Treceți la conținutul principal

E posibil ca eu, om fiind, să mă pot lipsi de afecțiunea altor oameni?

Maica, oare e posibil ca eu, om fiind, să mă pot lipsi de afecțiunea altor oameni? 
Calea sigură știu că e să caut mângâiere la Dumnezeu. O caut, o și găsesc dar apoi dispare și mă gândesc dacă nu cumva s-a născut doar din nevoia mea disperată de mângâiere.
 Am înșirat împreună cu un prieten revolte și nemulțumiri pe care le avem fiecare și ne-am dat seama că sunt dintr-o lipsă de afecțiune și de atenție.
Mă trezesc câteodată cerșind-o la cineva (foarte rar, poate de aceea e atâta de intens) și cu cât o cerșesc mai cu patos, cu atâta primesc mai nimic.
Cine știe... poate nu știu să cerșesc cum se cuvine.
Și totusi, au fost (și am citit că mai sunt) pustnicii care trăiesc lipsiți de afecțiunea altor oameni (partea comică e că pe ei i-ar copleși o grămadă de oameni cu afecțiunea lor), deci e posbil. Dar cum să fac? Tare aș vrea să se coboare vreunul să-mi spună și mie.
 Îmi plac fericirile. Tot spunându-le mi-am dat seama cât e de adevărată „Fericiți cei ce plâng că aceia se vor mângâia.”
Așa e, „mă mângâi” plângând, plânsul în sine mă mângâie, dar nu pot să plâng mereu.
Mai e ceva?
CD

***
 Draga mea Copilă,

Da, mai e ceva!
Dumnezeu ne mângâie în necazuri și lipsuri și, cu adevărat, doar atunci simțim și cunoaștem ce poate fi mângâierea Lui. În rest, simțim și cunoaștem ajutorul Lui în împlinirea nevoilor sau dorințelor noastre și satisfacția sufletească izvorâtă atât din împlinirea acestora, cât și din credința că suntem iubiți de vreme ce am fost ajutați sau ni s-a răspuns la cerere. Această satisfacție, cu toată bogăția de emoții și sentimente ce o însoțesc, este ceea ce numim noi afectivitate și afecțiune. În această stare sufletească intră ceea ce simțim atât în relația cu semenii cât și în relația cu Dumnezeu. Ea cuprinde mișcări, vibrații ale sufletului și trupului nostru, adică energii create. Mângâierea de la Dumnezeu este energie necreată coborâtă în energiile noastre create, în tot ce simțim noi când avem un necaz, de exemplu. Când simțim această mângâiere o deosebim limpede în duhul nostru de cea omenească.
Dar nu putem dobândi și simți mângâierea dumnezeiască până ce nu ne lepădăm de toate dorințele care nu sunt dorirea „unicului necesar”! Și cum va fi posibil acest lucru? Nevoindu-ne să lucrăm Poruncile cu Harul pe care avem nevoie să-l cerem și să-l primim mereu și mereu prin Sfintele Taine. Și aici, avem nevoie să înțelegem că împlinirea unei Porunci nu va avea efectul unei legi de tipul cauză-efect. Ea este o putere dumnezeiască ce deschide mereu și mereu alte perspective lucrării harului. Așa, de exemplu, tu ai lucrat la împlinirea Poruncii iertării și binecuvântării celor ce te-au rănit și, deși ai mari schimbări în viața ta, iată, încă ești lipsită de afecțiunea altor oameni. Asta înseamnă că nu s-a terminat lucrarea poruncii. Acum, harul lui Dumnezeu, te învaţă că încă mai cerşeşti afecţiune de la oameni care nu ţi-o pot oferi. Nu au de unde. Nu pot. Dar problema e a ta pentru că tu ai învăţat să cauţi afecţiune doar la aceştia. Numai ei sunt „interesanţi”, numai ei te atrag după tiparele subconştiente... Acum urmează să înveţi să-i ierţi pe cei ce te-au învăţat greşit ce este şi ce nu este afecţiunea şi cum şi unde să o cauţi...
Să mergem mai departe! Iertarea ca lucrarea umano-divină, adică a omului împreună cu harul lui Dumnezeu, vindecă întreaga fire umană și o luminează și o deschide bucuriei care vine de la Dumnezeu și nu de la oameni. Atunci singura lui dorință devine dorirea lui Dumnezeu și căutarea Împărăției. Nevoile firii sale actuale nu dispar dar toate se supun acestei doriri. Încet, încet nevoile se împuținează după cum și cerem în Sfânta Liturghie când părintele se roagă să ne scape Domnul din „toată nevoia”. Vezi, se inversează relația dintre nevoi și dorințe. În firea căzută dorințele izvorăsc din nevoi, sugerând căi de împlinirea după cum ne place, în firea înduhovnicită nevoile se topesc în focul doririi de Dumnezeu și se odihnesc în credința că „toate se adaugă” celui ce caută mai întâi Împărăția.
Nu deznădăjdui, Copila mea! Ai parcurs până acum o cale grea și roadele ei îți sunt deajuns ca să crezi Celui ce ne cheamă mai departe.
Și primește ca de la Domnul lacrimile pe care le plângi. Sunt și ele o cale! Dar fără deznădejde și cu atenție la dorințele tale, știute sau ascunse...
Cu dragoste, rugăciune și binecuvântare,
 Maica Siluana

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.