joi, 30 septembrie 2010

Azi

Era azi la pranz. Soare. Placut. Asteptam obosita tramvaiul, singura pe un refugiu suspendat intre siruri de masini ce asteptau la fel de resemnate la semafor.
Un copil de maxim 10 ani, singur, s-a asezat jos, obosit si el, in asteptarea Tramvaiului. L-am vazut cu coada ochiului, dar nu l-am studiat cu atentie.
Minutele treceau.... Noi doi, singuri, pe refugiu.... Aud un batut din palme. Ma uit - copilul "aplauda" un porumbel care manca pe sina de tramvai, in speranta ca el va zbura inainte de un final neplacut... Mi-a placut gestul. M-a scos din toropeala care nu mai era chiar resemnata si m-am bucurat ca eram acolo sa vad. Porumbelul zboara. Copilul se ridica multumit si trece pe langa mine. Pe cap avea o sapca pe care scria, si credeti-ma m-am zgait efectiv la el - 100% DUMNEZEU.
Am cascat gura si i-am zambit din toata inima, ca la un vechi prieten recunoscut acum. Mi-a zambit si el. A venit tramvaiul, am urcat, l-am cautat cu privirea dar disparuse.
Trezvie: toti cu care ne intalnim sunt 100% Dumnezeu. Ce ar fi sa nu mai uitam asta, sa le zambim a recunoastere draga si sa fim.. Noi?

Semnat A., prietena mea
"nu e literatura, e exact cum s-a intamplat, exact ce am trait"

Viaţa ca o carte

Existenţa noastră umană poate fi comparată cu o carte.
Cea mai mare parte dintre oameni consideră viaţa lor pământescă fiind textul real, istoria principală a cărţii. Ei văd viaţa viitoare, în care cred bineînţeles, ca un simplu apendice. Atitudinea creştină autentică este exact opusă acestei idei. Viaţa noastră prezentă nu este în realitate decât o prefaţă, introducerea cărţii. Viaţa viitoare constituie istoria principală. Momentul morţii nu este concluzia cărţii, ci începutul primului capitol.

Părintele Antonie de Suroj

miercuri, 29 septembrie 2010

Despre recunostinta, Mitropolitul Antonie de Suroj

Cuvant rostit pe 12 septembrie 1972 in biserica Sfantul Nicolae din Hamovnik, Moscova
 
traducere din limba rusă de Angela Voicilă

 
In viata sunt momente, clipe, cand in inima se aprinde recunostinta, si daca am avea puterea sa o pastram, treptat, zi cu zi, intamplare cu intamplare, aceasta recunostinta ar putea creste intr-o mare, adanca bucurie duhovniceasca. Insa noi nu putem apara recunostinta si bucuria noastra de raceala vietii, de dureri si de lucruri cu mult mai putin importante decat suferinta: de iritare, suparari si, pana la urma, pur si simplu de uitare. Astfel, in memoria noastra ramane multa amaraciune si suferinta, iar bucuria paleste si se stinge…
Cu aceasta stare trebuie sa ne luptam din toate puterile noastre pentru ca rodul vietii, in ultima instanta, este bucuria si recunostinta, dar o recunostinta care, la randul ei, trebuie sa rodeasca. Pentru aceasta trebuie sa ne traim viata cu atentie. Atatea lucruri din viata noastra le consideram firesti: e firesc sa ai sanatate, un corp puternic, e firesc ca viata sa curga si sa aduca bucuriile ei… Insa toate ecestea nu sunt firesti, sunt minuni care se intampla in fiecare clipa. Adevarul acesta il stiu, de exemplu, oamenii care sunt bolnavi mult timp si pentru care unele clipe sunt minuni nemaiintalnite: iata ca a trecut durerea, iata ca nu ma mai chinuie insomnia, dintr-odata miscarile care pareau imposilbile pentru totdeauna au devenit posibile…Si primesti toate acestea ca pe o minune, si multumesti si te smeresti. Si apoi uiti. Si uiti de cele mai multe ori nu pentru ca necazul se intoarce din nou sau durerea si suferinta, ci pentru ca te obisnuiesti cu binele. De aceea Hristos pune ca piatra de incercare pentru intrarea noastra in Imparatia lui Dumnezeu, saracia. Nu saracia materiala; se poate sa fii foarte sarac material si totusi sa nu fii sarac cu duhul. Saracia cu duhul inseamna constientizarea ca nimic din ce avem nu este al nostru. Nimic din ce exista nu am putea sa spunem ca e al nostru. Corpul- de Dumnezeu ne este dat, cu sanatatea lui sau cu boala lui.
Simturile? Cateodata am vrea sa raspundem la bucuria sau durerea aproapelui nostru dar inima sta in piept asemenea unei pietre: nu o poti trezi, nu se va scula. Dar mintea? Am dori sa gasim un gand bun cu care sa alinam necazul unui om si nici un gand din acesta nu apare, e pustiu si frig in mintea noastra… Si tot asa, cu prietenii, cu situatiile de viata. Noi nu avem nimic ce ar depinde doar de noi, ce am putea retine sau refuza sa dam. Lui Dumnezeu Ii vom da sufletul, pamantului – trupul. Imprejurarile vietii ne pot imbogati sau saraci definitiv. Daca viata noastra ar insemna doar aceasta, am avea parte numai de plictiseala, tristete, suparare si neincredere. Insa, chiar daca nimic nu ne apartine cu adevarat, suntem atat de bogati!
Suntem bogati prin viata care ne-a fost data in dar, bogati prin trupul, sufletul, prietenii, rudele noastre, avem atat de multe de care ne putem bucura. Si toate acestea sunt semnul iubirii Dumnezeiesti si omenesti. Daca noi am putea sa ne insusim ceva, sa numim ceva al nostru, in asa fel incat acel ceva sa nu depinda nici de Dumnezeu, nici de oameni, atunci am pasi nu intr-o Imparatie a bucuriei si vietii, ci intr-o ingrozitoare imparatie unde nu a mai ramas iubire. Tot ce imi apartine nu ar mai fi atunci minunea pe care Dumnezeu mi-a dat-o direct sau prin om, prin iubirea Sa de oameni. De aceea saracia cu duhul este prima conditie pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu, in Imparatia Iubirii. Daca numai am constientiza ca nimic din ceea ce numim al nostru nu ne apartine, si in acelasi timp am intelege ca toate ne sunt date de Dumnezeu si de oameni,, in jurul nostru ar incepe sa se cladeasca Imparatia lui Dumnezeu.
Vecinul nostru, aproapele nostru, nu ar fi un strain, ci un vestitor al lui Dumnezeu, el iti poate darui un cuvant bun, un zambet, o bucata de paine, un acoperis, poate sa te tina de mana sau sa te incurajeze. Daca am fi cu adevarat atenti la ce se intampla in viata noastra, din toate am putea culege, asemenea albinei care culege mierea, recunostinta. Recunostinta pentru fiecare miscare, fiecare respiratie, pentru cerul albastru, pentru relatiile cu aproapele. Si viata ar deveni din ce in ce mai bogata, cand aparent ea saraceste din ce in ce mai mult. Pentru ca atunci cand omului nu-i mai ramane nimic si el intelege ca cele importante in viata sunt mila si iubirea, atunci a intrat in Imparatia lui Dumnezeu.
Rodul vietii este recunostinta, dar recunostinta trebuie sa aduca si ea roade. In una din scrierile apusene, o cateheza lutherana, prima parte e inchinata lui Dumnezeu, iar a doua parte, care e inchinata omului, are titlul “Despre recunostinta”. Autorul explica de ce: daca am intelege cine este Dumnezeu, cine ne este aproapele, atunci am putea trai hranindu-ne numai cu bucurie si recunostinta. Am putea trai implinit, jertfelnic, crestineste, am putea trai chiar atunci acea viata a invierii care va sa vina.
Recunostinta, numai ea, poate trezi in noi actul iubirii fata de Dumnezeu si fata de oameni. Simtul datoriei, responsabilitatii, poate sa nu gaseasca in noi puterea de a ne face capabili de inalta jertfa a iubirii. Dar recunostinta va gasi.

*multumesc lui Ciprian Voicilă pentru acest material / imaginea vladicai Antonie e preluata de pe blogul ortodoxiesiviata.blogspot.com .

Sursa aici: Despre recunostinta, Mitropolitul Antonie de Suroj

Mai mult decât un simplu graffiti! There is more than a medication!


