Sunt copil cuminte!

Mi-e drag sa merg pe strada mea, e de fapt o alee intre blocuri, destul de ingusta, dar ma bucur sa stiu ca dincolo de ea e casuta mea.
In fata mea era o doamna intr-o haina de stofa portocalie, o culoare vesela, de primavara. Imi placea culoarea ei. De mana tinea un copilas de vreo 3-4 ani cu o caciulita tricotata. Trec prin dreptul lor.
Aleea se termina si in fata se deschide un platou micut. In stanga sunt vreo trei tomberoane iar de jur imprejur gradini in spatele carora sunt blocuri. Doi oameni se indreapta spre tomberoane; nu par a fi tigani...dar sunt saracacios imbracati si innegriti de fum, parca...
Deodata aud glasul copilului:
-Sunt copil cuminte, bunica. Sa nu ma dai la tigani!
Pareau cuvinte izbucnite dupa o framantare. Privirile i-au fost atrase spre cei doi care mergeau la tomberon.
-Dar cum sa te dau la tigani, dragul meu!, raspunde cu uimire bunica. Era uimire, durere si dragoste in glasul ei.
-Mie nu imi place la cealalta bunica...ea...

Nu mai inteleg ce spune copilasul.
Ma intorc sa il privesc. Un baiatel frumos ca un ingeras, cu ochii mari, cu parul castaniu, carliontat, iesindu-i de sub caciulita tricotata.
Bunica se opreste sa-i dea ceva din geanta dupa ce il intreaba daca doreste sa manance...
*
Bietul copil. Cata framantare in sufletul lui pentru o vorba aruncata de ''cealalta bunica''...o vorba care lasa urme, ca oricare alta...
Doamne, binecuvinteaza pe toti copiii speriati.
Doamne, binecuvinteaza pe toate bunicile fricoase si parintii care-si ameninta copiii ca ii dau la altii daca nu sunt cuminti.