Treceți la conținutul principal

Somba, fabulă africană

Toţi iepurii au ochii mari şi urechile lungi. Dar care dintre ei s-ar putea asemui cu iepurele din povestea noastră? Nu că ar fi fost iepurele acesta cine ştie ce dihanie grozavă. Nici pomeneală de aşa ceva! Era un iepure mititel. Îl chema Somba şi trăia la marginea unei păduri adânci.
Numai atâta că ochii lui mari scăpărau de viclenie. Iar sub urechile lungi, răsucite şi ascuţite, avea o minte nemapomenit de isteaţă. Asta era tot. Aş putea doar să vă mai spun că umbla încins cu o curea de piele roşie, de care atârna un săculeţ împletit din frunze de palmier. Se slujea de curea şi de săculeţ la tot felul de întâmplări care se puteau ivi în viaţa unui iepure mic şi isteţ, care trăieşte la margine unei păduri adânci. Cum a fost, de pildă, întâmplarea din zilele când se porniseră peţitori nenumăraţi, din toată pădurea, la fata fără pereche de frumoasă a lui Niaka. Niaka aceasta era o antilopă pitică. Era şi ea isteaţă şi cu ochii mari. Dar vezi că ea mai era şi înţeleaptă, şi despre înţelepciunea ei mersese vestea în toată lumea. Când văzu aşadar Niaka cât sunt de mulţi cei ce ar vea să o ia de nevastă pe fata ei, se gândi bucuroasă că are de unde să şi-l aleagă pe cel mai bun. Şi se apucă să spună la care cum venea că nu o dă pe fata ei decât celui ce va putea să-i aducă laptele bivoliţei sălbatice, blana leopardului şi colţule elefantului.
Ca să-i încerce.

Dar cine se va încumeta la asemena isprăvi nemaiauzite? Toţi se codeau. Şi iată că, în timp ce peţitorii plecau unul câte unul, cu coada între picioare, veni şi Somba, cu ochii mari şi urechile ascuţite, să vadă fata.
Şi fata lui Niaka îi plăcu aşa de mult lu Somba, încât isprăvile cerute i se părură, de la bun început, floare la ureche. Avea şi el socotelile lui. Aşa că, de a doua zi chiar, se puse pe lucru.
Făcu mai întâi din nişte anume seminţe de iarbă un păsat subţirel şi frumuşel. Era o mâncare să te lingi pe bot, nu alta. O băgă în săculeţ şi porni spre hăţişurile bivoliţei. Când ajunse aproape de tot de bivoliţă, se ascunse după o tufă, chipurile să nu-l vadă nimeni, şi începu să umble la săculeţ. Bivoliţa îl văzu şi vru să ştie ce are Somba în săculeţ, de se ascunde aşa. Somba n-avu încotro şi trebui să-i dea să guste. După ce gustă, bivoliţa strigă:
- Grozavă! De unde o ai?
Atunci Somba se ridică pe vârful picioarelor, ca să ajungă la ureche bivoliţei, şi îi spuse în mare taină, pe şoptite:
Vezi copacul mare şi înalt de acolo? Şi-i arătă cu lăbuţa un baobab de la marginea pădurii. Sub scoarţa lui subţire, tot trunchiul copacului e plin de bunătatea asta din care ai gustat. Cu dinţii mei mititei n-am putut scoate mare lucru. Dar dacă te-ai repezi tu, cu coarnele tale mari şi puternice, ai face o gaură aşa de largă în trunchiul copacului, că am putea să mâncăm amândoi pe săturate.
- S-a făcut, spuse bivoliţa. Îşi aplecă fruntea şi se repezi cu toată puterea înspre copac. Coarnele intrară atât de adânc în trunchiul copacului, încât bivoliţa nu şi le mai putu trage înapoi. Era prinsă ca într-un cleşte.
- Îmi dai voie? întrebă Somba. Scoase din săculeţ o ulcică mică şi începu să o mungă pe bivoliţa care nu se mai putea apăra. După ce-şi umplu ulcica, dădu fuga la Niaka. Uite, până una-alta, laptele bivoliţei sălbatice.


