Astăzi am văzut sfinţi

În drum spre biserică m-a însoţit mirosul florilor de tei. M-am mirat pentru că de atâta timp străbat acelaşi drum şi n-am simţit mireasma teilor ca în ziua de azi. E duminica Sfinţilor Români. Natura ştie mereu când e o zi de sărbătoare, chiar dacă oamenii mai uită.
În curtea bisericii la fel, mirosul florilor de tei era prezent. Nu sunt tei acolo, nu ştiu de unde venea.
Afară era soare, era cald şi adia uşor vântul. Preoţii slujeau în altarul de afară.
În mijlocul curţii stătea o familie cu trei fetiţe. Toţi, părinţi şi copii, erau atât de frumoşi! Mai apoi a venit un copilaş de vreo 3 ani care s-a pus brusc în genunchi cu mâinile împreunate pentru rugăciune. Mama venea zâmbind în spatele lui şi l-a luat de mână să-l ducă mai în faţă. Lângă lumânări era o fetiţă căreia îi prindea mama părul în codiţă, dar fetiţa era atentă la slujbă, era prezentă acolo, atât de prezentă încât, deşi era mică, îşi făcea cruce singură.

Spunea o dată la o predică, ÎPS Justinian Chira că mai există sfinţi în lumea asta, şi mulţi sunt neştiuţi de nimeni decât de Dumnezeu, că cimitirele noastre sunt pline de sfinţi. O mamă care şi-a crescut copiii în dragoste de Dumnezeu este o sfântă. Un tată care s-a jertfit muncind pentru copiii săi şi s-a rugat pentru familia sa este un sfânt. 


Duminca Sfinţilor Români.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne, Iisuse Hristoase,  Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!