales ca acela nu mai sfarsea cu glumele si batjocura. Asa am si plecat, cu acest gust amar de zadarnicie.
Peste cateva luni insa ne-am pomenit cu acel var la manastire. Acesta se intalnise cu un om caruia ii furase BMW-ul, dar, spre mirarea lui, acela nu i-a luat masina, ci doar i-a zis: “Sa stii ca tu nu o sa mori de moarte buna”. Aceasta intamplare l-a determinat sa lase viata pe care a dus-o si sa aleaga monahismul.
Fratele acesta a petrecut in manastire doar cateva luni si a murit. In timp ce umfla roata de la camion, ca avea ascultarea asta, de la presiune, i-a sarit discul in frunte. A mai trait cateva zile in spital, in coma. In ultima zi s-a sculat si a umblat, spre mirarea medicilor. La capul lui statea un frate rus, care-i canta “Bucura-te, Stapana, milostiva pentru noi inaintea lui Dumnezeu mijlocitoare”. Ii placea si-l ruga pe fratele sa-l cante iarasi si iarasi. A murit ascultand acest cantec.
Atunci am inteles ca prietenul meu ieromonah, atunci cand il judecam eu, nu a baut votca, ci dragoste.

Si acesta este un fel de a infaptui cuvintele Apostolului Pavel, care raman la fel de valabile si astazi, in ciuda comportamentului de lemn pe care si-l insusesc crestinii: “Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca sa dobandesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, desi eu nu sunt sub lege, ca sa dobandesc pe cei de sub lege; cu cei ce n-au Legea, m-am facut ca unul fara lege, desi nu sunt fara legea lui Dumnezeu, ci avand legea lui Hristos, ca sa dobandesc pe cei ce nu au Legea; cu cei slabi m-am facut slab, ca pe cei slabi sa-i dobandesc; tuturor toate m-am facut, ca, in orice chip, sa mantuiesc pe unii” (I Cor. 9, 20-22).

Comentarii

Dana a spus…
Minunat! Doamne lumineaza-ne si invata-ne si pe noi sa ne purtam cu dragoste fata de toti cei din jurul nostru.
Ema a spus…
tare frumos! din cand in cand, cuvintele Parintilor pe care le scrii pe aici ma ridica, ma trezesc...
sa ai o saptamana binecuvantata!
Ramona a spus…
Ema,
si pe mine ma ajuta cuvintele acestea.

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.