Mult har se ascunde în inocenţa sufletului fiecărui copil

-  reportaj din tabăra „Dragoste şi Prietenie” de la Târgu-Lăpuş –

Mulţi ne plângem că tineretul de astăzi nu mai este cum era odinioară, că nu mai cinsteşte adevăratele valori. Dar câţi facem ceva pentru a schimba această realitate, câţi ne rupem din timpul şi din câştigul nostru pentru a ne implica în activităţi care pot să-i apropie pe copii şi tineri de Hristos? Părintele Florin Stan, de la parohia Înălţarea Domnului din Târgu-Lăpuş, ajutat de mai mulţi părinţi, profesori sau simpli credincioşi, a iniţiat în anul 2005 un proiect care se dezvoltă an de an şi care aduce mult folos duhovnicesc copiilor şi părinţilor pe care îi păstoreşte: tabăra creştină „Dragoste şi Prietenie”. Deşi efortul fizic şi financiar este mare, deşi are multe ispite, părintele Florin Stan nu renunţă la acest proiect, pentru că ştie că întotdeauna alături de sfinţia sa este Hristos, Cel ce a spus: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33).


- Părinte Florin, de şase ani vă ocupaţi de organizarea taberei creştine „Dragoste şi Prietenie” de la Târgu-Lăpuş. De ce aţi dorit să vă implicaţi într-un astfel de program?

- Am pornit de la ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos a făcut pentru noi, ca Fiu al lui Dumnezeu: a renunţat la slava Sa, S-a coborât la mintea noastră, la condiţia noastră umană, pentru ca pe noi să ne ridice la Dumnezeu. Şi noi încercăm, prin aceste activităţi, să ne coborâm la mintea copiilor – fără însă să rămânem la mintea lor sau să ne comportăm copilăreşte. Încercăm să ne coborâm la felul lor de a fi şi, prin lucrarea lui Dumnezeu, să-i ridicăm şi pe ei la Dumnezeu. Ne rupem de lume pentru că lumea în care trăiesc aceşti copii, ştim foarte bine, este o lume adeseori viciată. Uneori, familiile din care provin sunt lipsite de Dumnezeu, sunt dezorganizate sau indiferente faţă de viaţa spirituală a acestor copii. Noi rupem copiii de mediul nociv în care trăiesc o mare parte din timp şi îi ducem într-o altă lume, îi ducem în munte. Acolo, desprinşi de obiceiurile pe care le au, de toate ispitele pe care le pot avea în lume, pot foarte bine, prin efortul organizatorilor, să fie redirecţionaţi spre Dumnezeu.

- Cui se adresează taberele?

- La început, am invitat să participe în această tabără elevi începând cu clasa a VII-a până la clasa a XII-a. Am constat că cei mici sunt foarte dornici să participe în această tabără pentru că au aflat de la fraţii lor mai mari ceea ce se întâmplă acolo, aşa că în ultimii trei ani de zile am extins categoria de vârstă spre a-i cuprinde şi pe elevii claselor a V-a şi a VI-a.

- Cam câţi copii participă anual în tabăra pe care o organizaţi?

- În ultimii ani vin cam 150-180 copii. Majoritatea copiilor sunt din oraşul nostru, pentru că eu, ca preot-paroh în Târgu-Lăpuş, am înţeles să-mi fac datoria faţă de cei mai mici pe care îi păstoresc organizându-le această tabără. Eu, ca preot, am datoria să mă ocup de adulţi, de bătrâni, dar şi de copii. Încerc să-mi fac datoria faţă de copii şi prin organizarea acestei tabere. De aceea, majoritatea copiilor sunt din Târgu-Lăpuş. Dar am primit şi copii din alte localităţi, care au citit despre tabără pe internet, pe site-ul parohiei sau au auzit de la rudele lor impresiile despre această tabără.

- Pregătirea taberei presupune o muncă laborioasă. Cine vă ajută?

