sâmbătă, 16 iulie 2011

Mulţi cred că a fi înţeles înseamnă a ţi se da dreptate,a fi îndreptăţit să te comporţi cum te comporţi pentru că simţi ce simţi

(...) mulți dintre cei ce-mi scriu nu caută de la început o cale de vindecare a ființei rănite de păcat, ci o soluție imediată la o suferință circumstanțială, o alinare la o durere insuportabilă, sau sentimentul că e înțeles. Din păcate, mulți cred că a fi înțeles înseamnă a ți se da dreptate, a fi îndreptățit să te comporți cum te comporți pentru că simți ce simți. Or, a fi înțeles înseamnă ca cel ce te ascultă să -și dea seama ce simți și să-ți arate asta. Avem nevoie să ni se audă suferința și nu să ne justificăm felul în care ne-o procurăm. Nimeni nu e vinovat pentru cum ne simțim sau pentru ce simțim. Nici un sentiment nu e rău în sine, ci doar ce facem cu el. Avem nevoie să ne simțim acceptați cu sentimentele noastre și nu condamnați pentru ele.


Apoi, avem nevoie de ajutor ca să înțelegem noi înșine că nimeni nu e responsabil de sentimentele noastre, că ele își au cauza în noi înșine și că sunt legate de felul în care ne împlinim nevoile și că numai noi putem alege ce e de făcut când cineva nu ne ajută să ne împlinim o nevoie. Dacă vom pretinde că ar trebui să o facă și că Dumnezeu și lumea există pentru a ne împlini nevoile, alegem suferința pentru că, de îndată ce ne maturizăm suntem singurii responsabili pentru împlinirea nevoilor noastre. Cei din jur, Dumnezeu și lumea ne oferă condiții, ajutor, oportunități, și așteaptă același lucru de la noi. Așteaptă, nu ne pretinde. Orice pretenție este o călcare a libertății și demnității omului. Iată de ce e atât de important să învățăm să ne asumăm responsabilitatea care ne aparține și când cerem și când oferim, și primim și când nu primim, și când refuzăm și când suntem refuzați.

Așadar, în relație onestă cu sine este doar cel care dorește să se biruiască pe sine, sinele acela rănit care se hrănește cu plăcerea de a suferi și cere mereu și mereu „mâncare și băutură” . Doar acela înțelege și învață, cu revoltă o vreme, să transforme orice durere în rugăciune acceptând sentimentele ca vibrație psihosomatică și refuzând gândurile care nu sunt altceva decât vechile scheme bolnave. Acela se hrănește din harul primit prin Taine și rugăciune și face din toate ale sale „prescură” vie pe care o oferă Domnului clipă de clipă pentru a o sfinți. Acela, chiar de se va supăra sau mânia pe mine ca mesager al acestui fel de a fi, va trăi orice cădere ca pe o nouă și minunată lecție de viață în Hristos. Acela învață, cu durere dar și cu bucurie, să nu-și mai centreze viața pe împlinirea dorințelor, oricât de nevinovate ar fi, ci pe intrarea în Împărăție pentru că a văzut că restul se adaugă.
Da, sunt uneori foarte dură și de multe ori provoc durere și furie, dar cel ce suferă este, de fapt, sabotorul lăuntric, însetatul de plăcerea suferinței. El se simte rănit și amenințat de glasul meu și te împinge să nu ai încredere în iubirea mea care, de altfel, nici nu e a mea, ci a Celui a Cărui slugă netrebnică sunt. Sluga Lui și a voastră dacă mă puteți primi în numele Lui și nu al meu, rugându-vă ca neputința și păcatul meu să nu se împotrivească lucrării Lui. Că așa de ușor mi-ar fi să mă port astfel încât să vă plac, să mă admirați și să vă admirați oglindindu-vă în partea mea „lustruită”, dar nu slava de la oameni o caut eu în voi, ci bucuria de a fi împreună pe Calea Bucuriei.
Am datoria, pe care o ascult cu drag, și binecuvântarea să vă ajut să vă treziți și să însetați după Bucuria adevărată și să doriți să faceți efortul, nevoința, necesare pentru asumarea crucii înnoirii duhului. Împărăția se ia cu forța, cu luptă. Și lupta este în noi înșine, cu propria noastră împotrivire la convertirea adevărată la viața în Hristos.
Și să nu uitați, copii dragi, că nimeni nu poate face nimic în locul nostru și că merită!
Eu știu destui care au gustat această bucurie și merg încă și mai adânc spre ea.
Îndrăzniți! Ce pierdem pe Cale piere oricum!
Cu dragoste și recunoștință și rugăciune,
Maica Siluana

Niciun comentariu: