marți, 6 iulie 2010

Cuviosul Sisoe cel Mare

Luna iulie în 6 zile: pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sisoe cel Mare (+429)

Cuviosul Sisoe, iubind pe Dumnezeu din tinerete, a luat asupra sa jugul crucii şi a urmat cu osârdie lui Hristos, trăind în sihăstrie, în pustiile Egiptului. Prin smerenie şi prin rugăciune, viata lui s-a asemănat cu viata îngerilor, biruitor, pe vrăjmaşii cei nevăzuţi, iar petrecerea lui era în pustiul muntelui, în care s-a nevoit şi Cuviosul Antonie cel Mare, fiind, cu adevărat, următor al vieţii lui Antonie. Pentru smerita lui cugetare, a luat atâta dar, de la Dumnezeu, încât a înviat pe morţi, precum este arătat şi în Pateric, unde se află scris aşa:

Un oarecare om mirean, a mers, pentru binecuvântare, la ava Sisoe, din muntele lui Antonie, având cu sine pe fiul sau, un copil mic. Deci, s-a întâmplat să se îmbolnăvească copilul, pe drum, şi a murit, dar tatăl lui nu s-a tulburat de aceasta, ci, cu credinţă, s-a dus cu cel mort la stareţ. Şi, intrând în chilie, la Cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care l-a pus cu faţa în jos, ca şi cum ar fi cerut binecuvântare şi rugăciune. Şi, făcând stareţul rugăciune şi binecuvântându-i, a ieşit omul afara, lăsându-şi copilul, sa zacă mort, la picioarele stareţului. Iar stareţul, neştiind despre moartea copilului, ci, socotind ca sta pentru rugăciune, i-a zis: "Scoală-te fiule, şi du-te de aici". Şi, îndată, înviind, mortul s-a sculat şi a ieşit, pe urmele părintelui său. Şi omul, văzând pe fiul său viu, s-a întors cu el la stareţ şi, închinându-i-se, i-a mulţumit. Atunci, cunoscând stareţul învierea mortului s-a mâhnit mult, ca nu voia sa aibă faima de făcător de minuni. Şi a poruncit acelui om, să nu spună nimănui, până la moartea sa, ceea ce se făcuse.

Pe acest Părinte, insuflat de Dumnezeu, l-au întrebat fraţii: "De va cădea vreun frate, în vreo greşeala îi este destul un an de pocainţă?" Răspuns-a stareţul: "Aspru este cuvântul acesta". Zis-au fratii: "Atunci şase luni, se cade să se pocăiască, cel ce a greşit?" Răspuns-a stareţul: "Este mult". Şi iaraşi, au zis fratii: "Dar patruzeci de zile, îi este de ajuns pentru pocainţă?" Răspuns-a stareţul: "Este mult". După aceasta, a zis: "Cred în milostivirea Iubitorului de oameni că, de se va pocăi omul din tot sufletul trei zile sunt de ajuns, pentru a primi Dumnezeu pocainţa lui". Alt frate a întrebat pe stareţ, zicând: "Ce voi face, parinte, că am căzut în păcat?" Stareţul a răspuns: "Ridică-te, fiule, şi te vei mântui." Zis-a fratele: "După ridicare, iaraşi am căzut". Stareţul i-a zis: "Ridică-te iaraşi". Fratele a zis "Până când va fi căderea şi ridicarea mea?" Stareţul a răspuns: "Până ce te va ajunge şi te va găsi sfarşitul, ori în cele bune, ori în cele rele. Până atunci ni se cade să petrecem totdeauna în ridicare din păcate, pentru ca, în pocainţă, să ne ajungă sfârşitul".

Şi, petrecând în pustie şaizeci de ani, Cuviosul Sisoe s-a apropiat de sfârşitul său. Şi, când era să moară, stand lângă dansul monahii, s-a luminat faţa lui ca lumina si a grăit către dânşii: "Iată, ava Antonie a venit". Şi, trecând puţin, iarasi, a zis: "Iată, ceata Proorocilor a venit". Şi, iaraşi, s-a luminat, mai mult, şi a zis: "Iată, ceata Apostolilor a venit." Şi îndoit faţa lui s-a luminat şi vorbea cu cei nevăzuti. Şi l-au rugat pe el fraţii, zicând: "Spune-ne, Părinte, cu cine vorbeşti?" Şi le-a zis lor: "Iată, îngerii au venit ca să mă ia, pe mine, şi ma rog lor, să mă lase pe mine, puţin ca să mă pocăiesc". Şi i-au zis lui fratii: "Nu-ţi este ţie de trebuinţă pocainţa". Răspuns-a stareţul: "Cu adevărat, nu mă ştiu pe mine, să fi atins, măcar începutul pocăinţei". Şi toti fratii îl stiau pe el, că este desavârşit. Şi, iarăşi, mai mult, s-a luminat şi se făcuse faţa lui ca soarele şi s-au temut toţi. Si a grăit către dânşii stareţul: "Iată, vine Domnul, vedeţi toţi, că zice: Aduceţi-Mi vasul cel ales din pustie". Şi, zicand acestea, Cuviosul, îndată, şi-a dat duhul sau la Domnul. Si s-au vazut nişte fulgere şi s-a umplut casa aceea de bună mireasmă.

Cu acest fel de fericit sfârşit, şi-a încheiat Cuviosul Sisoe vremelnica sa viata, mutându-se la viaţa cea fără de sfârşit. Si, acolo, sălăşluindu-se, împreună cu cetele pe care le-a vazut la sfârşitul sau, se îndulceşte, acum, de vederea fetei lui Hristos. Acestei îndulciri, să ne învrednicim şi noi, cu rugăciunile Părintelui nostru Sisoe şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Din Proloagele, vol II, Ed. Bunavestire, Bac[u, 1999, pg 882-883
Trimiteți un comentariu