Azi

Era azi la pranz. Soare. Placut. Asteptam obosita tramvaiul, singura pe un refugiu suspendat intre siruri de masini ce asteptau la fel de resemnate la semafor.
Un copil de maxim 10 ani, singur, s-a asezat jos, obosit si el, in asteptarea Tramvaiului. L-am vazut cu coada ochiului, dar nu l-am studiat cu atentie.
Minutele treceau.... Noi doi, singuri, pe refugiu.... Aud un batut din palme. Ma uit - copilul "aplauda" un porumbel care manca pe sina de tramvai, in speranta ca el va zbura inainte de un final neplacut... Mi-a placut gestul. M-a scos din toropeala care nu mai era chiar resemnata si m-am bucurat ca eram acolo sa vad. Porumbelul zboara. Copilul se ridica multumit si trece pe langa mine. Pe cap avea o sapca pe care scria, si credeti-ma m-am zgait efectiv la el - 100% DUMNEZEU.
Am cascat gura si i-am zambit din toata inima, ca la un vechi prieten recunoscut acum. Mi-a zambit si el. A venit tramvaiul, am urcat, l-am cautat cu privirea dar disparuse.
Trezvie: toti cu care ne intalnim sunt 100% Dumnezeu. Ce ar fi sa nu mai uitam asta, sa le zambim a recunoastere draga si sa fim.. Noi?

Semnat A., prietena mea
"nu e literatura, e exact cum s-a intamplat, exact ce am trait"

Comentarii

Cristina a spus…
Oooo, da. E adevarat, toti suntem chipul lui Dumnezeu, dar tare mai e greu sa constientizam asta la fiecare dintre semenii nostri. Asta chiar inseamna sa ai mare, mare dragoste de semeni.

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

În mine e iadul, în mine e raiul...

Paraclisul Maicii Domnului