sâmbătă, 14 iulie 2012

Viaţa la ţară

Îmi place viaţa la ţară. M-am retras acolo câteva zile să învăţ pentru examenul din toamnă, ''că acolo-i mai răcoare''. Bagajele le-am făcut repede, deja am experienţă după atâţia ani de tabere. :) Şi am mers. 

E o casă mică, are un hol, o cameră şi o cămară. Am şi vecini de treabă care nu fac rău nimănui. O vacă şi o iapă.  Blânde amândouă şi faine tare :) 
N-am dormit acolo niciodată până acum, în vacanţele din copilărie dormeam la bunica în casuţa de peste drum, cum ar veni... 
Avem acolo şi grădină cu roşii, ardei, morcovi, pătrunjel, fasole, castraveţi...şi flori. În capătul grădinii e un tei care-şi împleteşte crengile cu viţa de vie. În toamnă o să ne urcăm în tei să culegem struguri...

Aşadar, am pornit spre viaţa la ţară. Am udat grădina; mama a lucrat acolo cu multă trudă şi ar fi fost păcat să se ofilească grădina. În fiecare dimineaţa şi seară am sos apă din fântână şi am umplut găleţile cu apă de mai multe ori şi am udat grădina. E mult mai eficient decât o lună de abonament la sală. 
În doua zile a şi plouat spre bucuria tuturor, în special a ardeilor pentru care mă temeam că se vor ofili... 
În prima noapte am avut parte de o sperietură grozavă. Parcă cineva a tras perdeaua (dormeam cu geamul deschis) şi cum mă trezisem să văd ce este, aud două zgomote pe care nu le-am putut identifica imediat. Dar erau doar vecinele mele de dincolo. Inofensive. Şi vântul. Atât. Am adormit cu grijă în prima noapte, iar mai apoi fără. 

Să bei cafea dimineaţa în aerul proaspăt, răcoros şi să priveşti curtea umbrită de pomii sădiţi de-o parte şi de alta, e-o bucurie!
Am stat aşa de multe ori privind grădina şi curtea iar dacă te uitai până la prânz spre cumpăna de la fântână vedeai luna mare şi albă pe cer. 
 Bunica spunea că îi place să stea mai mult aici decât acasă, peste drum. Parcă aici ''e mai bine,  mai răcoare, mai plăcut, e ca în rai.'' 

Într-o seară am stat de poveşti cu bunica. Unchiul mulsese vaca şi adusese laptele prospăt apoi plecase acasă, peste drum. Am rămas cu bunica în poveşti. Mi-a spus multe... Cum s-a căsătorit bătută de bunicii ei, la 15 ani cu un om pe care nu-l iubea, ce viaţa grea a avut lângă el, cum a crescut doi copii, cum a construit cele două case, cum a cumpărat pământul, ca să aibă fiecare copil un loc al său... Aş fi vrut să fi vorbit cu bunica mai demult despre toate astea, dar e un timp pentru toate...
A muncit din greu toată viaţa. A rămas orfană de tată de mică şi şi-a ajutat mama să crească cele două surori mai mici. Muncea din greu la pădure, la câmp şi banii câştigaţi îi dădea mamei să cumpere făină că pe atunci aici erau sub unguri şi se trăia greu...

S-a măritat. Bărbatul ei nu aducea acasă toţi banii câştigaţi. O parte-i ducea mamei lui şi surorilor sale. Până într-o zi când a aflat. Atunci s-a supărat rău şi s-a ''umplut de fire'', adică s-a mâniat. L-a certat. Cumva, a dus toţi banii lipsă înapoi şi altu' nu le-a mai dat...

Casa în care stă a cumpărat-o cu preţul de pe o vacă. Pământul de peste drum, adică locul pentru casa tatălui meu, l-a cumpărat cu pensia bunicului pe două luni şi cu banii de pe legumele vândute din grădină. S-a ocupat de toate cele necesare pentru contrucţia casei. A adus lemne din pădure, a făcut mâncare pentru muncitori, a făcut cărămida arsă în cuptor, a clădit o casă. Cu hol, o cameră, o cămară şi o încăpere pentru vite. Şi o şură mare lipită de acestea. Mă uitam acum altfel. La bunica şi la casă. La curtea răcoroasă şi la soarele care apunea în depărtare...

N-am stat mult la ţară. După câteva zile m-am întors în oraş. Căldura puternică m-a izbit cum am intrat în oraş. Deodată mi s-a părut totul atât de mic, de îngust, şi mi s-a făcut dor de casa de la ţară, de cer, de grădină şi de curtea răcoroasă. 

Parcă mai trebuia să fac ceva la ţară...

Slavă Domnului pentru toate!

6 comentarii:

Pr.Victor spunea...

Iar eu care am crescut şi trăiesc la ţară dau slavă lui Dumnezeu pentru toate câte mi le-a dat. Chiar dacă e mult de muncă.

Ramona spunea...

Aşa e şi firesc. Viaţa la ţară e plină de normalitate. Să ai casa ta, curtea ta, o grădină, animale care să-i asigure traiul omului, apa în fântână şi cerul cât cuprinzi cu ochii.
Viaţa la bloc e o anomalie...

Carol spunea...

Cat de frumos ai scris!
Ce emotionant. Bunicii si stranbunicii nostrii au dus o viata grea dar au muncit mult si au iubit pe Dumnezeu.
Multi dintre noi uitam ce frumos e la tara. eu abia astept sa ajung acolo.
Weekend placut.

Ramona spunea...

Mulţumesc mult, Carol.
Un weekend plăcut îţi doresc şi eu.
Dumnezeu să te binecuvinteze.

Nicoleta Țintea spunea...

E o binecuvântare că ai un astfel de loc, unde te poți retrage, la țară. Și o bunică, acolo.

Ramona spunea...

Adevărat, Nicoleta. E o binecuvântare.