There is more than a medication!
Graffiti – Pfizer commercial, Cea mai buna reclama a anului 2008
via Orthograffiti

marți, 28 septembrie 2010

Creştinismul este dragoste izvorâtă din durere- Părintele Savatie Baştovoi

„Iubeşte pe Dumnezeu din tot sufletul tău şi pe aproapele ca pe tine însuţi, în acestea se cuprind toată Legea şi Proorocii“

Creştinismul este dragoste, creştinismul este şi durere. Creştinismul este dragoste izvorâtă din durere. Şi ce este această poruncă stranie adusă de Hristos, dacă nu durere? Ce înseamnă, de fapt, a iubi pe aproapele tău? Să-i cumperi un hamburger? Să-i dai zece lei? Uneori şi asta. Dar dacă necazul aproapelui tău nu poate fi alinat cu un hamburger şi nici cu zece lei, dacă el depăşeşte puterile tale? Iar mie mi se pare că orice necaz şi orice durere depăşeşte puterile noastre. Atunci singurul lucru pe care îl putem noi face este să ne îndurerăm cu durerea aproapelui nostru, cu durerea întregii lumi, dacă se poate. Arhimandritul Sofronie Saharov, scriindu-i unei femei bolnave, căreia îi murise fiul în vârstă de opt ani, povesteşte această întâmplare. Zice: „Eram odată împreună cu Sf. Siluan şi priveam de lângă chilia noastră din Sfântul Munte o corăbioară nimerită în furtună. Oamenii panicaţi aveau de ales între a rămâne în corabie, aşteptând terminarea furtunii sau a veni cu luntrea până la mal. Amândouă variantele erau la fel de primejdioase. Atunci unul din călugări a suspinat şi a zis: „Ah, cum mă doare sufletul meu pentru ei!“ Sf. Siluan i-a răspuns: „Dacă sufletul tău s-a îndurerat pentru ei, înseamnă că ei sunt salvaţi“. Şi-ntr-adevăr, oamenii aceia au ajuns toţi la mal. Aşa şi eu, îşi continua fericitul Sofronie scrisoarea, cred că boala în care vă aflaţi vă va lăsa, pentru că sufletul meu mă doare pentru dumneavoastră”.
Câţi din cei care se duc duminica la biserică se pot lăuda că poartă în piepturile lor această durere făcătoare de minuni? Iar eu cred, împreună cu Hristos, că acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l râvnim, pentru care trebuie să ne luptăm.
Poate că cel mai mare bine pe care îl putem face lumii este să ieşim, pur şi simplu, la geam şi să privim în stradă, până când inima noastră se va umple de această durere atotputernică. În ce constă folosul, dacă oricum oamenii aceia nu ştiu nimic? Chiar dacă nu am schimba pe nimeni cu această durere a noastră, tot vom aduce mult folos. Măcar şi prin faptul că, cel puţin în acele clipe, noi vom scuti lumea de răul nostru personal. Şi acesta este un mare bine pe care noi îl putem face lumii“.

Dragostea care ne sminteşte-Părintele Savatie Baştovoi

Odată a trebuit să mă duc la gară să întâmpin un pachet de cărţi de la Bucureşti. Pentru că încurcasem autobuzele, am ajuns cu o oră mai devreme. Am hotărât să nu mă mai plimb aiurea încolo şi încoace şi m-am aşezat pe o bancă. Era foarte frig şi eu m-am folosit de prilej pentru a mă ascunde sub glugă de privirile trecătorilor care, atunci când văd un popă, fluieră, râd sau vor să-i dea un leu. Asta nu pentru că aş fi un timid, dar uneori şi aceste lucruri pot deveni obositoare.
De bancă s-a apropiat un bărbat care, înainte de a vorbi, m-a trezit cu norul de miros de vin pe care îl răspândea. “Părinte, pot să stau şi eu?” (vorbea în rusă). “Stai”, i-am zis. S-a aşezat cu greu (se sprijinea într-un băţ), pe urmă a adăugat: “Pot să te întreb ceva?”
M-am pregătit să aud refrenul clasic despre cum i-a ars casa şi a rămas cu cinci copii, fără mamă, că vine din spital şi are nevoie de câţiva lei ca să ajungă acasă. M-am şi gândit că am numai doi lei că să ajung acasă şi că dacă-i dau unul trebuie pe urmă să împrumut de la cineva. Cu alte cuvinte, mă aflam într-o situaţie penibilă.
“Părinte, ce să fac ca să mă mântuiesc?”, au fost primele lui cuvinte. Această întrebare a fost pentru mine ca o palmă trasă nu de om, ci de Dumnezeu. Eu ştiam că aşa încep discuţiile numai în Pateric, iar în gară la Chişinău discuţiile sunt de altă natură.
Zic: “Iartă pe toţi, din tot sufletul”. “Eu îi iert”, zice. “Şi nu vorbi despre nimeni de rău”. S-a gândit puţin, pe urmă a zis: “Eu nu vorbesc pe nimeni de rău”. “Dacă faci acestea, poţi să te mântuieşti” - i-am zis, deşi pe moment m-am gândit că nu-şi dă seama ce vorbeşte. Apoi am adăugat: “Şi să crezi în Dumnezeu”. “Cred”, a zis.
A urmat o discuţie destul de protocolară în care eu a trebuit să-i răspund pe rând la întrebări: dacă trebuie sau nu să respectăm sâmbăta, dacă Dumnezeu e unul sau trei, dacă icoana este idol şi restul, ca în revistele pe care le găsim pe bănci.
Discuţia noastră s-a încins atunci când eu am zis că Dumnezeu îşi schimbă de multe ori hotărârile. “Nu! Dumnezeu nu este făţarnic, El nu poate să-şi încalce cuvântul”, a încercat el să-L apere pe Dumnezeu. “Ba-l schimbă, zic. Adu-ţi aminte ce a zis Dumnezeu pe vremea lui Noe - şi s-a căit Dumnezeu că i-a făcut pe oameni şi a zis: voi stârpi neamul acesta -, dar pe urmă s-a răzgândit şi a hotărât să-l lase pe Noe cu familia sa ca să prelungească neamul omenesc. Dumnezeu îşi schimbă hotărârile, Dumnezeu nu este mândru şi încăpăţânat ca oamenii, El ar face orice din dragoste pentru om, El ar face orice, numai să ne câştige dragostea noastră”. Bărbatul acela de lângă mine, care până atunci îmi părea un cerşetor beat cu curaj de vorbă, s-a înviorat de o durere şi o bucurie cunoscută mie, iar ochii lui s-au înlăcrimat discret: “Să ştii că tu ai dreptate”, a zis.
“Dumnezeu este dragoste - a continuat el şi se vedea că aceste cuvinte sunt singurele pe care îi place să le pronunţe. Eu ştiu că Dumnezeu este dragoste şi eu ştiu că El este”. Apoi s-a lovit cu mâna peste genunchiul stâng şi a zis: “Vezi? Ăsta nu-i!” Pe urmă, lovindu-se peste celălalt picior a adăugat: “Şi nici ăsta nu trebuia să fie!” Abia atunci mi-am dat seama că nu are un picior. “Eu trebuia să nu mai fiu deloc. Dar eu sunt. Eu am trecut tot Afganistanul. Şi eu ştiu că Dumnezeu este”.
Arăta prea bătrân pentru Afganistan. M-am gândit că poate a fost ofiţer, mă rog, chiar dacă nu prea arăta. Dar am pus îmbătrânirea lui atât de grabnică pe seama băuturii şi a suferinţei.
“Eu am fost în Afganistan chiar de la început. Am ţinut 6 ani, dar pe urmă m-au “decontat”... am călcat pe o mină. M-am trezit în spital. L-am văzut numai pe medicul-şef, un colonel, arătând cu degetul: Pe ăsta duceţi-l “încolo”, adică..., înţelegi, la groapă. Un picior îmi zburase, celălalt abia se mai ţinea, eram numai bucăţi. Atunci eu m-am rugat la Dumnezeu, pentru că eu nu credeam în Dumnezeu, şi am zis: “Dacă eşti, ajută-mă să mă ridic”. Şi atunci eu am simţit o putere. Dumnezeu mi-a dat putere, Dumnezeu mi-a dat a Lui putere şi eu m-am ridicat. Când m-a văzut colonelul s-a holbat la mine şi m-a întrebat: “Tu ce faci? Eu parcă am zis că tu să mergi “încolo”... “Eu n-am să merg “încolo” - i-am zis -, şi nici tu n-o să mergi “încolo”... nimeni nu trebuie să meargă “încolo”. “Da, dar tu... cum te-ai ridicat?” “Dumnezeu m-a ridicat”. “Care Dumnezeu? Tu trebuie să mergi să te lecuieşti la cap! Sau nu ştii ce a zis Darwin?” “Eu ştiu ce a zis Darwin. Dar uite că tu ai zis că eu să mă duc “încolo”, dar Dumnezeu nu m-a lăsat să mă duc “încolo”. “Care Dumnezeu? Ce vorbeşti? Unde este Dumnezeu?!” “Cum unde? Iată, Dumnezeu”. “Unde?” “Aici Dumnezeu şi aici Dumnezeu, pretutindeni Dumnezeu”.
„Stii, părinte - mă asigură el -, Dumnezeu este şi El este dragoste. Eu ştiu că El mă iubeşte, eu nu ştiu pentru ce El mă iubeşte, eu sunt beţiv şi, ce să mai spun, sunt cel mai murdar om din lume. Dar cred că El mă iubeşte pentru că eu sunt al Lui. Şi el pe fiecare om îl iubeşte aşa. Ştii ce înseamnă că Dumnezeu e dragoste? El nu spune fă cutare sau cutare, El nu îndrăzneşte să spună nimic, pentru că El ne iubeşte. Dar El se uită la mine şi zice: Tolia, nu este bine că tu te tăvăleşti în glod, hai, ridică-te, hai, te rog, ridică-te, uite, Eu o să te ajut să te ridici. Şi eu mă ridic puţin şi pe urmă iară cad, dar Dumnezeu nu încetează să mă iubească. Şi eu simt asta şi mie mi-i ruşine. Eu şi azi l-am rugat pe Dumnezeu pentru un lucru şi El m-a ascultat şi a îndeplinit. Înţelegi? Dumnezeu m-a crezut! Dumnezeu pe mine m-a crezut...”
M-am gândit a mia oară că această dragoste a lui Dumnezeu ne sminteşte. De multe ori noi ne surprindem la gândul că nu e drept ca Dumnezeu să iubească, fără măsură şi fără socoteală, chiar aşa pe oricine, călcând orice bună rânduială şi orice închipuire a noastră despre dragoste.
Autobuzul meu venise de jumătate de oră şi a lipsit puţin ca să-l scap. M-am ridicat şi am mulţumit noului meu prieten şi părinte pentru că m-a mai învăţat ceva despre Dumnezeu. Ne-am îmbrăţişat fără patos şi fără schimb de adrese, făgăduindu-ne că nu ne vom uita unul pe altul.

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Dr. Pavel Chirilă - Nu mai consumaţi E-uri

Un principiu străvechi ai medicinei spune că „nimic nu este mai periculos decât a administra o substanţă timp îndelungat, în mod repetat”.
Numai alimentele pot fi administrate timp îndelungat în mod repetat. Toate celelalte substanţe, nonalimente, adică aditivii alimentari, medicamentele chimice şi naturale nu pot fi administrate timp îndelungat, în mod repetat, căci cad sub incidenţa acestei axiome biologice şi în cele din urmă produc diferite sindroame în corpul omenesc.
Demascarea efectelor nocive ale E-urilor şi excluderea lor din alimentaţie este o problemă de conştiinţă civică, este o problemă de atitudine morală, luată atât de consumatori cât şi de cercetătorii în domeniu.
În S.U.A. există Centrul Ştiinţific pentru Interes Public, care numără 800.000 de cotizanţi şi are un rol esenţial în blocarea pe cale legislativă a otrăvirii lente a populaţiei.
Concluzia care se impune: nu consumaţi alimente cu E-uri, căci vă vor fi date mereu. Refuzaţi să le cumpăraţi şi ei nu le vor mai produce.
Dr. Pavel Chirilă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 44 - septembrie 2010

Citiţi şi:
"Eu recomand o stare de veselie interioară"
Aş putea să am cununiile legate?
Remarcile ironice în public
Copiii şi rugăciunea
"E violent şi nu mai vrea să meargă la biserică"

„Persoana care Îi aparţine lui Hristos transformă totul în rugăciune“ - Bătrânul Porfirie

Părintele Nicolae Steinhardt-Ce vă face azi fericit?




















din Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari
Zaharia Sangeorzan
Editura Humanitas

Ce vă face azi fericit?
a) Cîte o vorbă bună spusă mie spontan.
b) Ne-boala.
c) Amintirea clipelor fericite de altădată (Anti-Dante).
d) De la Cioran citire: răbdarea cu demnitate a singurătăţii şi părăsirii de către Ceilalţi.
e) Rarele clipe de credinţă totală, fierbinte.(...)
Unde se ascunde azi Hristos, de lumea nu-L vede, nu-L cheamă, nu-L recunoaşte, nu-L ascultă?
Nu se ascunde, dragul meu, e aici, printre noi, veşnic prezent. Noi sîntem cei care ne ascundem de El, care nu-L vedem. Lumea e aceea care nu vede, nu cheamă, nu ascultă. Împărăţia cerurilor, a spus, nu e nici aici, nici acolo, e înlăuntrul nostru. În sarcina noastră va fi să-L căutăm şi să-L aflăm. Dacă gîndim că vom da de El în cutare punct ori cutare colţ de stradă nu-l vom întîlni în veci. Grija noastră, şansa noastră, stă în a ne deschide ochii… A ni-i deschide larg.
 *
Să nu ne găsească moartea cu mîinile absolut goale, ca pe unii care am făcut degeaba umbră pămîntului, care ne-am bătut joc de talantul ori jumătatea de talant ori sfertul de talant care ne-a fost hărăzit, adică încredinţat.
Oare ce făcuse tîlharul cel bun? Îl desferecase pe Hristos? Îl dăduse jos de pe cruce? NU! Îi adresase doar o vorbuliţă bună. I-a îndulcit şi rourat sufletul — în acel pustiu al cruzimii, răutăţii, pizmei şi batjocurii de pe infectul maidan al Golgotei — cu o vorbă bună. De care Hristos avut-a cu adevărat nevoie, de vreme ce a răsplătit-o cu „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”

Vă recomand să citiţi mai multe aici:

Ce vă face azi fericit?

*
Îi adresase doar o vorbuliţă bună. I-a îndulcit şi rourat sufletul — în acel pustiu al cruzimii,..

vineri, 24 septembrie 2010

La multi ani, maica mea draga

Fabula africana

În marea pădure a izbucnit cel mai furios şi devastator incendiu care a existat vreodată.Toate animalele şi-au găsit scăparea la marginea râului şi strigau speriate şi se lamentau: "Săracii de noi, cuiburile noastre distruse, scorburile noastre arse, iarba noastră...copacii noştri...ce dezastru, ce dezastru!..."
Doar o pasăre colibri nu s-a lăsat pradă depresiei generale. S-a apropiat de râu şi a luat în cioc un strop de apă. După aceea a zburat deasupra focului şi-a lăsat să cadă picătura de apă. După primul zbor au urmat multe alte zboruri, până când unul dintre animalele plângărețe a observat-o şi i-a strigat în urmă: " Visătorule! Ce mare lucru crezi că faci cu picăturile tale de apă împotriva acestui incendiu violent?"
Pasărea colibri s-a oprit la mijlocul distanţei, cu ciocul plin de apă, şi i-a răspuns: "Fac ceea ce pot să fac!"

