Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2011

Arme

Ierodiacon Serafim Pantea

Oamenii se războiesc în fel și chip. Unii cu coase și topoare, alții cu puști și rachete, cu pumni și picioare, cu insulte și calomnii, cu minciuni și bârfe, cu manipulări și șantaje sau cu blesteme, farmece și descântece care mai de care mai cu moț decât cele dinainte. În multe feluri se războiesc oamenii. Totuși, oricât de puternic ai fi, oricât de bună și de performantă pușcă ai avea, se va găsi cineva cu un tun mai abitir decât toate armele tale care trage cu proiectile de calibru mai mare, de la distanță mai mare și cu precizie mai bună. Se va găsi cineva care să mânuiască mai bine și să lovească mult mai tare cu același fel de armă cu care lovești tu iar atacul pe care tocmai l-ai lansat repede se va transforma în înfrângere.

De aceea, cei care vor să se lupte se cade să țină cont de un lucru esențial. Un lucru care deși se învață în academiile militare, de foarte multe ori este trecut cu vederea. Niciodată să nu întrebuințezi împotriva dușmanilor tăi a…

Conversations with God: The Movie - Official Trailer

„Când nevoia celuilalt este nevoia mea, când bucuria celuilalt este bucuria mea, când celălalt este eu şi toţi întru toate Hristos. Asta socotesc eu că înseamnă să fim una”

Stelian Gomboş

- dialog duhovnicesc şi de suflet ziditor, cu Preacuviosul Părinte Ieromonah Savatie Baştovoi -

Părintele Savatie Baştovoi este o personalitate cunoscută în mediile bisericeşti şi în cele intelectuale, cărţile sale fiind apreciate cu mai multe distincţii prestigioase cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1996), Premiul salonului naţional de carte de la Iaşi (1996), premiul Fundaţiei Soros pentru debut, premiul revistelor „Timpul” şi „Convorbiri literare” din România. Din anul 1996, este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. S-a născut pe 4 august anul 1976, în Chişinău, tatăl său Valentin Baştovoi fiind profesor de logică la Universitatea „Ion Creangă”, iar mama Claudia, absolventă a Institutului de Arte, secţia regie. Are studii de pictură, filosofie şi teologie şi a predat iconografia la Seminarul teologic din Chişinău. O vreme a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, unde a fost ridicat în rangul de protosinghel (egumen) de arhiepiscop…

Revolta generaţiei Facebook

Mihnea Măruţă

O simţiţi? E ca un tremur surd, pe dedesubt, ca o teamă incipientă, apăsătoare şi încă reţinută, ameninţătoare şi totuşi calmă, ca un mesaj din lumile freatice ale viitorului.

E setea generaţiei Facebook de a folosi cumva libertatea care i s-a dat.


De-a o îndrepta într-o direcţie, de a-i aşeza un vector, de-a se hrăni din drumul ei intuit. Aceşti oameni tineri au atâta energie creativă, care acum se risipeşte, încât se implică, în disperare, în orice “proiect” sau “acţiune” care le poate aduce zâmbetul acela al oboselii împlinite ori umorile unui război în care să vibreze. În care să conteze că trăiesc.
Dar totul e haotic. Au fost lăsaţi singuri prea devreme, pentru că adulţii de la care aşteptau inspiraţie nu mai ştiu decât de bani. Bani, bani, bani. Iar ei, diferiţi şi dezamăgiţi, s-au săturat de bani. Vor să-şi doneze libertatea şi timpul unor scopuri gratuite: unor jocuri sau unor copii, unor oameni mai trişti ori mai bolnavi decât ei, unor copaci sau unor animale. Un…

Iubim o persoană sau un set de acţiuni?

Andreea Hefco

O parte din suferinţele pe care le trăim în relaţiile noastre provin din dependenţa pe care o dezvoltăm faţă de ceilalţi. În acest articol ne-am propus să explicăm un mecanism prin care această dependenţă se formează, în speranţa că prin înţelegerea lui vom încerca poate să facem un pas înainte, spre bucuria pe care ne-o dorim. Bucurie care se trăieşte numai în libertate.

Aceasta presupune contrariul dependenţei, care, paradoxal, nu înseamnă independenţă, ci interdependenţă. Nu este vorba de un mecanism complicat sau care nu a mai fost amintit în articolele anterioare. Se bazează în principal pe faptul că mintea umană operează cu concepte, cu interpretări şi nu cu evenimentele sau persoanele în sine. Mai exact spus, noi înţelegem şi ne raportăm direct la interpretarea noastră legată de ceea ce trăim. Acesta este motivul pentru care bucuria sau tristeţea este simţită atât de diferit de fiecare în parte, la evenimente uneori similare. Adică, de ce un cadou poate fi interpre…

Mâini în rugăciune

În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-şi întreţine familia tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus, se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.
În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică …

Muzica

Pr. Dan Bădulescu

Omul, făcut de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, este o făptură din suflet şi trup. El trăieşte pe lumea aceasta, dar nu este din lumea aceasta. La fel sufletul său: trăieşte în trup, dar nu este din trup. Sufletul nemuritor este cu mult mai de preţ decât trupul şi lumea întreagă.
Acestea ţin de o ierarhizare ortodoxă, şi se aplică universal de către cei credincioşi. Rezultă că şi în domeniile artistice, cum ar fi cel de care ne-am ocupat, muzica, are loc o ierarhizare: muzica religioasă, duhovnicească, bisericească este mult mai presus decât toate celelalte.
Desigur că „mai presus” nu înseamnă şi unica. Sufletul fără trup nu este un om complet, viu (chiar dacă sfinţii din rai fiind acum numai suflete sunt minunaţi şi făcători de minuni). Lumea aceasta, trupul şi cele ale lor sunt tot creaţia lui Dumnezeu şi îşi au rostul şi locul lor. Ortodoxia nu le dispreţuieşte în sensul obişnuit al cuvântului ci le dă o altă semnificaţie, creştinul având chiar datoria de al…

