Treceți la conținutul principal

Abuzurile de orice fel nu se explica prin „de ce”, nu au o cauza rationala, depistabila cu ratiunea, ci una irationala

Cand cineva „isi permite” sa simta ura care a insotit durerea unui abuz, sau a unui lant de abuzuri, pe care a invatat s-o nege si s-o ingroape cat mai adanc in uitare pentru a putea trai, dupa ce in acel atunci si acolo n-a putut, sau n-a stiut sa faca ceva ca sa se apere sau sa se „razbune”, nu va mai intreba „de ce?”

Nu va mai intreba pentru ca va descoperi, in chiar focul urii asumate, ca abuzurile de orice fel nu se explica prin „de ce”, nu au o cauza rationala, depistabila cu ratiunea, ci una irationala, bestiala, ucigasa.

In acest moment omul se intalneste efectiv cu propria libertate si poate sa aleaga razbunarea prin ucidere sau iertarea.

Daca alege sa ucida, nu va alege niciodata confruntarea fata catre fata cu acela si nu va putea s-o faca „varsandu-i sangele”, pentru ca acela are un ascendent, o putere ascunsa asupra sa. Mai mult, acela i-a „intrat cumva in propriul sange”. Asa ca va trai multa vreme razbunandu-se si ucigandu-se pe sine insusi. Apoi, obosit si chinuit, va alege sa ucida, repetand gestul abuzator aspra altcuiva. Alesul, „tapul ispasitor”, va trebui sa fie cat mai nevinovat, cat mai aproape de conditia sa din momentul abuzului. Iar formele abuzului pot fi uneori atat de rafinate, incat ne putem permite sa nu le luam ca atare: un ras, o ironie, un gest obscen sau dispretuitor, o mangaiere, o aluzie…

Ei, de cele mai multe ori, in aceasta etapa nu uram pe nimeni! Nu putem uri pentru ca ura s-a transformat in arma ucigasa rece, eliberata de caldura fireasca a sufletului. Cata vrem uram putem inca ierta si iubi. Iata de ce strigi cu uimire ca poate acum a venit vremea sa urasti!

Ca sa invatam iubirea dupa care inseteaza inima noastra, e neovie sa intram in iadul din noi, acolo la radacina durerii netraite pana la capat si sa redescoperim, sa redesteptam ura aceea si sa i-o oferim lui Dumnezeu s-o transforme in iertare si iubire pentru om si ura neadormita pentru pacatul lui si, apoi, pentru al meu. Aceasta e lucrarea lui Dumnezeu in noi pe care El o face, dar numai daca noi i-o oferim ca pe o jertfa vie a sufletului pus pe jarul durerii de care am fugit prin uitare.

Revenind al intrebarea „de ce?”, nu putem sa nu vedem in ea un repros, o acuza aduse lui Dumnezeu, Care a permis asta si n-a facut nimic atunci.

Eu nu pot sa raspund in locul lui Dumnezeu, dar stiu ca El nu intarzie cu raspunsul cand Il intrebam ca sa intelegem si sa putem iubi. Eu am primit multe raspunsuri si cred in fagaduinta Lui ca voi cunoaste toate, asa cum El ma cunoaste pe mine. Acum toata truda mea e sa ma las cunoscuta de El ca sa nu aud in ceasul judecatii ca nu ma stie, desi I-am rostit Numele de atatea ori si chiar minuni am facut in Numele Lui!

Ce pot eu sa spun, incercand sa pun in cuvine intelesurile primite, este ca pentru a intelege inca de la primele experiente de viata, de ce ni se intampla ceva dureros, e suficient sa aflam ca in aceasta lume existaraul si sa fim invatati sa ne aparam. In functie de cei ce ne vor invata, nu numai prin cuvant, ci mai ales prin propria lor comportare, vom fi apoi, sau nu vom fi, victima raului si a raportarii la el. Asadar, daca omuletul nu este pus sau nu se pune cu stiinta, seriozitate si responsabilitate sub protectia lui Dumnezeu, este expus si se expune raului care inca stapaneste intunericul acestei lumi si va intra in „jocurile” lui, lasandu-se ademenit de inceputul care nu pare rau, sau chiar asa de rau (uitand, desigur, ca am acut rau cand n-am ascultat sfatul sau porunca parintilor), ba dimpotriva! Sau se expune, uitand sa aiba grija, sau rusinandu-se sa se apere sau sa strige, sau sa parasca…

Fara Dumnezeu, omuletul nostru va invata sa se apere doar prin metodele omului cazut, mereu contaminate de sugestii demonice, si abia apoi, dupa mai multe sau mai putine suferinte (in functie de mandria lui), prin cele dumnezeiesti.

Suferinta umana nu vine atat din durerea evenimentului traumatizant, cat din raportarea afectiva la aceasta si lantul de sentimente – resentimente – fapte „reparatorii” care urmeaza. Daca un copil abuzat ar putea sa traiasca toata ura pe care o simte atunci si sa si-o exprime cerand aparare si ajutor, ar reusi apoi sa „metabolizeze” evenimentul „fara rest” si sa ierte, redevenind intreg si sanatos sufleteste. Dar acest lucru se intampla rar, pentru ca multi copii sunt singuri in catastrofe, singuri de frica parintilor, de frica de a nu fi intelesi, singuri din cauza rusinii pentru „partea lor” de vina care, de obicei, este indusa de abuzator si chiar de cei care ar trebui sa-i apere sau sa-i ajute sa traiasca durerea traumei in mod sanatos. Ca urmare, va invata sa traiasca in logica ucigasa a acestei lumi si nu va iesi din ea decat in momentul in care o va lepada, alegand sa intre in logica lui Hristos Dumnezeu, Mantuitorul lumii!

Asta este invitatia pe care o face Seminarul nostru!

Cu dragoste si recunostinta pentru dragoste si ascultare,

M. Siluana

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.