Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2011

Mitropolitul Bartolomeu Anania a plecat la Domnul

Cu regret și durere în suflet, dar cu nădejdea în mila și mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului anunță că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 1925, Părintele nostru, Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, și-a început călătoria spre Împărăția Cerurilor.

Decesul a survenit la Secția de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca. Înconjurat de medici, prieteni, ucenici și colaboratori apropiați, trupul Înaltpreasfințitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecțiuni care i-au marcat ultima perioadă de viață. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toți cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu.

Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunțată ulterior.

În toate aceste zile de …

SHOCK

Mergem înainte! Ne uitam la tv, vedem filme cu împuşcături, sânge curgând în valuri, cu spioni, ne uităm la ştiri cu crime, tâlhării, violuri, ne cumpărăm ziare şi reviste în care citim despre viaţa vedetelor, fie că ne interesează sau nu, muncim ore în şir, lenevim ore în şir, mâncam să acoperim goluri afective sau nu mâncam ca să controlam şi noi ceva, în sfârşit, în viaţa noastră. Şi nu ne oprim un pic să stăm de vorba cu noi înşine, cu sufletul nostru, mergem înainte!
Stop, hai să ne oprim un pic, hai să luăm o pauză să stam de vorbă.
Gândeşte-te ce bine e că eşti în viaţă, că vezi lumina soarelui, că te poţi mişca, că poţi vorbi, că auzi, că respiri. Mulţumeşte-I pentru toate astea Domnului şi bucură-te de asta. Pune în fiecare dimineaţă viaţa ta în mâinile lui Dumnezeu, să te ocrotească şi să te poarte mereu în braţele Sale iubitoare. Gândeşte-te cât de mult te iubeşte că moare din dragoste pentru tine. Spune-I Lui toate grijile tale, arată-I Lui toată durerea ta, arată-I Lui to…

Marry Me

Un film frumos, chiar amuzant, nu-i aşa? Şi totuşi...

Din Caracteristicile codependenţilor:

Noi provenim din familii în care nevoile emoţionale nu ne-au fost satisfăcute. Suntem personalităţi dependente, terifiate de abandon şi facem orice ca să ne păstram o relaţie. Nimic nu este prea scump, nu ne ia prea mult timp sau este prea problematic pentru partenerul nostru.
*
Încercăm să ne schimbăm partenerii dacă sunt reci emoţional, în unii calzi, grijulii, prin dragostea noastră, aşa cum am încercat să ne schimbăm părinţii în îngrijitorii de care aveam nevoie şi îi doream atât de mult.
*
Suntem căutători ai aprobării, dispuşi să aşteptăm, să sperăm şi să încercăm mai mult şi mai mult până când ne pierdem identitatea în acest proces.
*
Ne judecăm pe noi foarte aspru şi avem un simţ foarte scăzut al stimei de sine. Credem că trebuie să ne câştigăm dreptul nostru de a ne bucura de viaţă.

Confuzie si idoli- Pr. Nicolae Tănase

UP

Pentru parinti, copii, tineri, bunici, elevi, studenti... :)

Dragostea înseamnă admiraţie, respect şi apreciere

Din “”10 MOTIVE STUPIDE CARE DISTRUG UN CUPLU””
De Dr. Laura Schlessinger
Editura Curtea Veche
2008

CÂND OAMENII SE ÎNDRĂGOSTESC

In vremurile mai inocente ale culturii noastre, noţiunea de „a te îndrăgosti” era principalul criteriu de selecţie a partenerului.
Această prima fază a iubirii înseamnă entuziasm şi proiectarea propriilor fantezii asupra celuilalt, chiar înainte de a şti cine este şi ce intenţii are.
Cu toate acestea, se credea că accentuarea trăirilor emoţionale şi sexuale despre care vorbim era un motiv suficient pentru ca oamenii să se căsătorească.
Datorită noţiunii de devotament pe care o susţinea societatea, probabil că aceasta teorie a dat rezultate de foarte multe ori, chiar şi daca luam în calcul dezamăgirea previzibila care apare atunci cănd ţi se ia ceaţa de pe ochi (şi de pe bunul-simţ).
Devotamentul este podul construit deasupra multor ape învolburate; le oferă oamenilor baza pe care pot construi o relaţie adevărată.
In vremurile noastre, mai puţin inocente, îndr…

Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur

Pe acesti trei Sfinti Parinti: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, ii sarbatorim astazi laolalta, ca pe cei mai mari invatatori si Pastori ai Bisericii, din toata istoria crestinatatii. Viata lor sfanta si invataturile lor alcatuiesc, adica, niste indreptare de ortodoxie, vrednice de toata lauda si increderea. Este o dovada limpede ca este ratacire sa nu crezi ca ei. Ei arata la treapta cea mai inalta "drumul imparatesc" in Biserica Ortodoxa. Ei sunt adevaratii ctitori ai Ortodoxiei. Si pentru ca, pe langa darul talmacirii Sfintelor Scripturi, ei s-au invrednicit si de inalta treapta a arhieriei, ei sunt cunoscuti indeobste sub numele de Sfintii Trei Ierarhi.
Viata lor se afla istorisita la zilele in care se face pomenirea fiecaruia din ei, in parte. Asa, viata Sfantului Vasilie se afla la 1 ianuarie, viata Sfantului Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, iar viata Sfantului Ioan Gura de Aur, la 13 noiembrie si la 27 ianuarie. Astazi praznuim doar roadele pe…

Multumim, Provita!

Multumim, Provita!

In urma cu 6 luni, faceam un apel la rugaciune pe acest grup, eu si sotia mea fusesem anuntati ca puiul nostru drag, care avea numai 3 luni in burtica mamicii avea sa sufere de pe urma sindromului Down.

In ciuda recomandarilor medicilor de a avorta noi am decis sa pastram sarcina!

In seara asta , la ora 22.30, puiul nostru drag si iubit , Mariuca, a venit pe lume frumoasa si perfect sanatoasa!

Multumim, Provita, care ne-ai intins o mana si o rugaciune atunci cand am avut nevoie de aceste fapte.

Mariuca va multumeste si ea!

Cu plecaciune, Florentina si Catalin

provita@yahoogroups.com

Phoenix-Andrii Popa

Text: Vasile Alecsandri

Cine trece-n valea seacă
Cu hamgerul fără teacă
Şi cu pieptul dezvălit
Andrii Popa cel vestit
Şapte ani cu voinicie
Şi-au bătut joc de domnie
Şi tot pradă neîncetat
Andrii Popa, cel bărbat

E haiduc, şi e vestit
Andrii Popa cel voinic

Zi şi noapte tot călare
Trage bir din drumul mare
Şi din ţară peste tot
Fug neferii cât ce pot

Căci el are-o puşcă plină
Cu trei glonţi la rădăcină
Ş-are-un murg de patru ani
Care muşcă din duşmani

E haiduc, şi e vestit
Andrii Popa cel voinic

Ş-are fraţi de cruce şapte
Care-au supt sânge cu lapte
Şi nu-i pasă de nimic
Andrii Popa cel voinic

Phoenix-Nunta

Filmare TVR de prin 1973

Nicu Covaci - chitara
Mircea Baniciu - voce
Ioji Kappl - bas
Costin Petrescu - tobe

Versuri

Bine-i mirelui
Că nu-i nimeni-n lume ca mireasa lui
Uită-te la ea
Ruptă e din cer şi mândra ca o stea.

Refren:
Măi, ce-om mai juca
Lai, la, lai, la, la, lai
Şi ce-om mai cânta,
Lai, la, lai, la, la, lai,

Ce-om mai rupe la opinci
Şi-om face gropi adânci
Dară nu ne vom opri
Până în zori de zi.

Naşii mirelui,
Le duc fraga, grana câmpului, la, la
Iară naşii ei
Roua norilor şi florile de tei.

Ciocârlia

Căluşul - cel mai rapid si uimitor dans (joc)

Căluşarii reprezintă participanţii la dansul Căluşului, dans tradiţional românesc, prezent în timpurile vechi atât în Moldova cât şi în Transilvania, dar care astăzi mai este practicat doar în Muntenia şi Oltenia. În mod tradiţional, dansul se execută în săptămâna dinaintea Rusaliilor, şi are scop cathartic (tămăduitor), însă există documente istorice care atestă practicarea dansului şi cu alte ocazii, de exemplu, dansul executat de soldaţii lui Mihai Viteazul, "căluşerii", ce se aflau sub conducerea căpitanului Baba Novac, în cadrul sărbătorii date de Sigismund Bathory în 1599, la Piatra Caprei, lângă Alba Iulia. Cf. sursa

Dan Puric - step pe muzica populara

Un bărbat puternic este acela care îşi controlează impulsurile

Presiunea grupului spre satisfacerea impulsurilor imediate vine mereu însoţită de ironicul comentariu: „Ce fel de bărbat eşti?”: „Nu bei? - Ce fel de bărbat eşti?”; „Nu fumezi? - Ce fel de bărbat eşti?”; „Nu îţi înşeli nevasta? - Ce fel de bărbat eşti?”; şi aşa mai departe… La acest atac asupra mândriei masculine, cel mai adesea bărbatul cedează. Deşi el este supus unui tumult al firii mai puternic decât femeia, bărbăţia constă tocmai în a fi stăpânul impulsurilor de moment, nu sluga lor.