 Tradusa de mine din limba italiana:)

joi, 23 septembrie 2010

Acatistul Sfântului Siluan Athonitul

Condac 1:

Ție, alesule nevoitor al Domnului și îngere pământesc, Preacuvioase Părinte Siluane, acum cu bucurie cântare de laudă îți aducem! În veghe neîncetată, în postire și în smerenie fiindu-le părinților athoniți prea-ales urmaș, prin însetarea după Dumnezeu și dragostea cea arzătoare către El, har îmbelșugat ai agonisit sufletului tău și următor făcându-te lui Hristos, Cel ce S-a răstignit, pentru toți oamenii, cu lacrimi te-ai rugat pentru cei ce se chinuiesc în iad, pentru cei vii și pentru cei ce vor mai veni pe lume. Nu ne lipsi nici pe noi de această dragoste a ta, căci în groapa greșalelor aflându-ne, cerem solirea ta înaintea lui Dumnezeu și cu străpungere strigăm: Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Icos 1:

Făcătorul îngerilor și Domnul Puterilor încă din pântecele maicii tale te-a ales pe tine și după cuvântul Psalmistului: „inima adâncă” ți-a dăruit, Părinte Siluane, pentru a încăpea în ea ca într-o cămară prea-aleasă, neîncăputul nume al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, ca prin puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu să urmezi vieții îngerești. Pentru acestea, lăudând minunatele tale fapte și ostenelile pământești, cu sfială te chemăm:
Bucură-te, rod al curăției din părinți binecinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai iubit a părinților tăi cucernicie din tot sufletul tău;
Bucură-te, că prin înfrânare și iubire de Dumnezeu să te asemeni lor ai voit;
Bucură-te, că din pruncie căutându-ți bucuria în Dumnezeu, minunat te-ai înțelepțit;
Bucură-te, că inima ta să cunoască și să se supună voii lui Dumnezeu mereu a căutat;
Bucură-te, că spre izvorul harului dumnezeiesc ca un cerb ai însetat;
Bucură-te, că de Cuvântul lui Dumnezeu ca de o miere prea dulce mintea ți-ai îndulcit din tinerețe;
Bucură-te, floare înmiresmată cu fapte de credință de o nepieritoare frumusețe;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 2:

Văzându-te pe tine Preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu afundat în prăpastia pierzării, pe când dulceața păcatului ca un șarpe rău mirositor pătrundea în sanul tinereții tale, ca o maică îndurerată te-a chemat în chip minunat: „Fiule, mă doare să te vad spurcându-te cu fapte păcătoase” și pricepând tu, Preacuvioase Părinte, milostivirea ei, șarpele păcatului cu bărbătească înțelepciune l-ai izgonit, biruindu-l prin pocăință, smerenie și rugăciune, iar Mântuitorului Iubitor de oameni cântare de mulțumire I-ai adus pentru Preacurata Sa Maică, pururea strigând: Aliluia!

Icos 2:

Dumnezeiasca înțelepciune te-a umbrit, când glasul Maicii Domnului te-ai învrednicit a-l asculta, alesule al lui Dumnezeu, Siluane, și harul Sfântului Duh a umplut inima ta. Prin lucrarea acestuia, ca o căprioară din laț scăpând, către grădina Maicii Domnului – Muntele Athos – ai năzuit, fugind de deșertăciunea lumească, căci te-ai lipit de Dumnezeu ca un fiu iubitor. Drept aceea, văzând minunata bunăvoire a Stăpânei lumii față de tine, cu umilință îți cântam:
Bucură-te, că din întunericul păcatului la lumina adevărului lui Hristos de însăși Preacurata ai fost chemat;
Bucură-te, că ai fost ales să fii lucrător credincios al grădinii ei pământești, în chip minunat;
Bucură-te, viță dulce a pământului rusesc care în Muntele Athos îmbelșugat ai rodit;
Bucură-te, conștiință neadormită, că prin smerită rugăciune, boldul păcatului l-ai tocit;
Bucură-te, că în Sfânta Mănăstire Pantelimon, lui Dumnezeu în chip îngeresc ai slujit;
Bucură-te, că prin nevoință, post și isihie pe dușmanul ce luptă împotriva ta desăvârșit l-ai plecat;
Bucură-te, că toate măiestriile diavolului prin smerenie le-ai surpat;
Bucură-te, că tânjind după Dumnezeu, credința curată în chip slăvit ai dobândit;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 3:

Cu adevărat, de Dumnezeu iubitorule Părinte Siluane, te-a apărat puterea Celui Preaînalt când duhul iadului și al morții te-a năpădit și sufletul tău îl învifora cu momeli pierzătoare și tu, cu totul istovit, cugetai că Dumnezeu este de neînduplecat; dar Domnul cel Iubitor de oameni îndată te-a cercetat prin lumina cea negrăită a Taborului și cu focul harului Sfântului Apostol Pavel o nouă naștere ai primit, cu frică și bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Având bogăția harului, cu duhul la ceruri ai fost înălțat și acolo cuvinte de negrăit cu adevărat ai ascultat. Bucuria ta cine o va povesti, Preacuvioase Siluane? Căci te-ai umplut de dragostea cea negrăită a lui Dumnezeu când, fiind în afară de cele ale lumii, întru vederea duhovnicească a negrăitei frumuseți dumnezeiești, te-ai învrednicit a vedea Fața lui Hristos-Dumnezeu Cel fără-de-măsură iubitor și iertator a toate. Iar noi, minunându-ne de negrăita vedere a lui Dumnezeu, îți cântăm:
Bucură-te, că întru credință nevoindu-te, de cercetarea și mângâierea lui Hristos te-ai învrednicit;
Bucură-te, că ai fost vrednic să vezi cu ochii tăi frumusețea slavei Sale de negrăit;
Bucură-te, că în Ceruri la preaminunată frumusețe prin Sfântul Duh ai fost înălțat;
Bucură-te, că acolo din darurile harului Sfântului Duh Mângâietor te-ai adăpat;
Bucură-te, că de frumusețea de nedescris a Raiului te-ai împărtășit;
Bucură-te, că fiind iubit de Dumnezeu, de darurile frumuseții cerești ai fost copleșit;
Bucură-te, că același har cu lacrimi ai cerut de la Dumnezeu pentru neamurile omenești;
Bucură-te, că spre zorii vieții veșnice ca o strajă pururea veghetoare ne trezești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 4:

Furtună de aspre ispite a trimis asupra ta diavolul cel ucigaș de oameni care dintru început a căutat să piardă sufletele drepților; dar tu, Părinte Siluane, povățuind fiind de Domnul Iisus Hristos să-ți ții mintea în iad și să nu deznădăjduiești, cu darul Duhului Sfânt, prin neîntreruptă veghe și smerenie ai preîntâmpinat uneltirile vrăjmașului desăvârșind biruindu-l; iar el, rușinat fiind de tine, silit a fost a mărturisi că întru totul este mincinos. Și asa, sufletul tău din cursa neprietenului ca o porumbiță blândă a fost izbăvit de Dumnezeu, căruia neîncetat I-ai cântat: Aliluia!

Icos 4:

Auzind despre tine că în chip minunat ai fost chemat de la deșertăciunea lumească spre nevoința călugărească și prin harul lui Dumnezeu rod bun ai făcut, Cuvioase, nu numai călugări tineri, dar și cei vârstnici, mult încercați în nevoințe, către tine alergau și ca de miere îndulcindu-se de faptele și cuvintele tale, viața cea îngerească au urmat și Domnului s-au asemănat. Iar noi, cu smerită cugetare văzându-te împodobit, cu bucurie îți strigăm:
Bucură-te, că izvor nesecat de smerită cugetare și înfrânare în Domnul ai devenit;
Bucură-te, că în Muntele Sfânt ai fost ca un crin bine mirositor și neveștejit;
Bucură-te, că în nevoința ta jugul cel bun al lui Hristos cu dragoste l-ai purtat;
Bucură-te, că mintea, inima și voința în Dumnezeu prin rugăciune necontenit ți-ai întărit;
Bucură-te, că plin de râvnă, curăția trupească și sufletească ți-ai păzit;
Bucură-te, că prin rugăciune neîncetată la înălțimea nepătimirii ai urcat;
Bucură-te, că pravila Sfinților Părinți cu sârguință ai urmat;
Bucură-te, că despre iubirea lui Dumnezeu și cereasca Patrie neostenit ne-ai grăit;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 5:

