miercuri, 10 octombrie 2012

De ce spuneți să nu-i povestim duhovnicului necazurile?

Am citit cu mare bucurie sfaturile dumneavoastră despre spovedanie. Un singur lucru nu mi-e foarte clar. De ce spuneți să nu-i povestim duhovnicului necazurile? Adică îmi e clar că nu ăsta e rolul spovedaniei, dar în rest, mă gândesc că dacă duhovnicul e un părinte, păi, cu mama și tata vorbesc și despre necazurile mele. Încerc să înțeleg mai mult teoretic, pentru că la spovedanie nu-mi spun necazurile (nu că aș avea prea multe, slavă Domnului!) Spuneți că e chiar o crimă, ca și atunci când îi spui copilului necazurile. Nu am copii, dar încerc să înțeleg, probabil că nu trebuie să-l mai încarc și eu cu ale mele când el încearcă să crească, să se dezvolte, e ca și cum ai pune pe un copac tânăr greutăți care să-i strâmbe ramurile. Dar cu duhovnicul? Nu poate el să dea sfat bun și într-un necaz?
 Îmi amintesc că părintelui Arsenie i-a spus odată un om, „Părinte, sunt tare amărât.” și a primit răspunsul, „Fugi de-aici. Cum să fii amărât când Hristos a înviat?”  Deci mă gândesc că acela și-a spus necazul și părintele i-a spus un lucru de folos. Nu știu, întreb.
 Paul
***
 Dragul meu Paul, 
Mulțumesc mult pentru întrebare. E foarte important pentru mine să fiu înțeleasă corect în această problemă esențială pentru mântuirea noastră. Taina Spovedaniei e o întâlnire dintre om și Dumnezeu într-o împreună lucrare: omul oferă energiile sale create risipite departe de El și Dumnezeu Se coboară în ele pentru a le sfinții prin iertare, curățire și eliberare din robia puterilor potrivnice libertății noastre. Povestirea necazurilor este o lucrare a sufletului care nu se oferă lui Dumnezeu. E o lucrare în care ne ascundem partea noastră de responsabilitate, o accentuăm pe cea de victimă și ceea ce numim păcat devine aproape o consecință firească a evenimentului povestit. În orice necaz am fi, noi avem de ales între două atitudini: una cu Dumnezeu și una fără Dumnezeu. De cele mai multe ori, mai ales în situații „mărunte”, reacționăm sau chiar alegem conștient o atitudine fără Dumnezeu. Nu trăim după porunci, nu suntem în Duhul Sfânt. Și acesta este păcatul. Și pe acesta îl mărturisim pentru a căpăta har vindecător împotriva neputinței, neștiinței, uitării sau lenevirii de a fi mereu și în toate cu Dumnezeu. Mai mult, povestirea necazurilor îl coboară și pe Părintele Duhovnic în tărâmul sufletesc și va căuta chiar și fără să-și dea seama soluții omenești. Iar noi vom pleca luându-ne plata în monedă de „mângâiere de la oameni” și nici măcar nu vom respecta sfatul primit de la Duhovnic pentru că nimeni nu-și povestește necazurile pentru a obține un sfat, ci pentru a se ușura și justifica. 
Da, este o crimă pentru că alungăm, stingem duhul… 
Și, te rog să fii atent, părintele Arsenie l-a trimis pe omul acela direct la relația cu Domnul! Desigur, e bine să ne spunem unii altora necazurile și să ne ascultăm cu dragoste și înțelegere unii pe alții. E un mare ajutor sufletesc, e o faptă bună pe care poate s-o facă și Duhovnicul în afara Tainei Spovedaniei. Și asta, de multe ori, poate fi un act care să-l salveze pe om dintr-o criză sufletească. Dar vindecarea nu vine cu ieșirea din criză, ci cu tratamentul ulterior specific bolii respective. Aici e cu totul altă realitatea decât aceea în care cineva vine săptămânal cu aceeași poveste la Spovedanie… Poate nu ai ascultat întreaga înregistrare și de aici nedumerirea. 
 În privința copiilor transformați în confidenți ai părinților necăjiți crima constă în neputința copilului de a purta poverile specifice adulților. Ei nu au nici structuri cerebrale, nici experiență și nici forță fizică necesară să îndure sau să facă ceva pentru cel ce se plânge… Doar se va frânge sub povară încetând să mai fie copil cu sufletul. Dacă ai ști câte abuzuri face un părinte care povestește copiilor „răutățile” celuilalt părinte! Dacă ai ști ce se întâmplă cu o fetiță când mama îi povestește ce pătimește ea în relațiile intime cu soțul ei! Dacă vei citi măcar mărturiile care sunt publicate la noi pe site te vei îngrozi și te vei ruga să-i ierte Dumnezeu pe acești părinți și să-i lumineze să înceteze cu aceste adevărate crime sufletești. 
Iartă-mă dacă nici acum n-am reușit să te ajut să înțelegi ce am vrut să spun. 
Cu rugăciune și încredere, 
Maica Siluana

3 comentarii:

Alexut spunea...

Am ascultat si eu conferinta de care se zice aici, tare tare frumoasa!
Dar as avea si eu intrebarea... am putea totusi sa spunem necazurile sau sa punem unele intrebari de ajutor la sfarsitul spovedaniei?

Ramona spunea...

Eu nu ştiu ce să-ţi răspund, Alexuţ.
Îmi amintesc doar că un părinte spunea că după Liturghie, dacă cineva doreşte să ceară un sfat, să-i adreseze întrebarea preotului slujitor şi să primească răspunsul ca de la Dumnezeu, că părintele ce tocmai săvârşise slujba în dă răspuns în Duhul Sfânt. Dar dacă iar întreabă, atunci părintele îi dă răspuns ca de la el, omenesc. Părintele Rafail Noica spune despre aceasta. Poate am răgaz o dată să caut şi să pun exact răspunsul său.

Alexut spunea...

Multumesc! :*