marți, 15 noiembrie 2011

„Când nevoia celuilalt este nevoia mea, când bucuria celuilalt este bucuria mea, când celălalt este eu şi toţi întru toate Hristos. Asta socotesc eu că înseamnă să fim una”

Stelian Gomboş

- dialog duhovnicesc şi de suflet ziditor, cu Preacuviosul Părinte Ieromonah Savatie Baştovoi -

Părintele Savatie Baştovoi este o personalitate cunoscută în mediile bisericeşti şi în cele intelectuale, cărţile sale fiind apreciate cu mai multe distincţii prestigioase cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1996), Premiul salonului naţional de carte de la Iaşi (1996), premiul Fundaţiei Soros pentru debut, premiul revistelor „Timpul” şi „Convorbiri literare” din România. Din anul 1996, este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. S-a născut pe 4 august anul 1976, în Chişinău, tatăl său Valentin Baştovoi fiind profesor de logică la Universitatea „Ion Creangă”, iar mama Claudia, absolventă a Institutului de Arte, secţia regie. Are studii de pictură, filosofie şi teologie şi a predat iconografia la Seminarul teologic din Chişinău. O vreme a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, unde a fost ridicat în rangul de protosinghel (egumen) de arhiepiscopul Teodosie al Tomisului. În anul 2005 a făcut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe lângă Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, unde a contribuit la scrierea slujbelor pentru doi sfinţi români: Grigorie Dascălul şi Gheorghe de la Mănăstirea Cernica. În România a susţinut foarte multe conferinţe şi seri duhovniceşti, în special dedicate tinerilor, a acordat multe interviuri, a publicat foarte multe cărţi şi broşuri, mereu actuale, realiste şi ziditoare de suflet creştinesc, autentic.
- V-a adus călugăria vreo satisfacţie deosebită?
- Călugăria îţi descoperă viaţa dintr-un unghi la care un om obişnuit nu are acces. Am văzut şi am trăit lucruri pe care sunt convins că nu le-aş fi cunoscut niciodată dacă rămâneam „în lume”. Cu toate acestea, călugăria nu este un culcuş şi nici măcar un turn în care te stabileşti. Este o continuă strădanie de a escalada un munte. Şi dacă Sisif, în chinul său de a urca muntele, cădea de fiecare dată sub greutatea pietrei pe care era condamnat să o care, eu cad neîncetat sub propria greutate. Aceasta însă mă face conştient de greutatea pe care o port. Credinţa că într-o zi voi învinge şi voi ajunge acolo, sus, mă însufleţeşte. Mă bucur că nu am rămas un simplu bolovan la poalele muntelui. Chiar dacă sunt un bolovan, vreau să fiu un bolovan care se rostogoleşte.
- Este greu să fii călugăr?
- Foarte greu, dar merită.
- Nu aţi crezut dintotdeauna în Dumnezeu: aţi crescut în casa unui propagandist al ateismului ştiinţific. Pe când eraţi copil, la ce argumente apela tatăl dvs. pentru a vă convinge că Dumnezeu nu există?
- Făcea uz de nişte argumente tipice. Mai întâi: Dumnezeu nu poate sta pe nori, deoarece norii nu sunt decât nişte vapori. Pe urmă: pe proorocul Iona n-ar fi putut să-l înghită o balenă, deoarece gâtiţa acesteia nu este mai largă decât un pahar de două sute de grame. Pe urmă, faptul că în corabia lui Noe n-ar fi putut să încapă toate vietăţile din lume. Cam atât, în mare. Dar cred că, înainte de toate, m-a convins autoritatea tatălui, ca pe orice copil. El credea că Dumnezeu nu există şi această credinţă a lui se baza pe astfel de argumente.
- Acum, că aţi ajuns călugăr şi preot (ieromonah), aţi găsit răspunsul la aceste întrebări?
- Nu. Eu nu am ajuns la Dumnezeu prin raţionamente. Am cunoscut un Dumnezeu viu şi plin de iubire care poate să intre în viaţa ta şi să te învăluie aşa cum te învăluie mireasma unui parfum.
