vineri, 7 septembrie 2012

Doamne, cat de dureros e blestemul unei mame, chiar si intr-o astfel de forma, inconstienta, nerostita

Maicuta mea iubita,

Am citit azi dimineata raspunsul pe care l-ati postat pe site si m-am izbit de aceasta fraza: „te vei arunca mereu si mereu in rolul de salvator ca sa-ti asiguri portia de suferinta pe care te simti obligata s-o traiesti pentru ca cei din jurul tau nu sunt fericiti!”.
Nu pare atat de complicat, dar eu am simtit pentru cateva secunde ca efectiv mi se opreste mintea in loc si nu pot percepe intelesul profund al acestei „scheme de inadaptare”.
Si atunci L-am rugat pe Domnul sa ma ajute El sa inteleg... si – ce minune a bunatatii Sale – El mi-a „explicat” atatea in dimineata asta!
Stiti ca mai demult v-am scris despre un strigat interior pe care l-am interceptat intr-o anume imprejurare: „Nimeni nu are nevoie de mine!”.
Si atunci m-am intrebat de ce? Cum am ajuns eu la o astfel de convingere interioara?
Ca o completare, astazi am „ascultat” un alt strigat, de data asta imbracat nu in vocea mea, ci in vocea mamei:
„Trebuie sa-i arati ca n-ai nevoie de el!”
Nu am prea multe amintiri cu mama vorbindu-l de rau pe tata. Oricum, niciodata nu a folosit cuvinte urate, jignitoare. In general, dupa despartirea lor, noi doua nu vorbeam aproape deloc despre el.
Totusi, acum inteleg foarte limpede ca mama mi-a transmis vreme indelungata un „mesaj”, ca un „ideal de purtare demna”, ca o atitudine de o maretie tragica, dar in fond – in adevaratul lui fond – ca un blestem, ca un refuz al iubirii...
„Trebuie sa-i arati ca n-ai nevoie de el!”
Doamne, cat de dureros e blestemul unei mame, chiar si intr-o astfel de forma, inconstienta, nerostita, la nivel de subconstient, de afectivitate...
Doamne, din toata inima o iert pe mama si Te rog s-o binecuvantezi si sa ne vindeci Tu pe toti...
Acum inteleg ca fara sa vrea si fara sa stie, mama mi-a transmis un „duh” de care m-am imbolnavit rau...
M-a condamnat sa ma simt jignita de gesturile lui tata („vrea sa te cumpere cu cadouri”).
Sa refuz orice vine de la el („Trebuie sa-i dai o lectie”).
Sa nu imi doresc sa il vad („Daca avea nevoie de tine nu te-ar cauta atat de rar”).
Sa ma simt rau in prezenta lui („Nu-i pasa cu adevarat de tine”).
Sa nu ma mai pot bucura, niciodata, de prezenta si afectiunea tatalui meu...
Va multumesc mult pentru rugaciune, Maicuta! Nu va pot scrie mai multe acum, dar Ii sunt recunoscatoare Domnului pentru lucrarea pe care o savarseste in inimile noastre!
Cu drag si nadejde multa,
Lu
*
Copila mea iubita,
Si cat de minunat e Tatal nostru Cel din Ceruri, Care, la cererea Fiului Sau atat de iubit si de El si de noi, ne daruieste Duhul Sfant ca sa ne invete cum sa dobandim, sa pastram si sa folosim puterea pe care ne-o da ca sa devenim si noi fii iubiti in Fiul! Si asa, binecuvantand si iertand, implinind poruncile si lepadandu-ne de voia noastră bolnavă, învăţăm „meşteşugul bucuriei”, încredinţându-ne voii Lui sfinte. Asta facem şi când învăţăm să ieşim de sub puterea oricarui blestem, împlinind porunca Lui de a-i binecuvânta pe cei ce ne blestemă. Blestemul este folosirea cuvântului şi a gândului pentru a ucide pe cineva sau ceva din sufletul aceluia prin ruperea de Dumnezeu. În faţa acestei puteri, sufletul celui blestemat, poate să se clatine şi să se supună ei sau, fiind prea slab, pentru a se împotrivi. Sau poate să se contamineze răspunzand cu aceeaşi armă. Dar, dacă e ancorat în credinţa în Dumnezeu şi în prezenţa Lui iubitoare şi mântuitoare în noi, va alerga degrabă la El şi va binecuvânta aşa cum Însuşi îi cere prin poruncă sfântă. Şi aşa, va ieşi de sub puterea oricărui blestem, împreună cu cei ce l-au blestemat cu tot!
Ce minune!
Binecuvântează, Doamne, pe cei ce ne-au blestemat, cu voie sau fără voie, cu ştiinţă sau fără ştiinţă şi nu le socoti lor păcatul acesta, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici şi ale Sfinţilor Tăi!
Cu drag si recunostinta pentru dragoste,
M. Siluana

Niciun comentariu: