Treceți la conținutul principal

Ce să facem ca să nu mai trăim prin comparaţie?


Eee, să ne convertim! Să ne convertim! Copii, ăsta este păcatul cel mai mare. De aici a început, de la interpretarea greşită a lui „ca” a început tragedia noastră. Că Dumnezeu l-a făcut pe om să fie ca Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui şi dracul a venit şi a zis: „Ca să fii ca Dumnezeu, trebuie să faci invers decât ţi-a zis El!”.

Și a comparat Eva ce a zis ispititorul cu ce a zis Dumne­zeu şi, gata, a apărut dezbinarea care s-a înrădăcinat în noi ca lege a păcatului. Este greu de tot. Noi avem în tru­pul nostru un aparat, numit creier, pe care îl folosim ca să trăim şi să gândim. El e foarte complex şi capabil, gata oricând să gândească altceva, dar şi conservator: păstrează tot ce a gândit vreodată. Acest depozit însă este folosit, de multe ori, ca să scoatem din el răspunsuri gata făcute, răs­punsuri vechi la lucruri noi. Nu mai gândim, reacţionăm! Când vedem ceva, reacţionăm, facem ce-am învăţat, ce-am „apucat”. Suntem nişte apucaţi! Şi de ce? „C-aşa am apu­cat!” Şi dacă n-am apucat de la alţii, am apucat de la mine. Am apucat să spun că e rău, aşa rămâne! De ce?
S-a creat o impresie şi s-au făcut nişte sinapse, nişte legături între ne­uroni. E ca şi când ai avea o cărare într-un spaţiu verde. Toată lumea o ia pe acolo, pe unde e cărarea. Dar dacă sapi bine şi faci cărarea în altă parte, oamenii o iau tot pe unde a fost cărarea cealaltă, nu vor să o ia pe asta. Că, de ce? El a apucat-o pe acolo şi el vrea s-o apuce tot pe acolo! Nu contează că tu ai pus trandafiri. El apucă prin tranda­firi, nu ocoleşte nimic! Asta ne arată ceva despre felul nostru de a fi. Or, în clipa în care îmi dau seama că felul în care reacţionez şi gândesc şi trăiesc mă face nefericit, atunci eu trebuie să iau o hotărâre, ca şi când aş muri. Nu mai fac lucrul acesta.

Şi când îţi vine să te compari cu cineva, zici: „Aoleu, mor dacă mai fac asta! Nu mai fac! Şi ne trebuie cam 30 de zile, 40 de zile, 40 e cifra cea mai bună, că e rânduită şi de Dumnezeu, ca să dispară o de­prindere proastă. Ca să dezvăţăm un obicei de-al nostru ne trebuie 40 de zile de muncă serioasă. Munca asta este antrenamentul pe care-l fac sportivii, este exerciţiul pe care-l fac cei care au examene, este asceza pe care o practi­căm noi, creştinii. Asceza creştină, spunea un Părinte, nu-i decât un antrenament de dobândire a „năravurilor” lui Dumnezeu, Care nu judecă, ci iubeşte, iartă, are înde­lungă răbdare şi pedepseşte cu milă...

Când mă înfurii pe cineva, să nu mai reacţionez aşa cum am învăţat şi apucat de la oameni şi de la fire, ci să-mi aduc aminte că am po­runcă să iert şi să încep să fac aşa cum zice Dumnezeu. Şi asta se face cu postul, cu rugăciunea, cu dezlegările pe care le primim la Sfânta Spovedanie, cu puterile pe care le primim prin sfintele slujbe.

Dacă te spovedeşti, dacă bei agheasmă, dacă ţii post, dacă faci mătănii... Nu uitaţi, oameni buni, mătăniile şi închinăciunile sunt cele mai pu­ternice arme pe care ni le-a dat Dumnezeu în trupul nostru. Rugăciunea nu înseamnă numai rugăciunea minţii. Aşa, bine zici, Doamne, uite, să-ţi spun frăţioare, înainte de ru­găciunea minţii, fă rugăciunea trupului. Stai în genunchi, nu sta într-o rână, fă mătănii, fă închinăciuni, şi apoi se adună mintea în trupşorul acesta şi dacă ne vin gânduri multe, în­seamnă că trupul n-a intrat în ritmicitatea lui ca să ajute ru­găciunea. Trupul ne ajută rugăciunea. Nu vă bazaţi pe sentimente la rugăciune. Ele sunt schimbătoare.

(Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul Bucuriei - vol. 2, Editura Doxologia, 2009, p.197)


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.