duminică, 28 februarie 2010

Cuvinte bune de citit

Din comentariile primite la postarea Se mai meritã sã ţii fecioria în ziua de azi?
Bune de citit si de luat aminte.

*Ancuta spunea...

Un baiat care NU te respecta, NU TE MERITA! Un baiat cuviincios nu va cere niciodata un astfel de lucru...sa-ti pierzi fecioria,ca sa-i arati ca-l iubesti! E un santaj...prin asta te face doar sa crezi ca nu vei mai gasi altul ca el, ca-l vei pierde si niciodata nu vei mai gasi o persoana care sa-l inlocuiasca...total gresit!...vrea doar sa induca frica de a nu ramane singura...si prin asta multe fete cedeaza!
Un baiat care iubeste cu adevarat nu se uita doar la trupul fetei, ci ceea ce se afla in sufletul ei...
Inca un lucru...de cele mai multe ori dupa ce fata se casatoreste, nefiind fecioara, sotul ii poate reprosa ca n-a fost cuminte...sau o poate jigni(stiti voi cum) pt ca n-a stiut sa se pazeasca.Doamne fereste de astfel de reprosuri!E foarte dureros!
Mai mult...Am auzit din gura baietilor ca ei cand se vor casatori...nu-si vor lua fete "folosite"!!!Ca sa vezi!...mai mult le desconsidera,nu le mai respecta,le considera carpe, lipsite de cinste...bune doar de distractie! Niciodata un baiat nu va face casa cu o fata care nu-si respecta trupul, care se ia dupa lume si moda(ma refer la tot felul de haine provocatoare, sau in timpul iernii cand umbla mai dezbracate)pt ca stiu ei ca vor fete sanatoase, intelepte,care sa aiba grija de familie si de ei...iar dc se vor casatori cu astfel de fete nu vor gasi fericirea pe care o vor avea sotii care traisc in sfintenie si curatie, va fi doar placerea,iar in rest nici nu-mi imaginez...o viata seaca!
Asa ca fetelor paziti-va fecioaria, cel mai de pret dar si mai de cinste in fata baietilor...Fetele care isi vor pazi fecioaria...vor avea o casnicie binecuvantata, fericita!
De ce sa nu cautam acele persoane care ne respecta, care ne accepta asa cum suntem...si ne modelam dupa lume, care nu vrea decat sa fure de la noi tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu mai de pret?
Spre acele persoane imi indrept si eu gandul, cele cu bun simt, care stiu sa respecte si sa cucereasca o fata!Doamne ajuta!

*Anonim spunea...

e grea lupta fecioriei dar se merita caci rasplata e fericirea vesnica cu Domnul,Maica Sfanta si Sfinti...

*Ek spunea...

Buna.Am 20 de ani si voiam sa-i dau un sfat Adinei.Nu fa asta,chiar daca te paraseste,dar daca te rogi lui Dumnezeu sa faca ce e mai bine pentru voi,vei avea doar de castigat.Te-ai gandit ca poate el nu e potrivit pentru tine?Adica,iubirea nu e ceva material sau trupeste.Iubire e atunci cand ar fi in stare sa-si dea viata pentru tine,asa cum a facut Mantuitorul pentru noi nu sa te santajeze cu astfel de lucruri.Si daca iti pierzi fecioria cu el ce crezi ca va ramane mereu cu tine neaparat,eventual se va lauda sau va avea stima de sine crescuta,dar asta nu-l va impiedica sa te paraseasca mai tarziu din diverse motive.
Am fost cu o fata 3 ani si mi-a zis de la inceput ca nu poate avea relatii cu mine de cand eram de 3 luni impreuna si am acceptat asta(si eu sunt fecior ca ea)pentru ca o iubeam si pentru ca nu-mi pasa de lucrul asta si pentru ca visam ca toate astea sa se intample in noaptea nuntii-mi se pare foarte frumos.
As minti sa zic ca nu ma simt uneori ciudat ca inca sunt fecior in timp ce alti baieti au experienta deja si faptul ca unele fete m-ar considera extrem de conservator in privinta asta.Stiu ca oricand mi-as putea-o pierde,e foarte usor,dar prefer sa o pastrez pentru cea care ma va iubi cu adevarat.
E foarte greu in ziua de astazi cand desfranarea e promovata mereu,oriunde.Uneori cred ca traim intr-o lume nebuna,in care patimile sunt vazute ca valori de pret.
P.S.:Sa stii ca si eu traiesc in lumea urbana ca tine si crede-ma ca e mai greu sa rezisti ca baiat in ziua de azi cand fetele sunt pe jumatate goale.

