Treceți la conținutul principal

In drum spre biserica…

O doamna m-a oprit odată în timp ce mergem la biserica, rugându-mă sa încetinesc puţin pasul, sa o aştept. Era o doamna în vârsta pe care o vedeam des la biserica, ne salutam din priviri, dar nu intrasem niciodată în vorba.
Povestind acum, pe drum, aflu ca are doi copii, o fata si un băiat. Îmi povesteşte ca fiica ei are 3 copii, si ca toţi au venit pe lume prin operaţie de cezariana. Al treilea copil, un băieţel, a venit pe lume la o distanta de 10 ani fata de cel de-al doilea. Îmi spune ca medicul a avertizat-o pe fiica ei, sa fie atenta, ca nu mai poate avea copii, iar daca totuşi se întâmpla, tot nu va putea naşte normal, ci tot aşa, prin cezariana, si ca isi va pune viata in pericol!
O felicit pentru curajul fiicei ei si mă bucur pentru ca e o bunica fericita cu trei nepoţei. Dar mă opresc brusc pentru ca îmi spune ca fiica ei a fost iresponsabila, ca si-a pus viata în pericol, medicul avertizând-o sa fie atenta, sa nu mai rămână însărcinata, dar ea nu l-a ascultat si după 10 ani a născut al treilea copil!
O privesc. Nici urma de bucurie pe chipul ei. Cu parul prins la spate, în coc, îmbrăcată în haine cernite, fără nici o bucurie pe chip. Nu se machiază, nu-si vopsește parul, e bătrânica “ideala”, nelipsita de la biserica, de la slujba, de la vecernie, cânta si în cor...
Cuvintele ei m-au descumpănit. Încerc sa-i spun ca viata acelui copil e de la Dumnezeu, ca Dumnezeu l-a chemat la viata si ca e o binecuvântare pentru părinţii lui.
Doamna continua spunând ca viata e grea si ca nu poţi creste în ziua de azi un copil căruia sa-i oferi tot ceea ce are nevoie. Trei copii sunt prea mult!
In mintea mea vin o mulțime de gânduri. Ce vrea doamna sa spună? Mă gândeam ca e plina de înţelepciune având în vedere ca e în vârsta si ca vine mereu la biserica si merge si la cor...
Greşeala mea!
Simt ca mi se urca tensiunea. Mă rog în gând pentru ea. Îmi amintesc ca am văzut-o odată trăgând un copil de 6 anişori după ea..., nepotul cel mic.
Ii spun ca Dumnezeu are grija de fiecare om care vine în lume, ca viata a fost grea mereu, dar nădejdea noastră e numai la Dumnezeu. Ne ajuta dacă îl chemam în rugăciune, ca nu rămâne niciodată dator celor care I se roagă Lui cu credință. Încerc sa-i spun de bunica mea draga care a crescut 9 copii, în vremuri grele...
Cuvintele mele se lovesc de un zid. Mă întrerupe zicând ca atunci au fost alte vremuri si nu putem compara acel timp cu cel de azi.
Îmi mai spune cât de greu e sa creşti un copil dacă soțul tău nu te ajuta si pe deasupra mai si bea!
Spune cuvinte care mă dor: “e greu sa naşti un copil în ziua de azi!” Cuvinte care cad ca o bomba asupra mea. O binecuvântez în gând...Încerc sa-i răspund pe un ton calm si mă rog sa-mi ajute Bunul Dumnezeu sa-i răspund fără sa o rănesc, fără sa o supăr.
-Aveti dreptate sa spuneţi ca e greu, nimic nu e uşor! Da, nu se pot compara vremurile, timpurile de atunci cu cele de azi. Insa cât de greu credeţi ca a fost pentru o femeie sa crească 9 copii, cu soţul plecat în război, apoi luat prizonier, timp de 3 ani? Dar rugându-se lui Dumnezeu, bunica a crescut 9 copii sănătoși, harnici si cu frica de Dumnezeu. Numai aşa a reuşit sa treacă prin acele clipe grele. Nu putem compara acele timpuri cu cele de azi, e adevărat, dar fiecare timp a avut greutăţile lui. Si fără Dumnezeu, nimic nu putem face.
De la a spune “e greu sa naşti un copil în ziua de azi” pana la a spune “pai, poţi sa faci avort, de ce sa-l mai naşti, e grea viata”, nu e decât un pas!
Doamna e surprinsa si răspunde repede:
-Nu spun ca daca Dumnezeu ti-a dat un copil sa nu-l păstrezi, dar...e foarte greu, si ...decât sa se nască copilul si sa devina hot sau criminal! Si cu un soţ care nu te ajuta, te lasă singura si merge sa bea! Ramai singura cu copilul!
-Nimeni nu se naşte pentru a deveni hot sau criminal! Înaintea lui Dumnezeu nici un om nu e de lepădat. Iar ceea ce spuneţi e periculos. O femeie care are un soţ care bea si ramane doar ea cu copilul pentru a-l creste, nu e singura! Îl are pe Dumnezeu, dacă se roagă, nu e singura, de fapt, nu e niciodată singura! Pentru asta e nevoie de credinţa. Nu exista viata fara suferinţa, dar cu Dumnezeu in suflet putem sa le ducem pe toate....
Aşa suntem noi plângăcioși, ne plângem mereu de greutăţile vieţii dar pe Dumnezeu nu-l chemam în ajutor.
Doamna mă priveşte deloc îngăduitor :
-Daca spui asta, înseamnă ca mai trebuie sa treci prin multe suferinţe în viata, ca sa înţelegi viata!

