Treceți la conținutul principal

Neliniştea patologică

Andreea Hefco

Anxietatea este definită ca o stare patologică de nelinişte, de îngrijorare, de teamă, însoţită de o serie de simptome fizice (agitaţie, tensiune musculară, insomnie, tulburări digestive etc.) şi simptome psihologice (iritabilitate, probleme de concentrare etc.). Se estimează că aproximativ 7% din populaţia adultă suferă de anxietate generalizată.

Cei care au studiat această reacţie au afirmat că anxietatea rezidă în principal din faptul că noi nu avem nici o putere asupra situaţiei care ne îngrijorează, că nu o putem controla. Fiecare avem anumite temeri personale care ne provoacă nelinişte. Deşi diferite, acestea au la bază instinctul de a supravieţui, de a rămâne în viaţă. Anxietatea indică şi locul în care depindem prea mult de lucruri, unde avem prea puţină distanţă şi calm, unde suntem rigid fixaţi pe scopuri. Ea ne arată şi locul unde valorile noastre şi rezultatele sunt prea adesea supraevaluate. Anxietatea îşi dobândeşte forţa în primul rând prin noi înşine şi ne vorbeşte despre noi.

Voinţa, o constrângere?

Se pare că apare doar dacă trăim cu sentimentul că nu putem lăsa să se petreacă acea întâmplare posibilă, de care ne este atât de teamă. Dar oare cum putem admite, măcar în teorie, să facem o boală gravă, să ne părăsească cineva drag, să ne pierdem orice siguranţă financiară sau socială, dacă avem sentimentul că după o asemenea întâmplare nu o să mai putem trăi? Nu ar fi resimţit ca o neglijenţă faptul că nu am intervenit la timp pentru a evita toate astea?

Cei care au studiat fenomenul au afirmat că, de fapt, tocmai în această grijă de a preîntâmpina nedoritul stă capcana. Dacă ne lipseşte capacitatea de a lăsa lucrurile să fie, voinţa noastră va deveni inevitabil o constrângere. Acesta este paradoxul voinţei: doar o voinţă pe care o pot şi lăsa deoparte este o voinţă liberă. În anxietate, această voinţă liberă deviază în constrângere, trece într-un „a trebuit să acţionez pentru a putea preveni ceea ce e mai rău“. „Şi m-am pierdut în aceste acţiuni ocolind doar frica, care era acolo.“ În plus, se cramponează în asigurarea rezultatului şi în a realiza imposibilul. Voinţa este o dimensiune omenească, nu o forţă divină. Cu ajutorul voinţei noi nu putem „crea“ pur şi simplu rezultatul aşa cum Dumnezeu a creat lumea.

Teama principală este „frica de frică“

Deci anxietatea rezultă din încercarea de a împiedica ceva ce nu este direct accesibil voinţei. De aceea este oportună o schimbare de comportament, o schimbare de atitudine.

Pentru a înţelege mai bine am ales un caz descris de dr. Alfried Längle („În mrejele fricii - Principiul activ ascuns al intenţiei paradoxale a lui Frankl“), al unui pacient de 37 de ani care a povestit cum şi-a construit tot mai mult viaţa în jurul anxietăţii, cum a evitat tot mai mult să plece singur de acasă, cum a ajuns să-şi aducă soţia în situaţia de a-l duce şi a-l aduce de la serviciu, de frica unui colaps. El povesteşte cât de des şi-a controlat cu atenţie pulsul, s-a privit temător în oglindă, a consultat medici. De fapt, el a pus pe picioare un uriaş angrenaj, dar, cu toate acestea, nu a putut înlătura anxietatea.

Când i-a devenit limpede că anxietatea nu poate fi oprită prin voinţă, a căutat un ajutor din exterior. Avea o experienţă destul de lungă ca să ştie că nu se poate spune: „eu nu vreau să-mi fie frică“. De fapt, ne-o putem spune foarte bine, dar nu are efect. Ne putem foarte bine spune: „eu nu vreau să leşin, pentru nimic în lume nu vreau să leşin!“, dar aceasta nu previne, nu împiedică leşinul. Cu timpul apare chiar contrariul, se pregăteşte terenul pentru un leşin. Pentru că în fapt ne este teamă şi teamă obţinem ca rezultat. Soluţia este să trăim lucrurile de care ne este frică, să mergem pe firul „dacă chiar s-ar întâmpla acest lucru, cum aş trăi asta“? Şi să lăsăm emoţiile însoţitoare (contracţia abdomenului, scurtarea respiraţiei, fluturii în stomac, ameţeala, poate chiar senzaţia de vomă) să se manifeste fără a încerca cu nimic să le stopăm sau fără a căuta soluţii, ca o energie dintr-o oală sub presiune, care prin această supapă a acceptării „să fie“ de fapt se autoconsumă.

Acest a-putea-lăsa-să-fie ne face din nou liberi şi ne conduce dincolo de impasul controlului sau al obsesiei. Ne arată că frica e în noi, nu în afara noastră şi teama principală este de fapt „frica de frică“.

Libertatea apare doar atunci când ne supunem în faţa condiţiilor care sunt. „Liber este acela ce adoptă poziţia de a fi limitat, de a putea ceda, de a i se întâmpla nenorociri, de a putea muri. Tocmai aceasta ne face liberi, faptul că ne putem permite să leşinăm atunci când e să fie, că, fiind vii, acceptăm că putem face chiar şi un atac de cord, că îi permitem celuilalt să fie atât de liber, încât să ne poată părăsi, dacă el o să vrea, că putem să lăsăm lucrurile să fie“ (din Analiză existenţială nr. 5/2006, Anul VIII, „Anxietate şi isterie“ de A. Längle).

Deci, „dă-mi, Doamne, puterea să accept ceea ce nu pot schimba, curajul să schimb ceea ce pot şi înţelepciunea să le diferenţiez“.

Comentarii

Vlad Placinta a spus…
ma iertati ca va deranjez , vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati pe blogul d-voastra un mic articol despre fetita mea care are nevoie urgenta de operatie la ochi pentru a putea sa se bucure de lumina zilei!
Detali le gasiti pe adresa:
http://leontinanicoleta.blogspot.ro/
Va multumesc frumos!

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.