sâmbătă, 23 iulie 2011

''Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l dă să-l trăim''-Pr. Arsenie Papacioc

“Nimic nu m-a ajutat mai mult în viaţă ca suferinţa. Singură suferinţa este suprema catedră de teologie. Sunt sigur că îngerii erau gelosi pe noi pentru că ei nu au această suferinţă dincolo de firea noastră. Da, pentru că nu ştiai dacă trăiesti până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îţi dădea ocazia să te cunoşti cu adevărat pe tine însuţi. Nu este vorba de o suferinţă. Tendinţa lor era exterminarea prin înfometare. Zarca e o “închisoare în închisoare”, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuţie se aplica regimul de exterminare specific fiecarui ins sau fiecarui grup de inşi. Ultimii ani-un an, doi- numai în Zarcă m-au ţinut. I-am înfruntat la o întalnire pe care ne-au organizat-o ei acolo cu detinuţii vânduţi, ceea ce era pedepsit cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au bagat la răcitor. În trei zile mureai-s-a constatat. La camere frigorifice, unde erau minus câteva grade, ştiţi. Era beton peste tot, fără pat, fără scaun, dezbrăcat. Era regim de exterminare. Puteau să te împuşte, dar preferau să te lase să mori încet, fără să lase urme. E groaznic, dar am supravieţuit! Nu stiu daca ma înţelegeti… Aveam o curiozitate de copil să vad cum iese sufletul… Au murit mulţi. Nu puteam comunica decât prin morse, şi au cerut cei de alături să se spovedească. Tot prin morse. Eu puteam să transmit, dar nu puteam să primesc. Dacă te prindea, te omora pe loc. Şi am avut urmatorul consemn cu ei, tot prin morse: “Mâine, la o anumită oră- am apreciat cu ei atunci- stati în partea asta a celulei. Eu va dau semnal prin morse, prin perete, sa va amintiti in gand pacatele si eu va dezleg. Cu o conditie: daca muriti pana maine-pentru ca asa se punea problema- e valabila spovedania. Dar daca nu muriti, la primul preot pe care-l intalniti sa va spovediti din nou de pacate.” Adica am procedat cinstit in ceea ce priveste respectiva Taina a Pocaintei. Va spun acestea ca sa aveti o imagine a starii noastre spirituale acolo, cand erai in fiecare moment nesigur de clipa urmatoare. Aceasta stare nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea nici un semn de bunavointa omeneasca de la gardieni in tot acest timp. Te dusmaneau si te omorau pentru o parlita de leafa, ca pe un criminal, pentru ca asa era educatia pe care le-o faceau: “tâlharilor, daca nu vă astâmparati, va bagam in locul lor!” Am fost intrebat de multi unde a fost mai greu: în închisoare sau în pustie, pentru ca am trait si prin pustie. În inchisoare, cei care credeau in Dumnezeu se chinuiau si le era rau. Pentru ca nu era o forta nevazuta care sa opreasca nitel pornirile salbatice, de cruzime, de ura care apasau mereu pe om. Asta lipsea. În pustie insa dracii cu care lupti se temeau de Dumnezeu si era mai usor, cu toate intemperiile vremii: iarna, zapada, fiare salbatice, respectiv stare incordata si acolo. Era totusi o nota de libertate. Dumneavoastra inca nu stiti cat e de scumpa libertatea si pentru ce ne-a lasat-o Dumnezeu? Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l da sa-l traim. Pentru ca a sufla si a rasufla e tot de la Dumnezeu. Si atunci a avut marea prudenta Domnul Hristos sa ne spuna ca nu se misca fir de par fără voia Mea. Suntem guvernati de Dumnezeu in toata miscarea, in toate gândurile noastre ascunse. Sigur ca depinde si pe ce pozitie te asezi. Avand in vedere si numai lucrul acesta: viaţa veşnică. Daca te rătăceşti de la Adevarul de credinta, daca esti neatent sau esti ateu- Doamne fereste! Ca-i mai grava starea aceasta, nepasarea aceasta. Aceasta e nesuferita la Dumnezeu… Pentru ca nu e atat de suparat Dumnezeu pentru anumite greseli pe care le facem cat e pentru ca suntem nepasatori. Ne amanam existenta duhovniceasca, mergem din inertie. E o mare greseala! Trebuie trait fiecare moment in toata plinatatea lui. Sa te cunosti pe tine. Care e una din marile greseli existente in lume? Fiinta omeneasca, care e facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, se izoleaza dupa propria sa pornire egocentrica".

Din volumul Parintelui Arsenie Papacioc- Mici indemnuri spre mantuire, aparut la editura Sophia, editie ingrijita de Ieromonah Benedict Stancu.


