sâmbătă, 10 aprilie 2010

Un vierme mic

de Costache Ioanid

E noapte. La o masă, aplecat peste hârtie,
Cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
Zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"...Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o foie. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
Şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
Şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Baiatul stă şi-ascultă. E-o voce sau părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-o voce subţire. Auzi? Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
Dar cine eşti? Mi-e frică. Sunt mic... Să-ntreb pe tata!
Nu-l întreba! Deschide că ploaie cu găleata!
Dar cine eşti? Un vierme... O, viermii nu prea-mi plac.
Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
Abia mă vezi. Hai trage zăvorul că mi-e frig!
Şi i-a deschis baiatul: Noroc şi seara bună!
Noroc... Dar unde-i ploaia? A stat... Nu vezi că-i lună?
Hi-hi! A fost o glumă ca să mă laşi pe prag...
Dar stai, nu-nchide uşa, că după mine trag
Un vechi şi bun amic, un şoricel din pod...
Sunt eu! Dar cartea unde-i! Ia dă-mi-o să ţi-o rod!
Apoi o să dăm fuga prin mese şi prin blide
Să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide,
Că trag şi eu cu coada o bufniţă flămândă!
O bufniţă? Mi-e frică! Dar bufniţa e blândă...
Sunt bufniţa! Priveşte în ochii mei rotunzi.
De-acum să umblii noaptea şi ziua să te-ascunzi!
Să fii ascuns de mama, de tata... Stai puţin.
Ia mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin...
Eu! Mă cunoşti. Sunt vulpea. Şi cred că mă iubeşti...
Eu ştiu că vulpea strică... Ce? Viile? Poveşti!
Dacă asculţi de mine am să te-nvăţ să furi!
Dar e păcat... N-ai teamă! Nu spune în Scripturi
Că apele furate mai dulci sunt, mai plăcute?
Şi-acum...deschide-n lături, că vine...vine iute...
O zînă fără seamăn! Zâmbind să-i ieşi în cale
Slăvitei caracatiţi! Încolăcimii sale!
Nu, n-o primesc! Mi-e frică! Afară! Prea târziu...
Căci bufnita şi vulpea şi soarecul cenuşiu
Dau uşa de perete. Şi umede ventuze
Se prind în rotocoale pe umeri, peste buze...
Ce rece-mbrăţişare! Cum i se frânge trupul!
”Aşa! Sunt desperarea! Acum apare lupul!”
Vai! în chenarul uşii doi ochi de foc se-arată...
E lupul ce rânjeşte... şi vine... vine..."Tată!"
Ca trăznetul loveşte o flacără pe lup.
Iar umedele braţe de pe copil se rup.
”Tu dormi?” îi spune tata.”Şi lecţia n-ai scris!”
Ce bine-i lângă tata! Ce bine c-a fost... vis...

"Minciuna nu-i o crimă", se spune câteodată.
"E-un vierme mic, ce trece. Şi floarea-i tot curată..."
Nu floarea nu-i curată! Un vierme nu-i ca roua.
Întâia ta minciună aduce pe a doua.
Întâi e-o verigă, apoi un lanţ: robia.
Visarea trage lenea, şi lenea lăcomia.
Apare băutura, desfrâul, furtişagul.
Şi-apoi când desnădejdea, trecând în fugă pragul,
Te face să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima,
Cine-a deschis zăvorul? Doar o minciună... Prima.
Minciuna e o crimă! E-o crimă orice pată!
Când vine micul vierme, tu strigă-n grabă: "Tată!"
Prin sângele salvării loveşte-l pe duşman!
Alungă primul oaspe, căci ultimu-i Satan!
Trimiteți un comentariu