Apoi Somba se duse acasă. Se ferchezui şi se perie cu mare grijă, îşi umplu săculeţul cu piper roşu şi o porni spre casa leopardului.
- Ce-ai zice, leopardule, de o baie în rău?
- Ai venit tocmai la timp, răspnse leopardul. Am făcut astăzi curăţenie mare prin casă şi tare mi-ar prinde bine o baie.
Şi o porniră amândoi spre râu. La malul apei, Somba îşi aruncă săculeţul în iarbă şi spuse:
- Nu crezi că ar trebi să ne dezbrăcăm de hainele astea frumoase?
- A, sigur că da, răspunse leopardul. Eu în orice caz îmi scot haina mea frumoasă.
Aşa şi făcu. Îşi aruncă haina lui cea frumoasă lângă săculeţul lui Somba. Apoi intrară în apă. Deodată Somba îşi dădu seama că uitase să-şi scoată cureaua lui roşie.
- Zăpăcit mai sunt. S-a udat toată. Acum trebuie să ies s-o pun la uscat. Somba ieşi la mal, deschise săculeţul şi frecă cât putu el mai repede şi mai bine haina leopardului cu piper roşu. Apoi se întoarse în apă. După câtăva vreme ieşiră amândoi la mal. Leopardul dădu să-şi îmbrace haina. Dar nu ştiu cum s-o scoată mai repede. În viaţa lui nu mai pomenise aşa usturime. Iar săculeţul lui Somba mirosea îngrozitor. Era limpede: în timp ce se îmbăiau, venise cineva şi le mânjise lucrurile cu ceva care mirosea şi înţepa groaznic. Ce era de făcut? Somba se hotărî să rămână la râu să-şi spele săculeţul.
- Şi cu haina mea cum rămâne? se îmbufnă leopardul.
- Las-o aici, îl linişti Somba, ţi-o curăţ eu de ţi-o fac ca nouă. Şi mâine ţi-o aduc acasă.
-Ei da, aşa mai merge, încuviinţă leopardul.
După ce plecă leopardul, Somba dădu fuga la Niaka.
-Iată-ţi şi a doua dorinţă împlnită: blana leopardului.

De acolo Somba se duse de-a dreptul la locul unde ştia el că se află turma elefanţilor celor mai mari. Se opri la câţiva paşi de cel mai mare elefant şi începu să privească fără încetare cu ochii larg deschişi spre cer. Din când în când dădea plin de uimire din cap şi spunea: ''Vai, ce frumos!'' Cel mai mare elefant se uită şi el în direcţia în care privea Somba şi spuse:
-Ce vezi tu acolo, dragă Somba?
Somba se uită mirat la marele elefant:
- Cum, tu nu vezi minunăţia aia de pe cer?
Cel mai mare elefant se uită din nou la cer. Nu vedea nimic. Toţi elefanţii se uitară la cer: nu vedeau nimic.
- Nu vedem nimic, spuseră în cor, dar tare am vrea să vedem şi noi minunăţia de pe cer.
- Voi nu vedeţi nimic, spuse Somba după ce se gândi puţin, fiindcă voi sunteţi mari, mari de tot şi aveţi ochii mici, pe când eu sunt mic, mic de tot şi am ochii mari. Ca să vedeţi şi voi, trebuie să vă urcaţi unul pe spatele celuilalt şi când cel mai mare elefant o să se urce sus, sus de tot, nu numai că o să poată să vadă minunăţia de pe cer, dar o să poată s-o şi apuce cu trompa.
- Somba are dreptate, spuseră elefanţii, aşa o să facem. Şi se urcară unul pe spatele celuilalt. Şi se făcu un turn înalt, înalt, înalt, cum nu-i mai fusese nimănui dat să mai vadă vreodată. Când elefantul cel mai mare ajunse sus, sus de tot, Somba puse repede sub piciorul dinapoi al primului elefant de jos un tăciune. Pe elefant îl fripse şi îl duru atât de rău, că n-avu încotro şi făcu un pas înainte. Tot şirul de elefanţi începu să se clatine şi elefantul cel mai mare de sus de tot căzu şi când ajunse jos îşi rupse un colţ. Toţi elefanţii căzură şi începură să se certe. Somba luă repede colţul rupt şi-l ascunse într-un tufiş. O pasăre care văzuse totul strigă către marele elefant:
- Somba ţi-a ascuns colţul în tufiş.
Dar elefantul, înfierbântat cum era, nu înţelese prea bine.
- Ce s-a întâmplat? întrebă el.
- Pasărea asta mică şi obraznică, se grăbi să răspundă Somba, îndrăzneşte să râdă de voi.
Mânia elefanţilor nu mai cunoscu margini. Se repeziră toţi, din toate părţile, s-o prindă şi s-o nimicească pe pasărea cea mică. În timp ce elefanţi fugeau înnebuniţi încoace şi-ncolo, Somba luă colţul şi-l duse la Niaka.
- Iată şi a treia dorinţă împlinită: colţul elefantului. Acuma poţi să-mi dai fata.

Dar Niaka cea înţeleaptă îi răspunse aşa:
- Ţi-am văzut isprăvile şi mă închin în faţa isteţimii tale. Dar dorinţele pe care tu le-ai îndeplinit prin înşelăciune, eu le-am născocit ca să-mi pun peţitorii la încercare şi să-l găsesc dintre ei pe cel mai viteaz. Îţi dai şi tu seama, dragă Somba, cu mintea ta cea isteaţă, că una-i vitejia şi alta-i înşelăciunea. Şi vezi bine că nu pot să-mi dau fata pe mâna unuia care e în stare să înşele toată pădurea.

Nu ştiu dacă toţi iepurii au ochii atât de mari şi urechile atât de lungi, cum erau ochii şi urechile lui Somba la auzul acestor vorbe.

Din Facla lui Bisonghe, Fabule şi legende africane
povestite de Theodor Dan
Ilustraţii: Petre Vulcănescu
Editura Tineretului, Bucureşti, 1963

Comentarii

Carol a spus…
Frumoasa fabula.

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.