Părintele Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914- a. 19 iulie 2011)


Amintiri dragi despre părintele Arsenie


Din cuvântul rostit de  IPS Teofan  la slujba de inmormantare a părintelui:

''Despre Parintele Arsenie, ca duhovnic, caci este duhovnic prin excelenta, se pot spune nenumarate lucruri. Cred ca fiecare persoana care a trecut prin chilia Parintelui poate da mai inainte de toate marturie despre usurarea de povara cu care el a intrat in chilia Parintelui si cat de usor i-a zburat sufletul dupa o intalnire doar de cateva minute cu Parintele.

Incerc sa dau maturire (sa dam marturie) aici doar de trei lucruri: starea de prezenta pe care el o cerea si o dadea, ca si canon pentru fiecare, starea de marturisitor al dreptei credinte si starea de receptivitate a durerilor asezate in mana inimii Parintelui de catre toti cei care au trecut prin chilia Cuviosiei sale. “Dumnezeu nu iubeste plangaciosii, Dumnezeu ii are in brate doar pe luptatori“, spunea Parintele adesea celor care se apropiau de dansul cu inima zdrobita si el ii indemna ca pe langa Cruce sa aibe si sabia, ca pe langa metanii sa aibe si curajul marturisitor. Caci mare este smerenia, ea te duce catre Dumnezeu si masoara si starea duhovniceasca. Dar mare este si curajul marturisitor. Puterea smereniei impreuna cu puterea marturisirii il imbraca pe om in puterea Crucii si in puterea biruintei si a Invierii. Si aceasta stare de luptator, el, Parintele, o aseaza la inima fiecaruia fiindca, zice el, “Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renascut prin sangele Sau si Dumnezeu te mantuieste in fiecare clipa. Fii asadar luptator.”

Parintele daca dadea un canon celor care treceau prin fata cuviosiei sale, canonul acesta era: sa fii fiule in stare de prezenta.
Prezenta in fata lui Dumnezeu, caci El te-a creat.
Prezenta in fata aproapelui, caci esti destinat sa-l iubesti si sa te rogi pentru el.
Prezenta in fata lumii, caci lumea intreaga esti chemat sa o porti in rugaciunile tale catre Dumnezeu.
Prezenta in fata propriei tale constiinte, care nu trebuie sa fie niciodata adormita.

Stare de prezenta, pentru ca in chipul si inima Parintelui rasunau cuvintele rostite de Dumnezeu inca din Vechiul Testament: “Eu sunt viu, voi sunteti vii“. Si voia Parintele, si cu darul Celui de Sus, a reusit sa fie viu in adevaratul sens al cuvantului, sa alunge moartea din chipul lui si din chipul celor care-si plecau genunchii in fata Parintelui, pentru ca daca nu esti viu, adica nu esti real, in orice moment al vietii tale de bucurie sau de suferinta esti un om mort. Iar Dumnezeu, spunea Parintele, mantuieste doar pe cei vii, pe cei care pulseaza de viata, pe cei care traiesc cu adevarat in fiecare clipa, pe cei care daruiesc viata celor din jurul lor.

Parintele a manifestat stare de receptivitate pentru durerile oamenilor.(...) Pentru ca oamenii simteau povara pacatelor, necredintei, disperarii pe umerii sufletelor lor si veneau la chilia lui si asezau sufletele lor in causul mainilor Parintelui, iar el avea darul sa-ti ia sufletul din tine, sa-l atinga de sufletul sau si pe amandoua sa le aduca inaintea tronului Preasfintei Treimi. De aceea, cohorte de arhierei, de stareti si starete, de preoti, de Parohie, demnitari intelectuali, oameni de stare sau talpa tarii, intr-un convoi neintrerupt ca o cascada care curgea valuri-valuri, se indreptau spre chilia parintelui ca sa-si usureze sufletul. Parintele stia un lucru: ca trebuie sa fie urmator Sfantului Pavel precum Sfantul Pavel a fost urmator al lui Hristos Care a spus: “Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si eu va voi odihni pe voi‘.''

2 comentarii:

Pr.Victor spunea...

Din pacate oamenii zilelor noastre nu citesc astfel de marturii si marturisiri. Oamenii de azi se uita dupa marturisirile duduilor care spun ce au patit ele noaptea prin cluburi.

Ramona spunea...

Doamne, ajuta, părinte şi vă mulţumesc de vizită.
Eu trag nădejde că sunt oameni în zilele noastre care mai citesc şi astfel de mărturii.
Oamenii care cauta sa ştie ce au mai făcut ''duduile'', si însăşi duduile cu ale lor, s-or mai plicitisi de ce au ales până acum şi când vor dori să mai afle şi altceva, să schimbe ceva în viaţa lor, vor găsi :)

Să avem nădejde