Răbdarea, o metodă pentru a distinge binele de rău

Omul nu trebuie să-şi spună singur că lucrul cutare e bun sau rău,...
...ci să aştepte prin răbdare răspunsul de la Domnul când nu are un povăţuitor văzut. Iar Domnul i-l va spune, după răbdare multă, nu numai printr-un cuvânt şoptit în minte, ci mai ales printr-o experienţă tainică, căci binele între timp a devenit o calitate, o stare proprie lui, care durează. Satana însă dă un răspuns numai prin cuvânt şoptit în minte celor ce nu aşteaptă să le devină binele calitate intrinsecă, prin răbdarea unor încercări. Astfel, răbdarea e văzută ca o metodă prin care se ajunge la cunoaşterea a ceea ce e bine, dar la o cunoaştere prin experienţa lăuntrică, dat fiind că e o metodă prin care cineva ajunge el însuși la calitalea binelui.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 293 la Petru Damaschin, Învățături duhovnicești, în Filocalia V, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 241)

Noi nu avem credinta noastra, ci credinta lumii...

Despre credinţă, necazuri şi mângâiere from Cristina Sturzu on Vimeo.

Spicuiri din cuvântul Maicii Siluana:

Evenimentele care se întâmplă în jurul nostru nu se întâmplă "în jurul nostru", ci sunt evenimentele lumii şi nu în lume, ci în mine.
Adevărata semnificaţie a întâmplării este în capul meu. Acolo este o reprezentare a ceea ce cred. Înţeleg un lucru în funcţie de ce am eu în cap. Iar ce am eu în cap nu e de la mine, ci de la lume.
*
Când credinţa pe care o am este înăuntrul capului meu... eu cred că e bun acela care-mi face pe plac; or, dacă Dumnezeu nu-mi face pe plac, credinţa lumii din capul meu ar fi că Dumnezeu ori nu e aşa de bun cum se spune, ori eu nu sunt destul de bună, ca să-mi facă pe plac.
*
Ca să ajungem la adevărata credinţă e nevoie să ajungem la cealaltă minte a noastră (nous).
*
...Adevărata lepădare de lume înseamnă să scoţi din minte tot ce ţi-a băgat lumea în cap că e adevărat şi să bagi pe Dumnezeu.
*
...Când nu ştim nimic, e o stare de deschidere…

Cuvânt pentru Psalm - Sf Efrem Sirul

Psalmul este alinare a sufletului, dăruitor al păcii, psalmul este adunător al prieteniei, unire a celor despărţiţi, al celor învrăjbiţi împăcător. Psalmul este aducător de ajutorul îngerilor, armă întru frici de noapte, odihnă a ostenelilor de ziuă, pruncilor întemeiere, bătrânilor împodobire, prea îmbătrâniţilor mângâiere, femeilor podoabă prea potrivită. Psalmul pe târguri le înţelepţeşte, al celor noi începători învăţătură de buchie, al celor sporiţi creştere, al celor desăvârşiţi întărire, glas al Bisericii. Acesta pe praznice le străluceşte, acesta pe întristarea cea după Dumnezeu o zideşte. Că psalmul şi din inimă de piatră scoate lacrimi.

Psalmul este lucrul îngerilor, petrecerea cea cerească, tămâia cea duhovnicească. Psalmul este luminare a sufletelor, sfinţire a trupurilor. Pe acesta, fraţilor, să nu încetăm totdeauna cugetându-l: şi prin case, şi prin călătorii, şi dormind, şi sculându-ne, grăind întru înşine cu psalmi şi cu laude şi cu cântări duhovniceşti.

Psalmul este b…

Jiri Trnka - The hand(1965)

Credinţa şi iarăşi credinţa...

Oamenii de ştiinţă spun că ei se bazează pe dovezi, pe cînd religia se bazează pe credinţă. Dovezile sînt palpabile – ce-i în mînă nu-i minciună – în vreme ce religia este un soi de idealism – cai verzi pe pereţi.
Dar ce este credinţa? Credinţa este încrederea pe care o ai că un anumit lucru este sau poate fi într-un anumit fel, în condiţiile în care tu nu poţi percepe cu propriile tale simţuri lucrul acela. Oamenii de ştiinţă consideră credinţa semn de inferioritate şi au dreptate, căci credinţa este necesară doar în condiţiile în care omul este limitat, nu este a toate cunoscător, iar în privinţa a ceea ce nu cunoaşte, trebuie să se bazeze pe credinţă.
Copilul crede ce îi spune părintele şi are încredere în el, elevul crede în ce spune profesorul, soţii cred unul în celălalt, oamenii cred în Dumnezeu.
Toate acestea pentru că nu au ei înşişi capacitatea de a şti, iar cunoaşterea o capătă prin credinţa în cei situaţi mai sus decît ei.
Omul de ştiinţă, după cum îi spune şi numele, ştie…