- Ne bucurăm în primul rând de susţinerea şi binecuvântarea Preasfinţitului Iustin Sigheteanul. De asemenea, alături de mine sunt profesori de religie, dar şi de alte discipline, din Târgu-Lăpuş. Vreau să subliniez că relaţia mea cu profesorii de religie este una exemplară, prin colaborările pe care le avem. Organizăm împreună foarte multe activităţi pentru tineri, tabăra fiind doar una din aceste activităţi. Pregătirea dinainte de tabără este foarte elaborată, durează aproape o lună de muncă susţinută. Un important sprijin în pregătirea şi organizarea taberei îl găsesc în soţia mea, preoteasa Cristina.
În parohia noastră sunt mulţi credincioşi care se implică în organizarea taberei; unii dintre aceştia lucrează la Direcţia Silvică Maramureş şi ne-au ajutat să obţinem cabanele unde se desfăşoară tabăra. De asemenea, ne ajută Liceul „Petru Rareş” din Târgu-Lăpuş, care ne oferă în fiecare an două bucătărese ce vin şi stau cu noi 12 zile, pregătind mâncare pentru copii.

- Care sunt activităţile la care participă copiii în această tabără?

- Copiii povestesc că au fost şi în alte tabere, dar tabără noastră este altfel decât şi-au imaginat. În acele tabere au fost foarte liberi, au fost duşi într-o anumită locaţie, participau la mesele comune şi în rest aveau timp liber. Când vin la noi în tabără, sunt foarte surprinşi să vadă că avem un program foarte riguros elaborat. Începând de dimineaţă de la 8:00, când este deşteptarea, până la 23:00, când este stingerea, avem un program foarte strict, un program care conţine exerciţiile de înviorare de dimineaţă, rugăciunile de dimineaţă şi de seară, discuţii zilnice de circa o oră pe marginea tematicii taberei – pentru că fiecare serie are o tematică adaptată vârstei copiilor. Avem activităţi sportive, concursuri, facem drumeţii, urcăm pe Vârful Ţibleşului – o experienţă unică pentru majoritatea dintre ei. Prin această drumeţie le dăm şansa copiilor să admire peisajul superb care se vede de pe Vârful Ţibleşului. Mulţi dintre ei şi-au pierdut simţul admiraţiei, le-a fost pervertit, pentru că lumea de astăzi nu mai cultivă simţul admiraţiei. Este foarte important ca noi să mai avem puterea să admirăm. Îmi aduc aminte că, la una din ediţiile trecute, unul din copii a urcat muntele cu căştile la urechi, ascultând muzică, iar când am ajuns în vârful muntelui m-a întrebat: „Dar noi de ce am ajuns aici?” Deci acest copil nu mai avea simţul admiraţiei. Cultivând simţul admiraţiei la copii, ei vor ajunge să-i admire pe profesori, vor ajunge să admire Biserica, vor ajunge să admire o icoană, vor ajunge să admire Sfânta Liturghie, vor ajunge să admire cuvântul lui Dumnezeu ş.a.m.d.

- Părinte, încercaţi, vă rog, să detaliaţi activităţile prin care Îl faceţi cunoscut pe Hristos copiilor…

- Prin toate activităţile ne propunem să-L facem cunoscut pe Hristos copiilor, pentru că aceasta este ţinta noastră: să-L facem pe Hristos cunoscut copiilor şi pe copii să-i apropiem mai mult de Hristos, să-i facem buni creştini, să-i ajutăm să intre în Biserică, să trăiască o viaţă creştinească – mai mult decât o fac până atunci. În primul rând, prin rugăciunile pe care le facem. Am pregătit pentru fiecare copil câte o carte de rugăciuni şi fiecare citeşte pe rând câte o rugăciune în programul de rugăciuni de dimineaţă şi de seară, încât nu este nici un copil care să plece din tabără şi să nu fi citit măcar o rugăciune la strană. Mulţi copii mi-au mărturisit că le-au plăcut foarte mult momentele de rugăciune în comun, că s-au simţit foarte bine atunci când toţi ne-am rugat împreună.

De asemenea, prin discuţiile pe marginea temei taberei, ei descoperă lucruri pe care nu le ştiau. Anul acesta am avut următoarele teme: pentru cei mici, tema a fost „Cu noi este Dumnezeu”, pentru cei mijlocii „Prietenia creştină”, iar pentru cei mari „Tinereţe curată, tinereţe frumoasă”. Nădăjduim să-i apropiem de Dumnezeu şi prin modul în care este organizată tabăra, pentru că în tabără încercăm să formăm o mare familie duhovnicească, în care profesorii să fie părinţi, iar copiii fii şi fiice. Şi copiii simt acest lucru, ei realizează că tabăra nu este doar o activitate pentru care au plătit, că noi nu suntem nişte animatori care ne facem datoria, profesia, aşa cum se întâmplă în alte activităţi, ci suntem mai mult de atât…

- Se simte vreo schimbare în comportamentul lor, după ce se întorc din aceste tabere?

