Dreptul nostru de a fi tineri

pr. Sever Negrescu

-fragment-

Omul, când se naşte, ţipă de teama singurătăţii şi când moare se îngrozeşte din acelaşi motiv. Sunt oameni singuri pentru că aşa vor ei, sunt oameni singuri pentru că lumea îi face aşa, sunt oameni singuri pentru că-i urmează lui Hristos. Şi a zis Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur pe pământ, să-i facem ajutor pe potriva lui (Facere 2,18). Pentru om, este bine să nu fie singur, pentru Dumnezeu, este bine ca omul să fie singur. (De scaunul spovedaniei şi de Sfântul Potir nu te poţi apropia decât în singurătatea smereniei tale.) A te potrivi cu cineva înseamnă a sta faţă în faţă cu propria ta imagine. În singurătate, omul caută potrivirea cu Dumnezeu.
Sunt oameni care, nefiind singuri, se lasă măcinaţi de un cumplit egoism şi sunt oameni care trăiesc toată viaţa în singurătate, iubind pe ceilalţi. Pe omul singur nu are cine să-l mângâie dacă i se întâmplă vreo supărare, nu are cine să-l îngrijească dacă se îmbolnăveşte, în ispite şi îndoieli, nu are cine să-l povăţuiască, flămând, n-­are cine să-l hrănească, însetat, n-are cine să-i arate izvorul. Dar şi pentru cel ce este singur şi pentru cel ce nu este singur în viaţă, mângâierile, supărările, bolile, ispitele, îndoielile, sfaturile, hrana, setea sunt realităţi care vin prin naştere şi dispar prin moarte, şi într-una, şi în cealaltă omul fiind singur, neaducând nimic şi neluând nimic din lume. Între naştere şi moarte, oamenii îşi poartă singurătatea, unii mai mult alături de Dumnezeu, alţii mai mult alături de soţie, copii, prieteni etc. Dincolo de toate acestea este... altceva.
Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie Egipteanul, mort prin anul 400 şi prăznuit la 12 iunie, singurătatea i-a pregătit sufletul pentru cele mai scumpe daruri ale Duhului Sfânt: pacea inimii şi acele bucurii rupte din bucuria cerească. Şaizeci de ani a pustiit păcatul, nevăzând faţă de om, dar făcând rugăciuni fierbinţi pentru Biserică şi pentru necazurile oamenilor din lume. Tot timpul cugeta la spusa Sfântului Antonie cel Mare: Iadul există cu adevărat, dar numai pentru mine singur... Se hrănea din roadele unui smochin, pe care-l îngrijea, din apropierea colibei lui şi bea apă dintr-un izvor pe care-l săpase cu mâinile sub o stâncă. A murit Sfântul Onufrie şi îndată coliba care-l acoperise s-a prăbuşit, smochinul care-l hrănise s-a uscat, iar apa izvorului pe care-l săpase a secat... Nimic nu rămâne pe acest pământ!
Sfinţii reprezintă castitatea sufletească a Lumii, sau dreptul nostru de-a fi tineri...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

În mine e iadul, în mine e raiul...

Paraclisul Maicii Domnului