Stupoare. Din tot ce am vorbit, asta e concluzia si urarea pe care doamna mi-o face.
Doamna m-a năucit rău de tot. Nu-i mai spun nimic si intru în biserica.
Doamna mai ramane un timp afara ca s-a întâlnit cu o cunoştinţa, apoi intra si dansa.

In biserica incă n-a început slujba vecerniei. Stau si mă întreb unde am greşit.
Cuvintele pe care i le-am spus...sunt bune, dar oare am avut iubire sau mila fata de ea când i-am vorbit? Nu cumva am fost prea impulsiva?... Hm...
Si cu toate astea, modul doamnei de a gândi e periculos pentru ca e de fapt o îndreptățire de sine si de aici pana la a sfătui pe cineva sa facă o întrerupere de sarcina, nu e mult. Ştiu ca sunt mame care își indeamna fetele sa fac avort (fie ca fiicele lor sunt eleve de liceu, fie ca sunt studente sau nu, fie ca sunt căsătorite sau necăsătorite). Si astfel de “mame binevoitoare” merg la biserica, se roagă, si cu toate acestea indeamna la ucidere!

Mă uit la doamna cu care am venit o bucata de drum spre biserica. Chipul sau e neschimbat, niciun zâmbet, nicio bucurie.
Unde am greşit?
Am greşit pentru ca am judecat. Doamna mi-a spus ceva despre viata ei si nu a găsit înţelegere la mine. Asta mă doare.
Am presupus ca daca doamna merge la biserica are o viata duhovniceasca si ca la vârsta asta a ajuns la înţelepciune!
Oare despre dansa vorbea atunci când a amintit despre cât de greu e sa creşti de una singura copii, căci soțului ii place sa bea, sau despre fiica ei?...Oare nu am ascultat-o destul de bine? Poate m-am grăbit în răspunsul meu. Cu siguranţa nu am dat dovada de destulă înțelegere. M-am mai înșelat si în alte cazuri, atunci când am reacţionat prea repede, sub impresia de moment si am greşit. Am fost prea impulsiva?

Concluzia doamnei mă face sa cred ca nu mă va mai aborda niciodată si urarea pe care mi-a făcut-o mă doare pentru ca nu mă cunoaşte si nu ştie nimic despre viata mea.
Tocmai pentru ca Dumnezeu a avut mare mila si răbdare cu mine, i-am vorbit aşa. Cred cu tărie în ceea ce i-am spus. Tocmai pentru ca Dumnezeu m-a ajutat în fiecare încercare, vorbesc aşa.
Unde am greşit?
Mi-e mila de ea. O fi avut o viata grea si de aceea e si acum necăjită.
O pomenesc în rugăciune. M-am mai liniştit. A început vecernia.

Dumnezeu sa o binecuvânteze!

Ramona

Comentarii

Dana a spus…
M-a impresionat tare mult postarea asta, prin doua aspecte:
- descrierea starii celor ce merg la biserica dar nu au bucurie (Doamne iarta-ma, in multe clipe ma regasesc si eu in zona asta)
- analiza atenta, lucida pe care ti-ai facut-o tu tie

Probabil ca doamna vorbea despre viata ei, pe care o vede repetandu-se in viata fiicei. Probabil ca aceasta repetare o doare... Sunt convinsa ca veti mai vorbi. Domnul sa o lumineze si sa o ajute sa ierte, inclusiv prin ceea ce vei face pentru ea.

Normal ca te doare "urarea". Dar stiu ca o anihilezi prin binecuvantare. Te imbratisez cu mare drag.
Ramona a spus…
da...
Dumnezeu stie ce era in inima ei.

te imbratisez si eu cu drag.

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.