Ce bine că nu primim tot ceea ce vrem şi cerem!

Măicuța mea dragă,
Vă scriu despre o situație în care m-am simțit nedreptățită: în vară, am avut un examen oral, mie mi s-a părut că m-am descurcat bine, dar doamna profesoară a avut o altă opinie așa că mi-a dat șapte. M-am mâniat, am judecat-o pe moment, m-am dus la slujbă (fusese într-o duminică dimineața) și mi-a trecut. Am încercat să alung gândurile acelea: a fost subiectivă, relațiile în societate se bazează pe simpatie, cum îmi zisese cineva. Mi-am zis așa: nu te-ai descurcat deloc bine (sunt foarte emotivă), deci nu e vina ei.

Așa că m-am dus să-mi măresc nota în toamnă. Am învățat destul de mult, însă deși de data asta examen scris, nota a fost aceeași. M-am mâhnit tare. Și, mâhnită fiind, simțindu-mă iar nedreptățită, am luat mașina spre casă. Lângă mine s-a așezat o fetiță de trei, patru ani. Mesteca gumă, iar într-o mânuță ținea strâns un întreg pachet de gumă de mestecat. Mama ei i-a cerut guma, fetița a ignorat-o, mama ei a amenințat-o că pleacă la un alt copil, fetița n-a crezut, evident a ignorat-o și de data asta. Fetița strângea pachetul în mână, încrezându-se în forța pumnului ei mic, fără să-și dea seama că mama ei nu-i ia pachetul nu pentru că nu poate, ci pentru că nu vrea să o silească.
Mama încerca să o convingă: "Te rog să-mi dai guma, pentru că e veche, e stricată, are un gust ciudat. Când ne dăm jos îți promit că îți cumpăr o gumă bună!". Fetița n-a crezut-o și parcă mai îndârjită strângea pachetul de gumă, mestecând totodată mecanic. Până la urmă, mama i-a smuls pachetul din mână, fetița a început să plângă cu gura până la urechi, iar mama i-a luat și guma din gură. Fetița continua să plângă pe scaun lângă mine, fără să știe ce bine îi fusese făcut.
Eu o priveam mirată întrebându-mă "De ce o ține atât la guma aia, dacă nici măcar n-are gust bun?" Și m-am trezit zicându-i încet: "Nu mai plânge". Dar ea a continuat să urle după acel pachet de gumă stricată găsind faptul că i s-a luat ca pe un gest pedepsitor, un gest absurd făcut pentru a o împiedica să fie fericită, când oricine ar fi putut vedea că fusese un gest făcut dintr-o iubire sinceră cum numai a unei mame poate fi.
M-am gândit când am coborât - dar numai o secundă - că ceea ce s-a întâmplat cu examenul a fost cel mai bine, pentru că eu tânjeam după pachetul de gumă stricată al mândriei și al slavei deșarte, care în loc să se vindece, ar fi crescut.
Mai târziu, amintindu-mi scena, mi-am dat seama că fetița aceea eram de fapt eu, care neîncrezătoare că voi primi ceva mai bun (deși nu am nimic bun) - în ciuda făgăduințelor - țin îndârjit de cele ale omului vechi, de pachetul de gume stricate. Iată-mă pe mine mestecând mecanic întruna, ca un robot, o gumă stricată, uitând parcă de gustul neplăcut, mestecând nepăsătoare la răul pe care mi-l fac mie, hrănindu-mă astfel. Iată-mă ținând de falsele "fericiri" ale omului vechi, trăind teama de a le da drumul, teama de a crede cu adevărat, din toată inima mea, și de a-L lăsa pe El să ia aceste otrăvuri de la mine, eliberându-mă.
Am mai primit o dată această învățătură, în această vară. Eram la țară, unde un om în vârstă, suferind de un oarecare retard mintal, vine adesea să muncească la bunica mea, cu ziua. Într-o zi bunica făcea curat în garaj de unde a scos un sac de lână pentru a-l pune pe foc - era plin de molii. Bătrânul văzând-o, a zis că vrea el sacul respectiv, a insistat chiar, spunând că-l vrea neapărat. Cu greu l-a convins bunica mea că e plin de molii și că dacă îl va duce acasă va umple toată casa de molii. Mi-am dat seama atunci că așa sunt și eu când vreau ceva foarte mult, și-l cer insistent. Neacceptând că voia mea este iadul, mă mâhnesc când nu primesc ceea ce vreau, ceea ce în prostia mea mi se pare de folos.
M-am gândit văzându-l pe sărmanul om "Ce bine că nu primim tot ceea ce vrem și cerem!".
Domnul să ne lumineze cu iubirea Lui!

Cu drag și recunoștință,

A

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

În mine e iadul, în mine e raiul...

Paraclisul Maicii Domnului