Treceți la conținutul principal

Cea mai bună viaţă de pe pământ

Marius Iordăchioaia

Un copil dintr-un trib african, convertit la creştinism a fost adus în America, la un seminar teologic. La recepţia căminului studenţesc, când a fost întrebat ce cameră vrea, el a răspuns: Cea pe care nu o vrea nimeni.
Una din cele mai mari pietre de poticnire pentru tinerii de azi, în calea unei asumări transformatoare a creştinismului, este smerenia creştină. Confundată cu o atitudine pioasă, introvertită, un fel de „modă”, de „stil” ortodox, este cel mai adesea, ca orice lucru nefiresc, ocolită cu dezgust ori practicată cu fanatism. Şi ce spectacol trist, descurajator e un tânăr care îşi pune nădejdea mântuirii în smerenia lui! Imaginea tânărului crispat, cu capul plecat şi mers alunecos, furiş, ambalat în smerenie ca produsele alimentare „în vid”, cu feţe schimonosite de o atitudine forţat interiorizată, terorizat de păstrarea acestei ţinute în mod permanent precum un fariseu de altădată de rigorismul tagmei sale, nu are nimic de a face cu Ortodoxia… Un ortodox poate fi trist sau vesel, obosit sau proaspăt odihnit, înlăcrimat sau meditativ, psihismul lui este unul normal, firesc… CEEA CE DIFERĂ ESTE MOTIVUL ACESTOR STĂRI! IAR ACESTA ESTE TOTDEAUNA: HRISTOS!
Smerenia este felul Său de a fi, nu al nostru. Smerenia este o tăcere, o discreţie a persoanei, ivită din prea-plinul vieţii, nu din puţinătatea sau îngrădirea ei. De aceea e rodul contopirii noastre cu Hristos. Dorinţa de a fi smerit pur şi simplu, de a afişa o smerenie cât mai impresionantă, are aceeaşi consistenţă ca şi dorinţa de a purta adidaşi originali, nu imitaţii chinezeşti. A dori să fii smerit presupune ideea, cu totul falsă, că ai priceput la ce se referă Hristos atunci când vorbeşte despre smerenie şi încerci să „fabrici” ceea ce ai înţeles; iar asta e fraudă duhovnicească, e creştinism fără Hristos. Eşti mândru pentru că eşti autonom, nu pentru că nu eşti prea iscusit în afişarea smereniei sau în practicarea evlaviei celei mai rafinate. Dacă te vei împărtăşi cu Hristos, smerenia va apărea firesc, ca semn al prezenţei Lui în tine, al revărsării harului în fiinţa ta… Ortodoxia nu Îl interpretează pe Hristos, ci Îl oferă! Pe Hristos nu-L poţi înţelege, ci numai primi prin credinţă! El este de Sus, noi suntem de jos, infinit de jos faţă de El…
A fi creştin înseamnă a avea inima în altă lume, în Împărăţia veşnică. A avea inima în pieptul Altcuiva. A primi de acolo, prin Biserică, prin Sfintele Taine, viaţa Lui ca pe a ta. Şi de a o revărsa pe pământ prin faptele şi cuvintele tale. Iar viaţa care vine de acolo este smerită, caută să se aşeze sub toate şi să le susţină ca o nouă temelie, una de neclătinat. Oriunde şi orice ar fi, cu orice pregătire, talent sau înzestrare, un creştin adevărat va fi un slujitor al oamenilor în Numele lui Hristos: un „angajat” plătit în dragoste, un ambasador al Împărăţiei. Pentru creștinul adevărat, a fi mare, important, înseamnă a fi mare în ochii lui Hristos, a fi privit cu aprobare de El, de Cel cu ochii căruia ne priveşte, din adâncul propriei inimi şi din ochii celor din jur, Tatăl. Căci orice copil îşi ia nota, calificativul acţiunilor sale, din ochii părinţilor; numai nota afişată acolo este dată de dragoste. În ochii celorlaţi oameni e dată de interesele lor particulare, egoiste.
Dacă vrei să fii liber, dacă vrei să scapi de făţărnicie şi laşitate, de vulgaritate şi relativism, de teamă şi sărăcie sufletească, de falsificarea involuntară a Ortodoxiei, atunci „scapă de tine”, căci tu eşti cel care strică totul. Tu eşti saltimbancul, nebunul regelui care s-a cocoţat pe tronul lui: eşti un impostor la cârma fiinţei tale. Tronul din inima ta nu este al tău! De acolo a fost alungat Hristos. Degeaba încerci să-I imiţi manierele regale, smerenia şi blândeţea, credinţa şi vorbirea, eşti tot un clovn, unul tragic. Aşază-te la locul tău prin Spovedanie şi cheamă-L pe Rege pe tronul Lui prin Împărtăşanie.  Căci oricine altcineva afară de Iisus, aşezat pe acest tron lăuntric, va deveni un tiran distructiv. Iisus este infinit de plin de viaţă şi identitate, şi, astfel, singurul în care nu există setea de putere, de afirmare de sine care există în toate celelate fiinţe umane rănite de păcat… Iisus este singurul Împărat care îşi exercită domnia slujind desăvârşit supuşilor Săi: căci domnia Lui este cea a iubirii.  Stăpânirea Lui este revărsare de daruri, El este Împăratul care nu cere de la supuşii Săi decât o deschidere tot mai largă a fiinţei lor pentru belşugul de viaţă din El. A-L avea pe Iisus Hristos drept stăpân înseamnă a fi mereu umplut cu viaţa Lui nesfârşită, cu cea mai înaltă şi mai sublimă dintre vieţi.
Sunt convins că în acea cameră pe care nu o voia nici unul din seminariştii americani locuia Iisus Hristos. Era camera în care te puteai bucura deplin în inima ta de confortul tuturor celorlalţi la un loc. Adică, pentru sufletul creştin, cea mai bună, mai dotată şi cu cea mai spectaculoasă privelişte, din campusul studențesc.
Şi aşa este şi viaţa celui ce trăieşte pentru a sluji celorlalţi în Numele lui Iisus şi al Împărăţiei Sale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.