Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2012

Serile Tălpălari, Despre Seminarul iertării

Despre Seminarul iertarii, 30 octombrie

Fisier audio https://dlf.transfer.ro/transfer_ro-31oct-a021fdddb4a0f3d1.zip
Spicuiri...

Dumnezeu ne da poruncile ca pe niste ipoteze, pe care la putem proba, trai pe viu. Asta poate parea ca o nebunie, dar ea e singura sanatate mentala si singura iesire.

Primul pas in pocainta este constientizarea faptului ca daca eu continui asa, in nefericirea mea nu mai am nici o sansa. Pacatele mele, vibratiile mele sunt pamantul sufletului meu. Peste acest pamant Dumnezeu sufla si da duh de viata.
Dumnezeu nu ne cere sa nu mai facem pacate, ci sa le marturisim.
Iertarea este o lucrare a energiei necreate in eliberarea energiilor mele create. Daca energiile mele create sunt captive in ranchiuna si tinerea de minte a raului, energia necreata a lui Dumnezeu nu poate intra in mine. Asta este onoarea libertatii omului, respectul pe care Dumnezeu il are pentru om si alegerea lui.

Seminarul iertarii vine cu o dimensiune psihologica, o dimensiune practica si o…

Un ateu L-a găsit pe Dumnezeu în suferinţa cancerului

traducere şi adaptare: Lucian Filip
sursa: johnsanidopoulos.com

Aici așezăm povestea unor fapte petrecute cu câțiva ani în urmă, istorisite de Pr. Dimitrie, preotul paroh al bisericii ortodoxe Sfântul Vasile din cartierul Pireu din Atena capitala Greciei.




„Într-o dimineață după Sfânta Liturghie, un om în vârstă de cincizeci de ani a venit să vorbească cu mine. Nu îl cunoșteam și nici nu-l mai văzusem vreodată în biserica unde slujesc. Mi-a vorbit despre un om în vârstă de patruzeci și doi de ani, ce era internat la spitalul din Pireu, Grecia. Era diagnosticat cu cancer. Boala se răspândise prin tot corpul acestuia și metastazase în creier. După o investigație medicală, doctorii i-au spus că nu pot face nimic pentru a-i salva viața. I s-au prescris doze mari de medicamente însă acestea nu-i îmbunătățeau cu nimic starea. Domnul acesta mi-a spus că pacientul de pe patul spitalului era o rudă apropiată de-a sa. Apoi m-a rugat să merg cât mai curând posibil la spital pentru a-l împărtăși …

Vă scriu vouă, tinerilor...

Arhimandritul Jacob

Cum să îndrăznesc să vă adresez un cuvânt? Nu este generaţia mea una din cele care v-a lăsat moştenire o lume de-a dreptul falimentară? Nu este ea, pe bună dreptate, discreditată pentru a mai putea da lecţii? Căci de-acum înainte umanitatea va trebui să lupte pentru supravieţuire. „No future” („Nici un viitor”) vedem scris pe ziduri. Nu e vorba de a avea o atitudine fatalistă ci mai degrabă de a crede că am intrat, cel puţin, într-o perioadă de mari frământări. Unii ar vorbi chiar de o corabie care se scufundă. În orice caz, pământul nostru este puternic ameninţat şi, fără nicio îndoială, locuitorii lui vor suferi sau poate chiar vor pieri.Nu despre o nouă convingere o să vă povestesc acum. Deja acum mai bine de cincizeci de ani, mi s-a dăruit să-mi dau seama de impostura civilizaţiei noastre. La optsprezece ani am plecat din sânul familiei pentru a duce o altă viaţă şi am făcut acest pas neştiind deloc ce îmi va rezerva aceasta. Abia cincisprezece ani mai târziu am…

Ajută-te şi Dumnezeu te va ajuta

Arhimandritul Jacob

Unui student care crede că a picat un examen pentru că aşa a vrut Dumnezeu

Aş putea eventual să recunosc voia lui Dumnezeu în faptul că ai picat la examen dacă tu ai fi făcut tot ceea ce trebuia ca să-l treci. Din păcate nu a fost aşa, ai neglijat studiul sub pretextul că rezultatul ar depinde doar de Dumnezeu. În stilul ăsta nimeni n-ar mai trebui să se obosească, ar fi suficient să aşteptăm în toate verdictul divin.

