Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2013

Recomandare carte: Deschide cerul cu lucrul mărunt, Monahia Siluana Vlad

(Fragment)
În situațiile neplăcute, să rezistăm cu gândul la Dumnezeu!
Se întâmplă de multe ori în viaţă, sau în zi, să intrăm într-o situaţie fără ieşire. Atunci să zicem: „Doamne, treci la volan, că eu nu mai pot, nu mai ştiu pe unde să o iau!”. Şi veţi vedea cât de frumos iese Dumnezeu din încurcătura în care noi L-am băgat... Cu o condiţie: să lăsăm totul deoparte şi să zicem: „Fă Tu asta!”. Din păcate, ne e greu să facem asta pentru că avem ceva de spus, avem dreptate, avem explicaţii. Tendinţa asta de a ne face dreptate ne mănâncă bucuria şi ne aruncă în mari şi nenumărate necazuri.
O altă cale de a ajunge în duh este de a-i încuraja pe cei din jur să reziste situaţiilor neplăcute şi de a ne încuraja şi pe noi, atunci când suntem în situaţii neplăcute, să rezistăm cu gândul la Dumnezeu. Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, aşteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu să ne scape. Ori, Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri. Că, spunea cineva, s-a transformat Tată…

Păcatele mici sunt cele care ne omoară

Joel J. Miller La început, Iuda Iscarioteanul nu a avut trădarea în minte, şi nici David nu a avut de gând să curvească şi să ucidă. Şi totuşi, avea să vină ziua când amândoi vor şedea singuri, roşi de vinovăţie, faptele fiind făcute. Cum de-au ajuns până acolo? Iuda era unul dintre cei 12, iar David fusese om după inima lui Dumnezeu. Ce anume a mers prost? Această întrebare este importantă dacă vrem să evităm dezastrele spirituale personale. Ştiu cu siguranţă un lucru: nu păcatele „exotice” sunt cele care ne doboară. Suntem stăpâniţi de căderile morale pe care le-am făcut să devină obişnuinţă prin micile, dar continuele noastre îngăduinţe. Satana nu l-a atras pe Iuda direct la săvârşirea faptei extreme şi complete a blasfemiei supreme, ci mai întâi s-a jucat cu lăcomia lui. Apostolul Ioan ne spune că Iuda obişnuia să fure din punga ucenicilor. Lua câte puţin de ici, de colo, probabil devenind tot mai îndrăzneţ cu timpul, până când era atât de predispus să-şi satisfacă i…

Rugăciunea către Sfântul Efrem cel Nou, ocrotitorul celor dependenți

Sfinte Părinte Efrem, inima mea e sfâşiată de durere şi de amărăciune şi nu ştiu ce cuvânt să aduc înaintea ta. Nimic nu mă mai bucură în această viaţă şi poverile şi suferinţele cele lăuntrice îmi sunt ca o băutură otrăvitoare şi cumplit de amară. Nu-L mai desluşesc pe Dumnezeu în nimeni şi nimic şi mă simt ca un om care e omorât de propriile gânduri. Izbăveşte-mă, Sfinte, de această asuprire diavolească, căci nu mai pot răbda mâhnirea şi urâciunea aceasta ce-mi soarbe vlaga şi toată puterea de viaţă.

Tu i-ai văzut pe batjocoritorii şi ucigaşii tăi şi ai răbdat nenumărate schingiuiri şi urâciuni din partea lor, dar prin dragostea ta pentru Dumnezeu ai rămas neclintit în credinţă, înfruntând acea privelişte de iad. Cu totul m-am slăbănogit, iar din multa durere lacrimile nu le mai pot opri.

Nu am la cine să merg, nu este cine să mă audă, nu este cine să mă mângâie, nu este cine să-mi spună o vorbă bună. Fă-te tu toate acestea pentru mine, Sfinte Efrem, şi aşa cum eu nu …

Mai bine

Cum să faci să nu mai pierzi bucuria?

Dacă accepţi şi eşti atent la ce simţi, la freamătul acesta al vieţii din tine, şi oferi toate Domnului...

Să nu primeşti gândurile care te închid în tine şi te deschid, de fapt, energiilor vrăjmaşe. Dacă accepţi şi eşti atent la ce simţi, la freamătul acesta al vieţii din tine, şi oferi toate Domnului după cum şi făgăduieşti în Sfânta Liturghie: „Pe noi înşine şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, El vine şi-ţi transformă viaţa. Viaţa ca trăire, ca energie, ca vibraţie, şi nu viaţa exterioară, ca evenimente. Acelea se vor schimba degrabă pentru că sunt rodul energiilor noastre, văzutul nevăzutului din noi.
Când trăim singuri ale noastre, cel viclean vine cu ale lui şi ne virusează şi ne răstoarnă toate şi în noi şi în jur. Viaţa concretă a creştinului în Biserică este dar din dar: primeşte harul prin Sfintele Taine, se încălzeşte în sfintele slujbe şi se întăreşte prin pocăinţa permanentă şi se oferă pe sine şi toată viaţa sa Domnului. Iar Domnul ne dă Du…

Adormirea Maicii Domnului

Dacă viaţa Maicii Domnului a fost sfânta, moartea ei a fost dumnezeiască. Moartea Maicii Domnului n-a fost moarte, ci o adormire lină.
Ceea ce a născut pe “Domnul vieţii” n-a fost cutremurata de umbrele morţii, pentru ca dincolo de acestea, vedea cum Hristos, Fiul ei o aştepta plin de lumină si bucurie, spre a o aşeza la dreapta Sa, după cuvântul psalmistului, ce zice: “Stătut-a Impărăteasa de-a dreapta Ta, imbrăcată in haină prea aurită si înfrumuseţată” (Ps. 44,11)
Intr-un amurg, Arhanghelul Gavriil din nou este trimis către “Cea plina de dar”, ca să-i aducă veste îmbucurătoare, ca peste trei zile va fi chemata la Fiul ei. Inima de mama tresari de bucurie la aceasta veste.
Odată cu vestea adusă, arhanghelul ii dădu o stâlpare de finic strălucitoare, zicându-i: “Prea Sfânta Stăpâna, Maica Domnului si Dumnezeului nostru Hristos, pregăteşte-te ca, iată, Fiul tău va veni înconjurat de cetele îngereşti, ca pe tine, care in braţe L-ai purtat, la ceruri sa te ridice. Bucura-te, ca de acum…

Blog frumos: http://hristosanesti.blogspot.com/

Gânduri pentru astăziEvadarea nu este o soluţie. Când mă înstrăinez sau mă închid în sine, problemele se acutizează. Şi, în special, problemele lăuntrice. Viaţa cere implicare. Nu întâmplător se spune să-ţi iei viaţa în piept. Numai cei curajoşi luptă, biruiesc, acceptă viaţa şi se bucură de ea, împreună cu ea. Unii au trăit viaţa, iar alţii s-au lăsat trăiţi de ea. Cel curajos primeşte provocările ei ca pe nişte lecţii, iar cel fricos fuge de ele. Fricosul preferă să stea în afara terenului, în afara oricăror fel de implicări, jertfe sau experienţe, deci alege să plutească pe deasupra vieţii. Teama îl paralizează. Nu oferiţi fricii putere!
Copiii sunt oglinda părinţilor. Copiii iubesc în măsura în care au ştiut părinţii să cultive în ei iubirea, să le-o dăruiască fără rezerve. Răspunzători de aceasta suntem toţi. Să nu ne mirăm când copiii sunt agresivi. L-ai învăţat pe copil să iubească curat? I-ai dăruit timpul tău, viaţa ta, ai cultivat în el sentimente frumoase, …

Arta depăşirii traumei

Text tradus deMaryana Noeldupă articolulKul'tura perezhivaniya travmy Autor:Preot psiholog Andrei Lorgus Sursa:http://www.vetkaivi.ru
Tema discuţiei noastre se axează pe abuzul suferit în trecut. Cum putem depăşi urmările provocate de acesta?
    Înainte de toate, să admiteţi că suferiţi o traumă psihologică. Este un pas necesar şi important. Nerecunoașterea faptului că aţi suferit cândva, va constitui o piedică în calea depăşirii şi vindecării traumei. Amintirile ce vizează trauma sunt întotdeauna dureroase. De aceea, omul care "intr ă în comuniune" cu durerea sa, va avea nevoie de ajutorul specialistului.      Este important de menţionat că evenimentul traumatic este adesea pur subiectiv. Evenimentul în sine e posibil să nu fi avut loc. Percepția unei persoane, mai ales a unui copil, este foarte subiectivă. Prin urmare, vom lucra nu doar cu evenimentul, dar şi cu percepţia victimei referitoare la acesta, cu ce a provocat el la nivelul său de conştientizare.       Nu doar abu…

Corpul nostru îşi aminteşte totul

Andreea Hefco

Reacţia noastră înnăscută la evenimente traumatice este de a încerca să luptăm, de a fugi, de a îngheţa, leşina sau a negocia cumva ieşirea din criză. A o negocia cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu noi înşine. Când nu reuşim să facem ceva care să ne îndepărteze de pericol, apare o stare de neputinţă.


În această stare, când nu mai găsim forţă sau resurse, se instalează suferinţa şi frica. Este important să recunoaştem simptomele suferinţei. O să vă gândiţi probabil că acestea sunt uşor de recunoscut, dar vă spun că nu e întotdeauna aşa de simplu. În ciclul suferinţei poţi percepe diverse senzaţii, uneori nebulos conturate, ca aceea că viaţa ta se învârte fără control, că eşti asemenea unei frunze pierdute pe ape tulburi şi învolburate. Poţi să simţi o durere emoţională sau fizică, senzaţia de greutate în corp, de presiune fără nici o cauză organică aparentă. Dar, de regulă, primul răspuns la un eveniment traumatic este pierderea puterii. Îţi pierzi capacitatea de …

Noi toţi participăm la crearea realităţii

Andreea Hefco

În 1920, profesorul William McDougall de la Harvard a studiat capacitatea de învăţare pe şoareci, folosind un labirint pe care ei trebuia să-l parcurgă într-un interval de timp pentru a ajunge la o sursă de hrană. El a constatat că, pe măsură ce apăreau noi generaţii de şoareci, timpul mediu în care aceştia ajungeau la hrană devenea tot mai mic, astfel încât a 20-a grupă de şoareci ajungea, în medie, la hrană de zece ori mai repede decât prima grupă, care străbătuse labirintul. 
Profesorul a bănuit că informaţiile învăţate se trasmiteau! Atunci se ştia că genetic putem transmite instinctele, nu ceea ce am învăţat, deci rezultatele nu puteau fi integrate. O altă echipă de oameni de ştiinţă, din Edinburgh, a duplicat experimentul, folosind exact acelaşi labirint ca şi McDougall. Rezultatele lor au fost şi mai uluitoare: prima generaţie de şoareci a parcurs labirintul aproximativ în acelaşi timp ca generaţia 20 a lui McDougall, iar unii dintre şoareci au găsit …