- Aţi putea să mă convingeţi că Dumnezeu există?
- Nu.
- Dar aţi vrea?
- Vreau şi nu vreau. Vreau pentru că asta îl face pe om fericit şi nu vreau pentru că nu-mi place să-L discut pe Dumnezeu în sensul că există sau nu există. El e prea mare şi, mai ales, prea plin de iubire ca să fie nevoie să-L discut în faţa unui pământean. Lui Dumnezeu nu-i place când i se pun condiţii, nu-i plac pariurile, dar îi plac învingătorii. Dacă cineva este un învingător, un învingător al propriei micimi, al propriului egoism şi orgoliu, Dumnezeu i se descoperă negreşit.
- Şi totuşi, cum aţi ajuns la credinţă?
- Nu vreau să vorbesc despre asta. Este ca şi cum m-aţi întreba cum mi-am sărutat prima dragoste.
- Apropo de dragoste. Cum aţi putut să renunţaţi la toate cele lumeşti?
- Fiecare din noi, mai devreme sau mai târziu, este pus în situaţia de a renunţa la ceva. Bătrâneţea, boala şi, în cele din urmă, moartea ne desparte de această lume cu tot ce are ea frumos sau urât în ea. De vreme ce L-am descoperit pe Dumnezeu şi am crezut în tot ce zice El, am simţit că îndemnul„ia-ţi crucea şi urmează-Mă” se referă şi la mine. Am vrut să-L urmez pe Iisus Hristos nu atunci când mă vor întoarce în pat cu cearşaful, nu atunci când nu voi mai trebui nimănui, ci acum. Fericitul Augustin zicea: „Nu vreau să-i dau luiDumnezeu ceea de ce eu însumi nu mai am nevoie”, adică bătrâneţea şi boala. Nici în jocul de cărţi nu intri fără să plăteşti şi cu cât miza e mai mare, cu atât taxa de intrare e mai mare. Când eram copil, jucam şi eu cărţi la club şi prin beciuri ca Pavel Stratan şi chiar dacă pierdeam mai de fiecare dată, jocul în sine mă captiva şi astfel uitam de pierderi. În relaţia cu Dumnezeu există o înflăcărare care te face să treci peste multe din cele pe care mai înainte le considerai o mare pierdere.
- Aţi făcut şcoala de pictură pentru copii pe timpul sovieticilor şi Liceul de Artă la Iaşi. După ce v-aţi călugărit, aţi predat iconografia la Seminarul Teologic din Chişinău. Ce părere aveţi despre scandalul iscat împotriva icoanelor în România, în anii trecuţi?
- Lupta împotriva icoanelor nu este nouă, deşi a început o dată cu instituţionalizarea creştinismului. În Imperiul Bizantin s-au purtat cele mai crunte lupte împotriva icoanelor. Scopul era mai mult unul politic decât dogmatic, desigur, deşi împăraţi ca Leon Isaurul au încercat să dea acestei campanii iconoclaste un temei doctrinar. Argumentele iconoclaştilor bizantini au fost preluate mai târziu de către protestanţi. În Imperiul Bizantin, ca şi în zilele noastre, convieţuiau creştini, musulmani şi iudei. Spun musulmani şi iudei, deoarece doar aceste două religii neagă reprezentarea lui Dumnezeu. Iconoclasmul bizantin a venit şi dintr-o nevoie politică de a-i împăca pe toţi. Iudeii şi musulmanii au dreptate în acest sens, deoarece icoana este posibilă doar după întruparea lui Dumnezeu, întrupare în care ei nu cred. În Vechiul Testament nu putea fi vorba de o neprezentare a lui Dumnezeu. Dar din moment ce Dumnezeu S-a întrupat în Iisus Hristos, El poate fi pictat în firea Sa omenească, dumnezeirea rămânând nevăzută şi cu neputinţă de reprezentat. Oamenii care resping icoana resping, de fapt,  prezenţa lui Dumnezeu în lume. Lepădarea de icoane aduce cu sine  o mare sărăcie spirituală. Priviţi experienţa protestantismului care în cinci secole nu a mai contribuit cu nimic la îmbogăţirea istoriei artelor.
- Sunteţi autorul unui roman despre copilăria sovietică, roman ce va apărea în vara aceasta la Editura „Polirom” din România – „Iepurii nu mor”. Ce sugerează acest titlu?