- Din rândul celor mari, am văzut copii care şi-au schimbat radical viaţa. Nu ne putem aştepta la rezultate spectaculoase în rândul celor mici, pentru că sunt în formare. Dar se schimbă ceva în viaţa lor: în primul rând, ajung să înţeleagă că Dumnezeul lor este Dumnezeul iubirii, că noi suntem ucenici ai Celui ce ne iubeşte şi ne pregăteşte veşnicia. Apoi, acestor copii le creşte ataşamentul faţă de Biserică, faţă de preot, faţă de profesori. Consider că e mare lucru faptul că aceşti copii devin mai încrezători în profesori şi în preot, pentru că în tabără ne-au văzut ca pe nişte părinţi. De asemenea, faptul că mulţi copii sunt mult mai dornici să vină Duminică dimineaţă la biserică şi nu mai trebuie să fie împinşi de la spate de părinţi este un semn că tabăra le-a folosit.

- Părinte, ce v-a impresionat cel mai mult de-a lungul acestor şase ani?

- Am văzut cât de multă sfinţenie se ascunde în sufletul unui copil. Mi se confirmă an de an cuvintele Mântuitorului – că, dacă nu vom fi precum copiii, nu vom intra în Împărăţia Cerurilor! Se vede în sufletul fiecărui copil fărâma de frumuseţe cu care Dumnezeu l-a înzestrat; asta ne dă şi nouă foarte mult curaj – nouă, celor ce suntem părinţi pentru copiii pe care îi avem în grijă în tabără. Ne ajută să ne reîntoarcem la acea sfinţenie şi curăţie a tinereţii, la acea candoare, la acea nevinovăţie, la acea deschidere totală faţă de Hristos. De aceea, deşi venim acasă foarte obosiţi din tabără, venim şi încărcaţi sufleteşte, bucuroşi de faptul că aceşti copii ne ajută să ne întoarcem la copilăria frumoasă şi curată.

- Sunt şi ispite în ceea ce faceţi?

- Sunt multe ispite, dar cu Hristos trecem peste toate şi se simte la tot pasul ajutorul pe care ni-L dă. În primii trei ani, în afara cabanei care ne-a fost oferită gratuit şi a bucătăreselor, toate cheltuielile le-am suportat eu. Cu timpul, văzând oamenii ceea ce fac, au dorit să contribuie cu diverse sume, gândindu-se că nu se poate ca păstorul lor să facă acest efort şi ei să stea deoparte – aşa că în acest an contribuţia mea a fost aproape minimă. La începutul anului, ştiind că trecem printr-o perioadă de criză, credeam că nu voi reuşi să fac tabăra, dar anul acesta lucrurile au mers mai bine ca de obicei, în sensul că am primit mai multe ajutoare şi mai mult sprijin decât în orice an până acum. Dacă ne punem nădejdea în Dumnezeu, dacă avem râvnă şi dacă ne jertfim, Dumnezeu nu ne lasă singuri. Ne trimite oameni prin care lucrează. De exemplu, şi anul acesta am obţinut cabana unde am stat la un preţ modic – gestul acesta l-a făcut un director de la Direcţia Silvică care nu este ortodox. Dar ne-a făcut reducerea respectivă pentru că a auzit de taberele pe care le organizăm şi era foarte entuziasmat de lucrarea noastră. Gestul omului şi deschiderea lui au fost uimitoare pentru mine. Ştiu că în unele regiuni din ţară au început să se organizeze astfel de tabere, dar nu cred că este de ajuns. Eu am încercat să promovez ceea ce facem noi nu din dorinţa de a ne lăuda, ci tocmai din dorinţa de a-i „molipsi” şi pe alţii.

Anul acesta a fost în tabăra de la Târgu-Lăpuş şi domnul Adrian Opre, profesor universitar doctor de la Catedra de Psihologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca


- Cum i-aţi simţit pe copiii în tabără?

