Treceți la conținutul principal

Biserica sfintilor cu ochii scosi

Vasile Voiculescu

Dupa sfarsitul treburilor, am pornit sa cercetam vechea biserica a satului, parasita de mult, ca neincapatoare si peste mana.
In cuprinsul unui grind, o poiana galbena, sau mai degrabă o curătură, cu biserica Brancoveanului in mijloc, cu ctitorie de negutatori, oameni ai locului.
Lacasul, intreg, neruinat, se inalta simplu, echilibrat, fara podoabe arhitecturale. Numai la marginea de sus a zidurilor, de-a dreptul sub acoperisul negru, un brau de caramizi randuite pe trei siruri, potrivite cu colturile in afara, cu dintii de fierastrau, caracteristic sfarsitului celui de-al XVII-lea secol. Tinda cenusie, pe stalpi in muchii, are o scarita la stanga, ducand in clopotnita. Pe fruntar, o fresca subtire si blajina pare zugravita cu lumina de afara.
Minunea insa ne asteapta inauntru. Fresca, in cel mai curat stil brancovenesc de influenta venetiana, straluceste pe pereti, prin intunericul lacasului si al vremurilor. Altarul, mai ales are cateva zugraveli de mare arta, cu sfinti drapati imparateste. Si, ca sa ne rasplateasca osteneala, in tinda, la unul din cele patru colturi, in locul evanghelistului Marcu, marturiseste, ca o pecete, insusi leul venetian, inaripat, cu laba ridicata pe carte.
Ne mâhnisem de stricarea zugrăvelilor, mai ales in pridvor, unde chipuri de sfnti si îngeri asfințeau, mânjite cu muruiala proasta. Într-un loc, mai sus, un Dumnezeu dand viata Evei, îmbrăcată in straie cu culori ceresti, are amândoi ochii scoși, si in locul lor albesc găuri făcute ca de un piron... Alături, alți sfinti, la fel: si ne bucuram ca aceștia au fost măcar lăsați asa, neterminați cu ciamur, stricați numai de impunsaturi.
Intrebam: cand fusese locasul pangarit de turci? Preotul se codea, ascundea ceva.
Invatatorul si-a luat inima-n dinti si ne-a spus drept. Nu paganii erau profanatorii, ci chiar oamenii din sat. De cand biserica a fost parasita diavolițele de fete si femei, dar mai ales babele scot ochii sfintilor ca sa faca apoi cu ei vraji si descântece de dragoste.
Chiar dupa ce ranile se astupau o data cu var, locul ce raspundea in dreptul ochilor de odinioara era din nou gaurit, si tencuiala alba- luata pentru vraji.
A trebuit sa se astupe in cursul anilor, de cate trei si patru ori pana acum, plagile ce mancasera chipurile sfintilor din randul de jos al tindei, cei mai la indemana.
Se facu intuneric inlauntrul nostru. Toata lumina ce nadajduiam sa revarsam peste acel tinut se stinse in noi.  Va sa zica aici cultura nu lipsea. In satul acesta ea nu mai trebuie adusa si rasadita ca o planta exotica, de aiurea. Lacasul de cult, parasit, ar fi trebuit sa ajunga lacas de cultura bastinasa, model pentru alte asemenea lacasuri, ce s-au cladit apoi, izvod nesecat pentru zugraveli in tot tintul.
Sfinții ne priveau fără ochi! Alții, fără chip...Si, in icoana lor, uitata si mucenicită, am văzut însăși cultura noastră, o bătrână închircită într-o curătură părăginită, cu ochii scosi de mana copiilor ei buni.

10 aprilie 1927

Gânduri albe, (In ocolul tarii noastre), pg. 200
Ed. Cartea Românească, 1986, Bucuresti

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.