- Este un roman scris în anii studenţiei mele la Timişoara care a şi fost publicat la Braşov, dar care a avut o circulaţie restrânsă. Este imperiul văzut cu ochii unui copil. De-a lungul cărţii, ca o ţesătură de păianjen, revine o discuţie absurdă dintre Lenin şi Felix Edmundovici în care răsună frânturi de lozinci, care în mintea copilului se transformă în fantasme de eroism sau de teamă. La un moment dat, faptul că iepurii nu mor devine la fel de evident ca şi dăinuirea Uniunii Sovietice. Există oameni care încă mai cred că iepurii nu mor.
- Vă  gândiţi des la moarte?
- Da.
- De ce? Vă este frică?
- Şi da, şi nu, dar asta mă face să fiu om. Omul este singurul „animal” care se gândeşte la moarte, care îşi aşteaptă sfârşitul. Conştiinţa morţii ne face viaţa mai vie, ne aduce aminte că nu am fost lăsaţi zadarnic pe acest pământ. Trebuie să ne grăbim să umplem viaţa noastră de rost, un rost pentru care ar merita să trăieşti şi să mori.
- Cum este bine să ne pregătim pentru spovedanie, sau pur şi simplu atunci când simţim, aşa cum spuneaţi, atunci când ne mustră conştiinţa să mergem la părintele duhovnic. Sau mai trebuie să facem şi altceva mai mult decât atât?
- Eu socotesc că este bine să te duci să spovedeşti ceea pentru ce te mustră cugetul. Aşa am trăit-o şi aşa am văzut că rodeşte bine. Pentru că eu făcându-mi spovedania ca frate (de mănăstire) întru început, având şi experienţa scrierii de mai înainte, m-am trezit odată după ce mi-am tocmit spovedania: „Măi, părintele o să-mi rupă spovedania asta, n-ar fi bine s-o copiez, s-o am şi eu, s-o trag la xerox, că aşa o spovedanie extraordinară cum am făcut-o eu poate folosi şi la alţii să-i înveţe cum să se spovedească”. Foarte uşor, şi de fiecare dată când îmi făceam spovedania de acasă, cădeam în ispită, căci glasul cel străin îmi spunea: „Vai ce frumos te pocăieşti, vai cum ai putut s-o vezi şi pe asta, şi pe asta ai văzut-o, şi pe cealaltă, vai, dar acum nu te mândri şi spune: părinte m-am mândrit în timp ce-mi făceam spovedania şi chiar şi acuma când spun cad în slavă deşartă”. Să fim atenţi la gândurile care ne suflă că în aşa fel ne împrăştiem încât ajungem la nimic, batjocoriţi. De asta Iisus Hristos ne spune: „Una singură trebuieşte”. Vezi ceea ce te mustră pentru început şi nu asculta de glasul care uşor te aruncă-n mustrarea cugetului pentru tot fleacul; că ţi-ai suflat nasul şi nu departe era nu ştiu ce, că ai simţit că ai fost aşa, sau altcumva. Vezi ce este şi toate păcatele şi greşealele, pentru că noi greşim ca oameni şi să nu uităm că în tot ceasul greşim, dar spune înaintea Domnului în tot ceasul şi socotesc că Domnul dezleagă. Şi tocmai cele pentru care cugetul nu te mai mustră, deşi le-ai făcut, cunoaşte că Domnul ţi le-a iertat, tocmai pentru că nu te mai mustră, dacă tu eşti un om îmbisericit, mergi întotdeauna, păzeşti legătura cu duhovnicul, te împărtăşeşti, dacă te trezeşti că pentru unele nu te mai mustră cugetul, este pentru că te-ai rugat, ai cerut la Dumnezeu iertare, seara în rugăciune (acolo sunt spovedanii). În toate rugăciunile noastre, în majoritatea sunt spovedanii, aşa că să nu te miri că nu mai simţi cutare sau cutare, sau cutare. Domnul ştie să te ierte, dar cele ce te mustră spune-le şi mergi la duhovnicul tău.
Aşa făceau şi părinţii noştri. Nu ne putem închipui în ceata Sfântului Pahomie cel Mare, care avea peste 7 000 de călugări că veneau toţi cu spovedanii de-astea de două ceasuri. Închipuiţi-vă ce este că până astăzi n-ar fi avut voie să moară toţi călugării aceia, pentru că n-ar fi terminat toţi de spovedit de atunci până acum, că astea durau sute de ani, dac-ar fi aşa. Înseamnă că ei îşi spuneau gândurile lor: asta am greşit părinte, asta am gândit, un gând, două, nu multe, dar mai des, mai bine. Decât să faci o spovedanie la cinci luni în care să-i povesteşti istorii şi biografii, autobiografii, mai bine du-te la părintele tău şi spune-i: părinte asta mi-o fost şi asta, şi îi uşurezi şi lui munca şi ţie obsesia că uiţi păcatele. Nu uiţi. Dacă te spovedeşti o dată pe an mai uiţi. Dar eu zic că nu greşeşti dacă te duci când te mustră cugetul şi spui: „Părinte asta am făcut”. Când merge părintele pe alee, sau pe unde-l vezi. Poate nu-l găseşti că este totdeauna ocupat, dar tu când l-ai găsit spune-i: am făcut aşa şi aşa. Domnul să blagoslovească. Şi când vii atunci la spovedanie nu mai eşti mustrat că l-ai uitat. Tu ai spus-o părintelui şi în dezlegarea pe care o primeşti, acolo sub epitrahil, se numără şi toate celelalte pe care le-ai spus pe drum sau în oricare alt loc. Aşa că socotesc că bine face cel care-şi cercetează duhovnicul când intră în maşină şi când vede că iese din biserică şi îi spune un cuget dacă-l mustră, bine va face decât să le poarte cu sine.
- Preacuvioase Părinte Savatie, credinţa noastră este o credinţă a bucuriei şi cu toate astea vedem că marea majoritate a creştinilor noştri sunt aşa mai posaci, mai posomorâţi, trişti aş putea spune. Cum poate un creştin, sau ce trebuie să facă ca să redescopere bucuria credinţei în Hristos, bucuria vieţii în Hristos?
- Trebuie să-l cunoască pe Hristos şi să nu mai trăiască în închipuirile minţii sale,ca şi aseară când a afirmat cineva că „în Ortodoxie eu deznădăjduiesc, mă duc la alte confesiuni”…. Asta pentru că n-ai cunoscut ce este Ortodoxia. Nici nu ştii în care Biserică mergi şi de ce mergi acolo, pentru trândăvirea şi trăirea, înţepenirea în mintea noastră, în formele noastre, ne apropiem de biserică pradă de aceste forme.
Să-l cunoaştem pe Iisus Hristos Cel care a sfărâmat legea pentru a ne da nouă vremea harului şi a dragostei şi dacă şi aşa te împovărează şi oboseşti şi nu-ţi este de nici un folos, încearcă şi fă ceea ce vrei tu să faci. Cum vrei să te rogi? Vreau aşa că uneori părinte citesc mai bine din psalmi. Dar citeşte mai bine din psalmi. Fă ceea ce-ţi este în duh. Azi aşa, mâine aşa şi vei avea bucurie, vei avea bucurie. Cunoaşte pe Iisus Hristos, apropie-te de El! Te obosesc formele, dar roagă-te şi mergi, mergi cum ştii. Să nu cazi! Cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Aţi luat un duh al slobozeniei, un duh al libertăţii. Numai că libertatea voastră să nu fie spre păcat, spre plinirea patimilor trupeşti”.
- Preacuvioase Părinte Savatie, acum, la finalul dialogului nostru, pentru care vă mulţumesc in mod deosebit, dorindu-vă să aveţi în continuare perte de mult spor şi de multe împliniri duhovniceşti, aş vrea să vă întreb dacă cineva şi-ar pune întrebarea şi v-ar pune întrebarea în duh: „Ce să fac părinte ca să mă mântuiesc?”. Ce aţi răspunde?
Iubeşte pe Dumnezeu din toată inima ta şi din tot cugetul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi te vei mântui!…

5 comentarii:

anastasia spunea...

mulţumesc, Ramona.
să te-ajute Domnul să treci postul cu roade!

Ramona spunea...

Mulţumesc mult, Anastasia.
Sa dea Domnul să avem toţi un post cu folos, binecuvântat!

Mariana spunea...

Post cu nădejde şi bucurie, dragă Ramona!
Doamne ajută!

Pr.Victor spunea...

Aceste interviuri trebuiesc date la jurnale de seara ci nu atrocitatile din lumea asta desfranata. Fireste, nu are nimeni nici un interes pentru asa ceva, deoarece aceste vorbe de duh nu produc bani.
Un post dulce pentru toata lumea.

Anonim spunea...

Valuable information and excellent design you got here! I would like to thank you for sharing your thoughts and time into the stuff you post!! Thumbs up

security equipment