duminică, 14 februarie 2010

[Pitesti] Schimb de Carte Ortodoxa, Cap. 1


O nouă fructificare a proiectului inițiat de teologul Laurențiu Dumitru, pentru care avem promisiunea că nu se va opri doar la capitolul I, va avea loc și în orașul Pitești. Astfel vă facem cunoscută invitația de a participa la schimbul de carte ortodoxă organizat de Protoieria Pitești, la sediul acesteia din strada Sfânta Vineri, luni – 15.02.2010, începând cu orele 15.00. În mijlocul celor prezenți vor fi Părintele Lucian Grigore și teologul Laurențiu Dumitru. Vă aşteptăm cu drag. [I.T.]

publicat de Ionuţ Trandafirescu

miercuri, 10 februarie 2010

Psaltirea in rostirea ÎPS Teofan

Psalmi in rostirea ÎPS Teofan from delia on Vimeo.


Psaltirea citită de ÎPS Teofan from delia on Vimeo.

Abonamente la Revista OrthoGraffiti

ABONARE
Abonamente la Revista OrthoGraffiti [ Ce este OrthoGraffiti ]
[ Abonează-te la revista OrthoGraffiti până la 20 martie şi poţi câştiga un pelerinaj în Ukraina sau la Sf. Munte Athos ]
Pana acum revista OrthoGraffiti se distribuia aproape exclusiv prin licee, foarte putin pe la pangare si librarii ortodoxe. La solicitarea multor cititori din spatiul online dar nu numai, va oferim acum posibilitatea de a face ABONAMENT.
Costul unui abonament:
Pentru Romania
40 RON – pentru 10 numere consecutive
20 RON – pentru 5 numere consecutive
Pentru strainatate
15 EURO – pentru 10 numere consecutive
8 EURO – pentru 5 numere consecutive
Banii se depun in contul S.C. Pridvor Media Press AG S.R.L.
In RON
RO32BRDE030SV86254530300
In Euro (pentru strainatate)
RO32BRDE030SV86254700300
COD SWIFT: BRDEROBU
Conturile sunt deschise la BRD, sucursala Pitesti
IMPORTANT: Dupa plata, trimiteti numele, prenumele si adresa completa la care doriti sa va fie trimise revistele, pe adresa de mail: og.abonamente@yahoo.com sau prin sms sau apel la numerele de telefon: 0764.665.249 sau 0770.947.524
Pentru detalii, ne puteţi contacta la adresa de mail sau numerele de telefon de mai sus.
PRECIZARI: Taxele de expeditie sunt incluse in pretul abonamentului. Ele vor fi onorate incepand cu luna efectuarii platii, daca banii s-a depus pana la data de 20. Nu dispunem de colectia completa a revistei. Pentru cateva numere mai vechi disponibile, anterioare abonarii, veti discuta separat, via email sau telefon, cu responsabilul nostru. Revista OrthoGraffiti apare deocamdata doar pe perioada anului scolar, de aceea am precizat „numere consecutive”. Puteti face mai multe abonamente pe un singur nume (parohii, fundatii etc.). Puteti face abonament/e si pentru alte persoane (cadou), dandu-ne adresa/adresele unde revista trebuie sa fie expediata.
Va rugam, dati acest link si altor persoane ce ar putea fi interesate de revista noastra: http://www.orthograffiti.ro/abonare/
Laurentiu Dumitru
Editor Coordonator OrthoGraffiti