Ca pe o stea călăuzitoare și de minte luminătoare ți-a dăruit Domnul Harul cel Dumnezeiesc, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, întărindu-te prin aceasta în nevoința cea mântuitoare ca odinioară pe Proorocul Ilie la Pârâul Horeb și hrănindu-te în chip minunat din necheltuitele comori ale Sfântului Duh. Și așa, arzând de iubire pentru iubitorul de oameni Dumnezeu, din tinerețe și până la bătrânețe priveghind și din straja dimineții până în noapte pentru întreaga lume rugându-te, ca o alăută dulce cântătoare, neîncetat I-ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Văzându-te pe tine, Preacuvioase Părinte Siluane, întru nevoința cea bună căutând dragostea lui Dumnezeu cum caută pruncul laptele mamei sale și către mângâierea Lui cu dor mare tânjind și cu lacrimi strigând: „Ia aminte, suflete al meu, la dragostea lui Dumnezeu și încălzește-te, o inimă a mea”, și încă „Cine-mi va da mie o astfel de ardere, ca să nu cunosc odihna nici ziua, nici noaptea; de dragostea lui Dumnezeu?” Ne cutremurăm cu inima și ne umilim cu sufletul în fața unei asemenea iubiri către Dumnezeu cel Atotîndurat și cu străpungere îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că dreptatea lui Dumnezeu, ca pe o miere mult îndulcitoare, pururea ai cerut;
Bucură-te, că în dragostea de Domnul cu îngerii te-ai întrecut;
Bucură-te, că din inimă, ca dintr-o candelă a rugăciunii curate, flacăra focului lăuntric spre Domnul ți-ai suit;
Bucură-te, că cele de sus și cele de jos cu frumusețea evlaviei tale îngerești le-ai împodobit;
Bucură-te, că inima ta s-a asemănat cu văpaia rugului nemistuit;
Bucură-te, că precum Moise pentru poporul ales, tu pentru toți oamenii înalți mâinile către Dumnezeu;
Bucură-te, că în toată vremea ai dorit judecățile Domnului și îndreptările Sale le-ai căutat cu tot sufletul tău;
Bucură-te, că fără încetare ai strigat: „Mântuiește Doamne, poporul tău și binecuvântează moștenirea Ta!”;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 6:

Propovăduitor neîncetat al isihiei te-ai arătat, cel ce bine ai plăcut lui Dumnezeu, când Domnul cel Iubitor de oameni, încercându-ți dragostea, te-a lipsit de cercetarea Preasfântului Duh. Pentru aceasta, înțelegând că ai pierdut harul, precum odinioară Adam când se tânguia de pierderea Raiului, L-ai chemat cu inima mâhnită și cu lacrimi: „Doamne, Tu mai înainte m-ai cercetat și m-ai învrednicit de Sfântul Tău Duh și sufletul meu Te-a iubit, dar acum sufletul meu tânjește după Tine”; și în acest chip tânguindu-te, dar nădăjduind în mila lui Dumnezeu, Îi strigai: Aliluia!

Icos 6:

Strălucit-ai, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, ca un nou văzător al Tainelor, căci prin smerenie și rugăciune cu lacrimi harul Sfântului Duh ai dobândit și de negrăită dragoste inima ți s-a umplut. Și gustând tu și înțelegând puterea harului, cu îndrăznirea lui Ilie ai strigat: „Doamne! Nu numai mie, ci întregii lumi dăruiește să cunoască dragostea Ta și să se mântuiască!”. Drept aceea, avându-te pe tine rugător neadormit înaintea lui Dumnezeu, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, că cerul ai deschis când împreună cu Domnul te răstigneai rugându-te pentru cei morți, pentru cei vii și pentru cei ce pe lume încă nu au venit;
Bucură-te, că prin această dragoste Împărăția Cerurilor ai dobândit;
Bucură-te, că adevărata întrupare a credinței curate și a nerăutății te-ai arătat;
Bucură-te, că ai dobândit iertare de la Hristos pentru cei apropiați ție, căzuți în păcat;
Bucură-te, lucrător neadormit în grădina Maicii Domnului, care pe cei istoviți în nevoințe îi întărește;
Bucură-te, dulce alăută a Muntelui Athos, care despre viața cea viitoare vestește;
Bucură-te, visterie a darurilor Sfântului Duh și al Preabinecuvântatei Egumene ascultător slujitor;
Bucură-te, cu cei bineplăcuți lui Dumnezeu credincios împreună-nevoitor;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 7:

Voind Iubitorul de oameni Dumnezeu să arate în tine o nouă faclie a harului, Cuvioase Părinte Siluane, ca pe o ramură de măslin cu rădăcină în pământul rusesc al pustiului Athosului te-a răsădit și cu harul Sfântului Duh te-a înrourat, mult roditor făcându-te: ca prin faptele și cuvintele tale, ca printr-un untdelemn de viață-dătător, spre curăție și înfrânare, cucernicie și iubire de frați pe toți i-ai povățuit – iar ei, uniți fiind prin legătura dragostei, supunând cele mai rele prin cele mai bune, cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Ca pe un nou împreună nevoitor cu pustnicii, povățuitor și dascăl monahilor și mirenilor te-a arătat pe tine Domnul, Preacuvioase Siluane. Căci tu, încă pe când trăiai în lume, pe un oarecare soldat a cărui femeie se lăsase ademenită de căderea în păcat și, pentru aceasta, el spre mânie se înverșunase, l-ai învățat iertarea lui Hristos și astfel, familia lor – mică biserică – de destrămare o ai izbăvit; pe monahii căzuți în întristare la dobândirea păcii sufletești i-ai chemat și frica Domnului învățându-i, la pocăință i-ai adus; și astfel pe toți i-ai pregătit să devină locuitori ai Raiului. Iar noi, știindu-te pe tine că te îngrijești de mântuirea tuturor, cu dragoste îți cântăm, după cuviința datorată:
Bucură-te, că în căutarea lui Hristos împreună cu iubitorii vieții pusnicești te-ai nevoit;
Bucură-te, râvnitorule trăitor al iubirii frățesti și pentru toți fierbinte rugător;
Bucură-te, că pe calea vieții, în dureri și în necazuri, ești celor ce te cheamă credincios însoțitor;
Bucură-te, că celor aflați în boli, întristări și mâhniri sufletești le ești nefățarnic slujitor;
Bucură-te, vestitorule al dragostei lui Dumnezeu, care prin cuvântul tău blând la împăcarea cu Dumnezeu și cu aproapele pe toți i-ai chemat;
Bucură-te, că mărturisind că bun este Domnul, sufletele slăbănogite de păcate cu nădejdea iertării le-ai îmbărbătat;
Bucură-te, Credinciosule nevoitor care mântuirea pentru toți oamenii cu lacrimi o mijlocești;
Bucură-te, că având mintea în iad pentru toți păcătoșii nepocăiți îndurare dorești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 8:

Minune negrăită ți-a descoperit Domnul, Preacuvioase Părinte Siluane, când starețul-duhovnic Avraam ți-a arătat chipul Său strălucind de nedescris și astfel, prin minunata schimbare te-a învățat curat a cinsti Taina Pocăinței; iar noi, văzându-te pe tine că ți-ai încredințat voia duhovnicescului părinte ca Domnul Însuși, tăindu-ți prin smerenie și pocăință voirile cele rele, învățăm a ne încredința voii lui Dumnezeu celei descoperite prin slujitorii Bisericii lui Hristos și prin aceasta, înainte de ieșirea noastră din trup, de mânia lui Dumnezeu și de Judecata ce va să vină ferindu-ne, cântăm lui Dumnezeu întreit: Aliluia!

Icos 8:

Din toată inima și cu tot sufletul cerând, smerenia lui Hristos ai dobândit, preaminunate și bineplăcut lui Dumnezeu Părinte, și cu Cel iubit pentru lume împreună te răstigneai, cu lacrimi rugându-te: „O, Preadulce Iisuse! Tu ai făcut ca sufletul meu să Te iubească pe Tine și să-l iubesc pe aproapele meu. Dăruiește-mi să vars lacrimi pentru lumea întreagă, pentru ca toți oamenii să te cunoască pe Tine și să moștenească pacea ta și să vadă lumina Feței Tale”. Iar noi, cei ce în păcate ne-am cheltuit viața, dobândind mântuire cu rugăciunile tale, te fericim cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, că nevoindu-te neobosit în rugăciunea pentru oameni pe Preaputernica Maică Ocrotitoare ai urmat;
Bucură-te, că precum odinioară Ieremia plângea pentru popor, și tu în Sfântul Munte în lacrimi l-ai înrourat;
Bucură-te, preaminunate nevoitor al Athosului, care pentru întreaga lume ai cerut mântuire ca pentru sufletul tău;
Bucură-te, părinte iubitor de fii, care cu lacrimi pentru toți cei ce pier în păcate mijlocești înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, bucuria și minunarea îngerilor, care ești iubit și bineplăcut lui Dumnezeu;
Bucură-te, strălucire luminoasă în pustiul athonit și oglindire curată a sfințeniei neamului tău;
Bucură-te, că prin smerenie și ascultare ai arătat lumii chipul frumuseții îngerești în trupul tău pământesc;
Bucură-te, că prin căldura rugăciunii tale vrei să ne faci pe noi cămară a Duhului Dumnezeiesc;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 9:

