Treceți la conținutul principal

Graţia şi eleganţa ortodoxiei

MAMA SICA ŞI MICHAEL JACKSON
Răzvan Ionescu

Despre Anastasia Popescu sau „Mama Sica”, aşa cum îi spunea toată lumea şi cum de altfel a şi rămas în memoria celor care au cunoscut-o, se ştiu astăzi destul de puţine lucruri, deşi biografia acestei autentice Doamne, amestec unic de nobleţe şi simplitate, ar merita refăcută poate într-o carte, fie şi din frânturi, câtă vreme mai există martori în viaţă.

Ceea ce ştiu e că a făcut parte din mişcarea legionară alături de multe dintre vârfurile acelei generaţii şi că a plătit cu vârf şi îndesat pentru asta. Legat fiind pe viaţă de Mănăstirea Suzana, am crescut cu povestea evadării ei nocturne din arhondaricul chinoviei în vremuri de restrişte, poveste reluată şoptit, mereu şi mereu, de maicile binecuvântate ale copilăriei mele, în ceasurile de tihnă din lungile după-amiezi de vară. Urmărită de Securitate şi aflată în refugiu la mănăstirea de pe Valea Teleajănului, tânăra Anastasia Popescu a fugit în puterea nopţii de sub ochii urmăritorilor, coborând precum în poveştile cu prinţese răpite de prinţi descălecaţi de pe bidiviul alb, pe firul unor cearceafuri înnodate de le fereastra camerei şi până în ascunzişul pâlcului de brazi de la poalele arhondaricului. A fugit şi s-a ascuns în inima pădurii unde a avut puterea să reziste şi să strângă din dinţi fără să se dea de gol nici chiar atunci când unul dintre securiştii care o căutau, a trecut pe lângă ascunzişul de frunze în care se afla, călcând-o vânjos pe mână! Noii „prinţi” ai vremurilor noi înlocuiseră bidivii albi cu dubele, paloşul cu pistolul şi bâta, iar declaraţiile de dragoste cu declaraţiile smulse prin teroare, violenţă şi abjecţie.

Pe „Mama Sica” am cunoscut-o după 1990, când s-a dedicat cu toată fiinţa ei reintroducerii şi predării religiei în şcoală, prilej cu care Patriarhul Teoctist i-a acordat cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române, „Crucea Patriarhală” alături de dreptul de a predica în biserică. Este, sau cel puţin era la acea vreme, după ştiinţa mea, singura femeie din istoria noastră deţinătoare a unei asemenea înalte distincţii.

Am avut de câteva ori prilejul să-i fiu în preajmă, una dintre aceste întâlniri rămânând pentru mine adânc întipărită în suflet şi în minte. Era undeva pe la sfârşitul iernii anului 1993 când, la praznicul unei nunţi desfăşurate în saloanele somptuoase ale clădirii Uniunii Scriitorilor de pe Calea Victoriei, am avut privilegiul de a sta la masă alături de „Mama Sica”. Unul dintre subiectele conversaţiei a fost desigur, şi concertul de la Bucureşti al lui Michael Jackson, petrecut cu o toamnă în urmă. Mi-am mărturisit prob indignarea faţă de semantica gestuală provocatoare a solistului şi uluitoarea sa reverberaţie în întreaga generaţie care îi preluse ţinuta, mişcările şi ticurile. Mama Sica mi-a spus atunci că în acele zile din preajma concertului şi după, la şcoala unde preda, marea majoritate a elevilor a venit îmbrăcată „à la Michael Jackson”, imitându-i frenetic gesturile. Vigilent şi sever, am dezaprobat hotărât, imediat şi categoric fenomenul, fiind convins că „Mama Sica” nu avea cum să tolereze o astfel de coabitare cu uşuraticele ispite al vrăjmaşului.

„- Şi ce aţi făcut Mama Sica, nu i-aţi trăznit de nu s-au văzut?” – am întrebat.
„- Nici vorbă, dragul meu. I-am întrebat de ce, dacă vor să fie într-adevăr ca Michael Jackson, nu îl imită şi în gesturile sale de caritate, de ajutorare a copiilor orfani, a bolnavilor ori a bătrânilor singuri din aşezămintele sociale”.
„- Şi?...” – am îngâimat descumpănit.
„- Începând de duminica următoare, bineînţeles cu acordul şi sprijinul părinţilor, copiii au adus cu ei la Sfânta Liturghie, unde mergeam săptămânal cu toţii, pacheţele cu mâncare, cu îmbrăcăminte, jucării mai vechi, sau mai noi, în sfârşit fiecare după posibilităţile sale. Astfel că la sfârşitul slujbei ne duceam cu daruri fie la câte un orfelinat, fie la un azil, fie la un spital, cu darurile noastre binecuvântate la biserică... Era un alt fel de a fi ca Michael Jackson...”.

Eram uluit. Ruşinat şi deopotrivă cu lacrimi în ochi pentru uluitoarea lecţie de pedagogie a acestei femei de o excepţională inteligenţă şi cu o vitalitate debordantă, care îi făcea uitati numărul anilor, albul firelor de păr şi puţinătatea fragilă a trupului. Proaspăt ieşit dintr-o epocă în care educaţia stătuse mai tot timpul sub semnul lui „NU”, începând cu avertismentele celor mari, „nu face aia, nu te duce acolo...”etc., şi sfârşind cu de acum clasica tăbliţă de metal pe care scria cu litere roşii „NU călcaţi iarba”, descopeream abia atunci, în apropierea vârstei de 40 de ani, că Evanghelia nu poate fi altfel decât DA, că afirmativul ei hrăneşte în chip irepresibil extraordinara capacitate a ortodoxiei de a întoarce răul în bine, din neţărmurita dragoste a lui Dumnezeu care „nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”.

Apoi, ţin minte că a început dansul. Şi cum mirele şi-a declinat categoric orice fel de competenţe în materie de vals, în urma unei mici şi precipitate anchete de familie, naşul – persoană importantă - a luat hotărârea ca, „pentru salvarea situaţiei”, valsul ce urma să deschidă „balul” să fie lăsat în sarcina unei perechi sui-generis: Mama Sica împreună cu mine! Un vals pe care n-am să-l uit niciodată. Graţia şi eleganţa unei octogenare care mi-a dat sentimentul pentru câteva clipe că suntem subiecţii Concertului de Anul Nou de la Viena. Graţia şi eleganţa unei lecţii de neuitat. Graţia şi eleganţa ortodoxiei. Frumuseţea ei fără vârstă şi puterea de a copleşi răul cu pecetea binelui.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.