marți, 9 februarie 2010

Un cuvânt despre duhovnic

Scumpa mea Măicuţă, aş vrea să spuneţi un cuvânt despre duhovnic, despre legătura dintre duhovnic şi fiul duhovnicesc. Cât de strânsă trebuie să fie? Am auzit un cuvânt la predică: oamenii nu vor să se lase în mâinile lui Dumnezeu, nu se lasă modelaţi de duhovnic. De atunci mă gândesc că sunt şi eu aşa, mi-am dat seama că nu pot să mă las modelată de duhovnic, deşi asta caut de foarte multă vreme. Nu ştiu ce este cu mine, parcă mă doare sufletul de atâtea întrebări. Nu am ascuns nimic la Spovedanie. Atunci când duhovnicul îşi face griji pentru mine, mie mi se pare prea mult, pentru că văd neputinţa asta a mea, că nu îmi fac canonul tot timpul şi-l supăr. Cum să învăţ să-l respect mai mult, să am deplină încredere în duhovnic? E atât de greu pentru mine. Îmi dau seama ce dificil e de exprimat ceea ce simţi. O fi durerea aceea (transformarea) de care citeam eu pe site?
Vă mulţumesc din suflet şi abia aştept un răspuns!

D.
***
Draga mea D.

Legătura cu părintele Duhovnic e o legătură de viaţă în Hristos! Numai întrucât eşti în Hristos şi te menţii acolo îţi este părintele Părinte. Şi numai întrucât duhovnicul este în Hristos şi se menţine acolo îţi este Părinte! Şi intrarea se face prin Sfintele Taine şi rămânerea, menţinerea, se face prin rugăciune!
Părintele se roagă pentru tine şi tu să te rogi pentru el şi să spui: "Doamne, pentru rugăciunile părintelui meu, te rog ajută-mă să fac asta şi asta şi asta!".
Mai ales la canon. Să ceri de la Domnul să-ţi dea putere, pentru rugăciunile părintelui să faci canonul!
Atunci te vei naşte mai profund în Domnul şi tot mai profund îţi va fi părintele părinte!

A te lăsa modelată de duhovnic însemnă a te încrede în rugăciunile lui şi a te ruga pentru el şi a-l asculta cu rugăciune!

A te lăsa modelată de Dumnezeu înseamnă a primi toate evenimentele vieţii ca pe nişte locuri de întâlnire cu Domnul şi a le primi ca din Sfântul Potir! Să consideri că nu ţi se cuvine nimic, nici bine, nici rău, ci că totul e dar! Vei descoperi atunci aspecte nebănuite ale evenimentelor tale! Mută centrul atenţiei de la eveniment la Domnul! Ce vrei să-mi spui, Doamne? Ce mă înveţi acum? Ce puteri îmi oferi acum?

Curaj!
Domnul să lucreze aceste cuvinte în duhul tău ca să poţi primi răspunsul pe care îl cauţi!

Cu dragoste în Domnul,

M. Siluana

Biserica Ortodoxă Română şi puterea politică în perioada comunistă – conferinte

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – filiala Iaşi va organiza în perioada 9 – 13 februarie 2010 un ciclu de conferinţe având ca temă „Biserica Ortodoxă Română şi puterea politică în perioada comunistă”.

Astfel, marţi 9 februarie, începând cu ora 18:00, va avea loc conferinţa „Comunismul – o religie atee” avându-l ca invitat pe Lect. Univ. Dr. Radu Preda, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, director fondator al Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase (INTER). Domnul Preda este de asemenea membru al în staff-ul Forumului European al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă (Bruxelles).

Miercuri 10 februarie, începând cu ora 18:00, se va proiecta filmul documentar „De ce nu canonizăm martirii anti-comunişti?” – o producţie TVR semnată de Rafael Udrişte.

Cea de a doua conferinţă va avea loc joi, 11 februarie de la ora 18.00. Titlul conferinţei va fi „Biserica şi Securitatea”, avându-l ca invitat pe Lect. Univ. Dr. George Enache, membru CNSAS şi lector la Facultatea de Istorie din Galaţi.

Cea de a treia conferinţă „File din Patericul Închisorilor: Valeriu Gafencu” va avea loc vineri, 12 februarie de la ora 18.00. Conferenţiar va fi Monahul Moise, de la Mănăstirea Oaşa – judeţul Alba, autorul cărţii „Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007.