- Am simţit că se pot deschide foarte bine. Dascălii care i-au însoţit pe copii în tabără sunt destul de pretenţioşi la şcoală – se vedea la unii dintre copii că au o anumită frică faţă de aceştia. Dar la fel de bine s-a văzut că într-un context informal, ludic, copiii s-au deschis minunat, se simţeau foarte bine că pot avea şi o altfel de relaţie cu dascălii lor. Tabăra are un rol deosebit în formarea lor ca oameni. După două-trei zile, s-a văzut limpede că aceşti copii se pot raporta altfel la dascălii lor, că dascălii lor se pot raporta altfel la copii şi acest lucru îi ajută foarte mult. Cred că de foarte multe ori şcoala greşeşte enorm prin atitudini prea severe, prea rigide, prea închise în relaţiile cu copiii. În acest fel, mai degrabă le inhibă creativitatea, le inhibă imaginaţia. În tabără, într-un mediu informal, unde ei se bucură de o anumită libertate, copiii se pot manifesta, îşi pot etala anumite aptitudini – acest lucru îi ajută să se dezvolte şi pe sfera intelectuală, şi pe sfera emoţională şi, nu în ultimul rând, pe cea caracterială.

- Cât de necesare sunt astfel de activităţi pentru copiii zilelor noastre?

- Sunt foarte necesare. M-am bucurat că Biserica Ortodoxă vine în întâmpinarea nevoilor copiilor cu asemenea iniţiative. Ştiu că şi în alte regiuni se mai organizează tabere creştine, dar mi se par insuficiente. Tabăra le oferă şi un context în care ei se pot apropia de Biserică. Pot să vă spun că acolo, în munte, departe de mediul lor, copiii s-au implicat foarte bine în programul de rugăciune în comun de dimineaţă sau seară, precum şi în slujbele religioase care s-au săvârşit. Au fost în tabără copii care nu aveau o pregătire religioasă, dar şi aceştia s-au alăturat celorlalţi la programul de rugăciuni. Şi aceste câteva zile de rugăciune, de apropiere de Dumnezeu contează pentru ei. Totodată, aceste tabere îi responsabilizează pe copii prin faptul că sistematic, prin rotaţie, fiecare are o mică răspundere – de a pregăti masa, de a spăla vasele, de a citi rugăciuni şi alte activităţi care se pot face într-o comunitate.

Copiii mărturisesc că s-au folosit mult participând în această tabără


„Am venit în tabără din dorinţa de a mă întâlni cu mai mulţi copii. Activităţile au fost frumoase şi interesante. Mi-au plăcut mult jocurile de echipă şi concursurile. Focul de tabără din fiecare seară, cu flăcările care se înălţau spre cer, a adus multă veselie. Mi-aş dori să mai particip într-o astfel de tabără şi plec cu dorinţa de a fi mai bun, mai înţelegător cu ceilalţi, de a fi prieten cu Domnul Iisus Hristos, de a mă duce la biserică în fiecare Duminică, de a asculta şi împlini cuvântul lui Dumnezeu”.
„Mi-au plăcut toate activităţile, dar în special dezbaterile pe marginea temei, rugăciunile şi concursurile”.
„În această tabără am învăţat multe despre familie şi viaţa în familie, precum şi despre cum ar trebui să fie o familie creştină şi ce responsabilitate am eu ca membru al familiei din care fac parte”.
„Ne-am simţit bine împreună, iar părintele şi profesorii au ştiut cum să se apropie de noi”.
„Aş dori ca cele învăţate în această tabără să mă ajute să devin un om mai bun. Doresc ca şi la anul să revin în tabără”.
„Aş recomanda adolescenţilor să vină în astfel de tabere pentru a învăţa adevăratele valori, pentru a scăpa de aglomeraţie, de graba şi grija cotidiană. Tot timpul suntem supuşi agresivităţii din mass-media şi grijilor zilnice. În această tabără vor descoperi oameni deosebiţi, preocupaţi de binele lor şi care le arată multă dragoste”.
„Cred că fiecare dintre noi am învăţat să fim mai buni, mai răbdători, am învăţat ce înseamnă să fii om adevărat”.

A consemnat Raluca Tănăseanu