joi, 7 octombrie 2010

Oamenii nu-mi pot face nici un rău, atâta vreme cât nu am răni - Sfântul Nicolae Velimirovici

Oamenii nu-mi pot face nici un rau, atata vreme cat nu am rani.

Am vazut doua pesteri, una dintre ele avand ecou, iar cealalta nu. Si multi copii curiosi o vizitau pe cea dintai tocmai pentru a-si auzi ecoul strigatelor lor. Dar din cealalta pestera vizitatorii se intorceau degraba, fiindca ea nu oferea nici un ecou.

Daca sufletul meu e ranit, orice rau lumesc va rasuna intr-insul. Iar oamenii vor rade de mine si se vor imbulzi din ce in ce mai mult cu strigatele lor.

Dar, cu adevarat, oamenii graitori de rau nu ma vor vatama, daca limba mea a uitat cum sa graiasca raul.

Nici rautatea dinafara nu ma va intrista, daca nu exista nici o rautate in inima mea ca sa rasune ca o toba din piele de capra.

Nici nu voi raspunde la manie cu manie, daca vizuina urii din mine a fost parasita si nu e nimic care s-o starneasca.

Nici patimile omenesti nu ma vor atata, daca patimile din mine au fost transformate in cenusa.

Nici necredinciosia prietenilor nu ma va intrista, daca am hotarat sa Te am pe Tine drept prieten al meu.

Nici nedreptatea lumii nu poate sa ma zdrobeasca, daca nedreptatea a fost alungata din gandurile mele.

Nici duhurile inselatoare ale placerilor lumesti, cinstea si puterea nu ma ademenesc, daca sufletul meu este ca o mireasa neprihanita care primeste doar pe Duhul Cel Sfant si tanjeste doar dupa El.

Oamenii nu pot impinge pe nimeni in iad, daca nu cumva acea persoana se impinge singura. Nici nu pot oamenii sa ridice pe cineva cu umerii pana la tronul lui Dumnezeu, daca persoana aceea se inalta singura.

Daca sufletul meu nu are ferestre deschise, nici o picatura de noroi nu poate fi aruncata intr-insul.

Fie ca intreaga natura sa se ridice impotriva mea; ea nu-mi poate face nimic in afara de un singur lucru – sa devina mormantul trupului meu mai repede.

Fiecare recolta lumeasca e acoperita cu ingrasaminte, astfel incat ea sa poata incolti cat mai curand cu putinta si sa creasca mai bine. Daca sufletul meu, vai, ar fi sa-si piarda fecioria si sa primeasca samanta acestei lumi intru sine, atunci el ar trebui sa accepte si ingrasamantul pe care lumea il arunca in tarana sa.

Dar eu Te chem zi si noapte: vino si te salasluieste in sufletul meu si inchide toate acele locuri pe unde pot intra vrajmasii mei. Fa camara sufletului meu tacuta si goala, astfel ca nimeni din lume sa voiasca a intra intr-insa.

O, suflete al meu, singura mea preocupare, fii de straja si invata sa distingi glasurile care ajung la urechile tale. Si de indata ce tu Ii auzi glasul Domnului Tau, lasa-ti deoparte tacerea si graieste cu toata puterea ta.

O, suflete al meu, camara a vesniciei, sa nu le ingadui niciodata talharilor vremelnici sa intre in tine si sa-si aprinda focul acolo. Ramai linistit cand ei striga la tine. Stai cuminte cand ei te asurzesc. Si cu rabdare asteapta-Ti Stapanul. Fiindca El va veni cu adevarat.

Sf. Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida si Jicea,
Rugaciuni pe malul lacului,
Ed.Anestis, pg 88-90

Foto Mara Păcurar
Trimiteți un comentariu