Treceți la conținutul principal

Scrisoare pentru fetiţa cu pantofi aurii

Te ştiu de multă vreme, Valentina. Nu aveai încă 3 anişori când bunica te aducea duminică de duminică la biserică. Te-am văzut ani de-a rândul ascultând cuminte slujba, ascunsă mai mult sub strană de ruşinea celor ce nu conteneau să te întrebe câţi ani ai de eşti aşa cuminţică. Aveai pe atunci ochii curaţi şi albaştri ca cerul senin. Zâmbeai nevinovată, cu privirea mai mult în pământ, ca o floare plecată sub greutatea propriei sale frumuseţi. Când te închinai la icoane, parcă auzeam aripi de înger fâlfâind deasupra ta...

Îmi erai tare dragă şi aşa aş fi vrut să rămâi mereu!
Într-o zi însă, bunica ta a venit la biserică cu o altă fetită. Semăna mult cu tine fetiţa aceasta, dar nu erai tu. Nu era fata mea dragă cu ochii senini ca cerul. Nu era fata mea smerită şi cuminte ca o floare. Nu se mai auzeau îngeri zburând deasupra ei când se închina.

Fetiţa aceasta avea o privire împrăştiată şi rătăcea cu ochii de colo- colo fără nici o sfială. Nici ea nu ştia pe cine sau ce căuta. La slujbă nu mai avea nici atenţie, nici răbdare. Ieşea mereu din biserică fără vreo pricină, doar pentru că se plictisea. Semnul crucii şi-l făcea repede şi fără evlavie.
Am privit-o atent. Semăna mult cu tine, dar nu erai tu. Nu ştiam ce să cred. Abia când am dat cu ochii de pantofii ei am înţeles. Deşi nu avea încă împliniţi 9 ani, fetiţa aceasta era încălţată cu nişte pantofi aurii cu toc. Pantofii aveau vârful ascuţit şi lung, tocul înalt şi vai, erau atât de nepotriviţi în picioruşele ei! Erau atât de nepotriviţi pentru o fetiţă de 9 ani!

Atunci am înţeles totul. Am înţeles ce se întâmplase cu fata mea dragă. Şi am plâns în sufletul meu. Am plâns pentru că mi-am dat seama că în clipa când ţi-ai ales din vitrină pantofii aurii, în ziua aceea copilăria ta a murit. Am plâns pentru că se ofilise un suflet de crin. Se mai scuturase încă o floare şi încă cea mai frumoasă: floarea copilăriei. Am plâns pentru că fetiţa mea cu ochii cereşti ca din poveste, fetiţa mea murise. Murise nevinovăţia ei. Murise copilăria ei. Aş fi vrut ca acest lucru să nu se întâmple niciodată şi totuşi, s-a întâmplat, iar eu nu mai puteam face nimic.
Şi mi-am zis atunci în sine: O, lume amăgitoare şi deşartă, care ucizi nevinovăţia din sufletul copiilor! O,lume vicleană şi rea care-mi înşeli copiii cu frumuseţea ta trecătoare! O, lume hapsână care nu te mai saturi de câte copilării ofileşti şi nimiceşti!

Draga mea Valentina, să ştii că nu sunt supărată pe tine.
Însă un singur lucru aş fi vrut să înţelegi:
Că nu este nimic mai de preţ pe lumea aceasta decât un suflet curat şi nevinovat.
Nu este floare mai frumoasă decât floarea copilăriei.
Nu te grăbi să o scuturi singură, se va scutura de la sine oricum.
Şi totuşi, mi-e atât de dor de fata mea dragă cu ochii senini şi sufletul de crin! Şi cred şi nădăjduiesc că într-o zi, fata mea dragă va învia!

(Din cartea Suflet de crin-Povestiri, de Monahia Parascheva Avădanei)

(Povestire preluată de pe site-ul www.poezie.ro)
via Ortodoxia Tinerilor

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.