Toate cetele îngerești și mulțimea nevoitorilor s-au minunat de smerenia și de iubirea ta de oameni, Părinte Siluane, că săvârșindu-ți ascultarea ca econom, preasmeritului Iosif în Egipt te-ai asemuit când nu numai de ceata Sfinților împreună viețuitori, dar și de ostenitorii din lume care lucrau în mănăstire, ca de niște copii a lui Dumnezeu te-ai îngrijit. Pentru aceasta lui Dumnezeu Celui ce iubește întreaga zidire, ai strigat: „Doamne, trimite Duhul Tău cel Sfânt și mângâie sufletele întristate ale acestor oameni necăjiți”. Și în orice fiind ai arătat frumusețea smeritei cugetări cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult grăitori nu pot descrie puterea dragostei tale, preaminunate Părinte Siluane, că tu cu lacrimi ai însetat a stinge orice vrăjmășie și neorânduială între oameni i-ai împăcat pe toți cu Dumnezeu, strigând Stăpânului lumii: „Doamne, cu Tine însetez să fiu și Ție pentru întreaga omenire mă rog, ca toți să fie mântuiți!” și pe oameni învățându-i: „Fiilor, rugați-vă pentru vrăjmași, că ei sunt frații voștri și viața voastră, iar dușmanul lumii acesteia numai diavolul este”. Și prin acestea fiind și noi călăuziți la iubirea de Dumnezeu, de frați și de vrăjmași, îți cântăm:
Bucură-te, că prin iubirea pentru vrăjmași lui Hristos pe Golgota te-ai asemănat;
Bucură-te, că ridicându-ți mâinile la rugăciune pentru vrăjmașii tăi, cu sufletul și cu inima pe Cel ce S-a răstignit pentru noi L-ai urmat;
Bucură-te, ca de cei apropiati te-ai ingrijit si de frumusetea isihiei harice nu te-ai lipsit;
Bucură-te, că iubindu-i pe cei de aproape ai tăi, puterea neîncetată a rugăciunii ai dobândit;
Bucură-te, că prin post și rugăciune săgeata celui viclean ai frânt până în sfârșit;
Bucură-te, că răutățile și măiestriile diavolului să le biruim ne-ai învățat;
Bucură-te, că la moara lui Hristos trupul prin muncă ți-ai istovit și inimii spre desfătare rugăciunea ca pe o pâine Sfințită i-ai dat;
Bucură-te, că pe lucrătorii grădinii Împărătesei Cerești i-ai hrănit din belșug cu pâinea Preasfântului Nume;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 10:

Mântuirea sufletului căutând și dorind alipirea de Hristos, din pământul părinților tăi ai plecat smerit la Sfântul Munte, unde petrecând în înfrânare și isihie ai dobândit frumusețea cea întocmai cu a îngerilor, prin sârguință și iubire de oameni. Și astfel într-o binecuvântată dimineață, când ceilalți viețuitori athoniți înălțau Ziditorului cântări, bun sfârșit ai dobândit și sufletul cel hrănit cu dătătorul-de-viață Trup și Sange al Domnului I-ai încredințat în mâinile Lui cele dumnezeiești, ca împreună cu toți Sfinții pururea să-I cânți Cuvântului celui fără de început și Dumnezeu, al Cărui Nume în tine s-a Sfințit: Aliluia!

Icos 10:

Împăratului Ceresc, pe Care Îl preamăresc heruvimii și serafimii și cetele Sfinților, I-ai slujit fără odihnă prin viața, credința și dragostea ta, Preacuvioase; iar acum ca un crin binemirositor stai înaintea scaunului Preasfintei Treimi împreună cu toți aleșii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Fii, așadar, Preacuvioase, mijlocitor plin de osârdie înaintea lui Dumnezeu pentru pacea și bunăstarea lumii, iar pentru Sfânta Biserică solie de necurmată rugăciune și cald ocrotitor, ca izbăvindu-ne din nevoi, cu mulțumire să-ți cântăm:
Bucură-te, înger în trup din pământul rusesc, care în chip preaales în Sfântul Munte te-ai nevoit;
Bucură-te, că pentru pământul părinților tăi Tronul lui Dumnezeu ai fost solitor neobosit;
Bucură-te, îndrăznire iubitoare și fierbinte rugător pentru toți cei ce-L caută pe Dumnezeu cu bunăcredință;
Bucură-te, grabnic ocrotitor al monahilor din grădina athonită și a celor ce te urmează în nevoință;
Bucură-te, ca fără cârtire încercările vietii de obste si durerile trupului tău le-ai purtat;
Bucură-te, că sufletul tău curățit cu lacrimi de pocăință Celui Curat l-ai încredințat;
Bucură-te, lucrător credincios al viei lui Hristos, în Muntele Sionului de Domnul ai fost chemat;
Bucură-te, că acolo împreună prăznuind cu Sfinții și îngerii, cu slavă și cinste te-ai încununat;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 11:

Cântare de laudă aducem ție, celui ce bine ai plăcut lui Dumnezeu, Părinte Siluane, că arzând de dragoste către Domnul – care de mântuirea lumii a însetat și cu smerenia Sa pe diavol l-a biruit – L-ai urmat cu credință, și pustia Athosului cu rugăciune curată bine o ai înmiresmat, arătându-ne și nouă chipul vieții îngerești împodobit cu darurile cele mult-roditoare ale Sfântului Duh. Și așa, în Sfântul Munte ca în Rai viețuind, pe vrăjmaș l-ai rușinat și sufletul tău Împărăția Cerească a agonisit, iar pe noi ne-ai povățuit prin dragoste să ne alipim de Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icos 11:

În vremurile noastre Domnul te-a arătat lumii întregi, Preacuvioase Părinte, purtător al Duhului Sfânt și al Luminii celei dătătoare de lumină, atât în viață, cât și după moartea ta, privind la tine, cel luminat cu frumusețea nevoințelor pământești și ca un heruvim împreună rugător cu cetele cerești, de nădejdea mântuirii să ne încredințăm, vieții celei drepte cu toată osârdia să urmăm, voia noastră s-o lepădam și cu bucurie iubirii lui Dumnezeu să ne supunem, ca să se întărească și în trupurile și sufletele noastre proslăvirea Iubitorului de oameni Dumnezeu și cu dragoste să-ți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că ne-ai întărit pe noi în dragoste de Dumnezeu prin pilda vieții tale celei curate și nevoitoare;
Bucură-te, că plin de ardoare ai dat în vileag pe cei fără de lege și ne-ai învățat să păstrăm tainele și predaniile credinței dreptmăritoare;
Bucură-te, că prin viețuirea ta cea pustnicească, lui Petru Athonitul te-ai sârguit să-i semeni în post și isihie;
Bucură-te, că Avvei Atanasie cu credință i-ai urmat prin grija pentru viețuirea monahilor în curăție;
Bucură-te, nou luminător al credinței, că în zilele noastre „Calea cea Adevărată” către Domnul ai arătat;
Bucură-te, că de neîmpuținarea harului Sfântului Duh în Biserica Ortodoxă tuturor le dai mărturie în chip minunat;
Bucură-te, că înaintea Scaunului Slavei stai ca un rob credincios al Mântuitorului;
Bucură-te, că acolo ceri pentru noi sfârșit creștinesc și răspuns bun la Înfricoșata Judecată a Lui;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 12:

Încă fiind tu pe pământ, Preacuvioase, ca în ceruri, unde totul viază și se mișcă întru bucuria Sfântului Duh, Hristos, Dumnezeul nostru, a revărsat peste tine puterea negrăită a harului, ca astfel luminat să înalți rugăciuni pentru întreaga lume împreună cu ceața nevoitorilor athoniți și cu toți Sfinții. Iar noi cunoscând acestea, te rugăm: îndreaptă, Preacuvioase Părinte, fierbinte rugăciune către Domnul ca să se milostivească și Sfânta Sa Biserică s-o întărească în veci spre mântuirea noastră, pe iubitorii de isihie să-i apere și să le dea tărie ca pururea să preamărească Numele lui Dumnezeu, ca împreună cu cetele îngerești să cântăm și noi: Aliluia!