Toate conferinţele se vor desfăşura în Aula „Mihai Eminescu” din corpul A al Universităţii „Al. I. Cuza” – Iaşi.

via Ionut Trandafirescu

duminică, 7 februarie 2010

Pledoarie pentru viata: Gianna Jessen, supravietuitoarea avortului

Gianna Jessen (SUA), supravieţuitoare a unui avort nereuşit, vorbeşte la Queen’s Hall, Parliament House, statul australian Victoria, în timpul dezbaterilor privind legalizarea avortului, în 2008.
Gianna Jessen a rămas cu o paralizie cerebrală după ce s-a născut la 7 luni în urma unei tentative de avort salin. Procedura presupune administrarea unor chimicale, iar copilul moare şi este expulzat în câteva ore. Norocul Giannei a fost că medicul avorţionist nu era în spital în momentul în care s-a declanşat expulzarea, întrucât în astfel de cazuri, copilul care se naşte totuşi viu este ucis de medic sau lăsat să moară de foame – ca expresie supremă a “progresului umanităţii”.
Deşi doctorii au spus că ea nu va putea niciodată merge, Gianna aleargă astăzi maraton pentru a strânge fonduri dedicate altor supravieţuitori ai avortului.
Gianna şi-a dedicat viaţa muzicii şi educării publicului asupra acestui flagel înspăimântător, avortul, care a făcut doar în SUA aproape 50 de milioane de victime.
Urâtă, ameninţată cu moartea de feministe, Gianna obişnuieşte să spună: “Dacă avortul este dreptul femeii, unde sunt drepturile mele?”

Mai multe la giannajessen.com/

Sursa aici

sâmbătă, 6 februarie 2010

Mă bucur cu tot sufletul meu de lucrurile simple!

Nu știu dacă v-am spus că prima mea dragoste a fost Cerul! M-am îndrăgostit de mică! Îmi place enorm să-l privesc, iar de câțiva ani folosesc ochelari de soare și aproape că pot să privesc și Soarele… Îmi dă o stare de fericire, simt cum mi se înalță sufletul… iar sentimentul acesta îl am indiferent de starea mea materială, de starea sănătății, sau de starea inimii mele…
O stare de imensă bucurie mi-o dă și motanul meu… îl ador și îmi place foarte mult să-l văd cum doarme, cum se joacă, cum mănâncă, cum vine la mine în brațe. Spre exemplu atunci când ajung acasă avem un ritual… el vine în holul de la ușă, eu îl salut, el îmi răspunde, apoi eu mă las jos la nivelul lui, iar el își întinde labele din față în jurul gâtului meu și mă pupă pe frunte… este adorabil, transmite atâta iubire, tandrețe încât nu ai cum să nu-l iubești… Prietenii mei care îl cunosc, atunci când vorbesc la telefon mă întreabă de el pentru că a reușit să se bage în sufletul tuturor, chiar și al celor care nu simpatizează pisicile.
Mă bucur foarte mult de florile mele și de cele pe care le văd afară…
Mă bucur când ascult muzica pe care eu o iubesc. Îmi place foarte mult pianul, dar și vioara, trompeta, toba.
Mă bucur când am camera curată și ordonată… îmi place tare mult și de ceva vreme am început să-mi aprind candela. Când o văd aprinsă, fie că este zi, fie că este noapte, îmi dă o stare de bine, mai ales că am așezat-o în fața a doi ingerași și lumina de la candelă le face să li se vadă chipul mai frumos.
Îmi place să scriu, chiar îmi place foarte mult, este un sentiment care adormise, dar cu ajutorul temelor de la Seminar mi-am dat seama că s-a trezit și se transformă în pasiune... îmi place să-mi aștern gândurile pe pagină, chiar dacă șchiopătez și încă o fac ca un începător, important este că îmi place, simt palpitația degetelor când ating tastele, iar asta mă face fericită; îmi place să îngrijesc de flori, plante; îmi place să creez, fac și eu goblen (mai am un pic și termin primul tablou), modific haine, fac aranjamente florale; îmi place curățenia și ordinea; îmi place să mă plimb; îmi place să privesc la casele noi, dar și la cele vechi și mă imaginez în curtea mea; îmi place să lucrez după o strategie, nu-mi fac jobul la voia întâmplării, ci cu seriozitate. Și încă îmi place să mă cred o prințesă!
Mă bucur de realizările mele, mă bucur de obiectele vestimentare pe care mi le cumpăr, mă bucur de o plimbare făcută pe vreme frumoasă, chiar dacă sunt singură (mă refer la oameni, că așa știu că nu sunt singură și că Doamne, Doamne e acolo Sus și mă călăuzește și de multe ori chiar asta îmi place, că în plimbarea mea ridic capul și vorbesc cu El).
Mă bucur de foarte multe și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mă pot bucura chiar dacă sunt lefteră și am datorii, chiar dacă nu am „prințul” meu…
VL
***
Doamne, binecuvântează
Inima care Te slăvește în lucrurile și lucrările care par mici în ochii oamenilor, dar pe care Însuți le-ai făcut loc de întâlnire cu măreția și milostivirea Ta. Când Te urmăm acolo, învățăm de la Tine, Blândule și Smeritule cu inima, cât de copleșitoare e taina creației și cât de mare e taina omului, a acestui plăpând inel de legătură între văzut și nevăzut și, prin Fiul Tău, între creat și necreat!
Vino Doamne, și ne curățește pe toți, de întinarea păcatului și fă-ne temple vii ale Duhului Tău Cel Sfânt!
Cu dragoste și recunoștință,
Maica Siluana