Scuza tuturor neputincioşilor
Mulţi consideră că sunt cu atât mai bărbaţi cu cât au mai multe succese la femei.
Maică, asta e scuza tuturor neputincioşilor, că doar n-o să zică cineva că e neputincios. Dar, dacă ne gândim bine, bărbat este acela care îşi respectă statutul de bărbat pe care i l-a dat Dumnezeu. Pentru că a fi necredincios, oricine poate. Oricine poate să facă sau să-şi imagineze că a făcut sau să se uite pe gaura cheii şi să zică: „ăă, ce am făcut eu…“, să se uite la televizor şi să zică:…

Nu uita de lumină - Călin Bârcean

Recomandare film- 3 Idiots

Daca ati vazut filmul "Stelute pe pamant", veti recunoaste usor actorul din rolul pricipal.
Da, am fost atat de impresionata/cutremurata/uimita/bucuroasa de "Stelute pe pamant" incat am cauat mai multe date despre film si am ajuns, deloc intamplator, spun eu, la un alt film, legat tot de educatie si familie si, de ce nu, de inteligenta emotionala. Cred ca ii va pune pe ganduri pe parintii care isi doresc cu orice pret ca odrasla lor sa implinesca visuri pe care ei nu le-au implinit, le fel si pe profesori (intr-o secventa profesorul din film mi-a amintit de "Fenomenul Pitesti"!) iar pe studenti ii va ajuta sa fie curajosi in a-si alege drumul in viata.
Enjoy.

Aici puteti vedea Trailer-ul filmului http://www.youtube.com/watch?v=2b3hFCIkGLc&feature=channel

Vreau să mă eliberez acum de durerea pe care mi-ați provocat-o

Sărut-mâna, doamna învățătoare,

Cu siguranță vă miră scrisoarea mea, probabil nu ați mai primit niciuna de la vreun fost elev. Știu că vă amintiți de mine, știu că m-ați iubit mult, am fost mereu unul dintre elevii dumneavoastră preferați. M-ați considerat foarte inteligent, și trebuie să vă mulțumesc pentru asta. M-a ajutat lucrul asta, mi-a dat multă încredere în mine și rezultatele bune pe care le-am avut la școală (până la facultate inclusiv), vi se datorează într-o foarte mare măsură și dumneavoastră.

Vă mai mulțumesc pentru dragostea și căldura pe care le-am simțit venind din partea dumneavoastră, lucru foarte prețios pentru formarea mea.

Totuși, motivul principal pentru care vă scriu este altul. Vreau să vă aduc în memorie unul din momentele în care ați greșit, rănindu-mă puternic, iar consecințele s-au întins până târziu în viața mea.

Este vorba despre scrisoarea de dragoste pe care eu i-am scris-o în clasa a doua, lui M., și pe care părinții ei au descoperit-o. Au venit la du…

Focul din vatra- Doina si Ion Aldea Teodorovici

Sărut, femeie, mâna ta
Întotdeauna muncitoare
Atat de mică şi de floare,
Sărut, femeie, mâna ta.

Ca o aripă ce-a zburat
Şi-a obosit neobosită
Să odihnească linistită
Ca o aripă ce-a zburat.

Copiii dorm în cuibul lor
Nevinovat li-i somnul, mamă
Tot fără griji şi fără teamă
Copiii dorm in cuibul lor.
Şi-alături mâna ta aici,
La căpătai ca o lumină
Alintătoare şi blajină
Şi-alături mâna ta aici.

Sfântă ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră,
Sfântă ni-i casa cu pragul ei tare de piatră,
Sfântă ni-i casa din leagan de dor ce coboară,
Sfântă ni-i casa ce creşte fecior şi fecioară.

Sărut, femeie, ochii tăi
De lacrimă si de scanteie,
De împarate si de zeie,
Sărut, femeie, ochii tăi.

Sărut, cuminte, vorba ta
Cu limpezime de izvoare
Cu vraja soarele-i rasare,
Sărut, cuminte, vorba ta.