Icos 12:

Cântând slăvită pomenirea ta, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, după vrednicie fericim durerile și ostenelile tale, ca în priveghere și post împreună cu toți aleșii Maicii Domnului, cu osârdie te-ai nevoit. Cine oare vă numără ostenelile voastre și suspinările din rugăciunile cu lacrimi înălțate pentru lume? Că prin ele pururea întoarceți mânia Domnului cea din pricina păcatelor noastre întru milostivire, ca prin iubirea Sa de oameni să păzească Sfânta Biserică de pustiire până la sfârșitul veacului după cuvântul făgăduit. Iar noi cunoscând acestea și mulțumindu-ți pentru mijlocire și ocrotire cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, că povățuirea cea prin Duhul Sfânt plin de sârguință ai urmat;
Bucură-te, că Hristos - Puterea și Înțelepciunea lui Dumnezeu - ochilor tăi trupești S-a arătat;
Bucură-te, smerit nevoitor a lui Hristos, bucuria și lauda Maicii Domnului în fața tuturor celor cerești și pământești;
Bucură-te, neadormitule rugător pentru lume, că mângâiere și nădejde pentru mântuire ne ești;
Bucură-te, moștenitor al Împărăției lui Hristos, care prin nevointa ta Muntele Athos ai împodobit;
Bucură-te, împreună lucrător al nădejdii noastre de mântuire, că ne-ai luminat calea către Dumnezeu și pe cale ne-ai întărit;
Bucură-te, trâmbiță aurită, că împreună cu toți sfinții și îngerii slava lui Dumnezeu o vestești;
Bucură-te, că primind de la Domnul cununa biruinței nu ne uiți în rugăciunile tale pe noi, cei pământești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 13:

O, preaminunate nevoitor al lui Hristos, Siluane, odrasla binecuvântată a pământului rusesc, slava și podoaba iubitorilor de isihie din Sfântul Munte, primește și de la noi această nevrednică rugăciune și cere de la Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce S-a răstignit pentru întreaga lume, să ne miluiască pe toți fii Săi, prin harul Sfântului Duh în unirea dragostei Sale să ne adune laolaltă și cu judecățile pe care le știe să ne aducă la Sine; iar prin rugăciunile tale să nu ne rușineze pe noi în ziua Judecății înaintea Feței slavei Sale, ci să ne învrednicească a-I cânta împreună cu toți Sfinții și îngerii cântarea de biruință: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul 1 și și Condacul 1.

Rugăciune către Sfântul Siluan Atonitul

O, Sfinte Siluane, cu lacrimile tale ai dobândit smerenia lui Hristos în Duhul Sfânt și dascăl al iubirii de vrăjmași ai devenit în acest veac plin de ură și de tulburare! O, dulce psaltire a pocăinței și alăută binecântătoare a Duhului Sfânt!
Noi, cei însuflețiți de viețuirea ta cea aleasă, ne plecăm genunchii în fața sfințeniei tale care rușinează pe cei ce nu mai cred că Dumnezeu lucrează în Biserica Sa și îți mărturisim că inimile noastre suspină după liniștea ta, după dragostea ta de Dumnezeu, de oameni și de vrăjmași.
Mărturisim că avem nevoie de mijlocirea ta pentru noi la Dumnezeu, Sfinte Siluane, că mult suntem tulburați în această lume care ne învață să fim răi, iubitori de slava deșartă și orbi ai păcatului. Roagă-L, Părinte Sfinte, să ne dăruiască și nouă blândețea Sa, îndelungă - răbdare, tăcerea, înfrânarea și iubirea Lui cea dumnezeiască pentru toată făptura.
Sfinte Siluane, tu care ai trecut prin atâtea încercări duhovnicești întărit de Sfântul Duh, nu ne lăsa să fim înghițiți de marea lumii acesteia. Fii călăuza noastră, fii povățuitorul nostru, mijlocește pururea pentru noi ca să stingem văpaia patimilor, să biruim răul din inimile noastre și astfel să ne mântuim sufletele.
Așa, Cuvioase Părinte Siluane, podoaba călugărilor din Sfântul Munte al Athosului, cel care te-ai făcut pe tine lăcaș Sfintei Treimi, izbăvește pe cei ce cu credință săvârșesc prea cinstită pomenirea ta și pe cei ce sărută cu evlavie moaștele tale, spre slava Celui ce S-a proslăvit în tine și dăruiește prin tine tămăduire tuturor celor ce aleargă la ajutorul tău.
Văzând răutatea și nimicnicia noastră, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce l-ai numărat pe Sfântul Siluan în ceata aleșilor Tăi, trimite-l nouă ca pe un adevărat Părinte, spre a ne povățui cum să trăim o viață cuviincioasă, o viață de nevoință și de rugăciune, ca să Te aflăm milostiv în ceasul morții și la Înfricoșătoarea Judecată. Amin.

 Preluat de aici

Niciun necaz n-aş da deoparte de teamă să nu mă abat de la punctul în care m-a adus acum Dumnezeu

Măicuța mea dragă,
Mi-am urmărit viața pas cu pas, așa cu gândul, și am fost impresionată de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. De imensa dragoste pe care mi-o poartă. Numai Dumnezeu putea să scoată ceva bun din toate greșelile, prostiile și non-sensurile din viața mea. Și a făcut-o în modul cel mai uimitor. Am suferit, am fost rănită sufletește, am rănit și eu la rândul meu; am păcătuit, m-am pocăit; am eșuat în tot felul de planuri lumești pe care mi le-am făcut, am avut insuccese peste insuccese, am avut și succese (dar de cele mai multe ori nu m-am folosit de ele, sufletește vorbind, cât m-am folosit de insuccese); am avut momente de disperare, am avut însă și momente de fericire; am avut momente în care am fost respinsă sau ignorată de către oameni, am avut însă și momente în care am “strălucit” (și acum mi-e tare rușine de “strălucirea” mea de tinichea); am avut momente în care am dansat după cum cântă această lume fără Dumnezeu și rău am făcut, am avut și momente în care am stat pe margine pentru că nimeni nu mă invita la dans (și doar acum pricep cât de mult m-a protejat Dumnezeu); am plâns mult și cu deznădejde, am și râs mult dar nebunește; am fost extrem de fericită să-mi petrec timpul cu prietenii (fără să conștientizez că de fapt îmi pierdeam timpul lamentabil), și am fost extrem de nefericită când am fost singură; am avut probleme de sănătate pe care nu am priceput că nefericirea mea le genera; am mers pe drumuri șocant de greșite și de depărtate de Cale, etc, etc, etc și totuși Dumnezeu mi-a purtat de grijă ca celui mai iubit copil din lume, mi-a transformat experiențele haotice și lipsite de sens, în trepte (da, în trepte duhovnicești). Sună aiurea ce zic, dar dacă ar fi să îmi iau viața de la capăt, nu aș da la o parte niciun eșec, nicio suferință, niciun necaz nu l-aș da deoparte de teamă să nu mă abat de la punctul în care m-a adus acum Dumnezeu. Să mă ierte Dumnezeu că spun asta, dar niciun păcat (de care mi-e enorm de rușine acum) nu l-aș da deoparte… pentru că tare mult m-au smerit. Nu știam că există Dumnezeu Măicuță, nu conștientizam prezența Sa, și acum privesc șocată la viața mea și realizez că am mers pe un drum așa de periculos, am fost la un pas de prăbușire de mii de ori, și nu aveam cum să străbat singură un astfel de drum. Cât de fără de minte am fost! Cât de nebunește am mers! Cât de periculos (duhovnicește) am trăit!!! Doamne cât de bun ai fost cu mine!!! Câtă bunătate, câtă purtare de grijă! Te iubesc, Doamne, pentru tot ce ai făcut cu mine! Pentru cum ai transformat prostiile mele în instrumente de îndreptare și tămăduire a sufletului meu. Doamne m-ai ținut de mână mereu, m-ai și purtat în brațe când mi-a fost greu, cum am putut să nu simt asta??? Cât de prostuță am fost! Cât de mândră am fost (și încă mai sunt). Dacă îmi dădeai și 1% din succesele la care visam mândria m-ar fi răpus. Mă înverșunam, Doamne, în tot felul de direcții greșite, și astăzi mi se descoperă zi de zi cum fiecare din direcțiile pe care vroiam cu disperare să o iau... m-ar fi dus în fundul iadului. Cât te-o fi durut Doamne deznădejdea și chinul meu. Mă durea și pe mine, dar pe Tine te-au durut de mii de ori mai mult. Cu câtă răbdare și delicatețe ai fost lângă mine. Te respingeam prin tot ceea ce făceam, dar Tu nu m-ai abandonat… ai stat smerit lângă mine și ai așteptat să întind mâna ca să mă prinzi. Nu Te-ai depărtat o clipă de mine, că m-aș fi prăbușit. Mă tot întreb, Doamne, cum poate un om așa urâțel și păcătos să fie atât de iubit! Îmi dăruiești atât de multă iubire și purtare de grijă, și sunt convinsă că nu sunt capabilă să simt cedat o infimă parte. Cred că dacă aș simți toată dragostea Ta, aș muri.
Cu toate că simt ceea ce am scris, Măicuță, totuși credința mea e încă tare firavă. Frica și mândria (și nu numai) încă tronează viața mea și nu vor să mă lase să dansez cu Dumnezeu. Simt dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu și totuși mi-e frică să-mi trăiesc viața. Un lucru s-a schimbat totuși în această frică… știu că Dumnezeu o poate tămădui dacă Îi cer acest lucru. Dacă sunt sinceră cu El. Dacă îmi fac timp să mă opresc din iureșul în care mă arunc în fiecare zi și să îmi fac timp să merg și la “Doctor” (ca să-mi vindece sufletul).
Îmi iubesc viața Măicuță, așa haotică și aparent lipsită de sens. Pentru că am înțeles că există un sens profund în viața mea, de care nu am avut habar. Îmi iubesc și suferințele (cele trecute) că, din nefericire, de cele viitoare încă mă mai tem. Îl iubesc pe Dumnezeu. Îi dau slavă pentru toate!
Astea au fost gândurile mele la sesiunea a șaptea. Mulțumesc, Măicuță, pentru tot.
Cu dragoste,
Aea