vineri, 5 februarie 2010

Întrebări încălţate cu bocanci

"La celălalt să te duci cu paşi de porumbel. Aşadar, să te apropii de el în mod delicat şi cu blândeţe, pentru că semenul tău are şi el fricile şi supărările sale. Are şi aşa destulă greutate pe suflet, ca să-i mai adaugi şi tu“. (Cuviosul Iustin Popovici)

Ce bine și ce frumos este când se adună oamenii laolaltă și stau de vorbă despre una-alta. E bucurie mare când se întâlnesc doi prieteni care nu s-au văzut demult și au atâtea să își spună, ori când se reunesc familii mai mari sau mai mici, la câte un eveniment deosebit. Însă, cu toată bucuria, mai apar uneori și situații jenante, care ar putea lipsi, dacă oamenii ar fi delicați unii cu alții și s-ar gândi, înainte de a deschide gura, la ce ecou vor avea cuvintele lor în sufletul celui cu care vorbesc și cât de mult îi interesează pe ei înșiși răspunsul la o întrebare sau e adresată doar de dragul conversației. Mai exact, mă refer la trei întrebări.
Prima este atât de des întâlnită, încât o veți recunoaște ușor.

O întrebare de genu` : « Puișor, pe cine iubești tu mai mult, pe mama sau pe tata ? » adresată unui copil, este o cruzime. Astfel de întrebare îl determină pe copil să cântărească iubirea mamei și iubirea tatălui, înainte de a da un răspuns. Cum îl iubește mama, cum îl iubește tata, ce îi dă mama, ce îi dă tata, cum se manifestă dragostea fiecăruia? Îl pune să judece ceva ce nu e de judecat. Îl pune să compare doua iubiri de nemăsurat. Cine ești tu, cel care întrebi asa ceva un suflet de copil care își iubește părintii nemăsurat ? Cine te-a pus pe tine să-i cântărești iubirea părinților ?
Sunt convinsă că nu te-ai gândit, înainte de a întreba asa ceva, la ce furtună poți dezlănțui în sufletul copilului. E o întrebare crudă, fără milă, fără iubire. De multe ori, copii răspund inteligent : « pe amândoi îi iubesc la fel de mult ». Bravo lor! Dar acum, ia gândește-te că s-ar putea ca mama să rămână mai mult în preajma lor și să se ocupe de educația lor (lucru firesc, cât se poate de normal), iar asta înseamnă multă răbdare, iubire, dăruire, educația presupunând să îndrepți ramurile strâmbe, să tai ramurile uscate, nepotrivite și să le întărești sau să sădești ramuri și semințe bune, sănătoase. Asta uneori doare, că sunt dureri de creștere, dar sunt necesare. Iar când vine tata acasă de cele mai multe ori își găsește copii hrăniți, îmbăiați, în pijama, pregătiți de culcare. El vine, le dă pupicul de noapte bună și gata. Dacă un astfel de copil răspunde la întrebarea încălțată cu bocanci : ''tata'', şi e şi mama de față, tu ești răspunzător de ceea ce simte mama, de rana făcută în inima ei. Se poate întâmpla chiar să judeci : « dar oare de ce a zis asa ? Hm... Ce să fie asta ? » Mai ales dacă întrebarea vine dintr-o anumită parte a familiei... Nu mai insist pe punctul ăsta, cred că ați înțeles ideea.

