Treceți la conținutul principal

Aşteptarea şi pretenţia

Andreea Hefco

Cu toţii avem aşteptări, pentru că avem nevoi ce se cer a fi împlinite. Nevoia de iubire, de acceptare, de recunoaştere, nevoia de siguranţă sunt doar câteva dintre nevoile fundamentale ale fiinţei umane, iar de satisfacerea sau neîmplinirea lor depinde chiar dezvoltarea armonioasă, echilibrată şi sănătoasă a oricărei persoane.

Există diferenţe între aşteptări şi pretenţii. O să gândiţi probabil că ele sunt uşor de sesizat, dar totuşi confuzia este frecventă, pentru că tindem să percepem totul mai ales ca fiind aşteptare. Dacă diferenţele există, care sunt acestea?
Cineva a răspuns că diferenţa constă în justificare. Aşteptarea e ceva justificat, iar pretenţia nu este. Suntem obosiţi şi aşteptăm ca cineva drag, pe care l-am ajutat de atâtea ori înainte, să ne aducă un pahar cu apă şi să ne asculte. E o cerere justificată de nevoia mea, de relaţia cu celălalt, de moment. Şi totuşi, e aşteptare sau pretenţie? De multe ori definirea propriilor nevoi este foarte grea, cu atât mai mult intuirea lor de către alţii, astfel că este sarcina noastră să încercăm să ne cunoaştem mai bine şi să comunicăm sincer şi direct ce aşteptări avem pentru a fi împlinită o anumită nevoie „vreau să mă asculţi, simt nevoia să mă descarc vorbindu-ţi“, acceptând faptul că cei din jur nu există pentru a ne împlini nevoile, dar ne pot ajuta în acest sens.

Avem pretenţii în cea mai importantă relaţie a vieţii noastre

S-a spus că pretenţia este o revendicare pătimaşă a unui drept, pe când aşteptarea este o stare mai puţin revendicativă, mai liniştită şi poate mai contemplativă. Aştept să nu mai plouă ca să mă întâlnesc cu persoana iubită şi deşi aştept soarele, nu mă simt liniştită, deci ce trăiesc e o pretenţie? Par că se confundă şi totuşi simţim că există diferenţe.

Această confuzie o putem trăi şi în relaţia cu Dumnezeu. Aşteptarea de a-mi fi îndeplinite cererile e justificată sau e doar o pretenţie? Noi o justificăm adesea prin ceea ce facem în relaţia cu Dumnezeu, mai rar prin ceea ce suntem şi aşteptăm, mai mult sau mai puţin revendicativ, mai mult sau puţin crispaţi. Deci avem pretenţii în cea mai importantă relaţie a vieţii noastre. Octavian Paler spunea că „uneori aşteptarea ne maturizează, alteori ne omoară“ şi că „aşteptările diferă între ele, ca oamenii“.

Acceptarea unui refuz, măsura respectului pentru celălalt

E adevărat că sunt diferenţe inerente date de justificare sau de modul în care aşteptăm sau ne raportăm la cererile noastre, dar diferenţa principală dintre aşteptări şi pretenţii constă în modul în care noi primim un refuz. Dacă la cererea mea primesc un răspuns care îmi determină iritare, supărare, revoltă, acesta e un indiciu că indiferent ce am cerut şi indiferent cui am cerut, aceasta a fost o pretenţie. Dacă la un răspuns negativ aleg să accept această variantă, ca o posibilitate reală şi justificată să existe la fel ca reversul său pozitiv, atunci am aşteptat. Nu este vorba de sentimentele cu care eu întâmpin un refuz, adică de faptul că mă bucură sau mă întristează, ci este vorba de alegerea de a accepta dreptul celuilalt de a răspunde liber la cererea mea, care este astfel o aşteptare, şi nu o pretenţie. Răspunsul lui provine din partea lui de relaţie, dar modul în care îl primesc mă defineşte pe mine.

Acceptarea unui refuz este un pas esenţial în orice tip de relaţie, „măsoară“ liantul vital al comunicării între oameni, şi anume libertatea şi respectul reciproc. O relaţie ideală are un caracter fluid, iar refuzurile nu sunt „noduri“ mai mult sau mai puţin dureroase, ci părţi fireşti ale manifestării diversităţii fiecăruia.

Această diferenţă se trăieşte natural, de la sine, odată cu maturizarea noastră. Poate fi şi un indiciu al creşterii interioare, creştere care se poate măsura şi în numărul de aşteptări care îl depăşeşte cu mult pe cel al pretenţiilor.

A pretinde în loc de a aştepta e cale spre nefericire

Am întrebat şi dacă dorinţa de a fi iubită poate fi o aşteptare sau e o pretenţie. Mi s-a răspuns, de către cineva care cunoştea şi trăia diferenţele între cele două posibilităţi, că dacă vreau să fiu nefericită pot să pretind iubirea celorlalţi, păcălindu-mă că de fapt aştept în mod justificat şi nepătimaş.

Înţelegerea diferenţei dintre cele două ascunde o mică reţetă de fericire, pentru că dacă învăţăm să avem în principal aşteptări, aceasta ne deschide poarta către acceptare, a noastră, a celuilalt şi a vieţii, fără ca dorinţele să ne dispară sau să se schimbe dramatic. Ceea ce se schimbă este felul nostru de a ne mişca în noi şi în afara noastră, dobândind fluiditate şi ritm în dansul cu viaţa.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.