*
Copila mea iubită

Mulțumesc mult pentru gândurile pe care le împărtășești cu mine, cu noi acum!
DA, din păcate frica încă mai scoate colți și o va mai face. Dar Iubirea de Care acum ești conștientă o va transforma, încet, încet, în iubire! Numai iubirea ne tămăduiește de frică. Opusul fricii este iubirea!
Când iubești, nu te temi!
Cu drag și binecuvântare te aștept mai departe
Maica Siluana

miercuri, 22 septembrie 2010

Orice limitare, orice autoîngădire, orice frică străină nu ne este firească nouă, creştinilor-Cuviosul Sofronie Saharov

‎"Orice limitare, orice autoîngădire, orice frică străină nu ne este firească nouă, creştinilor[..]
Cine doreşte să fie liber trebuie să păstreze libertatea celorlalţi şi atunci va primi libertatea supremă, pentru care nici moartea nu este un pericol[...]
În anii tinereţii, pasiunea pentru artă m-a rupt de tot ceea ce se petrecea în jurul meu. Mă stăpânea o singură năzuinţă: să pătrund în frumuseţea oricărui fenomen, a fiinţei naturii. Cu cât mă afundam mai mult în căutările mele, cu atât devenea mai TAINIC fiecare fenomen şi mă topeam de încântare în faţa acestei taine. Noi vedem lumea exact invers de cum o vede savantul. Să luăm cerul.. Ce este el pentru savant? Ficţiune, lumina solară difuză, reflectată în atmosfera Pământului, iar mai departe, dincolo de cer- UN SPAŢIU INFINIT şi ÎNTUNECAT- COSMOSUL. Şi eu am priceput totdeauna că cerul, văzut de noi minunat de albastru, nu este un perete în jurul pământului, că dincolo de hotarele văzute este o neţărmurire cosmică, incomprehensibilă, ca şi cerul văzut. Şezând pe acoperişul atelierului meu, scrutam cu privirea cerul, care se apropia straniu de mine, şi atât de aproape ca şi cum m-ar fi cuprins în sine. Dar nu mi-a împărtăşit TAINELE LUI. Atunci priveam cu patimă toate obiectele, toate fenomenele, şi fiecare fenomen în parte, orice obiect devenise o taină. Cum este posibil ca o rază de soare, simplă în sine, să se descompună în nuanţe infinite şi apoi în întregime să creeze un tablou, veşnic, viu, în permanentă schimbare, cu toate că păstrează ceva unic? În schimbul acestor pasiuni copilăreşti, am primit o altă conştiinţă şi căutare a ALTUI PRINCIPIU ascuns îndărătul acestei întregi manifestări văzute. Şi acum mi se pare că atâta timp cât omul nu a dezlegat ultima problemă, nu a găsit primul şi ultimul sens; până atunci, el va construi în mod dezordonat şi naiv şi apoi va dărâma ceea ce a creat prin muncă asiduă[...]
Cu durere în inimă strig către Cer ca să se pogoare până la Pământ cu minunatele Sale Taine şi să-i îmbrăţişeze pe toţi oamenii ce suferă în fiinţa lor şi să le deschidă alte planuri ale Existenţei[...]
Pentru mulţi contemporani ai noştri, o asemenea idee pare un vis neîmplinit, o naivă planare pe nori albaştri sau roz, dar eu ştiu cu toată fiinţa mea că nu ei au dreptate, ci cei care văd CERUL ALBASTRU ŞI IUBESC TAINELE LUI."
Cuviosul Sofronie Saharov

marți, 21 septembrie 2010

acrobatul

mâine dimineaţă am să mă trezesc
am să mă spăl şi-o să-mi beau cafeaua
citind ca de obicei

apoi voi pleca în grabă la serviciu
traversând oraşul pe jos

după 8 ore am să mă întorc
am să mănânc ceva şi o să merg să-mi iau băiatul de la grădiniţă
ca să stăm până seara pe terenul de joacă

voi cina ultimul şi
voi adormi târziu
cu o carte deschisă pe piept...

toate acestea
fără

ating

lumea...

M.I. Oameni si demoni

miercuri, 8 septembrie 2010

O mica-mare pauza de blog

Nu stiu cat va dura pauza asta, dar stiu ca nu am acum timp si nici posibilitatea sa ma ocup de blog. :)
Pentru cititorii fideli si vizitatori- va doresc numai bine, ganduri bune.
Bunul Dumnezeu sa va ajute.

miercuri, 1 septembrie 2010

Dependenta afectiva

 A te regasi pe tine insuti sau ”Pe mine mie reda-ma”


Fragmente- in  traducere personala- de pe un blog foarte bun


”Anularea totala de tine insuti intr-o poveste de iubire, in alta persoana, are un nume: dependenta afectiva. Aceasta este o tulburare psihologica adevarata care seamana foarte mult cu dependenta de droguri, de tutun sau alcool”./ L'annullamento totale di se stessi in una storia, in un'altra persona, ha un nome: dipendenza affettiva. Essa è un disturbo psicologico vero e proprio al pari della dipendenza da droghe o da fumo o alcol.

Cine este dependent de relatii cauta sa mareasca mereu „doza” de celalalt, de timp petrecut cu el, de prezenta lui. Absenta celuilalt e perceputa ca insuportabila, si are senzatia ca exista doar cand  este celalalt... are nevoie de manifestari continue si tangibile. Necesitatea de a mari doza face ca perechea sa se inchida fata de restul lumii. Totul se inchide fata de exterior, chiar si activitatile normale, de fiecare zi, sunt modificate, celalalt devine singura ratiune de a fi. ”/La dose - chi è dipendente cerca dosi sempre maggiori dell'altro, del tempo da spendere con lui, della sua presenza. L'assenza dell'altro è percepita come insopportabile, si ha la sensazione di esistere solo quando c'è l'altro e non basta il suo pensiero a rassicurarlo, ha bisogno di manifestazioni continue e tangibili. La necessità di aumentare la dose fa chiudere la coppia al resto del mondo. Tutto viene chiuso "fuori", persino le normali attività quotidiane sono trascurate, l'latro è l'unica ragione di vita.
 ( http://ri-trovarsi.myblog.it/archive/2010/04/13/dipendenza-affettiva.html  )

”Este important sa simtim si sa exprimam propriile emotii pentru a fi cu adevarat autentici, si, prin urmare, asertivi in comunicarea propriilor nevoi ”./...sia importante imparare a sentire ed esprimere le proprie emozioni per essere veramente autentici e quindi assertivi nel comunicare i propri bisogni.

”Printre abilitatile care ne pot face asertivi, este importanta aceea de a stii sa gestionezi furia”./Tra le abilità che possono renderci assertivi è importante quella di saper gestire la rabbia.

(http://ri-trovarsi.myblog.it/index-4.html)