A doua întrebare : « Dar la voi nu vine barza? »
Doi tineri căsătoriți de câțiva ani buni, încă nu au copii. Vii tu să-i întrebi, că te doare, nu-i asa, că ei nu au copii și vrei să știi care-i motivul, să poți dormi liniștit! Ce ai dori să-ți spună?
(Întrebarea asta am auzit-o adresată în public unor prieteni a căror durere o cunosc, și nu vă pot spune cât de greu cade un cuvânt de felul ăsta, aruncat așa, fără nici o considerație, pur și simplu din...curiozitate!)
Tu, cel care ai pus întrebarea, ai dori într-adevăr să afli cât de rău îi doare că nu au copii, ai dori să afli câte lacrimi au vărsat în genunchi, la rugăciune, chiar ai dori să afli câte zile de tratament au făcut și cât i-a costat, ai dori să afli căruia dintre ei i-a spus medicul că suferă de infertilitate? Ai dori să îți răspundă public toate astea, din moment ce public ai adresat întrebarea ta încălțată cu bocanci? Cu ce drept faci asa ceva? Știi tu planul lui Dumnezeu cu ei? Știi tu câte mai au ei de învățat sau de îndreptat în viata lor, până să vină copilul într-o familie în care iubirea de Dumnezeu să fie în centru vieții lor? Nu, nu știi toate astea, tu doar te-ai arătat interesat de viața lor, fără să fi interesat și de inima lor, de durerea lor. Când vor dori să îți spună, fii pe pace, îți vor spune. Dar nu forța pe nimeni să se gândească la rana din inima lui atunci când îți vine ție să « conversezi ».
Dacă vrei să-i ajuți, roagă-te pentru ei. Domnul îți va răsplăti.

A treia întrebare: « Dar tu când mă chemi la nuntă? » adresată unei fete singure, de peste 25, 30 de ani sau chiar unui băiat, e din nou o cruzime.
De obicei întrebarea asta vine cam în aceleași condiții ca cele de mai sus, în public, la o reuniune de familie sau undeva, între simple cunostințe. Interesant este că cea (de obicei femeile întreabă asa ceva, cine știe de ce...) care întreabă nu are o căsnicie fericită!
Aproape niciodată nu am întâlnit întrebarea aceasta la cineva care mă respectă, mă cunoaște, mă iubește, mă prețuiește pe mine, ca om, ca persoană. Foarte rar am întâlnit întrebarea asta la cineva care are o familie la locul ei, cum se spune, sau venind din partea unei doamne care își duce crucea familiei cu bucurie, cu un soț care o iubește și o prețuiește, cu copii crescuți și educați cu multă bună-cuviință.
Nu, întrebarea asta vine, de cele mai multe ori, de la cele care își mută privirea în viața altuia și vor să știe de ce nu ești « în rând cu lumea », de ce nu ești la casa ta. În fine.
Ce răspuns așteaptă, oare? Având în vedere că întrebarea-i cu bocanci, nu așteaptă neapărat un răspuns, ca e doar așa...aruncată din puțină curiozitate.
Desigur, un răspuns înțelept ar fi: “Da, am să vă chem, îmi doresc și eu o familie, dar încă nu s-a întâmplat. Când va fi momentul, veți afla », sau oricare alt răspuns frumos, cu bun simt.
Sincer, oare chiar ar dori să afle câte lacrimi au curs din ochii unui om care simte sau a simțit apăsarea singurătății ? Cât de grea e singurătatea, numai Domnul știe și cei care au simțit-o. Chiar ar dori să știe cât te-ai rugat lui Dumnezeu să te ajute să nu cazi sau să ieși din tristețe, din deznădejde !?
Chiar ar dori să știe că inima ți-a fost rănită și acum îți dorești doar să se vindece, sau ar dori să știe că ai iubit odată prea mult și totul s-a năruit că iubirea nu era clădită pe stâncă, ci pe nisip? Sau ar dori să știe că nu te preocupă asta, că le lași pe toate în mâna Domnului, și că te bucuri de fiecare respirație și de fiecare zi ca din mâna Sa?
Ce răspuns ar dori, oare?
Nu, degeaba îmi arunci întrebarea, eu sufletul nu mi-l pot deschide la comandă în fața ta. Cu respect, te rog să mă întrebi mai bine despre sănătate, despre bucuriile mele. Am putea vorbi atât de frumos despre multe alte lucruri! Iar dacă simt sufletul tău aproape, s-ar putea să îți spun mai multe, să îți cer chiar sfaturi.

