Să-I dau lui Dumnezeu viaţa mea?

Nu-mi vine să scriu. Aşadar... o să scriu!
Dimineaţă, în biserică m-am gândit la cuvintele maicii Siluana, să-i dau lui Dumnezeu frica mea, rănile mele, mândria mea, devizele mele... asta este prescura pe care I-o duc eu. Și stăteam și mă uitam așa la prescură și mă gândeam că ce vină are ea, să o murdăresc cu mizeria mea, parcă nu mi se părea corect, zic: tu ești așa curată iar eu să pun în tine toate tâmpeniile din mine.
"Și toată viața noastră lui Hristos să o dăm "...buuuun zic, acum, după ce am ieșit din traducerea pe care o făceam odată (adică să-mi dau viața pentru Hristos și aș fi jurat că mai, mai mi-aș fi dat-o), deci acum, când știu că viața mea, cu ce este ea acum e nevoie să I-o dau parcă nu-mi vine bine... mă simt aiurea... adică vin eu în halul ăsta, cu gândurile astea, cu... ce mai, n-am cuvinte... (știu că Știi tot, dar continui să mă mir cum de nu-Ți stă mintea în loc când mă vezi uneori) vin și trântesc astea așa... Măcar cu ceva mai acătării să mă duc și eu, că doar când te duci la cineva de seamă te îmbraci oleacă mai nu știu cum, cică în chip de respect și eu să vin așa, fără nimic bun pe mine???!!
Aaa, dar am și bune pe/în mine... da, dar ale cui sunt? Sunt ale mele cumva? Nuoo, nu sunt!! Sunt ale Lui!! Și bine ți-ar sta R să te duci la El cu ale Lui și să i le dai chip că-s ale tale... Păi ce faci măi fată? Ce mi-ai adus? Aaaa, dar astea Le știu, Eu ți le-am dat... altceva, ce mai ai? Ceva netămăduit încă? Nimic? Doar... nu mi le-ai adus înapoi pe cele ce Ți-am dat, nu?
Aaaa, nuuuuuuu, mai am asta, asta și asta, buuun, recunosc, ok... și liniște... și parcă tot nu-mi convine... Păi cum, nu se supără Doamne când vin numai cu astea așa rele, ar fi frumos să vadă și El cât de cât o îmbunătățire ceva, nu?... de ce să vadă? Ca să mă placă! Dar El mă place oricum!! Hmmm!! Și atunci cine nu mă place??? Ghici ghicitoarea mea!! EEEEUUUU nu mă plac. Daaaa, un mare EU nu mă place, Eu cea care dictează cum ar trebui să fiu și ce standarde ar trebui să îndeplinesc ca să merit să fiu iubită. Eu sunt dumnezeul meu, și eu declar când sunt bine sau nu, funcție de standardele mele înalte... Daaaa, și încă ce mă doare să-l dau jos pe dumnezeul meu și să-L pun pe Dumnezeu!!
Ioi Doamne, ce prescură Ți-am dat astăzi: chiar nu-mi convine Doamne că Dumnezeul meu ești Tu și nu sunt eu!
Doamne vindecă Tu, miluiește și mântuiește sufletele noastre!!
R.
***
Draga mea Copilă,
E important să trăiești până la capăt, cumva „fără rest”, ce ai întrezărit acum pentru că e un nou început al pocăinței. Acum descoperi că pocăința e un act de curaj, de onestitate și de iubire prin care ne întoarcem la Dumnezeu noi înșine, așa cum suntem acum și aici, și nu o imagine „despre noi”, fabricată de ego-ul nostru.
Da, e greu pentru că ego-ul e centrat pe plăcere, de orice fel ar fi ea. Atâta vreme cât dorința ta rămâne să fii plăcută de cei din jur sau de tine însăți sau de Dumnezeu, nu vei înainta pe calea Acestei taine dătătoare de viață. Te rog să fii atentă și să încerci să accepți că așa cum ești acum nu te placi și îți dai seama că nu le e ușor nici celor din jur să te placă. Și să nu-ți faci iluzii că Dumnezeu te place așa cum ești! Dacă ar fi fost așa nu era nevoie să se Întrupeze Fiul Lui și să-și dea viața pentru noi. Nu, nu! Dumnezeu nu ne place așa cum suntem, ci ne iubește! Dumnezeu te iubește așa cum ești și te dorește așa cum ești chemată să devii, așa cum dorește inima ta în adâncul acela în care te caută și te așteaptă ca să crești.
De îndată ce vei accepta acest adevăr și vei crede cu încredere în El, vei putea să-I dai fără împotrivire și rușine, desigur cu durere, „prescura” vieții tale. Această oferire presupune strămutarea întregului conținut al vieții tale din limitele înguste ale centrării pe căutarea egoistă a satisfacției și confortului cotidian, în mila Lui cea dumnezeiască. E o lucrare care va dura toată viața dacă dorești cu adevărat bucuria care nu mai depinde de circumstanțele exterioare. Și, dacă te vei îndura să mori dorinței de a fi „plăcută” și să-ți iei crucea propriei „mizerii”, urmând Lui, viața ta va deveni o călătorie cu sens către tine însăți, cea adevărată. Altfel riști (Doamne, apără!) să trăiești viața moartă a personajul tragi-comic din povestea pe care o numiți „Săraca de mine!”...
Dar eu știu că nu mai ești în acest pericol și ce scrii mai sus e o dovadă vie că ai pornit cu temei pe Cale. Și mai știu și că știi că te vei deschide mereu mai mult milostivirii lui Dumnezeu, lipindu-te de El prin Sfintele slujbe și Taine, prin rugăciune și lucrarea poruncilor.
Cu dragoste, respect și rugăciune,
Maica Siluana

Comentarii

Simion a spus…
Câtă înţelepciune!!!

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

În mine e iadul, în mine e raiul...

Paraclisul Maicii Domnului