Fără să intru în spinoasa dezbatere teologică despre harul dumnezeiesc, aş vrea doar să-ţi reamintesc un proverb popular francez care, deşi nu se regăseşte cuvânt cu cuvânt în Evanghelie, nu este nicidecum mai puţin înţelept şi care este cu totul în duhul credinţei creştine: „Ajută-te şi Dumnezeu te va ajuta!” De asemenea, sunt uimit că dorinţa ta, foarte lăudabilă de altfel, de a-L lăsa pe Dumnezeu să-ţi călăuzească viaţa, te face să renunţi la cel mai elementar bun simţ. Bineînţeles, creştinul are credinţa că de-a lungul drumului său pe pământ, harul …

Asprimea faţă de aproapele este primejdioasă

‎''Asprimea faţă de aproapele este primejdioasă. Cei aspri înaintează numai până la o anumită măsură şi rămân la nevoinţa trupească. În purtarea cu oamenii trebuie să fim buni, blânzi, îngăduitori. Părintele Tadei mi-a istorisit atunci un vis anume al său: Abia adormisem, şi visez că am murit. Doi tineri m-­au dus într-o încăpere şi m-au aşezat pe un suport, între ei. De-a dreapta mea se aflau judecătorii. În spate, la stânga, cineva mă învinovăţea şi grăia astfel: iată, acesta este cel care nu se poate înţelege cu nimeni! Am tăcut mirat. Atunci, acelaşi glas, din colţ, a repetat aceste cuvinte. Tânărul care se afla în partea mea dreaptă îmi spune: Nu te teme! Nu-i adevărat că nu te poţi întelege cu nimeni! Doar pe tine însuţi nu te poţi înţelege!'' 


(Staretul Tadei de la Mănăstirea Vitoniţa, Despre asprime)
Sursa: Atmosfera cerească şi atmosfera iadului

Conferinţa Virgiliu Gheorghe - Dezvoltarea şi funcţionarea creierului copiilor şi tinerilor în lumea de azi

Dezvoltarea şi funcţionarea creierului copiilor şi tinerilor- Conferință susținută la Casa de Cultura - Constanta
înregistrată de Lucian Marin, în data de 29.09.2012

Înrobirea sufleteasca si mentala a copiilor prin mass-media vizuala Conferinţa o puteţi descărca de aici:
https://dl.transfer.ro/VIRGILIU_GHEORGHE_I-transfer_ro-21oct-51bd0c.zip https://dl.transfer.ro/VIRGILIU_GHEORGHE_II-transfer_ro-21oct-ac0cb8.zip

De ce iubirea aproapelui e poruncă?

Daniel Chira

Motto: Nu calea este imposibilă, ci imposibilul este calea. - Paul Evdokimov

E cu neputinţă să-ţi iubeşti aproapele prin forţe proprii; celălalt e uneori plicticos, arţăgos, capricios, insensibil la prezenţa şi unicitatea ta, câteodată ignorant, alteori sufocant... Aşa că unii dintre noi alegem să ni-l înstrăinăm cu încruntături neîmblânzite, alţii preferăm să-l ţinem la distanţă prin ritualuri complezente; şi apoi ne vedem în continuare de vieţile noastre, fiecare retras în spaţii unde semenul nu mai poate deveni o prezenţă iritantă. Ceea ce ne scapă adesea este că prin strategiile amintite ratăm taina aproapelui şi pe cea a sfinţirii noastre.Hristos nu ne-a lăsat o reţetă a mântuirii individuale ci o poruncă limpede: “să ne iubim unul pe altul” (Ioan XIII, 34). Da, oricât ar părea de straniu – iubirea e o poruncă. Însă ca toate poruncile Domnului şi aceasta e eliberatoare, deschizându-ne o nouă perspectivă asupra vieţii. Iubirea care ni se cere nu e legată de o umanitate …

Depresia- durerea îndreptată împotriva sinelui

Fragment din cartea:
DEEPAK CHOPRA- VINDECAREA SUFLETULUI DE FRICĂ SI SUFERINTĂ,
Editura FOR YOU

Depresia: Deşi s-ar putea să nu se manifeste ca atare, depresia are la bază frica şi neliniştea. Depresia este durerea îndreptată împotriva sinelui. Privind expresia de pe feţele oamenilor deprimaţi, înţelegi cât de posomorâţi, retraşi, extenuaţi şi trişti se simt. Ei abordează viaţa cu pasivitate şi resemnare. Avem tendinţa să uităm acest lucru şi să tratăm de­presia - în special pe cea proprie - ca pe o slăbiciune; dacă alţii îşi găsesc fericirea în viaţă, considerăm că este vina noastră că nu am reuşit. Astfel de raţionamente se leagă de vinovăţie şi oamenii deprimaţi îşi dau seama adesea, în mod acut, că şi-au dezamăgit familia şi prietenii. Se gândesc la ei înşişi ca la norul întunecat care ameninţă fiecare ocazie fericită.