Sărut şi părul tău frumos,
Îmbătător ca o secare,
Cand o-nfioără vant de seara,
Sărut şi părul tău frumos.

Şi cad, iubito, în genunchi
Şi îţi sărut piciorul care
De suferinăa e şi doare
Şi cad, iubit…

Recomandare film-Taare Zameen Par, Stelute pe pamant

Fiecare copil e special

Il puteti descarca de aici: http://dlf.transfer.ro/transfer_ro-16jan-e5e651e2847b.zip  (link valabil azi, inca :)

SONGBIRD - EVA CASSIDY

O bucată de lut

„Particip la Concursul de proză arhiscurtă ortodoxă (PAO)”

Anca Ceteraş

Eu sunt o bucată de lut
Mă întreb, “ce vrei sa faci din mine?”
Şi aud glasul Tău tainic ce-mi spune
“Vreau să fii OM!” E-o mare minune!

Mă prefac că pot s-accept orice
Simt că nu e bine.
Ating cerul cu mâna când sunt fericit,
Sunt îngrijorat ...dar nu supărat,
Plâng...si râd când totul cu bine a trecut.
Eu sunt o bucată de lut.

Înţeleg că suntem oameni şi greşim
Spun asta de fiecare dată.
Încerc să vorbesc mai puţin
...şi mai mult să ascult.
Nădăjduiesc să fiu asa cum Ţi-ai dorit.
Eu sunt o bucată de lut.

Batranul Dobri Dobrev, ctitor al Catedralei Alexander Nevsky

Batranul Dobri Dobrev din Baylovo, Bulgaria; Batranul Dobri Dobrev din satul Baylovo, Bulgaria, este cunoscut de locuitorii Sofiei ce un om cu viata sfanta. Are 96 de ani si poate fi vazut in fata bisericii Sfantul Alexandru Nevsky sau Sfantul Metodie si Chiril impreuna cu o cutie de metal in care trecatorii adauga bani. El daruieste banii primiti pentru restaurarea manastirilor si bisericilor sau oamenilor saraci.
Batranul Dobri Dobrev, ctitor al Catedralei Alexander Nevsky pe video.crestinortodox.ro Batranul Dobri Dobrev din Baylovo, Bulgaria pe video.crestinortodox.ro

Când omul se smereşte, îndată îl înconjură mila

Un răspuns de la Duhul Sfânt, printr-un sfânt al Său, pentru cei ce caută ajutorul lui Dumnezeu și simțirea prezenței Lui în viața lor.

„Fericit este omul care-și cunoaște slăbiciunea lui. Căci această cunoaștere i se face temelie și rădăcină și început a toată bunătatea. Căci, când află cineva și simte cu adevărat neputința sa, își strânge sufletul său din moliciunea care-i întunecă cunoștința și-și adună comoara sub pază. Dar nimeni nu-și poate simți slăbiciunea sa de nu va fi lăsat puțin să fie încercat prin cele ce aduc durere fie trupului, fie sufletului. Căci atunci, comparând slăbiciunea sa cu ajutorul lui Dumnezeu, va cunoaște mărimea Acestuia. Și, iarăși, când va vedea mulțimea meșteșugirilor sale și paza și înfrânarea sa și acoperământul și îngrădirea sufletului său prin care a nădăjduit să afle încredere prin sine și n-a dobândit-o și vede că inima lui nu are liniște din partea fricii și tremurului, va înțelege și va cunoaște că această frică îi arată că este lipsit de altc…

Cruciulita impletita

Ai nevoie de fir Justin, foarfeca, margelute, o lumanare sau o bricheta si ace de gamalie.
Inainte de a incepe se spune rugaciunea Tatal nostru.
Masori astfel: pui in jurul capului si pe piept, pana la talie, un fir (aprox. 1.04 cm va fi), si il tai. Masori, inainte de a scoate firul de pe cap, circumferita capului, in fine, sa poata fi pus usor la gat pe cap, si faci un nod.
Apoi masori trei masuri de brat si tai (din varful degetelor, cu palma intinsa, pana la incheietura bratului (aprox. 40 cm).
Iei 2 fire din cele 3 la fel, si le asezi in forma de cruce (greaca) pe masa. Firul de jos il aduci in forma de S peste celalalt, si vei forma un S taiat, ca un dolar :)
Apoi aduci celelalte fire si le introduci sub S, ca sa formezi o fereastra. Strangi deodata firele (e bine sa lucrezi la o masa, sa fie usor de tras) si formezi un patrat micut. E bine sa tragi de capetele opuse, nu alaturate, in diagonal ca sa se stranga indentic, e bine sa le strangi ca si cum ai cerne faina, to…

