Treceți la conținutul principal

Recomandare carte: Gânduri din încredințare, Monahia Siluana Vlad


Gânduri din încredinţare. Viaţa oricărui om poate deveni viaţa unui sfânt
 
Magdalena Ciubotaru

La Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a apărut lucrarea „Gânduri din încredinţare“, autor monahia Siluana Vlad. Antologia de texte este realizată de Elena-Cristina Sturzu. Cartea, manual de trăire ortodoxă, ne îndeamnă să avem mintea ridicată la acest dumnezeiesc scop al vieţii noastre, sfinţenia, fiind mereu conştienţi de scopul final al existenţei noastre, să punem în fiecare zi „început bun“: trăirea unei vieţi „fără de păcat“.

Suntem sfătuiţi să lucrăm cel mai mic gest cu gândul la Dumnezeu şi la voia Lui, să trăim fiecare fior de viaţă în rugăciune şi în refuzul deznădejdii, ori de câte ori cădem şi ratăm mii şi mii de momente şi ocazii. Aşadar, să fim cât mai atenţi la cele pe care le facem şi le trăim când ne silim să ascultăm de poruncile Domnului şi să acceptăm durerea de a nu le putea face după cum ne-am dori şi să cerem, atunci, în acel moment dureros, ajutor de la Domnul „ţinând mintea în iad“ (Sfântul Siluan Athonitul), adică fiind mereu conştienţi de durerea pe care o simţim din cauza acestei neputinţe.

Crucea pe care suntem chemaţi să o luăm, dacă vrem să îi urmăm lui Hristos, să intrăm în bucuria Lui, aici şi în veci, cuprinde şi acceptarea şi binecuvântarea realităţii dureroase. Acceptarea realităţii şi binecuvântarea celor părtaşi la ea, şi nu acceptarea şi binecuvântarea suferinţei ca stil de viaţă.

În momentul în care acceptăm şi binecuvântăm o realitate, Însuşi Dumnezeu, Izvorul binecuvântării şi Autorul poruncii, intră în acea realitate şi o preface în altceva, în loc de întâlnire cu El, în uşă de intrare în bucuria Lui! Suferinţa nu mai e decât momentul de încredinţare în mâinile Lui iubitoare, dar străpunse de cuiele Răstignirii.

Toţi ortodocşii sunt invitaţi să înveţe cum să se lepede de lume, să nu aibă încredere în ceea ce simt, să aibă încredere în Dumnezeu căci El îi învaţă cum şi ce fac prin porunci, iar rugăciunea şi Sfintele Taine îi învaţă cum să aplice corect poruncile. În felul acesta scot lumea din mintea lor şi ajung la adevărata credinţă. Drama este că noi numim bine ceea ce ne place şi rău ceea ce nu ne place. Or, asta e lumea: fuga de durere şi alergarea după plăceri, de la cele mai vulgare la cele mai rafinate. Avem nevoie să ieşim din lume, şi să numim ceea ce este plăcut lui Dumnezeu şi rău ceea ce nu este plăcut. Când sunt cu Dumnezeu, dacă sunt cu Dumnezeu, orice mi s-ar întâmpla, eu sunt în bucuria pe care n-o mai ia nimeni de la mine.

Dumnezeu ne dă iubirea Lui, iubindu-ne şi dându-ne putere să iubim şi noi, să-L iubim pe El şi pe aproapele nostru. Iubirea nu este un sentiment, adică o putere a firii noastre, ci o putere încredinţată persoanei noastre de către Dumnezeu. Cu această putere, care e a noastră ca subiect şi nu ca fire, noi putem să vrem sau să nu vrem să ne comportăm iubitor.

Cu Domnul, durerea e naştere, trezire, creştere, iubire

Dacă noi, ca persoane, suntem bolnavi şi vieţuim la nivel de individ, comportamentul nostru e dictat de impulsurile firii prelucrate raţional doar în măsura în care slujim firea căzută: să ne fie nouă bine, adică plăcut. Acest fel de a trăi şi a fi ne produce suferinţă, pentru că, în adânc, chipul lui Dumnezeu din noi suspină după condiţia de fiu al lui Dumnezeu, după iubirea scrisă ca potenţă în noi şi făgăduită prin creaţie nouă. Asta ne împinge mereu să facem gesturi care să semene cu ceea ce ştim că înseamnă iubire, dar nu este iubire pentru că mobilul e tot egoist.

Când înveţi să accepţi toate şi să binecuvintezi pe Domnul pentru toate, când primeşti orice ţi s-ar întâmpla ca şi când ar veni din Sfântul Potir în care ni se oferă Viaţa cea adevărată, totul se schimbă. Cele ale lumii acesteia pot fi otravă sau leac, după cum sunt, cu sau fără Domnul. Cu Domnul, durerea e naştere, trezire, creştere, iubire.

Omul căzut nu pricepe şi nu percepe prezenţa lui Dumnezeu în lumea pe care a creat-o ca pe un mesaj către om şi ca un ospăţ la care nu doar îl invită pe om, ci Se dăruieşte pe Sine ca mâncare şi băutură dătătoare de viaţă. Mai întâi Se dăruieşte pe Sine ca gând, ca prezenţă iubitoare plasticizantă în cele făcute bune foarte pentru iubiţii Săi fii, oamenii, ca apoi, în vremurile de pe urmă, să Se dăruiască întreg în Trupul şi Sângele Fiului făcut Om pentru ca noi să avem viaţă în noi. Belşug de viaţă!

Dumnezeu vine şi lucrează în viaţa noastră, împreună cu noi, şi rezultatul îl vom vedea în viitor, nu în trecut. Mântuirea înseamnă împlinirea acelui dor nebun din inima noastră după un mereu mai mult, mai frumos, mai adevărat, mai iubitor. Suntem însetaţi de iubire şi de pace, şi când vom afla Izvorul, nu ne vom „mai îmbăta cu apă rece“, ci cu Apa Cea Vie, care este bucuria fără de margini şi fără de „valuri“.

Vă invităm, prin lecturarea acestei cărţi, să descoperiţi că sunteţi o minune inepuizabilă şi să vă uimiţi de inepuizabilele minuni care sunt semenii voştri în marea taină a iubirii divine, să vă rugaţi, să binecuvântaţi mereu cerând smerenie şi răbdare, să mulţumiţi pentru fiecare firicel de libertate şi bucurie şi să nu mai aşteptaţi să se schimbe ceilalţi ca să îi iubiţi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.