***
Am bucuria pe care mi-o dă Domnul în fiecare zi, aceea de a mă trezi dimineața și a vedea un nou răsărit de soare, am bucuria de a simți zăpada în palmă când ma joc cu bulgari de zăpadă, am bucuria de a vedea zâmbetul mamei, am bucuria de a mă întâlni cu prieteni de nădejde, am atâtea bucurii !
Primăvara mă bucur de frumusețea pomilor înfloriți, de aerul proaspăt, vara mă bucur de mirosul florilor de tei, de fiecare apus de soare după o zi de muncă, de gingășia florilor de câmp ; toamna mă bucur de culorile frunzelor care se iau la întrecere, care mai de care și mă uimesc cu frumusețea lor. Mă bucur de roadele ei, de fructele și legumele de la țară.
De fiecare zi mă bucur. Slava Ţie, Doamne, slava Ţie.
Mă bucur că am un acoperiș deasupra capului, mă bucur când am sănătate și îi mulțumesc Domnului când îmi dă o lecție printr-o boală.
Mă bucur când mă întâlnesc cu prietenii mei, mă uimesc de multe ori prin ideile și gândurile lor; îmi dau și ei adevărate lecții de viață.
Mă bucur de toți și de toate. Mă bucur de ceea ce am.
Dumnezeu mi-a dat viață să mă bucur de ea și prin toate cele pe care mi le-a dat, să ajung la El, să ajung într-un final, cu mila Sa, la mântuire. Unii oameni au o cale în viața de familie, alții în viața din mânăstire. Unii nu se căsătoresc, nici nu se călugăresc, din motive cunoscute de Domnul. Dar toți au un plan de împlinit în viață, toți au o misiune, toți sunt chemați la mântuire. Fiecare, în felul său, așa cum alege să traiască, așa va fi și răsplătit.
Bine ar fi să nu mai dorim să încadram oamenii în categorii, că are fiecare om crucea lui de dus. Bine ar fi să învățăm ce e de învățat de la fiecare și din fiecare întâmplare din viața noastră.
Fiecare om are călătoria lui.

Întotdeauna, la celalalt sa te duci cu pași de porumbel.

[edit]
În urma unui dialog cu o persoană dragă mie, mă vad nevoită să revin cu câteva completări, mai ales că părerea acelei persoane contează pentru mine:)
Credeam că vorbesc despre bucurie, nu despre tristețe.
Așadar, ce am scris mai sus sunt doar unele gânduri de-ale mele pe care le-am împărtășit. Nu doresc să dau nici lecții, nici să atenționez, nici să impun cuiva ce și cum să vorbească. Lumea e cum e! Apoi, cum spunea cineva, cu o ramură înflorită nu se face primăvară (vă mulțumesc de gândul bun:).
Referitor la ultima întrebare, se cuvine să precizez că am întâlnit-o și la câteva persoane bine asezate sufletește și am simțit iubire în glasul lor. Cuvintele lor aveau papuci de casă:) Veneau cu pași de porumbel:) Dar erau doar câteva!

Si totuși...când întrebi, e bine să faci față răspunsului.

Ramona