joi, 13 ianuarie 2011

De ce Dumnezeu nu îngăduie să ne cunoastem momentul mortii?

Pr. Sofian Boghiu

Poate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaste sosirea mortii si să ne putem pregăti în acest fel din vreme?

La această întrebare ne răspunde un Sfânt Părinte: ''Dumnezeu n-a voit să cunoastem ceasul cel din urmă al vietii noastre pentru ca fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă si deci oricând să fim pregătiti!''.

Însusi Mântuitorul ne sfătuieste astfel în pilda celor zece fecioare atunci când spune: ''privegheati, că nu stiti ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului'' (Matei 25, 13).

Totusi, să ne închipuim că am sti dinainte ziua si ceasul când vom muri. Ar fi oare stiinta aceasta spre binele sufletelor noastre? Nicidecum. O asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos si cred că o groază cumplită ar cuprinde sufletele oamenilor.

De frică, unii si-ar pierde mintile. Altii, dintr-o pornire de deznădejde, stiind că numai atât de putin mai au de trăit, si-ar cheltui viata în cele mai urâte plăceri.

Nu se poate sti câti dintr-o sută s-ar mai gândi atunci la suflet si la judecata din urmă.

De aceea, mai bine este asa cum a rânduit Dumnezeu, să nu ne cunoastem ceasul sfârsitului nostru, dar să fim gata oricând a da socoteală de faptele noastre fără să ne fie rusine de felul în care ne-am trăit viata.

Ce este bine să facem?
Frati crestini,

De moarte nimeni nu poate scăpa. Toti suntem datori să plătim acest tribut obstesc, atunci când va rândui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Dacă ceasul mortii ne este necunoscut si suntem îndemnati să priveghem si să ne pregătim ca pentru cel mai mare si ultimul examen din viata noastră pământească, atunci această asteptare a clipei din urmă nu trebuie să fie o stare pasivă, de nelucrare, plină de groază, ci, dimpotrivă, trebuie să fie o asteptare senină, însotită de muncă statornică, plină de hărnicie si de voie bună. Să avem însă, în acelasi timp, o grijă neîncetată pentru a ne păstra - pe cât se poate - sufletul cinstit, inima curată si trupul neîntinat de patimi, stiind că trupul împreună cu sufletul nostru sunt locasul Duhului Sfânt din noi.

Să medităm asupra faptului că toate trec, toate curg, iar noi odată cu ele străbatem drumurile vietii. Asa precum toamna se despoaie copacii de frunze si seva lor începe să se împutineze, asa si viata noastră scade în fiecare an, în fiecare lună si în fiecare oră.

Floarea tineretii se vestejeste, lumina bucuriilor pământesti se stinge, bătrânetea cea grea se apropie, prietenii mor, cei de aproape se depărtează si ne părăsesc...

Mormintele celor dragi zac fără de glas, doar sufletele unora dintre mortii nostri au ajuns în mâna lui Dumnezeu.

Asa trece viata noastră, asa trecem fiecare dintre noi, ca niste umbre pe fata pământului, până când nu ne mai vede nimeni, până când aproape toti ne uită, ajungând niste morti uitati de orice inimă...

Drept aceea:

- să ne sfintim viata prin Sfintele Taine, lăsate de Dumnezeu oamenilor;

- să trăim în bună întelegere unii cu altii;

- să nu ne bârfim între noi, să nu ne înselăm unii pe altii, să nu ne invidiem si să nu ne urâm unii pe altii, ci dimpotrivă să ne sârguim a trăi ca fratii, fiind cu totii fii ai aceluiasi Părinte Ceresc pe Care Îl numim Tatăl nostru;

- să ne ostenim a ne trăi vremelnica noastră viată asa după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: ''Îngăduindu-vă unii pe altii si iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum si Hristos v-a iertat vouă, asa să iertati si voi.

Iar peste toate acestea, îmbrăcati-vă întru dragoste, care este legătura desăvârsirii.

Si pacea lui Hristos, întru care ati fost chemati, ca să fiti un singur trup, să stăpânească în inimile voastre'' în veci. Amin (Coloseni 3, 13-15).

Duminica a XX-a după Rusalii, 19 X 1985
Trimiteți un comentariu