Sf. Cuv. Macarie Egipteanul

Se spunea despre avva Macarie egipteanul, că urca de la Sketis cărând coşuri, şi de oboseală s-a aşezat, şi s-a rugat aşa: Dumnezeule, tu ştii că nu mai pot. Şi îndată s-a aflat la Râu.
*
Povestea despre sine avva Macarie: când eram tânăr şi locuiam într-o chilie în Egipt, au pus mâna pe mine şi m-au făcut cleric în sat. Eu n-am vrut să primesc, fugind în altă parte. Atunci a venit la mine un mirean evlavios şi mi-a luat lucrul mâinilor şi mi-a slujit. S-a întâmplat că din ispită o fată din sat a căzut în păcat, şi a rămas grea. Atunci au întrebat-o cine făcuse asta, şi ea a zis: schivnicul. Atunci ei au ieşit, luându-mă în sat şi mi-au atârnat de grumaz oale afumate şi mânere de oale, şi m-au purtat în vileag prin sat, uliţă de uliţă, bătându-mă şi zicând: călugărul acesta ne-a stricat fata, puneţi mâna pe el, puneţi mâna pe el! Şi mi-au dat o bătaie soră cu moartea. A venit unul dintre bătrâni, zicându-le: până când îl bateţi pe monahul cel străin? Iar slujitorul meu vene…

Mi-e greu să dezrădăcinez multe"patimi"din mine

Blagosloviți, săru-mâna!
V-am scris cu mult timp în urmă în problema dacă aș face față ascultărilor? Am primit răspunsul .sfinției voastre și m-a ajutat foarte mult. Am intrat în mănăstire, mulțumesc bunului Dumnezeu, fac față ascultărilor cu toate că am probleme de sănătate. De multe ori citeam ce mi-ați scris sfinția voastră "că cel mai greu îmi va fi când voi descoperi despre mine lucruri ce până acum le-am negat și voi simți nevoia să acuz, să învinovățesc, să judec ca să scap de durere că nu sunt așa cum mi-am închipuit că sunt". A venit și timpul când am trăit și aceste momente. Poate că n-ar trebui să vină acum aceste momente? Poate e prea devreme!? Nu știu prea multe, dar mie greu să dezrădăcinez multe "patimi" din mine. Am citit într-o carte de-a sfinției voastre, Meșteșugul bucuriei, volumul doi, că nu putem ajunge în rai fără să trecem prin iad. E vorba din iadul din mine... tot ce mi-ați scris am citit și nădăjduiesc că îmi veți mai scrie ș…

Maica Siluana Vlad-Taina imbracarii si dezbracarii in ortodoxie

conferinta Craiova dec 2007

Fisiere descarcabile:
Taina-imbracarii__M-Siluana__Craiova-2007.mp3 (89.37 MB)

http://www.ortodoxmedia.com/

Dragi copii care aveti parinti alcoolici

De ce Dumnezeu nu îngăduie să ne cunoastem momentul mortii?

Pr. Sofian Boghiu

Poate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaste sosirea mortii si să ne putem pregăti în acest fel din vreme?

La această întrebare ne răspunde un Sfânt Părinte: ''Dumnezeu n-a voit să cunoastem ceasul cel din urmă al vietii noastre pentru ca fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă si deci oricând să fim pregătiti!''.

Însusi Mântuitorul ne sfătuieste astfel în pilda celor zece fecioare atunci când spune: ''privegheati, că nu stiti ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului'' (Matei 25, 13).

Totusi, să ne închipuim că am sti dinainte ziua si ceasul când vom muri. Ar fi oare stiinta aceasta spre binele sufletelor noastre? Nicidecum. O asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos si cred că o groază cumplită ar cuprinde sufletele oamenilor.

De frică, unii si-ar pierde mintile. Altii, dintr-o pornire de …

Cum sunt eu, de nu-L pot iubi?