Dacă priveşti depresia fără judecată, o poţi percepe ca fiind frontul suprem pe care se dă lupta împotriva fricii. Oamenii deprimaţi sunt pe punctul de a renunţa şi,…

Cine merită să sufere?

Bogdan Grecu

Anul trecut în Săptămâna Mare m-am întâlnit cu o profesoară ca să vorbim despre nişte elevi ai ei pe care îi cunoşteam şi eu. Era des­cumpănită mai ales pentru că se certase cu o fată de 13 ani, la care începuse să ţină în mod deosebit. Ştia de la mine că fata era cam în­căpăţânată şi că educatorii care o cunoscuseră când era mai mică spuneau că atitudinea aceasta îi apăruse după ce tatăl său o bătu­se crunt pe când avea 7 ani.

-Ne împrietenisem oarecum — începu ea să-mi povestească. Cum îi place să citeas­că, eu îi duceam cărţi despre care apoi vorbeam. Însă acum câteva săptămâni a început să fie din ce în ce mai distrată, uneori chiar visătoare. Am tot încercat să o stimulez, să o întreb ce e cu ea, dar, nu ştiu de ce, devenea din ce în ce mai reticentă. Iar zilele trecu­te, în timp ce încercam să-i vorbesc, m-a înjurat... M-am supărat foarte tare şi am ripos­tat.

-Cum adică ai ripostat? — am întrebat eu.

-I-am spus că dacă şi cu tatăl ei s-a purtat tot aşa, atunc…

Dialog cu arhimandritul Jacob : Împărtăşanie şi tutun

Arhimandritul Jacob 
Rândurile care urmează rezumă o discuţie – în care am fost implicat din întâmplare – între doi tineri: primul, Damian, revenit în Biserică de curând, după ce se îndepărtase de ea încă din copilărie; celălalt, George, a fost toată viaţa sa apropiat de Biserică, având şi avantajul unui an de studii teologice.

G. Te-ai împărtăşit azi la Sfânta Liturghie şi acum fumezi. Aşa ceva nu se face. Nu poţi să te împărtăşeşti pentru că fumezi.
D. Nu ştiu... Duhovnicul meu mi-a dat binecuvântare să mă împărtăşesc.
G. Nu, nu poţi să te împărtăşeşti, nu e ortodox ceea ce faci!
Discuţia se încinge. Atunci soseşte părintele Jacob.
D. Părinte, nu-i aşa că mi-aţi dat binecuvântare să mă împărtăşesc? George mi-a spus că nu puteam să mă împărtăşesc pentru că încă mai fumez.
A. J. Da, ţi-am spus că poţi să te împărtăşeşti.
George protestează: Nu e ortodox!
A. J. Cine eşti tu să poţi afirma acest lucru? E grav!
G. Un fumător nu se poate împărtăşi. E canonul Bisericii.
A. J. Care canon? Cin…

Dan Puric, din nou la Baia Mare :)

PROGRAMUL CONFERINŢELOR SUSŢINUTE DE ACTORUL ŞI REGIZORUL DAN PURIC ÎN LUNA NOIEMBRIE
Comunicat de presă
Demnitatea creştină nu este a chipului omului în om, ci este demnitatea chipului lui Dumnezeu în om. - Dan Puric
          Cunoscutul şi îndrăgitul artist Dan Puric revine în judeţele Maramureş şi Satu Mare, în perioada 3-7 noiembrie 2012, cu o serie de conferinţe şi întâlniri de suflet cu publicul în următoarele localităţi:   Sâmbătă, 3 noiembrie  2012 -   Şomcuta Mare, Casa de Cultura, ora  17:00; Duminică, 4 noiembrie 2012 -  Baia Mare, Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime, ora 18:00;   Luni, 5 noiembrie 2012 -  Deseşti, Biserica Ortodoxă Sf. Parascheva sau Căminul Cultural  Deseşti (în caz de vreme nefavorabilă), ora 16:00;  Marţi, 6 noiembrie 2012 - Sighetu Marmaţiei, Sala Polivalentă - str. Lucian Blaga, ora 18:00;  Miercuri, 7 noiembrie  - Negreşti Oaş, Catedrala Ortodoxă, ora 17:00.
 În cadrul întâlnirilor, Dan Puric va susţine conferinţa cu tema Despre iubirea creştină. În toate local…

Acatistul Maicii Domnului la icoana Sporirea Minţii

Condacul 1:
Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei cerului și a pământului, celei ce întregii lumi vindecarea duhovnicească îi dăruiește, cântare de mulțumire îi aducem pentru comoara dumnezeiască ce ne-a dăruit-o, făcătoarea de minuni a ei icoană, numită „Sporirea minții”, cu care îngrădiți fiind, cu luminoasă bucurie slăvim și cu dragoste glăsuim: Bucură-Te, Crăiasa preamilostivă, ceea ce minte și înțelepciune credincioșilor tăi le dăruiești!

Icosul 1:
Îngerul vestitor în cetatea Nazaret a fost trimis către Preacurata Pruncă Maria, ca să-i grăiască: Bucură-Te! Iar Preacurata, auzind a arhanghelului bună vestire, în smerenia inimii ei, așa i-a răspuns: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Atunci Dumnezeu-Cuvântul în pântecele ei S-a întrupat. Iar noi, păcătoșii, pe Maica lui Hristos Dumnezeul nostru cu evlavie cinstind-o, așa cum îngerul ne-a învățat, cu smerenie să-i cântăm Celei pline de har:
Bucură-Te, ceea ce ești binecuvântată între femei;
Buc…

Asta-i viaţa?

Marius Iordăchioaia

Ruinele comunismului nu sunt cimitirele industriale sau cartierele muncitoreşti vopsite, acum, în culori New Age. Ruinele comunismului sunt oamenii...
Azi am fost martorul următorului dialog:
- Nu trebuie să acceptăm totul automat, fără analiză şi dialog: suntem oameni, nu roboţi...
- Ba trebuie să facem cum ni se spune, fără cometarii...
- Dar pentru confortul lor, şefii vor pune poveri din ce în ce mai mari pe noi, iar dacă te frângi, îţi spun cu cinism: Altul l-a rând, ăsta s-a stricat.... Frica noastră îi deformează, îi depersonalizează....
- Ce vrei să-mi pierd slujba? Am rate de plătit...
- Dar îţi convine să te duci acasă epuizat, doar să mănânci şi să te culci, ca un animal de povară, doar pentru că un birocrat trebuie să producă hârtii? Eu nu vreau să trăiesc ca un dobitoc.... Aici îţi ignori colegii, acasă familia...
- Asta e!
- Dar avem datoria să rămânem măcar oameni şi să punem oamenii mai presus de hârtii: altfel devenim oameni de hârtie, simple nume, numere, …

Dumnezeu nu Se lasă batjocorit

Uneori mă întreb dacă la Facultatea de jurnalism nu se predă cumva un curs de batjocorire a credinţei românilor, a credinţei bunicilor, a moşilor şi strămoşilor noştri. Sau poate există o lege nescrisă care spune că dacă vrei să ajungi în ''vârf'' e musai să-ţi baţi joc de cele sfinte, de credinţa mamei, a bunicii, de inocenţa copiilor. Trăim deja în plin Fenomen Piteşti generalizat.
Nici un alt popor nu îşi bate joc de credinţa lui aşa cum face o parte din poporul român căruia-i miroase urât România creştină. Italienii nu-şi bat joc toată ziua de catolicism, musulmanii nu-şi iau în râs credinţa, nici evreii, nimeni nu face asta.

Aceia nu sunt jurnalişti adevăraţi. Atâta ură şi răutate pot izvorî din inima unui om!? Nu mai e vorba de ateism aici, ci de ceva demonic. 

Milă mi-e de oamenii aceia care luptă împotriva Iubirii. Greu răspuns vor da la Judecată.

***

Nu, Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.

