Treceți la conținutul principal

Cum pot eu sa va multumesc? (pentru maica Siluana)

Cum pot eu să vă mulţumesc?

Măicuţă dragă,
Mi-e sufletul plin de linişte şi pace, şi parcă mă minunez să spun asta, o spun cu teamă, ca să nu dispară! Atâtea lucruri s-au petrecut, şi pentru toate Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Cât de mică sunt eu, şi Dumnezeu Cel mare şi iubitor, Care face minuni, are grijă de mine şi mă iubeşte, cum eu nu pot pricepe.

La şcoală sunt unele schimbări, dar pe toate le-am primit cu seninătate şi calm. Eram calmă şi simţeam o linişte în suflet, că tot ce mi se întâmpla, e cu voia lui Dumnezeu, şi asta îmi dădea o stare de bine şi chiar de siguranţă.

Într-o seară am privit mai mult timp icoana Mântuitorului. Nu mai ziceam nimic, nu mă mai rugam, nu mai ştiam ce să spun. Şi stăteam şi priveam în genunchi, la chipul Domnului. Ochii Săi iubitori, buni şi blânzi mă priveau. Îmi curgeau lacrimile pe obraji şi pe palme şi clipa aceea aş fi dorit să fie veşnică. A fost atât de frumos! După un timp m-am spălat pe faţă şi m-am privit în oglindă şi m-am văzut "frumoasă", măicuţă. Faţa mea nu a fost niciodată aşa cum era acum, după ce plângeam. Şi a fost linişte. Altădată, citeam rugăciunile de seară şi ajungând la "încă vei mai lumina cu ziua neputinciosul meu suflet?" am stat o clipă să mă gândesc la asta. Dar numai o clipă, apoi am trecut mai departe. Dimineaţa, duminică, mă trezesc şi îmi fac patul. Dar mă emoţionez când văd că toate pernele şi pătura pe care le aşezasem în cameră erau de fapt peste aparatul de ţânţari, care era în priză! Aşa au stat toată noaptea. Pătura era caldă, aparatul fierbinte, şi tot prelungitorul, cu cele trei prize era cald. Mi-am zis: puteam muri, căci pătura se putea aprinde! I-am mulţumit Domnului că m-a ferit de ceva atât de grav. Şi mi-am amintit de rugăciunea de seară! Da, putea să se întâmple ceva grav. O vecină de aceeaşi vârstă cu mine a uitat aparatul în priză şi a plecat la serviciu, dar colţul unei pături a ajuns peste el şi a luat foc. Din cameră ieşea fum şi au sunat-o vecinii să vină acasă, că s-au speriat.

Mare este Dumnezeu!

Măicuţă dragă, eu acum mă bucur că sunt în viaţă, că trăiesc, şi fiecare zi e o bucurie! Şi aş vrea să zic şi eu: "Doamne, lucrează ce vrei cu mâinile mele, Ţi le dăruiesc Ţie!" Dar nu mă simt în stare de asta mereu...

De opt ani, de când am citit "Ne vorbeşte părintele Cleopa", zic rugăciunea inimii. Simplu, căci cu respiraţie e mai greu. Cel mai des o spun când merg pe stradă, în oraş, la şcoală sau în altă parte, în călătorii. Şi când mă rugam pentru altcineva, îmi venea în minte rugăciunea inimii. O spuneam, apoi, după un timp, iar mă rugam pentru cineva, şi iar îmi venea să spun rugăciunea inimii. Şi o spuneam în gând. Îmi este tare dragă. În urmă cu câteva luni mi s-a întâmplat să o spun mai rar. Acum parcă îmi vine singură, vine parcă ea la mine.

Maică Siluana, mă gândesc la cât de rănit era sufletul meu când v-am scris, când v-am cerut ajutorul, prin înscrierea la seminar. Mi-aţi îngrijit rănile şi mi-aţi dat cel mai bun medicament: IERTAREA. Aceasta, iertarea, este vindecarea rănilor mele sufleteşti. Înscrierea la seminar a fost strigătul meu către Dumnezeu :"Doamne, ajută-mă, că eu nu mai pot!" Şi Dumnezeu m-a ajutat prin făptura Lui numită "Maica Siluana". Acest medicament trebuie să-l port mereu cu/în mine, tot timpul de acum încolo, toată viaţa. Şi totuşi, vindecarea mea parcă abia acum începe. Am învăţat, am citit, dar nu am conştientizat până acum importanţa iertării. Încă mă vindec.

Cad, mă supăr, mă supăr pe mine (singurul meu duşman sunt eu), îmi trece, accept, binecuvântez, mă ridic, merg mai departe. Şi tot aşa. Uneori obosesc, vă scriu mesaje pe care nu aş vrea să le scriu (că sunt supărată pe mine), apoi îmi trece, şi iar accept, iert, binecuvântez. Asta e acum viaţa mea: ACCEPT, BINECUVÂNTEZ, IERT. Şi a doua zi de la capăt. Nu trebuie să obosesc niciodată să fac asta. Asta e viaţa! Acceptare şi binecuvântare.
Măicuţă dragă, cum pot eu să vă mulţumesc?

Vă sărut mâinile cu care scrieţi.

Îi mulţumesc Domnului că m-a ajutat.

Sărut mâna, Maică Siluana!

Nico
***
Draga mea Nico

Ştii cum îmi poţi mulţumi şi o şi faci deja. Atunci când spui: "Îi mulţumesc Domnului că m-a ajutat", îmi mulţumeşti mie pentru că bucuria mea este ca tu să afli şi să intri şi să rămâi în legătură vie, permanentă cu Cel ce ne dă Bucuria pe care nu o ia nimeni de la noi! Nici singurătatea, nici necazurile, nici boala...

Strâmtă e Calea, dar uşoară e povara Lui! E uşoară pentru că e a Lui, El o poartă pentru noi, în noi, cu noi! Şi prezenţa Lui le transformă pe toate.

Îţi mulţumesc eu, copil iubit, că eşti harnică şi însetată de Bucurie!

Cu drag mult,

M. Siluana

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.