Maică, am citit ceva ce m-a tulburat mai mult, deși pentru un suflet sănătos, curat, ar fi trebuit să-l umple de duioșie. Eu de ce nu-L pot iubi? De ce nu-L pot iubi așa murdară cum sunt? De ce nu mă pot preda voii Lui Maică? De ce nu mai simt nimic, nici dragoste, nici nădejde, numai ură și repulsie, scârbă câteodată față și de rugăciune. De ce nu mai am harul Lui? De ce nu mă pot smeri și eu să primesc harul? De ce nu mă pot ierta... de ce Maică? Nu am liniște și odihnă în nici o clipă a vieții mele. Sufletul meu e cuprins de întuneric, de spaimă, de confuzie, de neputință... De ce simt că nu e lângă mine, că nu mă ascultă? De ce nu mai știu cine e Dumnezeu? De ce mi se pare totul așa greu. Doamne, dacă vezi Doamne ce scriu aici, ajută-mă, oricine ai fi! Te rog Doamne, sufletul meu tânjește după siguranța și mila și Dragostea Ta Doamne. Tânjește să Te cunoască, să nu mai sufere, să nu mai plângă, să nu se mai frământe, să tremure de frica că nu te cunoaște. Doamne, pr…

O pauza

Despre curăţirea sufletului

Curățirea, Cuvânt al Sfântului Naum

„După acest cuvânt, minunatul sfânt al lui Dumnezeu tăcu. Atunci, Athanasie monahul îl întrebă:
Spune nouă Părinte Igumen, câtă vreme trebuie omul să se căiască pentru un păcat, cât să se gândească la el?
Pe chipul aspru al Sfântului Naum s'a ivit un zâmbet blând, și a răspuns așa:
Despre aceasta voiesc să vorbesc chiar acum, duhovnicescule fiu. Răspunsul la întrebarea ta se găsește în al treilea așezământ, cel al curățirii.
Curățirea, frați monahi, urmează după pocăință – și anume, după pocăința cea mare și desăvârșită. Pocăința cea mică este ca o scărpinare a rănii ce-l arde și îl mănâncă pe om. Curățirea este tămăduirea rănii. De îndată ce omul se pocăiește cu adevărat de păcatele făcute, are două dorințe: să șteargă cumva din trecut negrele sale păcate și să nu le mai săvârșească niciodată. Cum își va șterge omul păcatele din zilele cele de demult, din vremile care nu se întorc? Priviți lacul cel mare de dinaintea noastră! Poate, oare, un om…

Portretul luptatorului la tinerete

Cumplita e libertatea-Portretul luptatorului la tinerete
Maria Andries

Portretul luptătorului la tinereţe nu este un film istoric. Este un exerciţiu pentru memorie şi conştiinţă. Ne aminteşte că întotdeauna avem de ales, azi, ieri, acum 50 de ani. Acum un secol sau peste un secol. Avem de ales. Între libertate şi restul.

Nu doar subiectul e nou, e nou şi felul de a povesti. Constantin Popescu ne scoate din drama de apartament la lumină naturală, în aer liber, şi renunţă la regula clasică a celor trei unităţi, de timp, de loc şi de acţiune nevrotică. Povestea rezistenţei din munţi respiră altfel decît provincia cehoviană. Are o respiraţie neromânească aproape, neomenească. Dacă n-ar exista mărturii, jurnale, morminte, ai spune că regizorul a inventat totul, doar pentru că era nevoie de un termen de comparaţie în conştiinţa publicului. Între cei care au făcut iadul suportabil (şi pe care-i omagiem în masă, cu salve de tun) şi cei care au denunţat iadul ca iad (şi pe care-i tăc…

Sf. Serafim din Sarov - pururea sub ocrotirea Maicii Domnului

Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759 in orasul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. Parintii sai, Isidor si Agatia Mosnin, erau oameni instariti, insa evlaviosi si foarte milostivi. Ramas orfan de tata la 3 ani, micutul Prohor a fost crescut de mama sa. Inca din copilarie s-a bucurat de vadita ocrotire a Maicii Domnului.
La sapte ani, din neatentie, a cazut din turnul clopotnita al catedralei (inchinate icoanei Maicii Domnului din Kazan) din oras. Oricine s-ar fi zdrobit cazand de la o asemenea inaltime, insa el nu a patit absolut nimic.
Alta data, pe la zece ani, s-a imbolnavit greu, incat nimeni nu mai spera in insanatosirea lui. Maica Domnului i s-a aratat in vis, fagaduindu-i ca il va tamadui. Asa s-a si intamplat. Scotandu-se in procesiune pentru seceta icoana Maicii Domnului si incepand indata ploaie mare, alaiul a trebuit sa scurteze drumul si sa treceaca prin curtea familiei Mosnin. Atunci mama a scos copilul si s-a trecut cu icoana peste el. Dup…