''O doamnă în jur de 40 de an…

Sfinţenia nu are vârstă (2006)

Astăzi nu mai există o foarte corectă şi realistă înţelegere a ceea ce presupune, de fapt, sfinţenia. Mulţi gândim sfinţenia ca pe o chestiune care îi priveşte pe „cei de demult" sau, în cel mai fericit caz, pe „alţii", dar mai puţin sau nicidecum pe „noi"

Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva poate produce unora nelămuriri. Faptul că auzirea unui text evanghelic, la vârsta de numai 10 ani, a marcat definitiv un destin, pare pentru mulţi inacceptabil. „Ce valoare au gândurile şi faptele unui copil de 10 ani? Ce însemnătate şi durabilitate au deciziile luate la o vârstă atât de fragedă?", s-ar putea întreba unii. Ei bine, faptul că astăzi nu mai există o foarte corectă şi realistă înţelegere a ceea ce presupune, de fapt, sfinţenia, că mulţi gândim sfinţenia ca pe o chestiune care îi priveşte pe „cei de demult" sau, în cel mai fericit caz, pe „alţii", dar mai puţin sau nicidecum pe „noi", atrage după sine, în mod evident, dificultăţi de interpretare a exemp…

De ce ne rugăm Sfinţilor (Pr. Teofil Părăian)

- De ce creştinii ortodocşi se roagă sfinţilor? Cât de mare este folosul rugăciunilor către sfinţi, mai ales pentru mireni?
- Pentru toată lumea este de folos. Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu, iar noi, ca oameni credincioşi, îi cinstim şi pe prietenii lui Dumnezeu. Sfinţii sunt mijlocitori pentru binele nostru, sunt şi exemple pentru noi… şi, de fapt, nu noi am ales rânduiala aceasta de a-i cinsti pe sfinţi, ci am preluat-o de la înaintaşii noştri credincioşi şi folosim rânduielile de slujbă cinstitoare de sfinţi. Asta-i tot, nu ne gândim cât folos anume avem din asta, pentru că sigur avem folos, dar nu pentru asta îi cinstim pe sfinţi, ci îi cinstim pentru că îi cinsteşte Dumnezeu, iar dacă-i cinsteşte Dumnezeu, îi cinstim şi noi; dacă-s prietenii lui Dumnezeu, sunt şi prietenii noştri. Aseară m-am întâlnit cu nişte studenţi care m-au ascultat şi care m-au aşteptat şi i-am spus unuia că, dacă-i prieten cu cel cu care-s eu prieten, e prieten şi cu mine. Automat e aşa! Dacă ei sunt …

Nu face pe deșteptul când te rogi!

„Una este înfățișarea celor ce se roagă, dar în același timp, felurită și deosebită. Unii se înfățișează ca unui Prieten și Stăpân, aducându-I lauda și cererea pentru alții, și nu pentru ei. Alții vin să ceară bogăție și slavă, și îndrăzneală mai multă; alții, să se roage să fie izbăviți de dușmanii lor. Unii cer să capete o oarecare dregătorie; alții, desăvârșita scăpare de vreo datorie; alții eliberarea din închisoare; alții iertarea de niscaiva vinovății.

Înainte de toate să punem pe hârtia rugăciunii noastre o mulțumire sinceră. În al doilea rând, mărturisirea și zdrobirea sufletului întru mai multă simțire. Apoi să facem cunoscut Împăratului toată cererea noastră. (...)

Nu face pe deșteptul în cuvintele rugăciunii tale! Căci gânguritul simplu și nemeșteșugit al copiilor a înduioșat pe Tatăl cel din ceruri.

Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva prin căutarea cuvintelor să ți se împrăștie mintea, Un cuvânt al vameșului a făcut pe Dumnezeu îndurător, și un cuvânt spus cu credință a mânt…

De ce spuneți să nu-i povestim duhovnicului necazurile?

Am citit cu mare bucurie sfaturile dumneavoastră despre spovedanie. Un singur lucru nu mi-e foarte clar. De ce spuneți să nu-i povestim duhovnicului necazurile? Adică îmi e clar că nu ăsta e rolul spovedaniei, dar în rest, mă gândesc că dacă duhovnicul e un părinte, păi, cu mama și tata vorbesc și despre necazurile mele. Încerc să înțeleg mai mult teoretic, pentru că la spovedanie nu-mi spun necazurile (nu că aș avea prea multe, slavă Domnului!) Spuneți că e chiar o crimă, ca și atunci când îi spui copilului necazurile. Nu am copii, dar încerc să înțeleg, probabil că nu trebuie să-l mai încarc și eu cu ale mele când el încearcă să crească, să se dezvolte, e ca și cum ai pune pe un copac tânăr greutăți care să-i strâmbe ramurile. Dar cu duhovnicul? Nu poate el să dea sfat bun și într-un necaz?
 Îmi amintesc că părintelui Arsenie i-a spus odată un om, „Părinte, sunt tare amărât.” și a primit răspunsul, „Fugi de-aici. Cum să fii amărât când Hristos a înviat?”  Deci mă gândesc că acela și-…