Forme de abuz cu care ne-am obişnuit

Dana Alecu

Din păcate, din ce în ce mai mult în zilele noastre trăim într-o cultură a violenţei. Nu am să încerc în prezentul articol să fac o pledoarie împotriva violenţei interumane, relaţionale, ci doar să atrag atenţia asupra unor aspecte nocive, cu care de multe ori ne-am obişnuit şi pe care le considerăm normale. De asemenea, o să evidenţiez câteva dintre efectele negative, „toxice“, pe care le au acestea asupra noastră.

Încă din copilărie suntem familiarizaţi cu expresii precum „bătaia este ruptă din rai“ sau „unde dă mama/tata creşte“, care este interpretată şi pusă în aplicare în mod diferit, de la familie la familie. Cert este că de multe ori se consideră că „o palmă sau o urechială“ fac ca argumentele celor mari să fie mai bine ascultate, să aibă o greutate mai mare. Unii dintre copii ascultă în mod conformist, de frică, alţii se revoltă, un lucru este însă cert… bătaia este asociată cu sentimente de umilinţă, revoltă, resentimente. În timp, copiii pot ajunge să considere că este normal ca în relaţiile cu ceilalţi să te simţi sau să îi faci să se simtă umiliţi, revoltaţi sau să fie acumulate resentimente. Aceasta cu atât mai mult cu cât anumite porniri agresive native ale copiilor este necesar a fi educate şi nicidecum stimulate prin modele din familie.

Agresivitatea nu este „normală“

„Şcoala vieţii“ continuă să îl înveţe pe copil că este bine în anumite situaţii să fii agresiv, să jigneşti, să umileşti pe celălalt, cu alte cuvinte, în concepţia larg răspândită, să te aperi. Astfel de modele de reacţie sunt întărite pe mai multe planuri, de la scenariile şi personajele jocurilor video, a multora dintre filmele de acţiune sau chiar desene animate, la ceea ce putem observa în mod curent în jurul nostru - „dacă ataci tu primul, nu ajungi să fii călcat în picioare, dacă ai tu o atitudine dominatoare celălalt se poate intimida şi astfel obţii ce vrei“. Unul dintre efectele cele mai nocive în astfel de situaţii este că ajungem să acceptăm ca normală agresivitatea şi să devenim insensibili atunci când ea se manifestă în relaţiile noastre sau ale celor din jur.

Dacă în cazul violenţei fizice lucrurile sunt mai uşor de observat şi delimitat, în cazul agresivităţii psihice manifestările sunt uneori mai subtile, însă efectele dureroase, negative nu sunt deloc de neglijat. Dacă în ceea ce priveşte abuzul fizic ştim în mare parte cum se manifestă, în cazul abuzului psihologic putem fi insensibili la formele sale, putând considera în mod pripit că sunt simple „scorneli psihologice“. Barbara Shaffer, specialistă în consilierea familiilor creştine, defineşte abuzul emoţional ca fiind „atitudinea de autoîndreptăţire şi profund dispreţ faţă de partener/-ă, prin care îi este desconsiderat în mod constant dreptul la demnitate şi autonomie. Această atitudine implică mânie, violenţă, inducerea sentimentului de frică, vinovăţie şi ruşine. Partenerul/-a este controlat/-ă, pedepsit/-ă, umilit/-ă“

Imaginaţi-vă pentru o clipă ce simte o persoană care aude din partea celui/celei în care are cea mai mare încredere şi căruia i-a jurat respect, credinţă şi iubire replici precum: „Eşti un prost/proastă, idiot/idioată“, „Arată-mi imediat ce ai cumpărat! De ce ai luat X când ţi-am spus să iei Y! Cum să am încredere în tine dacă nici de atâta lucru nu eşti în stare?“, „îţi interzic să mai voirbeşti la telefon cu mama ta!“, „Eu hotărăsc la cât stă termostatul. Să nu îndrăzneşti să te atingi de el“, „Beau din cauza ta. Dacă am avea o căsătorie mai fericită nu aş fi nevoit să bea“, „Mă enervez din cauza prostiilor tale“ etc.

Astfel de suferinţe se pot ascunde în spatele unor lozinci aparent cât se poate de bine intenţionate: „E normal ca femeia să îl asculte pe bărbat; aşa scrie în Biblie“, „Fac asta pentru binele nostru; el/ea nu se descurcă!“, „E de datoria mea să mă ocup de banii familiei“.

Mijloace de prim ajutor pentru o persoană abuzată

Efectele abuzului afectiv sunt însă extrem de nocive, cu atât mai mult cu cât relaţia de tip abuziv persistă mai mult în timp. O astfel de relaţie distruge psihic încet, dar sigur persoana victimă în relaţie. Persoana ajunge să îşi piardă simţul realităţii, să nu mai ştie ce este adevărat şi ce este eronat, ce este corect şi ce este nedrept greşit. Partenerul/-a din relaţia abuzivă ajunge să se întrebe dacă nu este cu adevărat „prost/proastă“, „dacă nu este cumva greşeala ei/lui“, „dacă nu cumva ar putea face mai multe eforturi - mâncare, curăţenie, bani câştigaţi, pentru ca relaţia să fie mai bună“, „poate merit cu adevărat ceea ce se întâmplă, poate Dumnezeu m-a adus pe lume tocmai ca să îndur asta“, „poate de fapt nu este chiar atât de rău“.

Oricând în jurul nostru, chiar printre persoanele apropiate - rude, prieteni - putem întâlni victime - în general femei, aşa cum o demonstrează statisticile - ale abuzului psihologic. Iată cum am putea proceda pentru a oferi un sprijin real persoanei aflate în suferinţă:

- recunoaşte, validează-i suferinţa prin care trece şi spune-i că durerea sa este reală;

- pune-i întrebări cu blândeţe, cu delicateţe, pentru a afla mai multe informaţii;

- încearcă să nu o învinuieşti, să îi spui ce anume să schimbe la ea pentru a face lucrurile să meargă; probabil deja a încercat toate acestea până a ajunge să vorbească cu tine (s-a rugat mai mult, a fost mai ascultătoare, a gătit mai mult);

- nu încerca să o ajuţi tu însuţi. Încearcă să vezi ce persoane ar putea-o ajuta - duhovnic, consilier - şi să o orientezi spre ele.

- însoţeşte-o la primele întâlniri ale unui grup de suport. Ar putea avea nevoie de un astfel de grup, dar ar putea fi, în aceeaşi măsură, foarte speriată să vorbească despre abuz la primele întâlniri;

- nu încerca să o împingi spre decizii pripite - separare, divorţ -, care ar putea să o sperie în această epată. După ce se va mai vindeca, va fi pregătită şi de astfel de hotărâri;

- fii lângă ea în mod concret, pentru a o ajuta să nu se simtă izolată;

- roagă-te cu ea şi pentru ea şi atrage-i atenţia asupra paragrafelor din Sfânta Scriptură în care scrie cât de mult preţuim în ochii Lui Dumnezeu şi cât de multă putere are Dumnezeu să o vindece şi să îi dea putere.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

În mine e iadul, în mine e raiul...

Paraclisul Maicii Domnului